Poezie din spaţiul carceral
CĂTĂLIN IFRIM- UN POET „RĂTĂCIT ÎN LABIRINT”

„Rătăcit în labirintul unei vieţi absurde, a găsit în poezie un ţărm, dar şi un tărîm miraculos “ (N.I.U)

Având o bună colaborare pe linie culturală cu Penitenciarul Botoşani,unde de–a lungul anilor am participat la diverse simpozioane, lansări de carte,concursuri de cultură generală cu elevi de la Liceul de Ştiinţe ale Naturii „Grigore Antipa” din Botoşani am întâlnit, în acest cadru auster pe tânărul poet, Cătălin Ifrim.
Era în biblioteca Penitenciarului cu o figura visătoare de o mare tristeţe.În urma unei scurte conversaţii am aflat că s-a născut în oraşul Darabani,din Judeţul Botoşani într-o familie de oameni simpli,modeşti şi cu frica lui Dumnezeu.
Clasele primare le-a absolvit la Şcoala generală,nr.1 din oraşul Vatra Dornei după care s-a înscris la Liceul Teoretic I.L.Caragiale din aceeaşi localitate.Nu a fost un elev silitor,aşa cum a recunoscut,excepţii făcând la matematică,geografie şi fizică pentru care a avut o oarecare afinitate. A întrerupt studiile în clasa a X-a pe trimestrul I… nemaireluându-le deoarece a fost reţinut pentru săvârşirea unei grave infracţiuni…În acea perioadă a vieţii lui Cătălin Ifrim s-a produs ruptura între el şi lumea din jurul său. Este închis de peste de peste zece ani,timp în care în spatele gratiilor şi-a descoperit unele aptitudini nebănuite,printre care şi dragostea pentru poezie.Nu ştie cum s-a născut în el poezia,dar şi-a dat seama că avea nevoie de această stare de graţie şi de frumos,pentru că aşa cum a afirmat „Aveam nevoie ca sa mă-mpac cu mine însumi,înainte de toate”.
Primul lui vers a fost “Vindecă-mi lumină somnul meu negru…”. A debutat literar în revista închisorii CAIETELE LUI CAIN, fondată de profesorul N.I. Ungureanu,căruia îi datorează toate împlinirile de până acum pe plan literar.
Iată cum îl caracterizează mentorul său N.I. Ungureanu : 
,,Poetul Cătălin Ifrim,el însuşi un personaj de tragedie antică,ca o consecinţă a unor păcate din prima tinereţe,caută cu obstinaţie poetică, ieşirea din labirintul umbros al destinul său.. Cu talent nativ şi cu voinţă exemplară,poetul Cătălin Ifrim a ajuns la maturizarea lirică,după ani de lecturi intense,presărate de versuri scrise şi rescrise,până la atingerea limpezimii stilistice.Rătăcind în labirintul unei vieţi absurde, Cătălin Ifrim a găsit în poezie,un ţărm dar şi un tărâm miraculos. În versurile sale emoţiile,trăirile şi sentimentele sunt spălate de zgura spaţiului carceral.”
În vara anului 2005,Cătălin Ifrim a fost desemnat bibliotecar în cadrul Penitenciarului Botoşani şi ulterior redactor la revista “Caietele lui Cain”.O serie de poezii au fost publicate în presa locală cum ar fi „Monitorul de Botoşani,Jurnalul de Botoşani cât şi în Jurnalul Naţional”.În anul 2006,cu sprijinul conducerii Penitenciarului Botoşani i s-a publicat placheta de versuri „Luminozitatea umbrei”,iar în anul 2008 i-a apărut a doua plachetă de versuri „Rătăcit în labirint”.Ambele plachete de versuri i-au fost tipărite de editura Caietele lui Cain.
Pentru activitatea literară a primit „Diploma de Excelenţă”a Bibliotecii Judeţene ”Mihai Eminescu” din Botoşani şi Premiul I,la ediţia I a concursului de poezie “George Ţărnea” (Galaţi). La concursul “Poezie de puşcărie” (Bucureşti),ediţia I din 2008 a primit premiul al II-lea şi al III-lea, la ediţia a II-a din Botoşani,din 2009. Are un cult pentru poetul Nichita Stănescu.
În poezia “Rătăcit în labirint”, Cătălin Ifrim,caută potrivit expresiei mentorului său să iasă din “labirintul umbros al destinului” în care a fost aruncat :

”Ori de câte ori mă privesc în oglindă
observ privirea –acvilină a celuilalt-
Aidoma a celor apropieri de indicii
Ce mă indispun :

Ceilalţi ochi par a citi mai limpede
Gândurile
Cealaltă gură încearcă să rostească
Un adevăr pe care nu l-am spus încă,
Celelalte braţe par a atinge visul
Fără a fi amputate pe urmă,
Celălalt suflet parcă-nţelege
Toate ascunzişurile lumii.

Zi de zi mă simt abandonat în acest joc
Al memoriei mele
Şi pendulez între realitate şi vis
Epuizîndu-mi uneori până şi aşteptările. ”

În poezia “Pentru tot ce n-am fost” regretă fapta nedemnă săvârşită în perioada adolescenţei.
”Parc-aveam tot timpul din lume/Să mă întâlnesc,undeva într-un rost/ Dar acum am socotit fix un minut,de uitare pentru tot ce n-am fost”.
Într-adevăr poetul Cătălin Ifrim,”rătăcit în labirintul unei vieţi absurde,a găsit în poezie o modalitate de a se spăla de zgura spaţiului carceral”,un ţărm şi un tărâm miraculos,o stare de graţie.
Fiinţa umană este plină de mister având vise şi speranţe în libertate cât şi în spatele gratiilor închise. Fiecare om are “sentimentul de a fi tot şi evidenţa de a nu fi nimic”(Paul Valery).
Cătălin Ifrim “rătăcit în labirint” a produs ruptura între el şi lumea din jurul său.
“Sufletul creşte în mine ca o mierlă
Gata să zboare
Mă doare doar starea aceasta
De pasăre captivă
În cotloanele labirinte ale minţii
Aş vrea să pot spune cuiva că mi-e dor să visez
Şi să mă trezesc,
Să mă trezesc visând ca voi zbura
Dincolo de mine
Acolo unde lanţul se va rupe zale cu zale
Dinprejurul minţii,
singura stăpână a libertăţii sufletului”. (Labirint 2)
Versurile lui Cătălin Ifrim sunt cioburi sparte ale sufletului său ce tânjeşte după libertate.