Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Pisica potrivită din hambarul fisurat

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.6 (138), Iunie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Pisica potrivită din hambarul fisurat

Primit pentru publicare: 27 Iun. 2020
Autor: Gruia COJOCARU, redactor – Revista Luceafărul     
Publicat: 27 Iun.  2020

© Gruia Cojocaru © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Pisica potrivită din hambarul fisurat

 

La nivel statal, când un gigant se plânge luni în șir, argumentat, că un sărăntoc – care salivează în van spre G7 – i-a pângărit brutal orbita de dezvoltare, prin mașinațiuni de culise, restul lumii fie privește cu nedumerire aspectul cu pricina, fie-l suspectează de infantilism diplomatic pe mastodont. Am privit în această cheie lucrurile, după înscăunarea lui Donald Trump la Casa Albă, când un tir orchestrat de mass-media și FBI a susținut că Președintele a fost uns grație implicării Moscovei în alegerile prezidențiale ale SUA, din toamna lui 2016.

Într-o lume democratică, rezultatul alegerilor este, sau ar trebui să fie, sacrosanct, chiar dacă învingătorii sunt, uneori, expresia drojdiei, zgurii și abjecției cocoțate în vârful piramidei societății. Au câștigat, critică-le acțiunile lipsite de discernământ în actul guvernării, nu le contesta ajungerea în funcție! Că, din punctul meu de vedere, în spațiul vechii Dacii, alegerile prezidențiale din 2009 au fost furate, aia-i altă discuție, șampania nu se deschide decât în clipa în care s-a centralizat întregul proces electoral! Doar astfel poți bloca eventualii competitori, ce stau la pândă pentru inversarea scorului! N-ai fost vigilent, ai fost prea sigur de biruință, ți-au lipsit oamenii competenți din secțiile de votare, unde din construcția ta de voturi s-au sustras niște cărămizi, care-au făcut mai rotofeie altă structură politică, nu are niciun fel de importanță, câtă vreme Justiția a validat rezultatul alegerilor! (La trucuri de căutare de buletine de vot pentru o anume formațiune politică, după răsturnarea urnelor și finalizarea numărătorii, cred că au fost martori mulți dintre cei care au alcătuit comisiile de votare în ultimele decenii, dar puțini au fost cei care n-au trecut absent pe lângă suveică sau pasarea unor buletine de vot dintr-un teanc în altul, la tranșarea rezultatului…) 

De vreme ce n-ai putut dovedi o fraudă electorală în timp util, cred că mai înțelept ar fi să accepți, scrâșnindu-ți smalțul, că hoțul neprins e negustor cinstit, mai ales dacă marfa pe care unsul ți-o va livra în segmentul mandatului se poate altera – iar asta să-ți cauzeze la sănătate și integritate… teritorială (uneori) – dacă-i pui la îndoială legitimitatea… 

Să pășim, iarăși, peste Ocean pentru câteva observații ce țin de logică și, întrucâtva, de cunoașterea istorică. Personal, am trecut zâmbind îngăduitor peste consternarea transformată în furie a acelui corp al societății care, poziționându-se de partea democratei Hillary, s-a trezit cu republicanul Donald la butoane. Mi-am zis, inițial, că-s niște răutăți de cartier, scuzabile la un popor tânăr și năbădăios, incapabil să conștientizeze că astfel nu-l vor dărâma pe yankeu, dar vor vulnerabiliza imaginea Statelor Unite ale Americii, făcând astfel jocul Kremlinului, care se va distra pe seama unor naivități colerice, demne de niscaiva realități de prin Cornul Africii. Dar când, după stingerea poveștii – în mod lamentabil prin încâncenarea atacului – vine cealaltă parte din mass-media (inclusiv din spațiul românesc!) care percepe cataclismul social, generat de episodul uciderii afro-americanului George Floyd, ca fiind expresia încercării de a fundamenta neo-comunismul în SUA, mă văd nevoit să fac un pas în spate în căutarea zidului… 

Când vii cu o elucubrație, poți fi amuzant, dacă te folosești candid de limbajul corpului, dacă însă insiști pe arătură naufragiezi în imbecilitate!… Poți să afirmi orice despre națiunea americană – că alături de o elită consistentă, probabil de neegalat în lume, există o cantitate uriașă de scursură, moștenită din epoca în care drojdia Europei fugea de brațul legii,  găsindu-și adăpostul și casa în Lumea Nouă –, dar poți să vorbești despre reflexe clare de neo-comunism în patria lui George Washington abia când dreptul constituțional al posesiei armelor de foc de către individ, garantat recent de către Curtea Supremă de Justiție a SUA, va fi abrogat! Restul e o gargară de precupețe, care nu-nțeleg psihologia șobolanilor, care tocmai au descoperit o fisură în hambarul plin cu cereale, în vreme ce Stăpânul Jones – proprietarul fermei Conacul, cum ar zice Orwell – s-a aghezmuit cu licoare sedusă de ploșniță…

Este evident că, uzând de argumentele economice și geostrategice formidabile, viața socio-economică în SUA își va reveni strălucitor după episodul pandemie, coroborat cu violențele stradale, în anul de grație 2020. Și, îndrăznesc să afirm, deși sondajele spun altceva, că în rol de dirijor va rămânea același nonconformist Donald Trump. Totuși, indiferent de numele liderului de la Casa Albă, și după alegerile din noiembrie ascensiunea Chinei rămâne o realitate implacabilă, de care toți actorii globali trebuie să țină seama. Unii, prudenți și pragmatici, au găsit în gigantul asiatic un partener comercial esențial în asigurarea unui plus de prosperitate. Alții, care-și fac istoria la ruleta așternutului, s-au dezis de puterea galbenă. Primii au stofă de supraviețuitori, care știu că lumea nu se guvernează cu lozinci și istericale de alcov ori de cantină socială, ci cu forța banului, dublat de eficiența resursei umane consistente. Iar chinezii au banii și resursa umană calificată și motivată. Oare întâmplător relațiile comerciale ale Chinei cu SUA sunt de ordinul sutelor de miliarde anual, în ciuda diferendelor uriașe din zona Mării Chinei de Sud și a lagărelor uigure?! Oare memoria scurtă a alimentat robust  relațiile comerciale ale colosului din Asia de Est cu Arhipelagul nipon, deși istoria nu i-a plasat de fel în barca prieteniei, dacă ne amintim doar de Războiul de Rezistență Împotriva Japoniei, dintre anii 1937-1945?!

Doar noi, românii, ca să intrăm în grațiile americanilor, atacăm în presă, dar și la nivelul instituționalizat al diplomației de stat puterea de la Beijing, uitând de excelentele legături comerciale și culturale cu prietenii noștri chinezi, dintr-o epocă nu de mult apusă. De ce am dat cu piciorul bunelor relații, după evenimentele din decembrie ’89? De ce nu le-am cultivat pentru a le duce la alt nivel, chiar mai bun? Aș înclina să cred că din infantilism, știut fiind că, în spațiul valah, politica ultimelor decenii a fost apanajul indivizilor puși rapid pe căpătuială, fără viziune statală. Dar mai e ceva, dureros de adevărat: avem stofă de slugă chiar și-atunci când Stăpânul nu ne cere să fim umili! Dacă sunt îndoieli, vă recomand să studiați puțin universul rural, după încoronarea unui jude la alegerile locale. Se poate observa că toată lumea caută să identifice aliații și inamicii noului Stăpân al feudei. Atenția mare nu-i focalizată pe aliați, care oricum vor fi periați, ci pe adversari, în compania cărora membrii comunității vor evita prin orice mijloace să fie văzuți de către jude. Ridicolul apare când judele, în nemărginita-i mărinimie, descoperă o urmă de simpatie pentru proscriși, iar cățelușii, nefiind la curent cu metamorfoza, continuă traseul ostilității…

La fel procedăm la nivel macrosocial: deoarece avem un parteneriat strategic pe probleme de securitate cu americanii și stăm în genunchi în clubul european, ne simțim obligați să-i denigrăm pe așa-zișii adversari ai stăpânilor. Nu învățăm nimic nici din greșelile altora, nici din cele personale. În loc să luăm lecții de la vecinii noștri maghiari, care joacă politic și economic inteligent  cu rușii și chinezii, dar și cu partenerii uniunii – care-și manifestă steril indignarea în fața eficienții rasei fino-ugrice – noi dinamităm bruma de relații cu giganții răsăriteni. Și, mai grav e că, în plin secol XXI, nu pricepem că elemente de doctrină comunistă există și în inima democrațiilor liberale vestice, așa cum celule de democrație au căpătat viață și în regimul roșu de la Beijing. Voi exemplifica cu argumente săpate din lăuntrul familiei extinse, nu cu frânturi de gânduri furate de la vreo televiziune comercială. Așadar, în Germania, bunăoară, o tânără familie de medici în sistemul public, cu doi copii, plătesc lunar statului – pentru educația micuților în învățământul de masă – suma de aproximativ o mie de euro, în vreme ce o altă familie, cu un venit mai redus, plătește mai puțin sau deloc pentru educație. Iar asta, în condițiile în care nu se fac niciun fel de favoritisme copiilor, în funcție de contribuția părinților. Nu miroase a măsură comunistă, câtă vreme eu, muncind până la extenuare în Școală – nu distrându-mă prin cluburi de zi și de noapte! – mi-am dobândit o profesie, care-mi asigură un venit brut decent, pe care tu, stat democrat, după ce mi l-ai impozitat progresiv până la exasperare, mi-l dijmuiești prin toate pârghiile pe care le deții întru nivelarea socio-economică, premisă a suprimării claselor sociale?!!! (Asta cu  impozitarea progresivă e de prin Manifestul Partidului Comunist, dar se pare că ideile lui Marx și Engels au prins rădăcini și-n capitalism, unde cei care stau pe ajutoarele sociale sunt privilegiații sistemului!). Și, ca o încununare a capitalismului triumfător, în Finlanda, pe lângă impozitul progresiv funcționează și sistemul amenzilor progresive, în funcție de venit. Altfel spus, dacă tai frunze la câini, dar depășești viteza legală cu automobilul, n-ai nicio problemă financiară, dar dacă prin spiritul antreprenorial ai câștigat ceva bani albi, te poate costă escapada cu bolidul cât ar câștiga un profesor din România în zece ani, cazul Reima Kuisla fiind o dovadă vie… 

De cealaltă parte, viziunea regimului comunist chinez înseamnă, potrivit politologului Joseph Cheng, pragmatism în locul ideologiei. Cu alte cuvinte, totul este permis, dacă promite creștere economică. Teza lui Deng Xiaoping, din anii ’80, potrivit căreia nu contează dacă pisica este albă sau neagră – dacă prinde șoareci este o pisică bună, este un adevăr care funcționează cu aceeași seninătate la Beijing sau la Moscova, pentru a ateriza liniștit la Washington ori la Berlin. 

…Când vom pricepe și noi, românii, treaba cu pisica, nu de alta, dar s-au cam înmulțit rozătoarele în hambar…

 

     



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

3 comentarii la acestă însemnare

  1. Angelica spune:

    Printre altele: Scoala de stat in Germania este gratuita.
    Doar daca alegi o scoala privata sau asa-zisa Walddorfschule esti nevoit – in functie de venituri, evident – sa platesti. Asadar decizia medicilor de mai sus a fost individual aleasa.
    Tema sistemului scolar imi este foarte cunoscuta, deoarece lucrez la o scoala in Germania de 16 ani.

  2. Angelica spune:

    Pardorn: „Waldorfschule”.
    A nu se confunda cu: Wald = padure

  3. Adriana Brezeanu spune:

    Un articol interesant, ca de obicei!
    Cat despre sistemul educational din Germania ași avea cateva mentiuni.
    Parintii copiilor, care fregventează gradinita (0-5 ani), sunt nevoiti sa plateasca o taxa stabilita in functie de venitul lor brut. Cu cât varsta copilului e mai mica (0-2 ani) si venitul parintilor e mai mare, cu atat e si taxa lunara la gradinita mai mare. Ultimul an de gradinita este gratuit. Se plateste numai mancarea.
    Scoala de stat e gratuita. Insa majoritatea parintilor cu loc de munca sunt nevoiti sa apeleze la asa numitul sistem after school. Suma lunara e stabilita deasemenea in functie de venitul parintilor.
    Exista si parinti care primesc ajutor social, așa numitul HARTZ IV, care nu platesc nicio taxa pentru copiii lor aflati la gradinita sau la after school.

    Cu stima,
    Adriana Brezeanu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5