Primit pentru publicare: 21 aug.2015
Autor: Ion N. OPREA, Membru de Onoare Fondator al Rev. Luceafarul (Bt)
Publicat: 21 aug.2015

Poesis Antologia de poezie a Uniunii Scriitorilor din România, 2015 –texte paralele, engleză și română, sub paleta modernității, unde sunt iambul, dactilul,mesomacru, endecasilabul sau celula cretică, domnule profesor? Nu există nici rima, ritmul și măsura!

Poesis. Antologia de poezie a Uniunii Scriitorilor din România, 2015 – texte paralele, engleză și română, apărută sub auspiciile Universității din București, The British Council, Institutul Cultural Român și Ambasada Irlandei, traducerea în engleză – Leah Fritz și Lidia Vianu, Editată de Lidia Vianu, a fost lansată recent. Cum deschizi cartea afli printre altele – România, nici ea România, nu mai este și a vârstnicilor, este a unei generații nouă de poeți, dezinvolți, liberi de cenzură și nu numai, și de aceea Contemporany Literature Press publică Antologia de poezie a Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2015 oferind imaginea ultimului sfert de secol, care, cuprinzînd cele 1001 de lucruri care s-au schimbat în România, odată cu modul de înțelegere a românilor, volumul este o radiografie a schimbării la cei 31 de poeți aleși de Uniunea Scriitorilor, seherezadele tranziției: “o veșnică ridicare din umeri”, zice Matei Vișniec. “Istoria este poezia învingătorilor, iar poezia –istoria celor învinși”, scrie Ioan Es Pop, -acad. Florin Constantinescu care spusese că “în istorie, învingătorii fac legea, inclusiv în cercetarea istorică”, a dispărut. Spre știre publică, cei 31 aleși sunt: Nora Iuga, Ovidiu Genaru, Emil Brumaru, Ion Pop, Angela Marinescu, Ana Blandiana, Șerban Foarță, Nicolae Prelipceanu, Ioana Ironim, Adrian Popescu, Lidia Vianu, Vasile Dan, Liviu Ioan Stoiciu, Cassian Maria Spiridon, Mircea Dinescu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Gelu Dorian, Marian Drăghici, Gabriel Chifu, Ion Mureșan, Marta Petreu, Matei Vișniec, Romulus Bucur, Mircea Cărtărescu, ion es pop, Adrian Alui Gheorghe, Horia Gârbea, Robert Șerban, Ștefan Manasia, Teodor Dună… Le-am citit și noi poeziile, și, într-adevăr, în cazul multora, rezultatul a fost: “o veșnică ridicare din umeri”, începând de la numele ion es pop, de la lipsa literei â, recunoscând veșnicul conflict intellectual dintre capiii USR și ai Academiei Române, nu se mai respectă normele gramaticale… “Lipsa din text a majusculelor, nu riscați să reduceți până la anihilare caracterul aristocratic al unor cuvinte?” este întrebat cu delicatețe unul dintre iubitorii poeziei experimentale – lipsă din cartea la care ne referim – care răspunde: “Nu, deloc! Nu cuvintele percutează, nici forma, ci esența lor! Fiecare citește un poem cum dorește, face pause între cuvinte când dorește. Chiar eu repet în diverse moduri un vers al altuia, în timp ce-i citesc poemul lent, tocmai pentru că îmi sună altfel de cum și-l citește și chiar îmi poate transmite o altă ideie decât cea pe care se axează formularea respectivă”, răspunde ocolit intervievatul (Luceafărul-Botoșani, iulie 2015), dar, o mai expermentată, Mădălina Cocea, în Suplimentul de Cultură de la Iași, – am mai vorbit despre asta – o spune direct, astfel de experimente înseamnă fie agramatism, fie chiar lipsă de cultură, sfidare a cititorilor. Am citit și noi versurile și ne-am adus aminte de ce ne spunea Irinel într-o scrisoare adresată profesorului său Theodor Codreanu, pe care am certificat-o ca adevărată după ce am confruntat-o cu spusele din Arheu, revista Centrului “Mihai Eminescu” –Bârlad, nr. 7, 2015: “Tinerii poeți nu mai au minima inițiere în tainele versului, nu mai știu ce este un iamb, un dactil, un mesomacru, un endecasilab sau o celulă cretică. De aceea, când vin să le citesc încercările, primul meu sfat e să învețe limba română și tainele versului”. Supărată pe professor care-i vorbise și despre primejdia vulgarităților, locul de perdicție prin pornografie, scatofilie și înjurătură –ca pseudo-divertisment literar -, Irinel care se minunase , că în Poesis, ditamai poetul “nu știe” să-și caligrafieze numele cu majuscule, încheia scrisoarea, cu ce constatasem și noi – “modernitate-modernitate, dar unde sunt iambul, dactilul, mesomacru, endecasilabul sau celula cretică, pretinsă nouă, domnule profesor? Nu există nici rima, ritmul și măsura la proza scrisă pe verticală!” Aleși de USR – care membri anume rămâne enigma – tinerii poeți, dar fără de Mihai Eminescu în pagină, discursul din capul listei îmi aduce aminte de atitudinea lui Nicolae Manolescu față de poetul national în Istoria critică a literaturii române, despre care bine a discutat eminescologul de la Huși, prof. Theodor Codreanu, în “Eminescu “incorrect politic”, București, 2014, argumente pe care nu le mai repet, dar citind versurile unor selecționați, chiar și sub raportul conținutului lor, constat, bine se mai potrivesc scrierii lor versurile eminesciene : “E ușor a scrie versuri, /Când nimic nu ai a spune,/ Înșirând cuvinte goale/ Ce din coadă au să sune”… Da, Irinel, modernitate, ca urmare a libertățiilor câștigate, dar rigoarea gramaticală nu numai că se cere respectată, trebuie perfecționată. Ion N. Oprea