Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Poporul român îngenuncheat de politic niciodată nu și-a respectat valorile. 66 de ani de la ridicarea la cer a lui George Enescu

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.5 (149), Mai 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Poporul român îngenuncheat de politic niciodată nu și-a respectat valorile
66 de ani de la ridicarea la cer a lui George Enescu

Primit pentru publicare: 04 Mai 2021
Autor:  Alexandru Florin ȚENE, președintele național al Ligii Scriitorilor Români, membru al UZPR
Publicat: 04 Mai 2021
© Alexandru Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Poporul român îngenuncheat de politic niciodată nu și-a respectat valorile
66 de ani de la ridicarea la cer a lui George Enescu

Despre anomaliile din istoria culturii române am scris nenumărate articole, fie despre Dimitrie Cantemir, s-au Brâncuși, inclusiv de poziția academicienilor față de cel mai mare sculptor al nostru, sau a unor autori de Istorii Literare față de unii scriitori, voiți uitați, că nu au scris în spiritul realismului socialist.

Acum, în 4 mai, voi scrie despre cel mai mare compozitor al românilor George Enescu, la 66 de ani de la înălțarea la cer a celui care ne farmecă cu armoniile “Rapsodiei Române”.

Acest mare compozitor, violonist, dirijor a murit pe 4 mai 1955, ne vegheat de nimeni, doar de câinele său, pe nume Mutzerli, într-u hotel parizian, fără să-i aprindă o lumânare cineva.

România, jefuită de proprii ei politicieni, nu a găsit resursele materiale și bănești de a-l aduce în țară.

Compozitorul, acest geniu, violonistul, pianistul, dirijorul, cel care a creat, ”Poema Românã”, ”Rapsodia Românã”, ”Oedip”, a fost ucis, prima datã, de cãtre comuniştii apãruţi dupã cel de-al Doilea Rãzboi Mondial. L-au ştampilat ”chiabur”. L-au chemat la Comisariatul Poporului. L-au numit ”tovarãşe”. Acești comuniști ce-și ziceau români nu i-au dat  mãcar un scaun, l-au anchetat, l-au jignit, ținându-l  ȋn picioare, ca pe ultimul om de pe stradă. La anchetatori le-a spus: “Am iubit ţara asta imens şi asta e tot ceea ce primesc?”  Era perioada când  i se lua totul! În noiembrie 1939, donase Preşedintelui Consiliului de Miniştri din acel moment, 100.000 de lei pentru apãrarea patriei, dupã ce a doua mare conflagraţie a Omenirii pornise, deja, la drumul criminal. A emigrat ȋn Statele Unite. A ȋnceput sã trãiascã din concerte. Pe 23 octombrie 1949, Societatea Compozitorilor din România, unde, logic, era preşedinte, a dispãrut. Locul sãu a fost luat de Uniunea Compozitorilor. Aici, Enescu nu mai figura nici mãcar ca simplu membru!!!Așa cum se mai întâmplă, astăzi,  și la Uniunea Scriitorilor.

S-au stabilit la Paris. Anii ȋl apăsau. Maruka Cantacuzuino – Enescu, soția lui (mama unui as al aviaţiei, pe nume ”Bâzu” Cantacuzino), pe care o iubea mai mult decât orice pe lume era, tot timpul, plecată din peisaj. Ezista o  dragoste, se pare, doar dintr-o parte, dar el, cu mintea aceea ce zămislise arii faimoase pe portativ, nu putea pricepe. Pe la 1942 ȋi fãcuse cadou ”Vila Luminiş” din Sinaia, loc ce se poate vizita şi astãzi, de poporul român care a stat impasibil la drama marelui compozitor. Degeba, ea tot fugise la Dinu Lipatti”. Prima zi de mai, 1955, Paris. La un un arpegiu distanta de Champs-Elysee, o doamnă rafinată, aproximativ de 80 de ani, a urcat singură, fără ajutor scările în formă de melc, până la al patrulea etaj. A bătut la ușa apartamentului 40. I se deschide. Două camere mari, o întâmpină, holul, sala de baie, vederea la  strada. Pe un pat, se afla  muribundul Enescu. Galben la față, abia respira.Vorbea  greu, în  timp ce un câine îi linge mâna, dând din coadă.

Suferindul era GEORGE ENESCU, una dintre cele mai luminate minți ale poporului român. Doamna era ELISABETA DE BAVARIA, regina Belgiei, soția lui Albert I și mama lui Leopold al III-lea. Nici- personalitate românească, politică sau culturală nu și-a găsit timp să vină la căpătâiul marelui compozitor.

Cățelul era MUTZERLI, alintatul compozitorului.
Comuniștii l-au îndepărtat, cu un deceniu în urmă, de România.I-au luat tot. I-au cerut să-si ardă pasaportul cu stema regală pe copertă. I-a ignorat pe toti, a ajuns la Paris. Marcel Mihalovici și celebrul Yehudi Menuhin, văzând că starea sa de sănătate i se înrăutățește, duc tratative să-l instaleze pe maestru în fostul castel al lui Chateaubriand, în Vallee-aux-Loups. Compozitorul  refuză. Așa, ca o ironie a sorții, in loc de castelul lui Chateaubriand, va  ajunge pe strada Chateaubriand, la numărul 14. Acolo se afla hotelul ”ATALA”, al românului Florescu. După cel de-Al Doilea Război Mondial, trei mioritici îl renovaseră, îi adăugaseră o stea, ducându-l la patru stele. Florescu plânge când vede starea lui Enescu. Spondiloza l-a nimicit, atacul  cerebral, cel de-al doilea, l-a culcat la pat. A dat ordin să fie dus în  apartamentul 40, la etajul 4, pe cheltuiala sa. Fără ca Enescu să afle, plătește un medic cardiolog, care-l supraveghează, și unor infirmiere care-l îngrijesc zi și noapte.

I-a adus chiar și un  pian cu coadă, pe care, însă, compozitorul nu va ajunge niciodată să-l mângâie. Familia l-a uitat. Însă prietenii, nu! Elisabeta, Regina Belgiei,  vine sa-l viziteze. Aceasta vorbește șase limbi înțelegându-se cu Enescu în limba franceză.

 Discuția e mai degrabă un monolog al sau, deoarece compozitorul e mut ca o stafie..

E 1 mai 1955. Securitatea, prin ochii agentului Corneliu Bediteanu, veghează. Patria – mama lui din naștere și de suflet l-a trimis să-l convingă să  se intoarcă acasă. Vede ca nu mai are mult de trait. Enescu abia se misca. Cu  toate acestea, e perfect lucid. Pe 3 mai, violonistul Serge Blanc îl viziteaza. Intrebă, soptit, dacă maestrul mai gândește: ”Est-ce qu’il est encore lucide?” Enescu îl aude. Raspunde pe loc:”Lucie … de  Lammermour”, făcând aluzie la celebra opera a lui Donizzetti.

Geniul  muzicii noastre se stinge pe 4 mai 1955, noaptea, singur, fără lumina  lumânării ce trebuiau să-l duca peste Styx… Infirmiera de serviciu  tocmai plecase…

L-au aflat dimineața mort.. Vestea s-a dus repede. Parcă de nicăieri au apărut doi ”prieteni” de la Ambasada României din Paris. Unul dintre ei, Bediteanu. S-au dus, glonț, la Receptie, au cerut sa li se deschidă ușa, să-i ia trupul, ”patrimoniu al statului roman”, au spus ei.. Cei de acolo erau instruiți; au sunat după Măruca. Soția le-a  explicat ca Enescu plecase din cauza regimului totalitar și ca nu avea  de gând să se mai întoarcă vreodată în România. Dar agenții nu se lasă înduplecați.  Florescu, nervos, cheamă poliția. Îi este frică de băieții cu ochi albaștri, să nu cumva să fure cosciugul.

Pe 7 mai 1955, Enescu e înmormântat în cimitirul ”Pere Lachaise”, în stânga mormântului lui Georges Bizet însoțit de câțiva prieteni

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5