Mircea DAROSI

Gavrilă Istrate – rapsodul de pe Valea Someşului

Om de mare ţinută morală, înzestrat cu un talent literar deosebit, Gavrilă Istrate este un mesager al etosului popular, creator al unui gen literar care a suscitat un mare interes în ultima vreme din partea cercetătorilor. Scrisorile versificate sunt un mod de exprimare a sentimentelor de dor şi jale a celor plecaţi pe front pentru interese străine idealurilor lor de viaţă.

Gavrilă Istrate este autorul a peste 600 de scrisori, dintre care multe versificate. Asemenea lui au procedat şi alţi luptători din satele vecine, dar valoarea artistică a versurilor lui Gavrilă Istrate este incontestabilă. El are simţul versului încărcat de muzicalitate, dar şi de măiestrie artistică. Am putea spune că prin versurile sale curge fiorul poeziei lui Coşbuc, ritmul dulce al lui Alecsandri şi încărcătura filozofică a neamului românesc.

Un admirator al acestor impresionante scrisori versificate, ascunzându-se sub pseudonimul I. Licov scria într-un articol al său în ziarul ,,Biruinţa’’ din Cluj, apărut la 18 oct. 1926 că, la Nepos ,,îşi trăia ultimele zile un ţăran de pe urma căruia aveau să rămână câteva zeci de poezii originale’’. O parte din poeziile respective, copiate într-un caiet special, spune Gavril Istrate, fiul, i-au fost înmânate învăţătoarei Virginia Grivase, care îi promisese poetului că se va ocupa de publicarea lor.

Această promisiune devine realitate. Autorul rămâne plăcut surprins că primeşte acasă un exemplar din broşura ,,Dor şi jale. Patimi şi suferinţe’’, apărută în Editura Tipografiei Diecezane din Gherla, 1920, sub îngrijirea lui Emil Precup, directorul Liceului „Petru Maior’’ din acel oraş.

Broşura respectivă este o culegere de poezii în care, printre cei 15 autori se află şi Gavrilă Istrate din Nepos. Cele mai multe creaţii, 17  la număr, sunt semnate de talentatul poet neposan. Această plachetă de poezii a fost reeditată în 1997, la Sibiu sub îngrijirea prof universitar Dumitru Acu, preşedintele Asociaţiunii ASTRA şi dedicată tuturor celor care au luptat şi s-au jertfit pentru binele şi progresul neamului românesc.

Mai toate creaţiile lui Gavrilă Istrate au un ton religios, sunt încărcate de sentimente curate, care înnobilează sufletul. Credinţa şi nădejdea în Dumnezeu, bucuria împreunată cu durerea şi împlinirea datoriei, iubirea de patrie şi nostalgia, dragostea nemărginită faţă de soţie şi copii, precum şi nădejdea într-o soartă mai bună, sunt principalele idei care pot fi întâlnite în aceste poezii. Scrise toate în atmosfera apăsătoare a războiului, epistolele lui Gavrilă Istrate pornesc din sufletul său inundat de dorul şi grija fierbinte pentru cei de acasă. Poezii ca: Rămas bun, Ţi-aş scrie de-aş putea, Cărticică-n cornurele, Dorită familie, Frunză verde de mătasă şi altele, sunt adevărate elegii clădite pe soclul gândului simplu, nespus de frumos şi curat:

,,Şi ţi-aş scrie de-aş putea
Dorul meu şi jalea mea,
Dar n-am destulă hârtie
Dorul meu să ţi-l pot scrie,
Dorul meu care m-apasă
După cei rămaşi acasă’’.

Este foarte aproape de poezia lui Coşbuc şi pe undeva şi de creaţiile eminesciene:

,,Aş vrea să-mi văd odată
 Căsuţa văruită
Pe maica supărată,
Nevasta văduvită,
Pe tata nins de vreme,
Copiii plini de dor,
Să-i mai sărut o dată
Şi-apoi să mor, să mor’’.

Poezia care a stârnit un interes cu totul deosebit este ,,Versul primăverii 1915’’. Aici dorul şi jalea pricinuite de plecarea pe front sunt prezentate cu o sensibilitate răscolitoare:

,,Toate-ar trece aşa pe rând
Dac-ar fi dorul mai blând,
Dar dorul unde se lasă,
Lacrimilor face casă,
Inima o tot apasă’’.

Din mărturisirile fiului său rezultă că înafară de poeziile cuprinse în broşura ,,Dor şi jale’’, poetul mai avea şi altele pe care le-a găsit într-un carneţel şi în perioada celui de-al doilea război mondial le-ar fi încredinţat profesorului Octav Botez, dar acesta a decedat în 1943 şi carneţelul n-a mai putut fi recuperat.

O soartă tot atât de neplăcută au avut cele 100 de poezii populare pe care, tot fiul poetului le încredinţează profesorului de muzică Alexandru Ionescu Butaş, pentru a fi puse unele dintre ele pe note, dar nu mai ştie ce s-a întâmplat cu ele.

După pensionare, profesorul Gavril Istrate a găsit timpul necesar să se aplece mai mult asupra operei tatălui său, tipărindu-i cea mai mare parte a poeziilor şi scrisorilor în revista ,,Studii şi cercetări etnoculturale’’, volumul VIII, 2003.

Despre poetul Gavrilă Istrate au scris de-a lungul vremii: Ariton Rogneanu, Pop Petru, Teodor Tanco. Articolele lor au fost publicate în diferite reviste şi ziare în care aduc un elogiu acestui minunat om al Neposului.

În revista ,,Vatra’’ nr. 8, 1935, p. 210-213, Ariton Rogneanu îşi intitulează articolul ,,Rânduri despre un ţăran-poet, Pop Petru, în ,,Plaiuri năsăudene’’ nr. 2-3 din 1943, ,,Un poet ţăran din ţinutul Năsăudului  – Bădiţa Gavrilă Istrate din Nepos’’, Teodor Tanco dă medalionului său titlul ,,Rânduri despre ţăranul poet Gavril Istrate’’.

Dar Gavrilă Istrate a rămas în conştiinţa sătenilor săi şi ca un vajnic luptător pentru dreptate şi libertate. Un articol de mare întindere a lui V. Şotropa din Arhiva Someşană nr. 13 din 1930, confirmă acest lucru. O scrisoare trimisă din Bistriţa, unde se afla închis cu alţi nouă ţărani din Nepos, pentru că au îndrăznit să plece la Viena să înmâneze o plângere împăratului Francisc Iosif, în legătură cu abuzurile saşilor din districtul bistriţean, este dovada cea mai grăitoare a dorinţei sale de-a se împlini dreptatea de care era atâta nevoie.

În presa vremii au apărut numeroase articole din care se părea că demersurile neposenilor nu vor rămâne fără rezultat. Ele exprimau o realitate a situaţiei din această comună. Iată câteva din titlurile ziarelor vremii: „O deputăţie de ţărani la Maj. Sa’’, „Ţăranii din Nepos îşi caută dreptatea’’, „Oala nedreptăţilor se sparge’’, „Afacerea ţăranilor din Nepos’’, „Ţăranii din Nepos sunt chemaţi la ascultare din porunca Maj. Sale’’, „Ascultarea ţăranilor din Nepos’’, „Tot necazul neposenilor’’ şi multe altele.

Cei care l-au cunoscut pe Gavrilă Istrate spun că a fost un bun gospodar şi un priceput meşter în prelucrarea lemnului. Era recunoscut ca un om iscusit în dulgherie, fapt pentru care a primit invitaţii să lucreze la construcţia unor case, la repararea unor biserici, a făcut parte din echipa care a ridicat iconostasul bisericii din Nepos, a refăcut podul de lemn de peste Someş, pe care îl construise, la sfârşitul secolului XIX, tatăl său, Toader Cifor Istrate, şi pe care, într-o nouă fază, în 1949, avea să-l reconstruiască Grigore Istrate, primar în vremea aceea în Nepos.

În viaţa lui scurtă, printre multe altele, spune Gavril Istrate, ,,tatăl meu a mai fost subprimar, cum se spunea pe atunci, şi primar într-o vreme în care aveau căutare, în Transilvania cel puţin, oameni care nu făceau politică militantă. De numele lui se leagă, pe această linie, indiguirea Someşului, în partea de răsărit a satului, la Gura Văii Corbului. A funcţionat, de asemenea o perioadă de după război, pe un post de învăţător, dar a trebuit să-l părăsească repede din cauza insistenţei mamei sale, care-şi vedea pământul nelucrat, din cauza aceasta’’.

Cei doi soţi, Gavrilă şi Maria Istrate l-au cunoscut pe Liviu Rebreanu pe vremea când era ajutor de notar în Nepos şi în arhiva lor se găsesc două documente (chitanţe) emise de viitorul scriitor, care datează la 12 iunie 1909 şi 7 iulie 1909. Gavrilă Istrate a rămas în memoria consătenilor săi ca unul care n-a trecut degeaba prin viaţă, lăsând în urma sa o valoroasă moştenire artistică şi imaginea unui gospodar renumit în satul său natal şi pretutindeni.