Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Poşta redacţiei din 8/07/2014

IMG_0008 [compress]

 

La poşta redacţiei, în data de 9/07/2014, a sosit de la Iaşi cartea ,,Darul vieţii – Dragostea”, autor Ion N. Oprea. Cartea a apărut în 2 volume: vol. 1 – 305 p. şi vol. 2 – 298 p. la Editura Pim din Iaşi – 2014.

 

Colegială (nota autorului din cartea ,,Darul vieţii – Dragostea”)

Entuziasmul acestui moment cu dublă semnificaţie ne conferă bucuria scrierii şi editării celui de-al cincilea volum din seria antologică, proză scurtă, realizat cu participarea de la distanţă a cenacliştilor noştri din întreaga ţară, constituind reliefarea unui buchet al sentimentelor fiecăruia pe teme anterior propuse şi comunicate.

Titlul fiecărei lucrări lăsat la latitudinea dumneavoastră, a realizatorilor, pare să cuprindă o diversitate de specii literare – între copertele unei cărţi – cu eseuri şi reportaje, interviuri subtile, descrieri narative de interes major, recenzii, multă şi frumoasă poezie a vieţii, relatări bazate pe fapte reale trăite personal sau şi imaginate, fictive, culese din trecut sau prezent şi mai ales unele prezentări bazate pe teoretizări religioase, semn că în sinele nostru, cu toate vicisitudinile timpului, păstrăm şi cultivăm credinţa divină a neamului românesc.

Sincronizarea lexicală pe orizontala timpului reliefează capacitatea sentimentală, spirituală, ştiinţifică şi culturală a fiecărui creator.

Conceptul asupra temei prezentate presupune autenticitatea fiecărui contribuitor, cu bucuria rezonării asupra comunităţii noastre care devine pe total o eclantantă reuşită, izvorâtă din necesitatea de comunicare, urmare a cordialităţii care s-a creat în grupul nostru printr-o empatie de bun simţ şi diversitate de idei, care uneşte spiritele.

Nu intenţionez o judecată de ansamblu sau o motivare critică a fiecărui producător, ci elogiez şi subliniez, deocamdată, harul comun şi saţietatea nativă evidenţiată la stimaţii noştri colegi, descendenţi în timp şi poate cei mai înzestraţi cu mirifica pasiune păstrată într-o zonă de stabilitate a sufletului, printr-o judecată ajunsă la maturitatea înţelepciunii şi care se cere dăruită.

Tocmai de aceea apreciez multitudinea de aspecte asupra cărora v-aţi îndreptat atenţia scriindu-ne eclatând probleme la care intenţionam să mă refer şi eu, într-un context devenit special. Fericită coincidenţă pentru mine, când, întâlnind ceea ce Ernesto Cortazar a numit „A valtzer to the Eternity”, ca persoană în vârstă, fără reţinere, asumându-şi dorinţa de a sugera generaţiilor cum trebuie să îi iubim pe bătrâni, pentru atâtea şi atâtea motive, aspect care nu prea se cunoaşte respectat în ziua de astăzi, niciunde.

„Să îi iubim şi să-i lăsăm să vorbească pentru că în trecutul lor păstrează o comoară de adevăr, frumuseţe şi lucruri bune; să îi iubim lăsându-i să creadă că rămân învingători în discuţiile purtate, pentru că tocmai au nevoie să se creadă siguri pe ei înşişi; să îi iubim lăsându-i chiar să viseze, pentru că alături de vechii lor prieteni ei se simt încă retrăind timpul; să-i iubim lăsându-i să povestească, pentru că poveştile lor repetate nouă, îi fac fericiţi că sunt ascultaţi; să-i iubim şi să-i lăsăm să trăiască între lucrurile lor pe care le iubesc…

Casa părintească nu se vinde! – pentru că ei simt o mare suferinţă când viaţa lor se rupe în bucăţi, când sunt dislocaţi de la locul lor înainte de vreme; să-i iubim şi să-i lăsăm chiar să strige, fie şi atunci când greşesc, pentru că bătrânii, ca şi copiii, au dreptul să fie ascultaţi; să îi iubim şi să-i lăsăm să-şi spună părerea şi în maşină când îi ducem cu noi în concediu, dacă îi ducem… pentru că la anul următor s-ar putea să avem mustrări de conştiinţă că n-am făcut asta, dacă, ferească sfântul, nu mai sunt printre noi; să-i iubim şi să-i lăsăm să îmbătrânească, cu aceeaşi dragoste şi răbdare, cu care şi ei ne-au crescut pe noi de copii, pentru că tot ce se întâmplă face parte din viaţă; să-i iubim şi să-i lăsăm să se roage, aşa cum ştiu ei, cum le place, pentru că bătrânii descoperă umbra Domnului în drumul pe care le este dat să-l străbată; să-i iubim şi să-i lăsăm să moară în braţele noastre pline de iubire, pentru că iubirea îi face să resimtă trecutul ca un infinit al Dragostei Divine.”

Cuvinte înţelepte care rezonează la unison cu cele ale altei personalităţi, Gabriel Garcia Marquez spune într-o împrejurare asupra cărei voi reveni mai jos: „N-aş lăsa să treacă nici o zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aş convinge pe fiecare femeie sau bărbat spunându-le că sunt favoriţii mei şi aş trăi îndrăgostit de dragoste. Oamenilor le-aş demonstra cât se înşeală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neştiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc… Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine cu bătrâneţea, ci cu uitarea”.

Tocmai citisem textele de mai sus, plin de respect şi consideraţie pentru vârstnici, fireasca vârstă matură, când într-un ziar din Iaşi, motivat că prea mulţi scriitori bătrâni solicită să fie primiţi în Uniunea Scriitorilor din România, un tânăr universitar, şi el de abia primit în rândul creatorilor de literatură, se alătura ziaristei, şi ea o tânără, lansând ideea că actul de creaţie nu-i propriu bătrânilor pentru că, adăuga proaspătul scriitor, aceştia sunt plecaţi cu mintea în vacanţă. Şi deci, nu au ce căuta în USR!

Încă de la acea dată făceam parte dintr-un cenaclu literar cu activitate de la distanţă. Şi cu aspiraţii de a accede mai devreme sau mai târziu la uşa închisă a USR. Discuţia începută m-a determinat să le adresez colegilor mei, tineri şi vârstnici, dar şi publicului larg, fireasca întrebare: este bătrâneţea, într-adevăr, o piedică în calea creaţiei? Răspunsul lor, în unanimitate, a făcut dovada că actul de creaţie este propriu oricărei vârste, că majoritatea creatorilor au creat opere la maturitatea deplină. Textele primite au fost încorporate în cartea intitulată „Românii aşa cum sunt” de Ion N. Oprea, Editura PIM, Iaşi, 2011, 383 p., mult apreciată de cititori şi în presa timpului, infirmându-se sau diminuând din ceea ce susţinuse ziarul, ofensându-ne pe noi cei care avem nişte ani.

Succesul cărţii a fost remarcat de presă nu doar prin cronicile care i-au elogiat opiniile chemând cititorii laolaltă, indiferent de vârstă, să citească şi să creeze, ci şi prin aceea că însăşi Uniunea Europeană a acceptat, a declarat şi respectat Anul 2012 drept Anul European al Îmbătrânirii Active şi Solidarităţii între Generaţii, tocmai ceea ce gândisem noi scriind şi publicând cartea „Românii aşa cum sunt”.

Era dovada că omul se poate dărui creaţiei de la tinereţe până la adânci bătrâneţe, cu respectul anilor parcurşi.

În respectul anilor cu prietenie s-au colectat alte opinii care şi-au găsit locul în 2012 în alte două volume de antologie literară intitulate „Prietenie” (321 p.) şi „Cu prieteni, despre prietenie” (499 p.), autor coordonator Ion N. Oprea, Editura PIM, Iaşi.

În prietenie, dragoste, dar şi în mare singurătate a lucrat mai tot timpul şi Marele nostru Mihai Eminescu, pe lângă Teiul care-i poartă peste ani urma paşilor, preţioasa mireasmă a versurilor nemuritoare şi respectul generaţiilor noastre şi viitoare.

Volumul de antologie, proză scurtă, memorialistică, închinat sentimentelor subliniate, apărut în 2013 la aceeaşi Editură, l-am intitulat chiar Singurătate (338 p.), cu o diversificare de subiecte, exprimate de colegii din întreaga ţară.

Volumul de faţă, al cincilea din ciclul cărţilor adunate filă cu filă de la aceiaşi prieteni dar şi de la noi colaboratori se referă la o amplă tematică referitoare la un dar al vieţii şi l-am intitulat chiar aşa: Darul vieţii: Dragostea.

Dragostea pentru patria noastră, pentru mama, pentru copii ori natura care ne înconjoară şi pe care nu prea o protejăm, dragostea pentru animalul de companie, dragoste faţă de Dumnezeu, căruia mereu îi rămânem datori. Cum am mai scris şi anterior, fiecare dispune de subiectul propus, cititorii şi critica literară – atâta cât mai este şi cât de obiectivă poate fi…vor aprecia…

Reamintim, totodată, ceea ce sublinia Gabriel Garcia Marquez în ultima sa scrisoare de rămas bun adresată prietenilor, cititorilor şi admiratorilor lui, ca un avertisment la ceea ce este şi va fi ziua de mâine pentru fiecare: „Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea, nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va ajunge niciodată, în mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai făcut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi că ai fost prea ocupat ca să le conferi o ultimă dorinţă. Să-i menţii pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine, spunăndu-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi tratează-i bine, ia-ţi timp să le spui „îmi pare rău”, „iartă-mă”, „te rog” şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii”.

În contextele enumerate, cu gândul la ceea ce este iubirea de oameni, eu n-am uitat că toţi posedăm elanul nu doar de a contempla, ci de a înfăptui proiecte noi, cel de-al cincilea volum al nostru fiind doar o bucurie în continuare, maturizată. Aşadar, preconizăm ca cel de-al şaselea volum pe care vi-l propun, realizat tot cu preţioasa dvs. contribuţie, să se refere la un alt subiect extrem de util, valoros, captivant şi cu rezolvări stringente pentru prezentul şi îndeosebi viitorul ţării noastre. Cartea, la sugestia doamnei profesoare Ana Dumitrescu, va fi intitulată „Dor de-acasă”, cu toată paleta tematică implicată în semnificaţia acestor cuvinte, mai ales că Dorul este un cuvânt pur românesc, intraductibil altor popoare cu limbile lor.

Vă aşteptăm cu lucrările dumneavoastră şi ale prietenilor pe care îi aveţi până la 1 septembrie 2014.

Cu alese consideraţiuni pentru activitatea dumneavoastră.

Ion N. Oprea



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.570 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5