ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 30 Ian. 2018
Autor: Prof. Vasile GĂUREAN
Publicat: 30 Ian. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Poeţi fermecaţi de iarnă

Lucreţia Bucur: ,,Iarăşi plâng ninsorile” (micropoeme)

 E relaxant ca în căldura toridă  a verii să citeşti o carte de stihuri despre troienele iernii, iar în iarna crâncenă, dacă e aşa ceva, rebegiţi  de frig, un op despre  nisipurile fierbinţi din Atacama, năpădite acum de flori după o ploaie miraculoasă. Anotimpul hibernal este unic între celelalte şi îşi are mistere şi sensuri şi simboluri mereu insolite.

De la Alecsandri încoace, deşertul alb n-a mai rămas neobservat de stihuitori. O face în aceeaşi manieră şi perspectivă poeta bistriţeană, dna. Lucreţia Bucur, cu volumul de mai sus, editat  la Editura Karuna, efuziunile lirice sedimentându-se pe trei paliere: unul general-admirativ şi constatativ privitor la priveliştea ambientală; unul sub zodia terifiantului, a sentimentului că potopul de ninsoare aduce un sfârşit de lume (tonalităţi alecsandrime)…şi în fine, ca prilej de rememorare a fiinţelor plecate sau populează din proximităţi  acest Univers.

Elementele motivaţionale sunt cele din lirica clasică: gerul straşnic, îngheţarea bolţilor, încremenirea, extincţia luminiscenţilor celeşti, brazdele câmpurilor, izvoarele adormite. „S-a albit pădurea  / De zăpada pură,/ Lacrimi de izvor…; natura e toată un basm / spus de bunicul la gura sobei/ Din îndepărtatat-mi copilărie.”(„E,totuşi, iarnă grea”)

Există pasaje ce licăresc prin inedit: „Mi-e inima-n munţi /Carpaţii-s în neguri şi ceaţă,/ Albiţi-s de albe zăpezi,/ Cu vârfuri sure, mângâiate de Zei,/ Străjeri de ţară / Ca albe mioare.”(„Mi-e inima-n munţi”). Nu trec neobservate colindele, Naşterea Salvatorului lumii, HRISTOS, cântecul sărbătoresc al firii. Iarna e folosită şi ca un pretext, un fundal cu finaluri autumnale, miez de sezon, pe care se proiectează apoi amintiri, personaje ce au marcat o existenţă auctorială ( în micropoemele „Eram tineri”; „Tu dormi, bunul meu prieten”;”Mărite Domn”; „Pentru cel tânăr„).

Din creionările pictoriale („Căci şi poezia este pictură„-spune cu sagacitate  concitadinul meu bistriţean, dl.Victor Ştir) radiază spiritualitatea celei ce contemplează, mai adesea într-un registru melancolic, pe care nu-l poate exila, cum se face în „Fugi de-aici, melancolie!”

Nota generală a versurilor dnei. Lucreţia Bucur se integrează constatărilor general-umane, pe care cititorul potenţial le poate socoti ca fiind şi ale sale proprii. Interesantă şi ieşită din tiparele cu care ne-am familiarizat în parcurs este micropoemul „Dacă o rază de lumină…” Aceasta, prin interogaţiile marcate de un inedit cuantificabil: „dacă o rază de lumină / răsări-va în a ta cale,/ ai şti ce să faci cu ea? /Dacă soarele ar străluci  doar ţie…/ Ai fi fericit?/….Dacă în loc de umbre, ploi şi ninsori /ar fi doar soare/ …./ cui vei mulţumi?”

Şansa  unui răspuns este transferată cititorului, dând o notă de discreţie şi credem că în acest trend ar trebui să crească lirica poetei bistriţene, forţând trăirea cotidiană, spiritualizând realitatea ambientală.

Poetul englez Byron (George Gordon (1788-1824), căzut în luptă pe câmpurile Eladei, îşi punea teribila întrebare: „Oare nu suntem în iad?”. Dar… frumuseţea mirifică a lumii ce ne înconjoră, zîmbetul copiilor, nobleţea adulţilor (a multora), dumnezeiasca frumuseţe a chipurilor umane -toate ne spun că nu, nu este „hell”-ul, (iadul) aici.  Nici iad, nici Rai, ci  un loc în care iubirea lui Dumnezeu se revarsă  încă asupră-ne în toate zilele, loc pe care omul îl poate preface în cer sau  hades.