La poşta redacţiei a sosit cartea ,,Sentimente amare” – autor Dumitru Tican, apărută în anul 2014 la Editura Quadrat din Botoşani.
Cuvânt înainte (la cartea ,,Sentimente amare”)
Deşi de mai multe zeci de ani scrie şi versuri, dovadă caietul-manuscris cu datarea fiecărei poezii pe diferiţi ani, abia acum, în primăvara lui 2014, Dumitru Tican a îndrăznit să le adune într-un volum, ceea ce argumentează scrupulozitatea şi a celor scrise, cu intervenţii ulterioare, adaosuri etc.
O altă dovadă în acest sens este faptul că a luat cu unele dintre poeziile sale premiul al II-lea pe judeţul Botoşani la una dintre etapele marelui concurs naţional „Cântarea României”. El recidivează în acest nou volum, fiindcă a publicat mai întâi, în aprilie 2004, volumul de eseuri în proză meditativă, reflexivă, gnomică etc, cu caracter socio-politic, „Epoca emanaţilor”, tot la Editura „Quadrat”, din Botoşani, volum despre care regretatul profesor muzeograf, ziarist, eseist, epigramist, fabulist etc. Ionel Bejenaru scria, în „Jurnalul de Botoşani” nr. 1394, că „reprezintă strigătul disperat al victimelor adresat conducătorilor, emanaţi şi sacrificaţi după 1989.”
Impresionează în poeziile sale atât aspectul ideatic, ce-rebral, meditaţia adâncă asupra principalelor aspecte din viaţă şi din lume, precum viaţa, carierismul, făţărnicia, moartea, părinţii, fraţii şi surorile, soţiile, copiii, nepoţii, cât şi profundele sentimente faţă de aceştia, unii trăind deoparte şi departe, alţii fiind plecaţi pe lumea cealaltă, totul fiind învăluit într-o nostalgie evidentă, dusă adesea până în apropierea lacrimilor, autorul fiind, de altfel, un sentimental incurabil…
Dumitru Tican este un autodidact care stăpâneşte destul de bine multe domenii pe care le abordează cu curaj în poeziile sale. Temele sale, deocamdată, au fost poeziile despre viaţă, moarte, iubire, dragostea şi respectul pentru părinţi, semeni, medicina, zootehnia, sportul, astronomia, literatura, religia, politica, armata etc.
Este un practician veterinar arhicunoscut, are o gospodărie frumoasă, unde munceşte ca în tinereţe. Poate fi considerat una dintre marile personalităţi ale Comunei Frumuşica, din ultimii cincizeci de ani. Un exemplu demn de urmat, datorită tenacităţii corectitudinii, în relaţiile cu semenii săi.
Aceste poezii, aceste teme, vor constitui pentru diferitele categorii de cititori baze fundamentale pentru profunde meditaţii pe mult timp, dacă nu chiar pentru totdeauna, deoarece fiecare se va regăsi în cele scrise de Dumitru Tican.
Prof pens. Mihai Palaghia,
redactorul revistei „Făclioara”, mai 2014, Botoşani
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania