Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Poeme de Nicolae Vălăreanu Sârbu: Nu aş îmbrăca logica în simboluri

    ValareanuPoeme de Nicolae Vălăreanu Sârbu

     

     

     

     

    Nu aş îmbrăca logica în simboluri

    Nu ştiu de ce curge noaptea, lumina peste ape
    cu lacrimi de stele îngheţate pe faţa femeilor
    rămase cu respiraţiile tăiate de curiozitate
    pe marginile ce înconjoară cuvintele şoptite.

    Ochii mei sparg clipele şi le urmăresc
    până se sfâşie între ele şi dispar,
    lumea se minte singură cu împliniri
    care n-o fac mai bună, nici mai dreaptă
    şi prin somnul ei gândurile mor de tristeţe
    ori de o singurătate neutră.

    Nu aş îmbrăca logica în simboluri,
    să rup abstractul de concret, empiricul de transcendent
    pentru a mă învălui în mister
    fie el şi metaforic.

    Lungesc rar străzile fără rost

    Nimeni nu mă priveşte cu luare aminte,
    fiecare om e preocupat de singurătatea sa,
    câte o femeie mai aruncă coada ochiului aşa din întâmplare
    în faţa mea ca o provocare.

    Bănuiesc că suferă de o lipsă de loialitate ori comunicare
    până când se iveşte posibilitatea aceea neaşteptată
    pe care n-o cauţi
    dar găseşti starea de fapt care te face cunoscut
    şi te împinge în preocupările ei
    neliniştită că nu-i fericirea cuiva.

    Lungesc rar străzile fără rost,
    am de cele mai multe ori ceva de împlinit,
    o întâlnire unde spiritul se simte liber.
    O nepoetică mişcare mă zvârcoleşte pe interior
    şi rupe din mine orice bunăvoinţă,
    alungă golurile ca într-o moarte
    şi mă scoate înafară un altul
    în care nu mă recunosc
    şi mă sperie.

     

    Lipsă de voinţă

    Într-o noapte zdrenţăroasă
    c-un dezgust de tot ce se pune la cale

    nu te-ai manifestat, aveai o lipsă de voinţă
    care te-a cuprins până-n măduvă
    punând cruci în sângele năvalnic.
    Te-ai lăsat în apatia bolnavă a scurgerii timpului
    şi el nu iartă.

    Poate că nu aveai de ce să-ţi aminteşti
    şi toate semnele anormale trecute cu vederea,
    ca un copil ce nu ştie ce se întâmplă
    şi dintr-un elan al urcuşului ai căzut
    în groapa cu lei a prezentului
    unde nu mai sunt perdele de protecţie
    şi din bine ajungi în răul monstruos
    cu toată ruşinea amânată.

    De acum nu te mai scoţi decât singur
    până nu-i prea târziu,
    să mai poţi scăpa de lumeştile patimi
    cu final necruţător.

     

    Acasă la ţară

    M-am întors din oraş curăţat de invidii
    împăcat cu mine însumi şi relaxat,
    băusem tot ce se spune-n şoaptă
    despre femeile dezbrăcate de conţinut
    şi îmbrăcate în poleială de vedete.

    În casa mea de la ţară unde apun insinuările
    a venit, ea orăşanca fără nume
    cu păreri atât de tranşante încât mă loveam de perseverenţa
    ce-mi intra-n obişnuinţă şi-mi impunea încredere
    iar în capul meu se forma un fel de conştiinţă
    deschisă să-şi autoregleze viteza de reflectare
    după realitatea schimbătoare.

    Am tot încercat
    să mă rup de nimicul care mă urmăreşte,
    de fumul care se împrăştie
    după ce am ars toţi tăciunii rămaşi din trecut
    şi s-a aprins în mine focul luminii albastre,
    s-a născut forma al cărui fond prinde contur tot mai previzibil
    încât voi trăi într-o altă lume
    care soseşte prea târziu pentru porţile mele
    pe care mereu le uită deschise
    nepoţii.

     

    Nici nu ştii ce se întâmplă cu tine

    Ce s-ar întâmpla dacă în capul tău s-ar sparge sunetele
    ca nişte baloane din care iese realitatea crudă
    în care o femeie îţi pune la încercare
    sentimentele valide de bărbat,
    le măsoară cu ale ei mult mai încercate
    găsind focul inimii care îţi arde călcâiele
    şi-ţi determină mersul prin labirint.
    fără încetare.

    Nici nu ştii ce se întâmplă cu tine,
    se rostogolesc cuvintele fără să le înţelegi destul,
    sensul lor ţi se pare nou
    şi totuşi mai mult ca niciodată teama
    îţi trece pe sub picioare în fugă
    încât priveşti în oglindă şi nu te recunoşti,
    femeia intră în tine cu bagaje cu tot
    de n-o mai poţi scoate afară.

    Viaţa curge prin amândoi,
    o ameninţare cu furtuni se simte iminentă
    cum zgâlţâie la porţile numelui tău
    şi zăvoarele sufletului se rup,
    dar cu toate astea
    rămâne pe loc cu prietenia ocrotitoare
    şi iubirea dezlănţuită.

     

    Jocul pentru deposedarea de voinţă a celuilalt

    În definitiv totul se întâmplă din dragoste
    se trezesc terorizaţi de aceasta
    până la moarte.

    Unul din parteneri
    a simţit că e insuportabilă dominarea extremă,
    pune în aplicare planul evadării din încorsetare
    dar nimeni nu s-a gândit la întunecarea minţii
    celui ce se socoteşte frustrat.
    Jocul pentru deposedarea de voinţă a celuilalt
    n-are izbândă
    şi comite sinuciderea ori crima
    pe care nici Dumnezeu nu le iartă.

    Toată nenorocirea asta blestemată
    reuşeşte să ucidă sufletele multor oameni nevinovaţi
    pe care timpul nu le mai vindecă.

     

    Ea, prinţesa cu pielea subţire

    Ea era prinţesa scăldată-n laptele lunii
    cu călcâiele aprinse după trupuri lucrate
    în ţinuturi exotice unde cafeaua fericirii
    se-ncearcă-n serile cu arome seducătoare.

    Nopţile de extaz îşi topesc unghiurile-n apele calde,
    ea era femeia ce se depăşeşte pe sine
    şi doreşte să-nfrunte destinul.

    Pasul ei era strălucitor,
    aburu-i atât de scump expus vederii
    îşi lăsa singurătatea să fugă-n lume,
    a crezut că n-o să se mai întoarcă.

    Dar totul se schimbă, porţi aurite la orizont nu sunt,
    vin nori de plumb neastâmpăraţi,
    ce ploi vor urma şi cine se va plimba fără umbrelă
    pe liniile ondulate ale vremii?

    Ea, prinţesa cu pielea subţire,
    mai frumoasă ca cerul prin mine trecea
    luminoasă ca steaua ciobanului.

     

    Paşi foşnitori

    Chiar dacă se crapă de ziuă-n poeme
    şi cuvintele ard cu nerăbdare,
    nicio muză nu se trezeşte devreme.

    Poetul adormit pe masa de scris
    visează femei cu miros de cafea
    ce lasă-n urmă paşi foşnitori
    şi atingeri duioase prin vis.

    Lumina crudă se varsă-n ferestre,
    ierburi se-nvăluie-n rouă şoptitoare,
    dimineţi de mătase flutură bucuria
    unor zile sclipitoare-n mantii regale.

     

    Nicolae Vălăreanu Sârbu
    Sibiu, 24.01.2016.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5