Post Scriptum

Gheorghe Median

În urma apariţiei volumului de corespondenţă “Scrisori către Luigia” (Editura “Agata”, Botoşani, 2012 ) cuprinzând o parte a scrisorilor adresate în tinereţe de matematicianul Octav Onicescu celei care i-a fost prietenă şi mai apoi parteneră de viaţă, am fost întrebat de mai multe ori, când va apărea şi o carte cu scrisorile adresate de Luigia Zorio lui Octav Onicescu. Întrebarea este firească, de vreme ce în scrisorile cuprinse în volumul amintit, se face continuu trimitere scrisorile de răspuns ale acesteia, la părerile ei, la fapte şi acţiuni dintre cele mai felurite la care a participat sau a căror eroină a fost. Răspunsul este mai mult decât uşor de dat: pentru că acestea nu s-au păstrat. Mai précis, nu s-au păstrat decât două. Din ce motiv, e greu de spus, dar, opinăm că în mod deliberat Luigia Onicescu a decis să păstreze doar scrisorile soţului, considerându-le ilustrative pentru sentimentele profunde care i-au unit, scrisori a căror valoare literară, şi memorialistică, în mod cert a intuit-o.
Aminteam că s-au păstrat, sau mai precis Luigia Onicescu a păstrat, alături de scrisorile soţului, doar două dintre nenumăratele scrisori pe care i le-a trimis. Una dintre acestea, nedatată, pe care o vom reproduce în cele ce urmează, oferă, vis – vis de opinia noastră, o pertinentă explicaţie a Luigiei faţă de decizia de a nu păstra propriile scrisori :
Sâmbătă seara
Nu m-am ţinut de promisiune şi mă gândesc că o să te întrebi ce-i cu mine. Am fost şi sunt bolnavă. Am răcit chiar în ziua plecării tale aşa de tare, încât nu fac altceva decât să tuşesc şi să stau întinsă pe pat.
Iau tot felul de doctorii şi cred că n-am să o mai lungesc mult.
Scrisoarea ta mi-a făcut o plăcere neînchipuită. Mi se pare nesfârşit de lung timpul de când nu eşti aici. Şi poate că starea mea de prostaţie care îmi lasă totuşi timp pentru a fantastica, mă face să văd statul tău din ultimele zile aici într-o formă din care nu mi-a mai rămas decât amintirea sărbătorilor şi o durere surdă în suflet.
Lung e drumul până la Dealu. Sub un aspect calm aşteptam cu friguri sosirea scrisorii tale. Nu-mi spui nimic de numire şi altele care trebuia să regulezi pe acolo. Ai crezut în adevăr că poate să-mi fie indiferent ceea ce faci?
Mi-a scris Mady de la Sinaia. Mă uitam la banala ilustrată şi am retrăit clipele care mi se par cele mai frumoase din viaţa mea. Fiecare are câte un coin bleu în suflet. La mine e sub cerul plumburiu şi gros de ceaţă din ziua aceea.
Să nu-mi cataloghezi scrisoarea în nici una din seriile în care ai făcut clasificarea generală. Scrisorile mele nu-s nici filosofice nici pedante ( pentru acest din urmă atribut mă cercetez în conştiinţă ). Scrisorile mele sunt banale scrisori de dragoste. Mă gândesc că trebuie să fie foarte banale întrucât de patru ani de zile mă repet mereu.
Nu-mi place să jonglez cu cuvintele şi nu-mi place să pozez vorbind literatură, artă sau altceva, domenii care-mi plac însă pe care nu mă simt pe deplin sigură. Eu repet un lucru pe care-l ştii foarte bine: că te iubesc mult, nespus de mult.
Luigia