Primit pentru publicare: 08 febr.2016
Autor: Prof. Dr. Geanina TUDOSE
Editor: Olivian IVANICIUC
Publicat: 09 febr.2016

Preocupările matematice ale lui Eminescu

“Există undeva în domeniul înalt al geometriei
un loc luminos unde se întălneşte cu poezia”/Ion Barbu

Matematica şi poezia par la o privire superficială să nu aibă multe în comun, însă ele sunt aşa cum a exprimat poetul Ion Barbu (matematicianul Dan Barbillian) extrem de legate una de cealaltă, reprezentând doua faţete ale infinitului şi armoniei: matematica exprimă infinitul şi armonia lumii exterioare, în timp ce poezia exprimă infinitul şi armonia lumii interioare.

Această conexiune o găsim prezentă atât în poezia cât şi în preocupările ştiinţifice ale lui Mihai Eminescu.

Eminescu era pasionat de cunoaştere în cel mai adânc şi complex mod. Notele din manuscrisele sale dovedesc acest lucru. Textele din Fragmentarium, intitulat astfel chiar de poet, cuprind capitole cum ar fi: Filosofie, Sociologie şi politică, Istorie, Matematică, Astronomie, Fizică, Ştinţe naturale, Educaţie, etc. Pentru Eminescu “matematica este o limbă universală, limbă de formule, adecă de fracţiuni ale celor trei unităţi: timp, spaţiu şi mişcare “(ms 2267), practic aceasta reprezintă modalitatea în care matematica s-a născut şi dezvoltat din dorinţa de a explica legile naturii şi fizicii. Eminescu vrea să înţeleagă aceste concepte sub aspectul lor filozofic şi intuitiv. Aceasta este fundamentală pentru realizarea unei cunoaşterii unitare a lumii.

Însemnările matematice care se regăsesc în Fragmentarium se referă la formula algebrică de ridicare la pătrat a unui binom, algoritmul de extragere a rădacinii pătratice şi cubice, diverse modalităţi de a cuantifica printr-o ecuaţie experienţa umană: “1+2+3+4+5+….+x. Acest x rămâne vecinic nedescoperit, precum nu se poate afla decât aproximativ rădăcina pătrată a lui 7”. Tot referitor la ecuaţii şi timp Eminescu spune:” Orice moment în viaţa universului e ecuaţiunea momentului următor, orice moment prezent e ecuaţiunea momentului trecut”. Ideea aceasta o regasim poetic în Cu măine zilele-ţi adaogi,/ Cu ieri viaţa ta o scazi/ Şi ai cu toate astea-n faţă /De.-a pururi ziua ta de azi.

Interesul pentru matematică şi ştiinţe se fructifică decantându-se sublim şi ingenios în poemele sale. Poemele devin astfel un produs al cunoşterii, inteligenţei, intuiţiei şi sensibilităţii sale interiorizate şi transformate de geniul său creator. În universul eminescian, matematica se regăseşte într-un mod inefabil în doua moduri:

1)în acea armonie şi muzicalitate desăvarşită a versului şi ritmului care izvorăşte din folosirea simetriei precum şi frecvenţei unor consoane cum ar L, M, N, R. Ilie Torsan remarcă asocierea acestor consoane cu şirul lui Fibonacci, şir format din numerele 1,1, 2, 3, 5, 8 .., fiecare număr fiind suma celor două anterioare, şi al căror raport tinde spre celebrul număr de aur care domină simetria si frumuseţea multor opere arhitecturale străvechi şi vestite creaţii plastice(piramidele egiptene, operele lui Leonardo da Vinci, etc.)

2)apariţia în mod intrinsec a conceptelor matematice şi fizice în poezie: infinit, haos, timpul interior şi exterior. Dar deodat un punct se mişcă …cel dintâi şi singur. Iată-l /Cum din chaos face mumă iară ele devine Tatăl/….Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute/ Şi din roiuri luminoase izvorând din infinit Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.(Scrisoare I)
Din chaos, Doamne-am apărut /Şi m-aş întoarce-n chaos…/Şi din repaos m-am născut/ Mi-e sete de repaos (Luceafărul)

Am pornit să cercetez legătura dintre matematică şi poezia lui Eminescu cu oarecare scepticism, avănd poate in minte afirmaţiile lui G. Călinescu că Eminescu nu ar fi excelat la matematici în şcoala, şi se învoise cu C. Ştefanovici a şi devenit profesor de matematici, ca acesta să-i facă temele, iar acesta să-i spună poveşti, însă am descoperit că mă înşelasem. Ca oricine care s-a aplecat să-l înţeleagă pe Eminescu, fie şi pentru un aspect particular, el ni se dezvăluie şi ni se revelează în chipuri neaştepate, exprimând „maximum de gând in minimum de cuprindere”.

Ca dascăli ne revine umila şi extraordinara sarcină de a-i îndruma pe elevi să-l descopere pe Eminescu, să se apropie de poezia sa, şi să înveţe să fie asemeni poetului pasionaţi de cunoaştere, pentru ca prin ei înşişi să sporească corola de minuni a lumii.

Bibliografie:
1.Fragmentarium, Operele lui Mihai Eminescu, Editura Academiei, 1993, vol. XV;
2.Numărul de aur in două poeme eminesciene, de Ilie Torsan în Studii eminescologice-Opinii, note;
3.Eminescu-orizontul matematic şi semiotic, de Solomon Marcus în Întâlnirea extremelor, Ed. Paralela 45.