Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Poemul albei iubiri conjugale. Iacob Coman, Amintiri dintr-o iubire, vol. 6, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2012

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 2 (134), Februarie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Poemul albei iubiri conjugale

Primit pentru publicare: 22 Febr. 2020
Recenzie de Pr. Cătălin VARGA
Publicat: 23 Febr. 2020
© Cătălin Varga© Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE


Iacob Coman, Amintiri dintr-o iubire, vol. 6, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2012, 335 p.
                                                                                         Poemul albei iubiri conjugale

 

            Poetul sacerdot Iacob COMAN, ne învață cum se trăiește empiric iubirea curată. Prinși în torentul unei societăți luxurioase, unde „dragostea” se dezbracă pe la toate colțurile, în dorința pătimașă de a-și satisface izbucnirile cărnii, poetul iubirii curate, reașează cuvântul „cast” în dicționare. Potrivit hermeneuticii sale, iubirea clocotind a zăpezi virtuoase (Cântarea Cântărilor 8, 7), nu mai are nevoie de aportul salutar al salvamonților profani, atunci când se năpustește ca o leoaică tânără, vorba lui Nichita, căci de sub mușcătura zăpezilor caste de femeie, niciun bărbat nu e atât de dezaxat, încât să strige: „ajutor!”: “Și niciodată iubirea noastră / N-au găsit-o salvamonții” (Răfuiala). Când mușcătura iubirii de soție, trece de dincolo de carne, de bariere, de metafore… adânc până în suflet, momentele de aur curat dintre cei doi soți, se cer rescrise nu cu slove, ci cu inimi de foc, mirosind a „flori roșii și albe de meri”: “Am ieși de mână / Din această metaforă ce ne-a întâlnit / Am rescrie sărutul, Îndrăgirea am rescrie din nou / Am vedea în adâncul din noi soare cald, răsărit / Și acolo ascunși / Sub lumina ce cade într-o livadă de oglinzi / Copii și cuminți / Am înnebuni pe flori roșii și albe de meri / N-am mai fi niciodată stingheri…” (Hai, spune-mi că vrei).

Când iubirea dintre un bărbat și o femeie este trăită astfel, atunci toate miresele îți par mai albe, mai frumoase, însă dintre toate, se înalță ca un luceafăr de dimineață (2Petru 1, 19) suma lirică a tuturor fecioarelor din Saron (Cântarea Cântărilor 5, 9), mireasa ta, unica ta bucurie dăruită de Dumnezeu sub soare: “De sub mâinile tale Doamne / Miresele pleacă frumoase / Și urmele rămase aleargă înainte punând flori / De sub mâinile Lui cerești / Rămâne nunta voastră ca-n povești” (Poemul Binecuvântării). Singura bucurie ce rămâne și pe care mirele i-o poate întoarce scumpei sale mirese, este binecuvântarea cu sămânță a pântecelui întru așteptare, căci unica împlinire a femeii, după cum spunea și filozoful Ernest Bernea, se află în maternitatea ei, acolo, în albul de mireasă, unde creatura devine creator de prunci după chipul tatălui: „În parcuri, grădinițe sau odăi / Copilele se joacă de-a mama / Prințesele în școli și universități / Tresar în trupuri cu rosturi și frumos / De mame-n așteptare” (Copilelor și Mamei din veacul XXI).

Gândită și trăită astfel iubirea conjugală, în albul de la Cruce, mirele și mireasa devin o proiecție fidelă pe pământ, a Nunții Fiului de Împărat (Apocalipsa 21, 2), încât, privind la această mistică osmoză dintre sacru și profan, te întrebi nedumerit, de unde începe mirele și unde se sfârșește Hristos? (Efeseni 5, 23); de unde începe mireasa și unde se sfârșește Biserica? (Apocalipsa 21, 9-10): “În cronici am citit / Că oda nunții de Miel în scenă e pusă deja / Gătelile și forfota s-au stins / Un vis de necuprins ne cheamă către cer / Hai mire și hai sora mea / Nu ne rămâne altceva decât să fim și noi… și tata… și mama…” (Gânduri și petale de Nuntă). Fascinantă și persuasivă rămâne repetiția: „să fim și noi, și tata, și mama…”, un tablou eclatant, parcă desprins din Patria plină de moși și strămoși a lui Ioan Alexandru, care ne prezintă un mire și-o mireasă în prim cadru, iar în subsidiar, un neam românesc întreg, îmbrăcat și el, în rochie curată de mireasă, de mireasă a Cerului iconic carpatin. Privind cu adorare la Patria-Mireasă, mirele abia își mai găsește cuvintele. Această experiență extatică, îl inspiră înspre o rugăciune simplă, prin care îi cere Mirelui Hristos, ca acolo în eshaton, întâlnindu-se cu cei ce nu mai sunt, după ce în prealabil marele întuneric a căzut, vorba lui Nichifor Crainic, să-și refacă trupul, cu oase și carne, dar de data aceasta, el, poetul, din coasta femeii Lia (Geneza 2, 21-23), mireasa cea plină de „taina de-a face copii”: “Spre Tine când eu voi pleca / Ia-o cu mine / Ia-o cu trupul din oasele mele / Nu îmi fă alta, / Ci dă-mi-o din nou / Dă-mi-o cu ochii ei mari / Dă-mi-o cu taina de-a face copii” (Rugăciune).

Amintirile dintr-o iubire curată a poetului, soțului și mirelui Iacob Coman, sunt de fapt anamneza jertfei mistuitoare a păstrării iubirii conjugale întru curăția demnă a așteptării de porumbel. O notă discordantă de altfel, într-o lume postmodernă saturată de lascivitate, trivialism conjugal și concupiscență adolescentină – însă este unica notă ce sună blând pe portativul zilei a opta, zilei veșniciei în Lumina Lină: „Acolo unde porumbeii se zbat în ghearele de șoim / Și sângele curat pătează inocența, / Săgeți în otrăvit străbat în treacăt dorurile frânte / Stau ochii tăi în lacrimi mari necurse / Și caută departe măreața mea iubire” (Acolo XIII). Dar tu, viitoare mireasă a veacului XXI, nu vrei tu să citești acest poem al iubirii conjugale? Dar tu, soție și mamă a veacului XXI, nu vrei tu să trăiești pe pielea ta acest poem al iubirii conjugale? Dar tu, viitor mire și soț și tată, nu-i așa că ți-e dor de-o iubire curată, de-o porumbiță albă?…

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.619 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5