Primit pentru publicare: 23 Oct. 2021
Editor: Ion ISTRATE
© Mircea Daroși, © Revista Luceafărul (www.luceafarul.net)

Neposul este cunoscut încă din vechime ca un leagăn al personalităţilor culturale din ţinutul năsăudean. Un document de arhivă atestă că această localitate a dat de-a lungul vremii cel mai mare procent de intelectuali dintre toate comunele de pe Valea superioară a Someşului Mare. Ei au cuprins multe domenii ale vieţii sociale şi s-au răspândit ca florile câmpului în toate colţurile ţării: învăţători, profesori, doctori şi avocaţi, preoţi şi ofiţeri, artişti renumiţi şi, nu în ultimul rând, oameni de litere, devenind cu toţii mândria satului lor : Nistor (Ernest ) Istrate, primul monografist al Regimentului grăniceresc năsăudean, Dionisie Login- prefect de,, Bistriţa’’(1928’’, Pavel Tofan, luptător pentru Marea Unire, Ioan Lup – avocat şi general de aviaţie, prof. univ.dr.doc.Gavril Istrate – lingvist şi filolog de talie naţională, Emilia Lupu Negulescu- maestră a sportului românesc, Domniţa Petri- poetă, George Trifon- medic, P. Rogneanu-inspector şcolar şi  alţii. Printre aceştia se numără şi poetul Ariton Rogneanu, născut la 8 iulie 1909, a cărui operă este mai puţin cunoscută astăzi, deşi mulţi dintre criticii literari sunt de părere că are o certă valoare artistică.

Ca orice tânăr visător, Ariton Rogneanu, fiul unor oameni modeşti din satul Nepos, trece mai întâi prin şcoala primară din satul natal unde îl are învăţător pe Andron Petri şi pe Virginia Grivase, prototipul Virginiei Gherman din romanul ,,Ion’’, care i-au insuflat dragostea pentru cititul cărţilor.

La şcoala năsăudeană pe care o urmează între anii 1920-1928, dascălii se conving de talentul său şi îi întăresc încrederea că poate deveni un poet de valoare. Documentele şcolare din această perioadă evidenţiază comportamentul lui exemplar şi sârguinţa pentru învăţătură, ceea ce a făcut ca în anul 1929 să-şi ia cu succes bacalaureatul care îi va deschide drumul spre şcolile cele înalte.

Încă de la vârsta adolescenţei, Ariton Rogneanu se simte atras de literatură, îşi exprimă cu multă uşurinţă ideile şi sentimentele prin creaţii literare care îi surprind pe colegii şi dascălii lui. Numeroasele participări la activităţile artistice din şcoală îl fac să viseze la profesiunea de actor, ceea ce îl determină să se îndrepte către arta dramatică a Conservatorului din Cluj.

Se pare că din cauza lipsei materiale, dar şi din alte motive pe care nu le cunoaştem, renunţă la aceste studii şi se angajează ca bibliotecar la Căminul ,,Avram Iancu’’, numai pentru a avea un acoperiş şi o bucată de pâine care să-i menţină speranţa în devenire. În schimb, acest post îi oferă posibilitatea să mediteze mai mult asupra chemării spre poezie, lecturând cu atenţie clasicii literaturii române şi universale.

În aceeaşi perioadă se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie din Cluj, urmând specialitatea filozofie-sociologie estetică, pe care o va termina ,,cu mari sacrificii şi întreruperi’’, în 1943, când trebuie să se refugieze în ,,ţară’’ din cauza ocupaţiei horthyste. Lucrarea de licenţă ,,Autonomia frumosului la Imanuel Kant’’ este o dovadă că îl mai încerca fiorul dragostei pentru artă.

Până la absolvirea universităţii s-a făcut cunoscut pe plan literar în spaţiul cultural al Năsăudului. Aici se afirmă ca poet şi devine chiar colaborator statornic al revistei ,,Vatra’’, unde semnează creaţii literare deosebit de frumoase, multe dintre ele cu numele său adevărat, iar altele cu pseudonime ca: Diamantina Otonel, H.D. Marina, I. Miluţă, Hary Rog, la care adaugă uneori şi Nepos. Cred că era la modă folosirea pseudonimului, având în vedere că la vremea aceea şi consăteanul său, Pavel Tofan avea unul, ,,Delavărarea’’, luat de la vechea denumire a satului.

Din perioada colaborării la revista ,,Vatra’’ (1935-1937) datează poeziile: Dans macabru, Ţăranca, Svon feeric, Slovă de taină, Satul meu, dar şi lucrările în proză: Gherdane de foc, Rânduri pentru un ţăran-poet, etc, veritabile creaţii în care talentul scriitoricesc se împleteşte armonios cu filozofia. 

Ariton Rogneanu cultivă cu mult succes pastelul, iar descrierile sale sunt adevărate tablouri ale satului în care s-a născut şi a cărui imagine o poartă în suflet, oriunde s-ar afla: 

                           ,,Satul meu din limpezişuri
                           Alb ca geana de ninsoare,
                           Prins în dinţi de luminişuri
                           Printre şolduri de izvoare’’.
                                                      (Satul meu)

Elementele caracteristice acestei specii literare sunt întâlnite şi în proza scriitorului neposean: ,,Întinderi verzi catifelate, coboară-n sat cu murmur de pâraie. Ţăranii albi în port şi-n gând, îmbie cu smerenie bineţe de oţel. Paserile în ciripit duios fură călătorului osteneala. Podeţele vioaie, călărind loitrele apelor fug cu munţii în cer’’.

Ariton Rogneanu rămâne legat cu toate fibrele sale de aceste meleaguri şi în perioada refugiului său forţat la Bucureşti. De aici trimite revistei ,,Plaiuri năsăudene’’ creaţii în care străbate fiorul revoltei împotriva odiosului dictat de la Viena. Acum devine colaborator şi membru în colegiul redacţional al acestei reviste în care publică poeziile:  Ţara de lumină, Cerurile spun, Psalm, Statuia, Fetiţa de lumină, Nufăr de lumină ş.a.

El este prezent şi în antologia poeţilor refugiaţi în ţară, intitulată ,,Ne cheamă Ardealul’’, Bucureşti, 1944, alcătuită de George Togan, unde se remarcă cu poezia ,,Îngerul a strigat’’. Devine colaborator al revistelor: Tribuna, Revista funcţionarilor publici, Pan, Nord-Vest, Simpozion, etc.

Ajuns în etapa maturităţii sale creatoare, poetul neposan avea adunate două volume de manuscris care aşteptau să fie tipărite: Livada cu minuni şi Îngerul a strigat. Intenţiona să realizeze un volum de catrene, Cloşca cu puii de aur, ca şi unul de aforisme. Din nefericire, ele n-au ajuns la nici o editură sau tipografie din ţară. Poate valul vieţii l-a luat prea repede de la aceste preocupări. S-a despărţit de Năsăud, rătăcind cu familia prin mai multe oraşe din ţară (Cluj, Râmnicu Vâlcea, Sibiu), stabilindu-se la Craiova, unde a desfăşurat diferite activităţi care i-au asigurat existenţa, dar şi succesul pe plan cultural şi profesional: director de bibliotecă, inspector de artă şi cultură, director al Ansamblului artistic de stat ,,Nicolae Bălcescu’’ din Craiova, iar după ce s-a pensionat, director adjunct al Casei de Asigurări Sociale, etc.

O mărturisire a soţiei sale, consemnată de Teodor Tanco, evidenţiază dragostea lui pentru scris:,,Ariton Rogneanu avea să scrie până în ultima zi a vieţii (20 februarie 1987) despre iubire, despre frumuseţea vieţii, despre bucuria de a trăi’’.

Risipit în mărunţişuri, cum spune acelaşi om de cultură, Ariton Rogneanu nu şi-a văzut opera strânsă într-o carte şi cred că a sosit timpul să adun toate scrierile sale, pe câte le voi găsi prin cele ziare şi reviste vechi, alcătuind un volum omagial, în semn de preţuire a unui poet şi mare activist cultural al cestor meleaguri.