Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Portretul de cuvinte al unei doamne: Profesoara Doinița- Ana Dobrean

Primit pentru publicare: 25 aug.2015
Autor (text și grafică): Cosmina Marcela OLTEAN, UAGE-Iași
Publicat: 27 aug.2015

Amintiri de licean

Dobrean-OlteanCu ce să încep ? Cu ce aș putea începe ?

Nu e ușor, căci multe amintiri și lucruri frumoase mă leagă pentru totdeauna de d-na Doiniţa Dobrean – d-na profesoară care a știut cum să facă astfel încât, noi, elevii Domniei Sale, să nu o putem uita vreodată. Vă asigur că a reușit asta, și nu vorbesc doar în numele meu, ci și al colegilor mei, care cu siguranţă sunt în asentimentul meu.

Pentru mine totul a început în 2007, când am început cursurile Liceului din Subcetate. Atunci și acolo am avut onoarea de a o cunoaște pe dna Dobrean: profesoara mea de limba franceză – căci așa a rămas pentru mine și acum, după 4 ani deja de la absolvirea liceului. Tot 4 la număr au fost și anii în care ne-am întâlnit aproape zilnic în sala de clasă, ori pe holurile liceului. Îmi amintesc cu emoţie și respect acele zile, acele ore de limba franceză, care deseori îmbrăcau aspectul orelor de dirigenţie, menite să ne trezească, să ne lumineze și să ne pregătească pentru viaţă. Pot afirma așadar, cu toată încrederea, că noi, promoţia 2007-2011 a Liceului din Subcetate, clasa d-lui Cristian Popa, am avut doi diriginţi – la fel de buni, la fel de demni de respect, la fel de preocupaţi de ascensiunea noastră în viaţă. Profund absorbită de sfera artelor un mă situam prea bine în raport cu matematica. Eram aproape ca două linii paralele într-un plan. Sigur d-l Popa, profesorul de matematică și dirigintele meu, ar zâmbi dacă ar citi asta. Recunosc, nu eram mare fană a matematicii, pentru că aspiraţiile mele erau altele, iar d-l profesor a înţeles oarecum asta. În schimb, la orele de dirigenţie, îl ascultam cu luare-aminte și îl admiram. Mă puneau mult pe gânduri observaţiile sale cu privire la viitorul nostru. Asta îl făcea să fie pentru noi mai mult decât un profesor de matematică. Sunt sigură că ar fi bucuros să afle asta. Nu uit și nu voi uita cuvintele d-lui Popa pe când eram în clasa a XII-a: ,,Oriunde veţi merge, să fiţi cei mai buni !’’ La fel proceda și d-na Dobrean ! De aceea spun că am avut doi diriginţi, deoarece atât d-l Popa cât și d-na Dobrean au avut și continuă să aibă un mare impact asupra mea prin învăţătura pe care mi-au dat-o. Pentru mine anii de liceu au fost grei, foarte grei, mai ales pentru constituţia mea psicologica. Nu au fost cei mai frumoși ani din viaţă, cum spune toată lumea. M-am abătut de la acest clișeu, ca și de la multe altele. Ani mult mai frumoși au urmat apoi, când mi-am demonstrat mie câte lucruri pot face… Acești ani nu au însemnat distracţie, ca pentru majoritatea colegilor mei, pentru că simţeam că nu am dreptul să mă distrez având în faţă un viitor atât de incert, în care nu știam dacă voi avea ocazia și resursele de a face ceea ce-mi doresc. Trăiam o frustrare de a nu putea face artă așa cum aș fi vrut. Foarte puţini m-au înţeles. Eram într-o mare luptă cu mine, iar acum, când fac artă, lupta s-a transformat în una și mai mare, dar în care sunt bucuroasă să mă aflu … Așa am fost și așa sunt eu. Consider că timpul e mult prea scurt și trebuie valorificat în favoarea ta. Micile distracţii sunt efemere, fără cel mai mic rezultat pe termen lung. Iar pentru mine a mă destinde înseamnă a face artă !

Acestea sunt lucruri în care cred și care mi-au fost confirmate și de cei mai buni profesori ai mei, printe care d-na Dobrean. Domniei Sale îi datorez multe: imboldul pentru debutul jurnalistic din revista LYCEUM – pentru că ne încuraja mereu să scriem, atât în limba română, cât și în franceză, îndrumările spre atâtea concursuri de artă, toate încurajările… Avem amintiri frumoase din anii pertrecuţi la Subcetate, de la evenimentele culturale frumoase la care am participat la Topliţa și Miercurea-Ciuc, dar mai ales de la premierea de la Sebeș, Alba, în 2010, alături de Teodora Mândru. A fost minunată călătoria și șederea noastră acolo, precum și recompensa primită de la Festivalul Internaţional ,,Lucian Blaga’’. Acestea au fost lucrurile cu adevărat valoroase care mi-au facut anii de liceu mai frumoși, care m-au ajutat să cresc, să cred în mine și să devin mai puternică. Doamna profesoară, vă mulţumesc din suflet ! Sunteţi un exemplu de profesionalism !

În nenumărate rânduri am încercat să-mi arăt aprecierea și recunoștinţa faţă de d-na profesoară. Una dintre încercări s-a cristalizat sub forma unui interviu pe care i l-am cerut doamnei pentru cotidianul nostru de la Miercurea-Ciuc ,,Informaţia Harghitei’’, anul trecut. Am încercat să schiţez un portret de cuvinte, pe care să-l prezint cititorilor drept un frumos exemplu de viaţă. Voi reda mai jos interviul, întrucât acesta conţine date importante. Sper să vă facă plăcere să-l parcurgeţi.

 

Portretul de cuvinte al unei doamne: Profesoara Doinița- Ana Picture4Dobrean

(INTERVIU de Cosmina Marcela OLTEAN)                                              

  • Pentru început, aș vrea să ne împărtășiți câte ceva despre dvs, despre copilarie, familie și mai ales despre convingerile cu care ați pornit in viață.

Doina Dobreanu: Copilăria – târâm al iubirii. Părinții și bunicii mei mi-au dăruit în copilărie tot ceea ce-mi puteau ei oferi în vremurile acelea zbuciumate ale „obsedantului deceniu” (Marin Preda), în primul rând toată iubirea și prietenia, toată atenția și grija. Aveam să aflu mai târziu de problemele, grijile, lipsurile cu care ei se confruntau pe atunci, dar, fiind primul copil al părinților și primul nepot al bunicilor paterni, în casa cărora m-am născut, prin prezența mea nevinovată și veselă, eram raza lor de lumină, de bucurie, de speranță. Vioiciunea, istețimea și neastâpărul meu, prezența mea veselă de copil sănătos, zglobiu, curios îi făceau fericiți, iar eu mă bucuram, la rândul meu, de priviri calde, de fețe zâmbitoare, de vorbe dulci, de mângâieri și alinturi. Familia trăia într-o simplitate și modestie ancestrale, la fel ca și celelalte din jur. Comuna nu era electrificată, așa că ne lipseau radioul și televizorul, aparatura casnică… Pretențiile erau minime și eram fericiți că ne aveam unii pe alții, ne bucuram de un confort interior care venea dintr-o comunicare deschisă, bazată pe sinceritate, corectitudine, bun simț, respect și, repet, iubire. Nu mi-a lipsit nimic: „unde iubire nu e, nimic nu e…” Am învățat atunci, printre altele, și m-am convins apoi cât este de adevărat, că omul nu are nevoie de prea multe pentru a fi fericit; iubirea suplinește totul, iubirea de aproapele, iubirea de Dumnezeu; iubirea cu toate fațetele ei este un adevărat briliant, este o comoară dacă știi să o dăruiești și să o primești.; este un har care te îmbogățește sufletește, mereu și mereu, îți dă curaj, putere, bucurie. Calea spre fericire este accesibilă oricui: este calea simplă a iubirii. Asta am învățat prin exemplul celor dragi și exersând împreună cu ei; a fost lecția practică pe care am învățat-o în copilărie; m-am convins o dată cu trecerea anilor de valabilitatea ei. Relația aceasta de iubire care se exersează în familie, începând din primii ani de viață, nu poate fi suplinită de televizor, de calculator, de telefonul mobil. Socializarea se învață în familie, nu pe facebook.

  • Ați pornit la drum de la bun început cu gândul de a deveni profesoară sau inițial v-ați dorit o altă carieră?

Doina Dobreanu: Dascălii mei – modele de iubire. Am învățat să evaluez un Picture3Om nu în funcție de avuție, de bani, ci după criteriile de apreciere ale părinților mei, țărani, de altfel, criterii conforme cu anumite trăsături de caracter: cinste, corectitudine, demnitate, respect față de sine și față de ceilalți, dăruire, sobrietate, înțelepciune, echilibru moral, vorbă. Erau trăsături care, în vremea copilăriei mele, le întruchipa orice dascăl de țară. El era în și pentru comunitate un reper, un etalon. Cu asemenea modele am crescut eu: al părinților, al bunicilor, al învățătoarei mele, al profesorilor mei. Jocul meu preferat în primii ani de școală a fost de-a învățătoarea. Apoi m-au fascinat profesorii mei de limba română, domnii Traian Ciociu și Valer Vodă, prin orizontul lor de cunoaștere, prin arta de a comunica. Nu mi-am dorit o altă carieră deoarece nu m-am cunoscut îndeajuns, nu mi-am descoperit la timp „talanții” nativi, nu i-am cultivat și nu i-am folosit.

  • Care este motto-ul dvs. și principiile după care v-ați ghidat de-a lungul vieții?

Doina Dobreanu: Iubirea, mai întâi de toate. Puiul de om se formează în timp, greu devine Om. Familia, în primul rând Mama, este cea care are principalul rol în a pune copilul pe drumul cel bun. Cei șapte ani de acasă nu pot fi supliniți de nicio facultate absolvită mai târziu. Nu mi-am impus cu rigoare niște principii austere, dar înlăuntrul meu au colcăit mereu niște reguli, inoculate de familie, transmise din generație în generație, reguli ale bunului simț care trebuie respectate în societate. Cuvintele mamei îmi stăruie și acum în minte. Le auzeam de fiecare dată, pe rând, în funcție de vârsta mea, ori de câte ori plecam de acasă ; erau ca o binecuvântare  făcută cu iubire: poartă-te frumos, fii respectuoasă și salută oamenii, vorbește frumos și cuviincios, nu vorbi neîntrebată, nu fi obraznică, să nu ne faci de rușine, să nu auzim vorbe urâte despre tine… Pe scurt: iubire, respect, bună-cuviință, omenie, măsură.

  • Daca nu ați fi fost profesoară, ce v-ar fi plăcut sa deveniți?

Doina Dobreanu: Tot ceea ce faci cu iubire te bucură. Am ales o profesiune nobilă, în care am pus multă pasiune: să fiu profesoară. Este o misiune care ți-o asumi: să arzi mereu pentru a dărui lumina. Nu am spus-o eu, dar am simțit lucrul acesta: bucuria născută prin propria mistuire. Nu regret nimic. M-am născut într-un anume loc, într-un anume timp, independent de voința mea… Sunt mulțumită cu starea de fapt. Nu-mi pot evalua deciziile luate cândva din perspectiva prezentului, ci numai în funcție de contextul respectiv. În măsura în care eu mi-am hotărât destinul, cred că am făcut mereu alegerea care mi-a convenit, având în vedere posibilitățile reale ale momentului respectiv.

  • Cum a fost studenția dvs? Cum vă petreceați timpul liber?

Doina Dobreanu: „Tânărul cântă: Jocul și înțelepciunea mea-i iubirea” (Lucian Blaga) Studenția este o aventură a cunoașterii în care te implici conștient și responsabil, trăind plenar bucuria propriei deveniri, împliniri, călăuzit discret de modelul unor spirite alese; a rămas cea mai frumoasă, cea mai luminoasă perioadă a vieții mele, cu bucuria unor vise realizate, cu zbateri permanente de autodepășire, cu posibilitatea de a te compara cu atâția foarte buni, riguros selectați prin examen de admitere, cu povești de iubire, cu elanuri și speranțe, dar și cu inerente griji și probleme trecătoare. Am profitat cu aviditate de toată oferta culturală a orașului universitar, suplinind tot ceea ce mi-a lipsit în anii anteriori: film, teatru, concert, excursii, serate dansante, expoziții, vizite la muzee și galerii de artă, plimbări, fără a neglija studiul și lectura permanente.

  • Ati predat doar la liceul din Subcetate?

Doina Dobreanu: În facultate nu-mi doream să mă întorc acasă… Pusă față în față cu oferta de repartizare în învățământ, în 1973, cu majoritatea posturilor la țară, dar și cu obligativitatea de a te titulariza pe un post, am optat pentru Harghita. La Liceul din Subcetate nu exista post în acel an. Am ales Școala Generală din Corbu, Capu-Corbului. După un an m-am transferat la Școala Generală din Sărmaș. Din 1975 și până la pensionare am activat la Liceul din Subcetate, ca profesor titular de limba și literatura română, apoi de limba franceză, predând și alte discipline legate de specializarea mea: literatură universală, limba latină, conducând, pe rând, cercuri școlare de folclor, teatru și junalism.

  • Știu că acest liceu a fost, la un moment dat, sub directoratul dvs… În ce perioadă și pentru cât timp?

Doina Dobreanu: Doar timp de patru ani am fost director al liceului, între 1982-1986. Am preferat să lucrez direct cu elevii, în clasă, să răspund doar de ceea ce fac eu, nu și de ce fac ceilalți dascăli.

  • ți ani din viață i-ati dedicat elevilor și cum au fost anii petrecuți la catedră?

Doina Dobrean: Câți ani? Lucrez și în prezent, deși sunt pensionară de patru ani. Școala a fost și este a doua famile a mea, deși membrii ei sunt în permanentă înnoire. Este un loc în care dăruiești, dar și primești mereu ceva în schimb, ceva din elanul, voioșia, exuberanța, speranța, candoarea, inconștiența tinerilor, din energia și pofta lor de viață. Arzi și renaști în același timp.

  • Ce ați încercat să le transmiteți elevilor?

Doina Dobreanu: Din iubire, totul. Școala oferă instrucție și educație. Am încercat, cu forțele mele, să realizez un echilibru între cele două obiective ale învățătii; am pus accent nu doar pe transmiterea cunoștințelor de specialitate, ci și pe conștientizarea unui comportament civilizat al elevilor, începând cu cultivarea limbii și folosirea ei ca mijlor de comunicare reverențioasă.

  • La liceul din Subcetate ați condus revista școlii intitulată ,,Lyceum’’, pe care ați redactat-o împreună cu elevii. Când a apărut prima dată aceasta și câți ani ați editat-o? Apare și în prezent?

Doina Dobreanu: Conduc și în prezent revista „Lyceum. Foaie pentru minte, inimă și literatură a elevilor de la Liceul Miron Cristea din Subcetate”, revistă care apare din 1996. Momentan, apare doar on-line și poate fi citită pe adresa: http://revistalycem.blogspot.com

  • De asemenea, știu că un grup de elevi de la liceu au înființat o publicație on-line ,,Glasul Subcetății’’. Ce ne puteți spune referitor la asta? Ați contribuit și dvs.?

Doina Dobreanu: Sunt mândră de inițiativa și de realizarea acestor elevi, aflați acum în ultima clasă de liceu, cu atât mai mult cu cât ei și-au făcut ucenicia participând ani de zile la redactarea revistei „Lyceum”.

  • Si daca tot vorbim despre reviste de cultură, am aflat că de o perioadă de timp apare, tot on-line, revista dvs. ,,Viața la Subcetate’’. De cât timp există și cum v-ați gândit să o inființați? Cât de des apare și ce putem citi în ea ?

Doina Dobreanu: „Viața la Subcetate” (ISSN 2343 – 8215; http://viatalasubcetate.blogspot.com   ISSN-L 2343 – 8215) este o revistă bianuală, deocamdată. Pregătim numărul al doilea. Este editată de Consiliul Local și Primăria comunei Subcetate, judeţul Harghita, cu participarea cadrelor didactice și a elevilor de la Liceul din Subcetate. Iubirea ne-a mobilizat să o edităm, iubirea pentru localitatea noastră cu tot ceea ce ea reprezintă: prezentul și viitorul acestor oameni, viața, gândurile, speranțele și preocupările lor, obiceiurile și tradițiile lor, prosperitatea lor.

  • Vorbiți-ne despre activitatea dvs. literară. Câte cărți ați publicat și ce ați încercat să subliniați?

Doina Dobreanu: Tot iubirea m-a îndemnat să scriu, să scriu despre satul meu… Abia acum, după ce am publicat 14 cărticele, unele în colaborare cu fratele meu, profesorul Vasile Dobreanu, începând cu „Subcetate. File demonografie” (1999) și terminând cu „Subcetate. Un secol de istorie în imagini” (2013), aș putea spune că am realizat o monografie aproape completă a localității noastre. Aș lăsa să vorbească despre cărțile noastre cuvintele spuse de Profesor Doctor Valentin Marica, Senior-editor la Societatea Română de Radiodifuziune Radio România Târgu-Mureş, în „Cuvântul înainte” la cartea semnată de mine și fratele meu, „Laobârșie, la izvor… Convorbiri la Subcetate”(2013):

„Demersul publicistic de faţă îi readuce, cu dragoste, bun-simţ, nobleţe şi inteligenţă, pe bunii trăitori ai obârşiilor şi permanenţelor din binecuvântata parte nordică a Depresiunii Giurgeului, Subcetate, reverberând din Sangidava, în gestul sublim şi pur al mărturisirilor – al spovedaniilor, vindecând setea de mântuire – aidoma celui al ridicării fărâmei de pâine descris de Monahul de la Rohia. Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu, care, cu har, i-au dedicat localităţii Subcetate mai multe cântece ale obârşiei, de la istorie şi civilizaţie rurală, la etnografie, datini, folclor literar, particularităţi lingvistice, credinţe arhaice, ritualuri şi simboluri, invocă, din nou, aducerea-aminte, întru a argumenta şi perpetua rodnicia timpului, creşterea lui, în vechea aşezare din zona Topliţei Române. Câmpul ideatic al autorilor priveşte indestructibilitatea imaginii satului. “Ducem în suflet imaginea satului până la mormânt – este credinţa mărturisită a profesorului Ioan Dobreanu. Orizontul spaţial în care trăim copilăria ne modelează sufletele şi ne cultivă imaginaţia”(…) Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu pot spune la fel, fiind, în această carte, la o masă cu prieteni, cu oameni rari, adevăraţi, împreună reverberând reflecţia filozofului Emil Cioran: M-a apucat o pasiune nebună pentru tot ce e pur şi nefalsificat în lumea asta de indivizi acri, sceptici şi incapabili de sacrificii. Subcetate, „lumină alergândă”, e loc pur şi nefalsificat. Cum să nu-i scrii cărţile?”

  • Sa vorbim și despre Asociația Culturală „Dobreanu’’. De cât timp există și pe ce se axează?

Doina Dobreanu: Este o asociație culturală nonguvernamentală, fără profit material, născută din iubirea pe care am învățat-o în familie și pe care am cultivat-o de-a lungul vieții, iubirea față de tot ceea ce ne reprezintă pe noi ca popor, pentru reperele noastre naționale : limbă, port, credință, obiceiuri, tradiții. Aflați mai multe pe blogul asociației : http://asociatiaculturaladobreanu.blogspot.com

  • Trebuie neaparat să întreb și despre înclinația dvs. pentru pictură, deoarece știu că există în familia dvs. , v-am vazut câteva din tablourile de acasă și știu că sunteți membru onorific al Cercului de pictură de la liceu. În plus, pictura e îngemănată cu literatura. Așadar, ce înseamnă arta pentru dvs.?

Picture2Doina Dobreanu: Artă – frumos – iubire. Arta presupune exprimarea frumosului din natură, din sufletul și din viața oamenilor, prin cuvânt, prin culoare, prin sunet… Am moștenit gustul pentru frumos de la mama, artizan popular, meșteră în arta țesutului și a cusutului, artă care presupune îndemânare, imaginație, armonizarea culorilor și nuanțelor, respectarea proporțiilor, alegerea și îmbinarea motivelor etc. Am învățat și eu să lucrez alături de mama, dobândind dexteritate, solicitându-mi imaginația și creativitatea. Numai perfecționându-mă într-o școală vocațională aș fi putut deveni, poate, artist plastic, deseigner… Am încercat din când în când să desenez, să pictez, dar timpul nu este destul de îngăduitor cu mine, nu-mi permite să fac tot ceea ce mi-ar face plăcere.

  • Vorbiți-ne despre colecția dumneavoastră „Casa cu amintiri”. Cum s-a născut ideea?

Doina Dobreanu: Binele și frumosul se nasc tot din iubire. E vorba de iubirea pentru zestrea pe care am moștenit-o de la strămoșii noștri și pe care de cele mai multe ori o ignorăm sau o desconsiderăm. Am o admirație deosebită pentru costumul popular, în special pentru cel românesc, mai cu seamă pentru frumusețea, bogăția și diversitatea ornamentației cămășilor pentru femei, a iilor, chintesențe de sublim, rafinament, bogăție spirituală și culoare, exprimate cu măiestrie artistică cu acul și ața pe pânza țesută în război, din in, cânepă și bumbac.

  • Vorbiți-ne despre proiectele naționale și internaționale în care v-ați implicat și despre concursurile judetene și naționale la care ați participat împreună cu elevii dumneavoastră.

Doina Dobreanu: Iubirea față de țară și față de cultura națională se învață. Se învață în familie, în școală. Și media ar trebui să aibă un rol important. Cu acest scop școala noastră s-a implicat în diverse proiecte. Participările anuale la Concursul Național pentru elevi și profesori consacrat poetului și filosofului Lucian Blaga „Laudă semințelor, celor de față și-n veci tuturor!”, organizat la Lancrăm și Sebeș, ne-au bucurat prin aprecieri și prin premiile obținute la etapele județene și naționale, la secțiunile de traduceri în limba franceză și engleză, de creație (eseuri, creații lirice) și arte plastice. De asemenea, participarea la Proiectul european Etwinning/Comenius cu tema „Mituri, povești, legende – rădăcinile noastre vorbesc” ne-a obligat să aprofundăm cultura noastră pentru a-i putea determina pe alții să ne cunoască cu adevărat.

  • Știu că lucrați la o nouă carte. În ce stadiu este? Ne puteți spune câte ceva despre ea?

Cos1Doina Dobreanu: Lucrăm la volumul al doilea al cărții „La obârșie, la izvor… Convorbiri la Subcetate”…

  • Ce alte planuri mai aveți și ce va mai doriți de la viață (în afară de sănătate și liniște)?

Doina Dobreanu: Îmi mai doresc ca Dumnezeu să mă aibă în paza Sa. Fie voia sa!

  • Dacă mai aveți ceva să ne împărtășiti, vă rog să o faceț

Doina Dobreanu: „Bătrânul tace: Iubirea și jocul meu e-nțelepciunea!” (Lucian Blaga) Aș vrea să pot bucura până la capăt de drum de ceea ce este mai important în viață: credință, nădejde și dragoste.  

  • Va mulțumesc tare mult, dna profesoară !

Doina Dobreanu: Cu mare drag ! >>

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5