Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.8 (152), August 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Poeziile lui Eminescu izvor de inspirație pentru compozitori

Primit pentru publicare: 17 Aug. 2021
Autor: Alexandru Florin ȚENE, președinte al Ligii Scriitorilor Români, membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România
Publicat: 17 Aug. 2021
©  Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Poeziile lui Eminescu izvor de inspirație pentru compozitori

Încă din timpul vieții Poetului, unele poezii eminesciene, datorită muzicalității lor, au intrat în atenția compozitorilor.

Călinescu remarca în ”Opera lui Mihai Eminescu” (vol. II): ”Sunt în opera de maturitate a lui Eminescu câteva poezii pe care prin forma şi conţinutul lor e nimerit să le numim romanţe. Cam aşa le-au numit şi contemporanii, căci junimiştii le socoteaucantabili şi le cântau în cor. Devenite populare (unele din ele pe calea melodiei), înjosite chiar de prea multă frecare cu vulgul, ele au avut o înrâurire considerabilă, nu însă de mare soi, aşa de intensă înrâurire, încât poeţi moderni, venind în urma unei îndelungate tradiţii a romanţei, s-au arătat în sfârşit dezgustaţi de această latură a poeziei eminesciene”.Datorită ritmului și rimei perfecte aceste poezii eminesciene se cântă, practic, singure. Precum ”S-a dus amorul”, ”Când amintirile…”, ”Adio”, ”Ce e amorul?”, ”Pe lângă plopii fără soţ”, ”De-or trece anii”, ”Te duci”, ”De ce nu-mi vii?”, Situându-ne într-un asemenea context de analiză a poeziei eminesciene, rămâne de la sine înţeles că printre romanţele cele mai cunoscute se găsesc ”De-acuma nu te-oi mai vedea (Adio)” de Ionel G. Brătianu, ”Când amintirile” de Vasile Popovici (autor şi al ”Dorinţei”), ”S-a dus amorul” de Victor Ceaikovski, ”Ce te legeni, codrule” de Gheorghe Scheletti, ”Și dacă ramuri bat în geam” de Guilelm Şorban (autor și al valsurilor ”Mai am un singur dor” și ”Pe lângă plopii fără soț „ compozitorul Guilelm Şorban s-a născut la Arad în 1876 și a decedat la Dej în 1923, a fost o personalitate prestigioasa a epocii, autor al romanțelor „Mai am un singur dor” (Eminescu), „Pe lângă plopii fără soţ” (Eminescu), „Numai una” (,,Pe umeri pletele-i curg râu” –George Coşbuc) ş.a. Descinde dintr-o veche familie nobiliara româneasca din Ardeal, atestata încă din 1266, printr-o diploma a regelui Bela al IV-lea. Mama provine dintr-o familie alsaciană și aduce cu ea zestrea genetica germana și franceza.Tatal moare tânăr, la 47 de ani, se pare,  otrăvit de un adversar politic.”), alături de ”Somnoroase păsărele” de Tudor Flondor (piesă corală), ”Mai am un singur dor” (populară) ș.a.

            Ionel G. Brătianu, publică romanța ”De-acuma nu te-oi mai vedea“, versuri de Mihai Eminescu, romanță  dedicată domnului D.G.Kiriac la Editura Magazinul de Muzică-ARTA-M. Brsaunstein.Pe fiul compozitorului Guilelm Șorban l-am cunoscut, este vorba de Raoul Șorban, scriitor, pe care l-am vizitat la conacul său de lângă Dej, cu care am discutat literature și istorie.

            Primele lieduri într-adevăr evoluate aparţin, la noi, unui muzician de şcoală germană, Gheorghe Dima (1847–1925), printre cele mai valoroase numârându-se cele cinci creaţii pe versuri eminesciene, la sfârşitul veacului al XIX-lea: ”Dorinţa”, ”De ce nu-mi vii”, ”Peste vârfuri”, ”Şi dacă ramuri bat în geam”, ”Somnoroase păsărele”. Prin ele, în cadrul întregii sale muzici vocale, compozitorul realizează o primă sinteză între elementul popular romantic, cântecul popular şi romanţa orăşenească. După studiile de la Bucureşti, George Stephănescu şi-a desăvârşit pregătirea la Conservatoire Imperial de Musique din Paris, astfel și el  descinde, în creaţia de lied, din spaţiul german (similitudinile cu Hugo, Wolf sau Wagner fiind evidente). ”La steaua” de George Stephănescu este unul dintre cele mai sensibile lieduri pe versurile unei poezii atât de frecventate de compozitorii români, de la Mihail Jora la Tudor Ciortea, Nicolae Coman, Dan Constantinescu sau Aurel Stroe.

             În raport cu versul eminescian, compozitorii care au abordat creața marelui poet, au  realizat acea plasticitate sonoră (muzicală) care nu lasă nici un moment impresia tautologiei, a spaţiului melodic-armonic adăugat și ”rostit” în acest fel, poemul eminescian are acea transparenţă firească a discursului devenit o dată în plus creator de mister poetic și metaforă subtilă.