Gabriela Gențiana Groza

Volumul de versuri RESPIRĂRILE TOAMNEI, publicat în acest an la Editura Ecou Transilvan, cuprinde stihuri ale poetului Gavril Moisa (pseudonim Gavril Voivozeanul), prolific autor de poezii, cronici literare, epigrame și felurite articole apărute în țară și în străinătate.

Militar de carieră, poetul păstrează în străfundul sufletului dragostea pentru pământul natal și datoria de a-și păzi patria cu prețul sacrificiului său, fiindcă: „duc țara-n gând și suflet azi cu mine, / Chiar fără de respect și fără de onor, / Eu am jurat să mor pentru popor.” („Eu am jurat pe tricolor”). Aducând în actualitate stihurile poetului nostru național Mihai Eminescu, își exprimă revolta față de starea în care se află din multe puncte de vedere România de azi: „Românul cu român nu mai e frate, / Își duce viața pustiit prin lume / Și peste tot e multă nedreptate, / Blazonul țării nu are renume.” Dar…: „Cât steaua ta ne mai călăuzește, / Iubirea-n suflet încă n-a apus, / Cuvântul tău ne leagă, ne unește, / Cum ne unește crezul în Isus” („Eminesciană”). Însă, cum „fugit irreparabile tempus”, poetul simte curgerea nemiloasă a anilor și nu se lasă nicidecum îngenunchiat, trăind clipele vieții, în iubire, alături de persoana dragă hărăzită a-i fi alături pe traseul viețuirii pământești: „ești tot la fel de caldă și curată, / cum eu te știu, și-ai fost în prima zi / cu-aceiași poftă necurmată / te vreau și azi, și cât voi mai trăi.” („Te vreau”).

Bihoreanul din Voivozi rămâne legat de ținutul natal, care îi inspiră versuri zugrăvind printre altele schimbarea anotimpurilor cu frumusețile specifice fiecăruia dintre ele: „Dau mugurii în pomii din livezi, / Pe deal în turmă zburdă primii iezi, / Pe uliți e mai multă veselie / Și-a înflorit întâia păpădie.” („Așteptând primăvara”) sau versurile „Toamna grăbită, / privind în oglindă, / în culori pastelate / fața și-o schimbă. / Cu ochii ei triști / scrutează zarea, / simțindu-i iernii / în păr răsuflarea. („Toamna”).

Autorul volumului își amintește cu nostalgie de anotimpurile de altădată, în desfășurarea lor firească și cu frumusețea specifică fiecăruia dintre ele. În versurile sale găsim elemente privind modificările din arealul naturii la noi, ca de altfel la nivel global, cu consecințe nefaste pentru generațiile viitoare: „Satul e trist fără zăpadă, / Când iarna-i doar un vis pribeag, / Toți așteptăm zăpezile să cadă, / Cu săniile ruginite-n prag.” („În așteptarea iernii”).
Ca demn trăitor pe terra, cu credință nestrămutată în Creatorul lumii acesteia, Voivozeanul speră din toată inima că oamenii se vor trezi, până nu-i prea târziu și minunatele daruri, lăsate spre a ne bucura de ele, se vor așeza în matca lor firească: „A fost o noapte / lungă și grea / am stat de vorbă cu inima mea/ și cu Isus / și le-am spus/ tot ce aveam / în mine ascuns. / N-a fost ușor / m-am poticnit / a fost chiar greu / dar am înțeles / că nu este nimic / fără de Dumnezeu. („Ieri”).