Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Presa culturală este o modalitate de a iniția, cultiva și menține conștiința civică*

Presa culturală este o modalitate de a iniția, cultiva și menține conștiința civică*

 

Prof.  Gheorghe Clapa, Bârlad

                                                   Motto: “Edificiul culturii românești nu se
                                                poate ridica decât pe temeliile trecutului”.
                                                 Liviu Rebreanu, în  “Mișcarea literară”, anul I, nr.    1, 15 septembrie 1924.

Cuvântul tipărit al presei culturale s-a dovedit a fi fost întotdeauna și în orice împrejurare un cuvânt chemare, un cuvânt lumină, un cuvânt forță. Cu aceste virtuți el a solidarizat conștiințele tuturor românilor în momente de cumpănă, i-a unit sub faldul pe care erau înscrise idealurile cele mai înalte. Acestor virtuți ale cuvântului de revistă le-am găsit echivalentul în ceea ce numim mesaj militant cultural. Astfel, ni s-a relievat unele dintre constantele scrisului publicistic românesc: angajarea culturală, responsabilitate civică, forța de mobilizare, vizionarismul. Prin reliefările care l-au marcat, scrisul la reviste culturale va arăta acum, în anul 2015, că România prin fii săi, n-a fost “scriitoriu de cuvinte deșarte”.

Presa culturală a îmbărbătat pe vrednicii reprezentanți ai aceștei obștești îndeletniciri, reconstituitori fideli ai timpului însuși prin mărturiile rămase în colecții de reviste. Publicistica  culturală reprezintă spiritualitatea românilor, ea se constituie, pe de o parte, într-un instrument de cercetare din România, pe de altă parte are utilitate pentru marele public, dar, mai ales pentru generațiile viitoare.

Revistele literare au contribuit la formarea limbii  și a culturii românești, la menținerea și dezvoltarea conștiinței naționale. Presa culturală a jucat un rol de frunte în dezvoltarea și afirmarea vieții spirituale, în ridicarea nivelului de cultură generală. Revistele au constituit un prețios adaus la tezaurul culturii românești, fiind consemnate și constituind dese referințe în marile lucrări tipărite privind istoriografia literară românească, curentele ei, monografii ale scriitorilor, bibliografii. La aceste reviste culturale au colaborat permanent sau temporar, aproape toți marii scriitori ai României. Au colaborat și scriitori care deși nu au lăsat o opera consistentă, au contribuit, prin lucrările lor, la diversificarea culorilor paletei literare române.

La revistele culturale au colaborat și numeroși oameni de știință din diverse domenii de activitate, dintre care unii erau și scriitori valoroși. Oameni instruiți în universitățile Europei și în țară, au binecuvântat, cu vrerea și cu fapta, poporul roman, oferindu-i o țară, o limbă, o cultură. Valori dintre cele mai diverse, de la economic la spiritual, s-au înfăptuit, ca o chezăție a valorilor europene într-un leagăn daco-latin la porțile Orientului.  

Presa culturală a jucat un rol de frunte în dezvoltarea și afirmarea vieții spirituale, în ridicarea nivelului de cultură generală  și de cunoaștere a fenomenelor economice, social-politice și științifice. Litera tipărită a dat expresie spiritualității și credinței. Cuvântul tipărit pătrunde în cele mai largi cercuri de cititori, ducând ideile civilizației, ale democrației, menținându-se , totodată, treaz interesul pentru idealurile nobile ale poporului nostru, încrederea în forțele sale creatoare.

Ancheta printre  cititori: “Revista culturală formează oamenii?” inițiată de Ion N. Oprea a fost publicată în revista “Luceafărul” din 8 și 21 octombrie 2014, iar pe parcurs întreaga discuție, fapt pentru care autorul mulțumește Colegiului redacțional, personal domnilor Ion Istrate, director, Georgică Manole, redactor-șef, pe care i-a simțit alături în clarificarea a ceea  ce  era convins că e realitatea – revistele, ca și mass-media în general, sunt chemate să lumineze, instruiască și să educe.

Textul anchetei a fost publicat și în ediția nr. 1398 al revistei Confluențe Literare din 29 octombrie, coordinator de text Marian Malciu, Slatina-Olt. Răspunsuri la întrebarea “Revista culturală formează oamenii?” dând Doina Demeny, Antuza Mariana Antoce, Olguța Trifan, Eugen Negrici, dar răspunsuri pertinente a găsit inițiatorul anchetei în “Suplimentul de cultură” a Ziarului de Iași care și-a sărbătorit o vârstă: Zeruya Shalev, Toni Hrițac, Silvia Lupescu, Emil Brumaru, George Onofrei, Lucian Dan Teodorovici, Florin Lăzărescu, Ana-Maria Onisei, Ovidiu Șimonca, Carmen Mușat, Luiza Vasiliu, Veronica D. Niculescu, Victor Eskenasy, Alex. Savitescu, Radu Pavel Gheo, Adriana Babeți, Florin Iorga, Diana Soare, Olița Cîntec. Iulia Blaga, Daniel Cristea-Enache, Răzvan Chiruță, Dragoș Cojocaru, Ioan Stoleru, Andrei Crăciun, Eli Bădică, Marius Daniel Popescu, Miruna Vlada.

“Aveți o revistă luminoasă ca o zi de duminică… Ce bine ar fi dacă în loc de atâtea  publicații de pe tarabe, care îi zăpăcește pe tineri cu lucruri și îndemnuri nefirești pentru vârsta lor, s-ar afla mai multe reviste instructive și educative, ce-ți încântă mintea și sufletul!”, spune Paraschiva Humenic-Mănăstirea Doamnei, Botoșani (Din revista “As”  nr.1172, iunie 2015). Vezi și “Alte clarificări în aceeași direcție…”  din volumul “Revistele? Luminoase, instructive și educative…” editura PIM, Iași, 2015, p.9-20, semnat de Ion N. Oprea. “Gratitudine distinșilor colaboratori ai Cenaclului pentru continuarea îndrăgitelor antolgii”, ține loc de motto cărții de față.

Cuvintele au menirea de a-l pune pe cel care le aude sau le citește într-o stare de gânditoare emoție. Ele trebuie să comunice idei și să determine emoții. O revistă culturală are datoria să-și facă un rost comunicând, indicând direcția de gândire și descoperind adevăruri, participțnd în acest fel la formarea de caractere și la cultivarea spiritului creator. De când au apărut roasturile cuvântului trebuie să rămână același. Demne și drepte, frumoase  și încurajatoare. În cazul presei culturale procesul se cere a fi implicit, necum explicit. Făcut cu știință și cu artă, deopotrivă. “Cuvintele trebuie să formeze, nu să deformeze. O revistă e un reper moral, dar și un promotor al frumosului, în toate ipostazele sale. Indiferența este grav dăunătoare, mai cu seamă revistelor care nu înțeleg acest lucru. Da, revistele de cultură formează (trebuie) oamenii!”, susține Vasile Filip, Rostul cuvintelor, p. 21-24, lucrător în presă de când se știe, ca și Ion N. Oprea.

Nu numai revista poate avea rol formativ, ci arta și cultura în general. Vorbind  despre „Contemporani și postmoderni” profesorul Petru Bejan se referă la pictura lui Andrei Tudoran, pe care „îl vede că înfățișează o Românie contrastantă, pestriță, aparent neașezată…” ( Petru Bejan, în Ziarul de Iași, 28 noiembrie 2914).  

„…Săptămâna trecută, la Târgul de carte „Gaudeamus”, editura „Curtea Veche” a lansat un important instrument educativ menit să ne dea de gândit: albumul documentar fotografic „Pogromul de la Iași”, realizat de Radu Ioanid împreună cu Institutul Național pentru Studierea  Holocaustului în România. Studiul istoric al lui  Radu Ioanid, bazat pe documente de arhivă și pe înregistrări cu mărturii ale supraviețuitorilor, cele 129 de fotografii, majoritatea aproape de neprivit, precum și date despre victime și călăi publicate unitar pentru prima dată fac din acest album documentar un neprețuit instument istoric și educativ care nu ar trebui să lipsească din nici o școală care are în programă istoria recentă a  României. Mai ales că directoarea programelor educative ale INSHR, doamna Elizabeth Ungureanu, devoala faptul că de foarte multe ori a trebuit să facă față acestei chestionări neîncrezătoare: „cum ne dovediți că ceea ce ne spuneți e adevărat?” Aș mai adăuga doar că 14 fotografii originale, din cele prezentate în acest album, pot fi văzute și la Arhivele Naționale din Iași, în Fondul personal Ițic Schwartz-Kara” (Florin Cîntec, Ziarul de Iași, 26 noiembrie 2014).

Cum dovedim că însuși românii au fost victime ale unui Holocaust de un fel deosebit, total necunoscut? Mass-media și revistele, fie și cele culturale ar avea ce scrie, spre informarea nu numai națională. „Expedițiile memoriei”, proiect inițiat de istoricul Octavian Ticu, profesor la Universitatea Al. I Cuza, și Sergiu Mustață, președintele Asociației Naționale a Tinerilor Istorici din Moldova, mergând pe urmele românilor deportați în Kazahstan și trecuți cu forța la islam, au constatat că numărul acestora este de 33.000 români deportați, după război (Ziarul de Iași, 27 noiembrie 2014).

Omul-pubelă sau „Teatru descompus”  este o piesă a lui Matei Vișniec, care ar putea fi cuprinsă într-o revistă literară, comentată de Bogdan Crețu în Ziarul de Iași, 25 noiembrie 2014, calificându-l pe realizator drept un scriitor complet.

„… Scriu pentru că nu pot să nu scriu, deși n-aș vrea să se-nțeleagă că scrisul e un felde viciu de care nu mă pot dezbara…” (Florin Irimia, în Suplimentul de cultură, Iași, nr.458).

Pe treptele consacrării unui scriitor sau unui artist  se află aproape întotdeauna și o revistă culturală care-i oglindește drumul, căutările, poticnelile, izbânzile… O revistă aduce între coperțile ei nume diverse, încercări în fel și chip, dorințe abia ascunse, orgolii, ratări câte odată… Nu poți să le înlături, riști să ciuntești adevărul și farmecul vieții… Chiar și singuralizată sub numele unui autor, creația trădează o epocă, un climat, convenții și sensibilități, aspirații. Nu suntem  singuri, în spatele faptelor noastre se află munca a zeci ori sute de cunoscuți sau necunoscuți… Iar atunci când și cei care scriu și cei care nasc reviste au grijă să arate asta, efortul este de fiecare dată răsplătit.  

Într-o revistă bună își poate găsi locul și rostul și un condeier performant și unul mai puțin strălucit, pe când  una mediocră, fără zvâc, estompează deopotivă și geniile și mediocritățile, omogenizându-le într-un talmeș-balmeș, adeseori riguros organizat, dar care nu atrage pe nimeni. Deschizi revista și o arunci apoi cât colo, ca pe un lucru netrebnic. O revistă nu este numai o revistă: ea presupune și pe cei care scriu, ea are nevoie de cititori, și are nevoie chiar  și de eșecurile unor tentative asemănătoare.  E greu să faci o revistă în vremuri sărace, e greu să faci față modelelor vestice, e tot mai greu să faci concurență Internetului și să transformi revista tipărită în lucrare de artă.

Cu totul remarcabilă este apariția unor reviste în centre neuniversitare, dar cu tradiție medicală și culturală, bazate pe numeroase colaborări externe și naționale care le ferește de riscul provincializării; unele dintre aceste reviste chiar  ar merita, fără îndoială, o circulație la nivel național. Afilierea  la o revistă sau alta presupune și un exercițiu de fidelitate și însușirea unui anumit sentiment al breslei. Este mare numărul revistelor culturale aflate în derivă, adesea  nu le citesc nici cei care semnează în ele, tocmai pentru că chiar ei nu cred în  ele. Facem aceste reviste ca să avem un serviciu, spun aceștia.

Este cu atât mai încurajator să vezi cum eforturile unor medici cu dragoste pentru cultură, cu un anumit simț al perenității, se concretizează în cele din urmă în atare reușite, de noi evidențiate. Revistele  de specialitate prezintă doar informații științifice, de ultimă oră. Și aici, găsim jurnaliști, scriitori, editori, pe cei care ne oferă zilnic, săptămânal, lunar sau trimestrial publicații. Dar publicațiile apar și dispar. De câte ori îmi cade în mână o revistă nouă, am o strîngere de inimă și-mi pun întrebarea: va rezista oare? O să apară și numerele următoare? Sau o mică schimbare politică o să antreneze și deturnarea  sponsorilor către alte ținte, mai profitabile, dăunătoare presei libere?!

Pentru  publicațiile medicale e parcă și mai greu. Multe au fost, multe se nasc încă, dar foarte puține au rămas și rămân. În spatele unei revise, nu numai medicale, se află nu numai nevoia de informare, dar și profesioniști ai publicisticii, deschiși deopotrivă și către arta cuvântului scris și către specialitatea profesată. În publicistica medicală nu există rivalitate profesională, ci doar complimentarietate. Autorii de reviste și cărți sunt la fel ca ziditorii de biserici, de școli și de temple, sunt la fel de frumoși la suflet și la înfățișare ca și marii creatori de artă. Numeroși medici care urmăresc „Viața Medicală”, număr de număr, păstrează, frumos organizate în dosare, articole utile în pregătirea lor, la care se întorc adesea.

La 7 aprilie 1998, un colectiv redacțional nu foarte numeros dar tenace, condus de profesionalism și altruism  de dr. Nicu Botezatu, medic primar chirurg, fie-i memoria veșnică,reia un fir mult timp întrerupt, prin revista „Pagini medicale bârlădene”. Revista reprezintă în presa medicală românească o data de referință, reușind să fie o tribună de specialitate, dar și de popularizare a medicinii și de educație în domeniu, de răspândire a culturii. Prin profilul ei ambițios-medical, cultural și literar, revista își va găsi locul nu numai în cronografia de profil, ci și în cea a publicațiilor literar-culturale de autoritate!

Revista are deja o caracteristică mai rar întâlnită, exprimând, de fapt, erudiția celui care o conduce dar și a celor care scriu în ea. Reprezintă un permanent exercițiu intelectual, prin tot ceea ce publică – comentarii filosofice sau de evenimente culturale, prin prezentarea aparițiilor literare, cronica expozițiilor, poezii sau scrisori de la cei care o parcurg cu interes și admirație. Revista satisfice atât foamea de informație printr-o receptivitate crescută pentru artele frumoase, istorice și literatură. Varietatea și  atractivitatea acestei reviste răspund apetitului nostru științific și cultural. Titlul  onorant al revistei reînnoadă un fir niciodată întrerupt în inima medicilor-intelectuali.

“Pagini medicale bârlădene” nu face rabat de la prezentarea unor medici iluștri, care și-au pus amprenta pe progresul medicinii românești. Iată un periodic de o rară acuratețe și care – frumos prezentat atât din punct de vedere  grafic cât și estetic – se dovedește superior, de pildă, multor apariții literare actuale din Capitală. Este de un înalt nivel științific, dar și o interesantă revistă de cultură. Este o delectare să o citești. Revista înmănunchează deopotrivă rigoarea științifică și frumusețea mesajului belletristic. Aș zice că s-a creat un gen literar care transmite virtuți santgene atât pe calea emoției artistice, cât și prin multiplele forme ale actului medical cuprinse în paginile sale.

O revistă de cultură medicală  desigur, dar și de istoria medicinii, de evocări ale unor personalități și, în același timp, o revistă literară cu poezii, eseuri și diverse alte teme medicale. Revista este un unicat prin apariție, prin formă, prin prezentare și prin adresabilitate. Este un loc de întâlnire a corpului medical român, a specialiștilor din România, a personalităților medicale, a tuturor oamenilor îmbrăcați în alb. Periodicul este foarte instructiv,  nu numai din punct de vedere medical, ci și vizând  cultura în general. Având ca liant dragostea de cultură și temeinicia lucrului bine făcut, paginile se impun atenției. Întoarcerea la educație și cunoaștere  este singura posibilitate de salvare. Pâinea  cea adevărată este tot Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.

Salvarea – adevărata pâine a lumii modern – rămâne Cuvântul. Cuvântul scris, cartea și revista tipărită, difuzată, citită, păstrată. Rar s-a întâmplat, în anii de tranziție, ca o revistă având o pondere majoritară a temelor și subiectelor culturale abordate – cărora li se adaugă articole medicale să supraviețuiască mai mult de  două-trei numere și colapsul financiar să nu o fi terminat (n.n. revista “Pagini medicale bârlădene” are o vechime neîntreruptă de 18 ani, 7 aprilie 1998 – până astăzi 2015, însumând 209 numere, în luna august a.c.).

Concepția editorială a publicației  reușește să edifice, cu fiecare număr, un format echilibrat, în ponderi bine proporționate, formative, informative, educative. În mod deosebit este de remarcat componenta de cultură care complementarizează densa și plina de actualitate componenta medicală, cultura fiind o necesitate formativă și, în același timp, un instrument al medicului, actul medical impunând nu numai competență profesională, cunoaștere actualizată ci și comunicare, abordare psihologică, comportament etic, comprehensiune empatică.

La  aniversarea a zece ani a Suplimentului de cultură, mai toţi redactorii şi colaboratorii au subliniat că activitatea lor la revistă a devenit ulterior operă literară, textele publicate devenind carte de autor. Iată că şi „Poveşti cu scriitoare şi copii”, volum coordonat de Alina Purcaru (Suplimentul… nr.462, p.8-11), întruneşte, într-un fel, activitatea reportericească a celor 18 poete, prozatoare şi eseiste care, alăturându-se scriitoarei, scriu fie şi numai despre aceeaşi problemă, copiii şi mama,  fac dovada muncii interesante pe orice text literar, inclusiv la ziar sau revistă:

Alina Purcaru, “Experienţele şi poveştile acestor femei sunt copleşitoare”;  Ştefania Mihalache, “A fost o vreme când am simţit că viaţa bate literature”; Simona Popescu,  “Să fie fericite Fetele!”;  Simona Sora,  „Exact aşa a fost”; Luminiţa Marcu, “Încerc să nu las această experienţă de viaţă să treacă fără să o fixez în scris”; Elena Vlădăreanu,  “Până unde poţi să scrii când scrii despre asta?”; Mihaela Ursa,  “Sunt o mamă care are scrisul drept pasiune şi sprijin”; Ana Dragu, “Şi din punct de vedere literar, copiii mei fac parte din mine”;  Cristina Ispas, “Nu cred în valenţele terapeutice ale scrisului); Adina Rosetti, “ Meseriile astea două nu sunt atât de incompatibile pe cât par…”;  Svetlana Cârstean,  “Tudor nu m-a împiedicat niciodată să scriu, numai eu singură am putut face asta”;  Domnica Drumea,  “Mi-a fost mai uşor să mă apuc din nou de poezie decât să scriu despre fetiţa mea”; Viviana Muşa Augusto,  “Micile întâmplări casnice devin mici poezii”.

Un jurnalist, Răzvan Cojocariu, a fost în Kosovo, în timpul conflictului din fosta provincie iugoslavă şi apoi în 2003 şi 2006 în Afganistan, a fost decorat de către şeful Statului Major al Forţelor Terestre cu  ‚Emblema de Merit Partener pentru Apărare’, clasa a III-a, pentru o serie de materiale realizate în documentarul „Afganistan dus-întors”, 2014.

„Luaţi măsuri ca România să fie văzută ca o ţară normală”, se adresează jurnaliştilor Margareta Cernat într-o corespondenţă expediată din Birmingham – Marea Britanie şi publicată în Ziarul de Iaşi, 3 noiembrie 2014: “Cugetaţi adânc asupra situaţiei, luaţi măsuri ca România să fie văzută ca o ţară normală, nu „vestimentată” în prostituţie, depravare”.

Vorbind despre starea romanului românesc (Săptămânalul Cultura nr. 29, 2014) Eugen Simion îl întreabă pe Virgil Tănase  cum se vede la Paris, viaţa literară românească  postcomunistă, de ce se detestă atât de aprig scriitorii români, de ce îşi distrug, cu atâta ardoare şi iresponsabilitate valorile spirituale, la care primeşte o succesiune de răspunsuri pe care le ştie mai tot românul, numai cei care trebuie se fac a nu le cunoaşte. Punând accent pe traduceri, scriitorul de la Paris spunea că ar fi bine să se ştie şi să se înţeleagă că numele românilor publicaţi în Franţa e suficient, fiind mereu traduşi şi publicaţi cu generozitate, iar efemerele articole de presă nu fac decât să se dovedească  neputincioase în această privinţă.

În “Jurnalul unui jurnalist fără jurnal” din colecţia “Opere fundamentale”, Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, publicat în 2013, semnat de Ion D. Sârbu, ediţie îngrijită, cronologie şi note de Toma Velici în colaborare cu Tudor Nedelciu, prefaţat de Eugen Simion, găsim explicată paranoia lui Ceauşescu care venea, poate, mai departe de cea a lui Hitler, ea fiind mai mult decât o oarecare boală psihică.

Iată  şi ce le-a relatat participanţilor la un Colocviu al revistei „Ramuri” desfăşurat între 14 şi 16 noiembrie 1995:  “…Când adevărul nu poate fi rostit, el se travesteşte – şi,  iată-ne la o dyonissie sălbatică, bogată, ameţitoare, de măşti ale lui, sub formă de versuri, din care nici 10 la sută nu sunt poezie-artă, ci doar exerciţii de limbă, simpla gimnastică de seara…”

Eduard  scrie  în iulie 2014 în revista  “Cultura literară” nr. 27, p. 18: “În ultimii cinci-zece ani, spune el dar sunt mult mai mulţi, poezia a decăzut. Unii critici literari au încurajat şi promovat poeţii care scriu texte lipsite de lirism, mesaj şi sensibilitate. Târgurile de carte au devenit locuri unde poţi găsi şi multe cărţi de poezie care conţin texte agramate, cu un conţinut lipsit de orice valoare literară. În schimb, aceste „cărţi” sunt ridicate în slăvi la lansare, atât de unii critici literari, cât şi de unii scriitori consacraţi. Revistele literare de tradiţie publică texte care par scrise de persoane aflate în servaj sau care au lipsit în perioada gimnaziului de la orele de limba română. Din păcate, literatura românească suferă, iar consecinţele nu pot fi estimate. Am încercat să găsesc cărţi de poezie despre care să spun cu mâna pe inimă că m-au încântat. Mi-a fost foarte greu să fac o selecţie din miile de volume apărute în ultimii zece ani”.

…”Poezia românească îşi trăieşte cele mai negre clipe ale existenţei sale. Este de datoria noastră, a scriitorilor, a criticilor şi a cititorilor să o apărăm”.

Dar, iată ce scrie undeva profesorul Gheorghe Clapa de la Bârlad: „…Faptul este cu atât mai mai de neînțeles  cu cât în actuala presă literară,  cât şi în volumaşele publicate de editurile din ultima vreme – creaţii ale unei pletore de nimeni acceptate, care fac de râs breasla poeţilor – plouă cu aşa-zise “poezii’, care nu sunt altceva decât cuvinte fără nici un sens, înşirate unele sub  altele şi, cel mai adesea, presărate cu termeni vulgari. Desigur, mi se poate răspunde că fenomenul se petrece astăzi în toate literaturile europene. Nimic mai adevărat, dar pe mine mă doare ceea ce se întâmplă în cea a ţării mele. Spune, ce-i drept, un vechi adagio, că „românul s-a născut poet”, dar asta nu înseamnă că trebuie uitat un lucru esenţial şi anume acela că acest gen literar are nişte stricte canoane şi că, fără ritm şi rimă, nu mai e poezie”…

„Încurajați tinerii să scrie?  Care este astăzi soarta poeziei?  Dar a revistelor literare?”, îl chestionează cu suita de întrebări Angela Baciu pe Theodor Codreanu („Scriu pentru cei care n-au abandonat adevărul”, interviu, în „Arheu”, revista Centrului „Mihai Eminescu” – Bârlad – Anul 4 – nr. 2 (7)-2015). „… Tinerii poeți nu mai au minima inițiere în taininele versului, nu mai știu ce este un iamb, un dactil, un mesomacru, un endecasilab sau o celulă cretică. De aceea, când vin să le citesc încercările,  primul meu sfat e să învețe limba română și tainele versului. Poate că revistele literare ar trebui să facă și ele ceva în acest sens. A face poezie doar din instinct sau prin imitație duce, în cel mai bun caz, la kitsch și improvizație. În ce privește revistele, ele sunt destule pe teritoriul național. Dar multe sunt diletante, fără corectori de meserie,  fără acel „cap limpede” de altădată care făcea ca o publicație să fie model de limbă literară. Aș mai reproșa revistelor de azi că nu au o concepție limpede a profilului lor, că pun în pagină cam tot ce le cade prin poșta electronică, cu colaboratori de toată mâna”

„Pentru scriitorii, editorii, dar mai ales pentru cititori români, cele două târguri de carte de la Bucureşti – Bookfest, la sfârşitul primăverii, şi Gaudeamus, la sfârşitul toamnei – sunt de ani buni intrate în calendarul sărbătorilor laice. Organizat de 21 de ani de Societatea Română de Radiodifuziune, Gaudeamus – carte de învăţătură – nu şi-a dezamăgit nici în 2014 vizitatorii de toate generaţiile, dornici să cumpere cărţi şi să participe la lansări. Zeci  şi zeci de mii, incredibil de mulţi, dacă ne gândim că peste o  treime din români nu citesc nimic şi abia dacă o persoană din cinci îşi cumpără o carte pe an”, scrie Adriana Bittel în revista “Formula As” nr. 1144, 2014.

„Un om poate trăi fericit şi fără să citească” îşi continuă susţinerea (Suplimentul de cultură de la Iaşi, nr. 463, p. 11) scriitorul  Marius Daniel Popescu, venit din Elveţia, deţinător  a cinci premii literare,  sosit la Iaşi (după ce fusese şi la Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti) la 4 decembrie 2014 la lansarea în limba română a cărţii sale „Culorile rândunicii”.

Fundaţia „Hope and Homes for Children”, cu sediu la Londra, dar şi cu filială la Baia Mare, în România, încearcă, şi chiar reuşeşte „să demitizeze convingerea că, pruncul abandonat de mamă este într-un centru de plasament, totul e bine şi frumos”, spune Amalia Enache, care în afară de munca de jurnalist la Pro TV se implică şi în domeniul de care s-a ataşat – activitatea faptică şi spirituală a HHC.

De ce o fi decăzut,  de ce s-a deprofesionalizat jurnalismul în zilele de după 1989?  De ce nimic folositor şi pentru copii într-un cotidian cum este „Ziarul de Iaşi”? , încât iarăşi te întrebi, Alexandru Lăzescu, preşedintele ziarului citat, prezent la discuţia organizată de revista “Timpul”, chiar nu poate să salveze deprofesionalizarea? Să facă ceea ce trebuie, ca ziarul pe care-l conduce, să publice şi articole educative?!

Acest  lucru îl voia exprimat – o jurnalistică de calitate – campania iniţiată tot de revista “Timpul”, finalizată la Gala Oamenii Timpului,  în  ziua de  13 decembrie 2014,  pe scena Naţionalului ieşean, unde 10 persoane au fost declarate câştigătoare tocmai pe domeniile sănătate, jurnalism cultural şi tinere valori. Când citeşti teme precum: „Jurnalismul cultural şi implicarea socială”, sau asişti  la „lansarea ediţiei speciale a revistei de cultură contemporană “Timpul”, înţelegi că, totuşi, jurnalismul este pe mâini bune.  

Faptul  vehiculat în legătură cu lucrarea “Sfârşit de sezon”, care marchează accesul lui Marius Chivu de la critica literară şi jurnalism „deprofesionalizat” la exprimarea în proza de succes, cu un roman, o apreciez ca un succes al creaţiei momentului.

„…Actul de a scrie este  singura modalitate de a da o formă la ce mă gândesc, dintr-un anumit punct de vedere, un mod de a cunoaşte şi reda realitatea…”  declara Andrea Bajani, scriitor şi jurnalist italian, unul dintre oaspeţii celei de-a VII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti în decembrie 2014, într-un interviu publicat în “Suplimentul de cultură” nr. 464, Iaşi,   

La aniversarea a 65 de ani de la înfiinţarea revistei “Steaua”, continuatoarea “Almanahului literar”, mulţi s-au întrebat ce lasă ea unei eventuale posterităţi critice, ce se poate alege din eforturile acestei reviste, prima de după război în oraşul lui Lucian Blaga, cu condeie ca acelea cunoscute – A.E. Baconski, Aurel Rău, ştiind că după 1989 poezia, inclusiv la  “Steaua”,  nu a mai fost suficient preţuită, deşi revista, mai ales prin poezie şi traduceri îşi are gloria literară, pe deplin cucerită. Că revista culturală își are sens stau martor direcțiile pe care le promovează – multiculturalismul, corectitudinea politică a textelor, literatura computerului și nu numai. “Steaua” a avut și are din totdeauna rădăcinile   sale spirituale, bine ancorate în realitatea timpului, blazonul ei, iubit și apreciat corect de cititorii ei, mereu  dornici de noutate…

În ţările civilizate, scrie Cristina Rusiecki în  revista Cultura, p. 25, 14 august 2014, nimeni nu se lipeşte de tine la coadă, nimeni nu te înghesuie, nimeni nu te izbeşte, că se simte el ultragiat (Ion N. Oprea, “De la reviste, opere literare”  în  “Revistele? Luminoase, instructive și educative…”, editura PIM, Iași, 2015, p. 49-59).

Sub titlul Fosta revistă Dacia literară, la 14 ianuarie 2015 cititorii au primit în premieră, în preajma Zilei Culturii Naţionale, cea mai…jună… junimistă publicaţie dedicată cărţilor, ideilor. „Apărem sub auspiciile editurii Junimea cu sprijin de la Consiliul local şi Primăria Municipiului Iaşi (în Proiectul „Iaşi Capitală Culturală Europeană 2021”, urbe candidată). “Scriptor” – care înlocuieşte Dacia literară  iar Lucian Vasiliu  şi Liviu Apetroaie încheie “cu cele mai junimiste urări”.

În ARGUMENT la numărul 1-2, ianuarie-februarie 2015, Lucian Vasiliu explică cum „în 1990, a editat, sub auspiciile Uniunii Scriitorilor, noua serie a revistei de inspiraţie kogălniceană  Dacia literară (Iaşi, 1840), ca oglindă în principal a arhivelor,  ale muzeelor literare ieşene. “Dacia literară” pornită la drum cu Val Condurache şi Daniel Dimitriu şi-a dezvoltat proiectul  timp de 25 de ani. “…Acum, sub auspiciile stimulativului proiect Iaşi – Capitală culturală europeană 2021, în dialog cu ţinuturile vecine Chişinău, Cernăuţi etc., lansăm  o nouă publicaţie dedicată Cuvântului, cărţilor, dialogului cultural. Mai mult dialog, mai bune cărţi, mai fideli cititori”.

Celor cărora vor sprijini acest demers „scriptoricesc”, Lucian Vasiliu, de 1 decembrie 2014,  le transmitea gratitudinea iniţiatorilor.   Calea bunelor urări este continuată de mari şi credibile condeie: Ana Blandiana, Gabriel Chifu, Teheodor Codreanu, Romulus Rusan, Liviu Ioan Stoiciu, Arcadie Suceveanu, Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi (Ion N. Oprea, “La Ipotești-Botoșani, de Ziua Culturii Naționale, la întâlnirea cu Mihai Eminescu 2015 a lipsit tocmai Dacia, De la Nistru pân la Tisa…” în revista “Luceafărul” Botoșani din 18 ianuarie 2015).

Citesc  în “Luceafărul” nostru, cu atenția cuvenită, scrisul lui Ion N. Oprea. Domnul Ion N. Oprea, un jurnalist (și scriitor) de “modă veche”, precum cei de la “Timpul” din vremea lui Eminescu, mă inpresionează prin agilitatea de a surprinde și nota/comenta cotidianul din spațiul cultural. Această iuțeală, cu marcaje pertinente și oportune, concretizate printr-o colaborare voluntară, dar super de fructuoasă, în Revista “Luceafărul” (Bt), a impus publicația noastră și i-a lărgit aria de interes, nu numai în limita României (cu regretatul său contur, de vreo 75 de ani), ci și în lume, pretutindeni. Despre Ion N. Oprea am multe de arătat, căci pregătite sunt, adică scrise. Acum am aproape un articol de Domnia sa. Vom zice acum de ce Șfichiul scânteiază pe deasupra a ceea ce  Ion N. Oprea trage un semnal de alarmă.  

Ion N. Oprea întărâtă, asmute biciul, Şfichiind: ,,[…] revistele în general sunt lipsite de consistenţă, […] la Iaşi, instituţia muzeistică n-a fost în stare să păstreze ceea ce a fost prestigioasa publicaţie Dacia literară, un blam pentru însăşi administraţia locală./ […] orice publicaţie e importantă şi necesară, […] ca să nu avem cu noi simbolul permanenţei, al tradiţionalismului, ştiind, că înaintaşii de la 1840 au făcut cu ea multe şi bune pentru România şi la 1848 şi în 1859, cu steagul lor urmaşii înfăptuind Unirea cea Mare de la 1918, […] sunt acte justificate de mândrie pentru români de pretutindeni. […]” dar prezentul, totuşi nu e pe măsura faptelor înaintaşilor, pentru că ,,[…], la întâlnirea de la Ipoteşti, în Zilele Culturii Naţionale, Mihai Eminescu, ca „scriitor demofil”, blamând „cultura frazelor”, el însuşi un nesătul „cititor habotnic de tipărituri vechi şi cronici bătrâne”, cum îl descria I. Negruzzi, în „îndreptăţirea istorică”, cerea în literatură „pene româneşti”, pe „baza largă a geniului naţional”, care să satisfacă poporul prea sătul de „roadele” străinismului şi ale „demagogiei” (Timpul, dar din 8 iunie 1879), mi s-a părut ceva, ceva mai abătut. Poate se gândea la ceea ce a devenit „blestemul românesc” din ceea ce a scris în Rugăciune către un dac!…/ Pe când nu era moarte, nimic nemuritor. Nici sâmburul luminii de viaţă dătător. Nu era azi, nici mâine, nici ieri, nici totdeauna … […]”(Ion Istrate, directorul revistei „Luceafărul”, Botoșani, „Fără educație și cultură, se îndoaie neamul”, p. 63-65).

Ca  un „act de mândrie şi publicistică”, un intelectual, prof. dr. Dumitru V. Marin, conducătorul singurului Grup de presă din judeţul Vaslui, care scrie şi editează ziarul “Meridianul”, cu distribuţie în judeţele Iaşi, Vaslui şi Bacău, notează în numărul săptămânalului de joi 8 ianuarie 2015: „Au trecut peste 18 ani de la apariţie (1996) şi realizăm o publicaţie bună cu apariţie tipografică şi online: “Meridianul”… Dumitru V. Marin , însoțit de poetul Val Andreescu, redactor-șef  la “Meridianul” – și încă vreo  câțiva creatori de proză și poezie bună,  adesea și epigrame  și caricaturi, aproape săptămânal,  după apariția ziarului,  aleargă prin comune, răspândind cultura  în mase (Ion N. Oprea, “Jurnalismul cultural rămâne  mijloc important  de comunicare”, p. 66-69).

Scrisă cu uneltele specialistului, respectând adevărul istoric, dar şi cu nerv de romancier, Istoria politică a literaturii române postbelice este mai mult decât panorama unei epoci, este şi un veritabil  instrument de lucru pentru tinerii cercetători, o citeşti cu sete, faci pauze şi deşi ţi se limpezeşte perspectiva asupra epocii, tot îţi mai pui întrebări”, este de părere Aurel Sibiceanu, scriitor, motiv pentru care editura o declară bestseller.

„Între scriitorii care au ajuns la maturitate, Petre Anghel face figură aparte. El îşi găseşte oarecum sorgintea în acel tip de literat român dintre cele două războaie care aborda cu egal interes poezia, proza şi critica literară nerefuzând în acelaşi timp, nici publicistica. Această fervoare în acoperirea formelor de expresie este aici simptomul  unui spirit neliniştit, în permanentă căutare şi mişcare, mai mult decât tentaţia unui virtuoz de a plasticiza aceleaşi teme şi motive în cadrele unor genuri cât mai diverse, spune Dumitru Radu Popa, Director of the Lew Library and Assistant Dean, New York Univesity School of Law (Ion N. Oprea, Adevărata obârșie a poporului român. “Istoria politică a literaturii postbelice”, București, Editura RAO, 2014, p. 71-73; Publicat în “Luceafărul” Botoșani din 22 ianuarie 2015, declarându-se de altă părere).  

„Jurnal tardiv început şi fără sfârşit…”de Constantin Huşanu, vol. III, 428 p., Editura PIM, Iaşi, în total peste o mie de pagini în trilogie, oferă răspuns întrebărilor noastre. Orice revistă, prin scriitorii ei, poartă în germeni viitoarele cărţi, iar acestea sunt publicate ca să instruiască şi să educe pe cei care le citesc. De aceea „Dacia literară” s-a şi numit revistă de reconstituiri literare, „Convorbiri literare’, ca să convorbim iar alte publicaţii se subtitulează intitulându-se „de cultură”, informaţii sau pentru  răspândirea ştiinţei, deci ca să fie utile, să desăvârşească ceva, oamenii în primul rând, cititorii.

Jurnalul lui Constantin Huşanu, în care trei dintre  cei peste o sută de autori, membrii ai Cenaclului literar la distanţă, coordonat de Ion N. Oprea,  e vorba de Ana Dumitrescu, Constantin  Huşanu şi Ion N. Oprea – pe care în viitor îi vom păstra sub iniţialele A.D., C. H. şi I.N.O. – prin ceea ce susţin, probează că literatura, oricum  găzduită, înseamnă nu numai un mare efort fizic şi intelectual, dar şi responsabilitate înaintea oricărei bucurii (Ion N. Oprea, “Revista culturală – ca și jurnalismul în general – ajută oamenii! Argument: “Jurnal tardiv”…, 2011-2014, de Constantin Hușanu, p. 75-78; Publicat în “Luceafărul” din 25 ianuarie 2015).

Răspunsul la întrebarea dumneavoastră ar trebui să fie categoric afirmativ. Revista culturală, pe lângă faptul că informează, are un mare rol formativ în viaţa societăţii româneşti, în special, în vederea educării tinerelor generaţii din punct de vedere estetic, etic, religios, sentimental, sexual, turistic, patriotic, ecologic şi  familial, mai ales în această perioadă în care toţi ceilalţi factori par a fi depus armele (Petruș  Andrei, poet, Puești, Vaslui, membru al USR, “Revista culturală formează oameni?”, p. 79-81; vezi și “Faceți din cultură piatră de hotar”, din volumul “Poeme târzii” de Petruș Andrei, Editura “Sfera” Bârlad, 2006, p.252).

Istoric și eseist, profesorul Gheorghe Clapa se dovedește a fi prin recenta sa apariție editorială și poet, fiindcă volumul ,,Cristale de gând” ( Editura PIM, Iași, 2015) este un amplu și profund poem de dragoste.

Autorul vede și iubește femeia în toate ipostazele: bunică, mamă, prietenă, soție, confidentă, soră, verișoară și mai ales inspiratoare și creatoare de frumos artistic.

Față de această carte, broșura lui Mircea Cărtărescu ,,De ce iubesc femeile” pare o însăilare a unui licean care a chiulit de la orele de compunere liberă.

Cele două mari calități ale femeii: iubirea și frumusețea sunt descrise pornind de la antichitatea greco-romană: Nereidele, Eriniile sau Furiile, Moirele sau Parcele.: ,,Clotho care toarce firul, Lachesis care-l răsucește și Atropos care-l taie”.

Iată că și în mitologie, ca și în realitate de zi cu zi, observă glumeț autorul, femeile conduceau destinul ( ,,Elogiul femeii în scrierile noastre”, p.1).

Și lista continuă: Afrodita, zeița frumuseții, Hera, protectoarea căsniciei, Tyhe sau Fortuna, zeița destinului având în mână cornul abundenței, Nike, zeița victoriei, Danaidele, Artemis sau Diana, zeița vânătorii, Pallas Athena.

Dintre celebrele citate reproduse de autor, m-am oprit la trei:

,,Nu iubești o femeie pentru că este frumoasă; ea este frumoasă pentru că o iubești” ( Liviu Rebreanu);

,,Soția trebuie să fie amantă la tinerețe, confidentă la maturitate și infirmieră la bătrânețe” ( Homer);

,,Multe minuni sunt în Univers dar capodopera creațiunii este tot inima unei mame” ( E. Bersot).

,,Enigmă a Universului”, femeia a inspirat geniile poetice, muzicale, filosofice precum și pe cele din sculptură, arhitectură sau din știință. Femeia, această ,,capodoperă a Universului” ( Lessing) a insuflat și a influențat viața sentimentală a marilor personalități culturale sau istorice: Napoleon, Goethe, Baudelaire, Poe, Eminescu, Lucian Blaga, Ciprian Porumbescu și alții.

,,Femeia trebuie prețuită ca o grădină frumoasă inundată de trandafiri”, scrie autorul. Ea ne redă raiul din care am fost izgoniți, când ne iubește și ne condamnă la chinurile iadului, când încetează de a ne mai iubi.

După acest eseu documentat și inspirat care ține loc de prefață și ,,captatio benevolentiae” urmează cele două mari părți ale cărții:

,,Poezia – un mac înflorit în lanul nesfârșit al speranțelor” și

,,Voci feminine în proza contemporană”.

Partea I cuprinde, de regulă, recenzii asupra unor cărți inspirate de femei, scrise de acestea sau dedicate lor.

A doua parte a cărții prezintă “Voci feminine în proza contemporană”. Eseistul-istoric reînvie câte chipuri luminoase din trecut.

Așa se încheie această carte valoroasă, care merită să stea în orice bibliotecă. Un impresionant ,,curriculum vitae” aparținând autorului ne îndreptățește să afirmăm că Gheorghe Clapa merită toate aprecierile, felicitările și urările noastre (Petruș Andrei, Puești, Vaslui, “Gheorghe Clapa – “Cristale de gând: – O vocație onorată”, p. 83-88).

Cu comentariu de-acasă:

    Primind-o, încărcătura ei dar și a cărții, m-a determinat să cred că locul lucrării este și în Luceafărul – unde am pornit discuția despre ce  se poate scrie încă pentru informare, instrucție, educație și lumină – dar și în apropiata mea carte pe aceeași temă, după cum am promis.

     Să vadă scepticii cât de bogată este lumea cu subiectele ei și cât de mulți și prețioși autori sunt, pe care nici nu-i cunoaștem deplin! (Ion N. Oprea, ibidem, p. 88).

        „Bustul lui Păunescu a fost refuzat în cadrul comisiei de cultură, după cum bine ştiţi”, a explicat ziariştilor – şi prin ei populaţiei – vicele-primar de Iaşi, Chirica, vorbindu-le cititorilor despre bugetul pe 2015 (Ziarul de Iaşi, 23 ianuarie), spălându-se pe mâini de ceea ce a fost Adrian Păunescu dar şi  de actul de cultură, într-o viitoare capitală cu această destinaţie, în Europa.

Ion N Oprea atașează ultima  poezie a lui Adrian Păunescu care ar trebui să ne amintească şi despre un bine cunoscut proverb românesc, fapta recunoscută, fie oricât de gravă, poate fi pe jumătate iertată.  Poemul, fără titlu, are 18 strofe a câte 4 versuri, din  care redăm ultima strofă:

“…N-am omorât pe nimeni niciodată

Nici când murim nu ni se mai dă pace

La toţi găsiţi cusururi şi reproşuri

Nu mai lăsaţi pe nimeni să se-mpace”.

Ultima poezie scrisă în agonie de Adrian Păunescu şi trimisă prin e-mail unui amic din diaspora, noiembrie 4, 2010, scrie pe ecranul calculatorului de pe care Ion N. Oprea  a cules-o, dar ea, tot atât de bine, s-ar putea să fi fost trimisă şi lui, și  nouă  pentru discuţia „jurnalismul, literatura,  formează oamenii, influenţează ele caracterul oamenilor?” (Ion N. Oprea, “Studiu de caz –pentru  jurnalismul cultural: În Copou-Iași, statuia “Ostașului sovietic”  în locul celei a lui Adrian Păunescu”, p. 89-92; publicat în “Luceafărul” Botoșani din 6 februarie 2015).

Cu apariţie lunară, ca un giuvaier intelectual, Apollon, revistă de cultură, artă şi civilizaţie, ajunsă  în al IX-lea an de existenţă, fondator George Călin, Editor Societatea Culturală Apollon, cu apariţie lunară, ajunsese la cel de-al 2-lea număr (58) în februarie 2015, director Anca Elena Călin, cu colaboratori speciali din Germania, Canada, Austria, Republica Moldova, Elveţia, Spania (redactor şef dr. George Coandă, profesor Hononficus Universitatea Valahia,  secretar general de redacţie Gheorghe Preda) şi cu foarte mulţi alţii din România, primită pe suport electronic ne-a bucurat şi de această dată prin eleganţă şi conţinut, dar ne întristează profund, pentru că îşi anunţă sfârşitul (Ion N. Oprea, „Revista culturală „Apollon” din Urziceni-Ialomița și strigătul ei sfâșietor…”, p.93-96; Publicat în „Luceafărul” din 10 februarie 2015).

Orice  ar face spiritul răului, jurnalismul triumfă, din el se nasc cărţile bune, iar revistele şi ziarele aflate la un moment dat în cumpănă fac, prin condeierii pe care îi au,  să triumfe succesul lor la public. „Luceafărul” Botoşani este publicaţia, nu de azi de ieri, creatoare de autori de cărţi importante, cum se întâmplă şi cu cei care publică la „Steaua”-Cluj sau la „Suplimentul de cultură” a „Ziarului de Iaşi” în mai fiecare număr.  Revista „Timpul” de la Iaşi, timp îndelungat distribuită  gratuit, a revigorat şi din ianuarie 2015 este cumpărată în 200 de localităţi din România, că la Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din Iaşi a fost lansat nr. 8 al Buletinului anual al Muzeului, o revistă muzeală de înaltă ţinută…(Ion N. Oprea, paradoxal: „Lectura dăunează grav sănătății?”, p. 97-98; Publicat în revista „Luceafărul” din 12 februarie 2015).

„Am început să scriu materialul de față la rugămintea distinsului domn Ion N. Oprea, din profund respect pentru domnia sa și pentru interesul ridicat de subiectul propus: rolul revistelor de cultură pentru populația care le citește. Domnul Oprea a propus o „anchetă  printre cititori”, întrebându-se dacă REVISTA CULTURALĂ FORMEAZĂ OAMENI. Depinde şi de revistă, depinde şi de oameni. O populaţie corect educată ştie să aleagă binele de rău, arta de făcătură. Cartea să fie accesibilă pentru oricine, ca preţ şi ca înţelegere. Revistele la fel. În funcţie de pregătirea intelectuală a unora sau altora, să existe publicaţii cu ţintă precisă, pe domenii de activitate, dar şi de informaţii cu caracter general. Cine cumpără o revistă, să citească materiale decente, care să aducă informaţii, să incite la întrebări, să ofere răspunsuri fireşti, pentru orice vârstă sau grad de cultură

. O revistă strict de specialitate, nu poate fi  înţeleasă decât ce cei avizaţi. O revistă de cultură generală trebuie să găsească rezonanţă în oricine. Într-o revistă de cultură să nu găsim „lupte de orgolii,, , ”bârfe intelectuale”, CU ALTE CUVINTE SĂ NU MUŞTE NIMENI PE NIMENI. Nu tot omul are puterea unei alegeri. O revistă ajunsă în mâna oricărei persoane, să nu incite la nici un  fel de rău, să nu stârnească furii, ci să ajute. Citind, să respecţi pe autor, să vrei să citeşti mai mult şi mai mult, să cunoşti opinii, gânduri, sentimente aşternute pe hârtie. Presa  trebuie să respecte publicul cititor, dar să nu se supună lui în totalitate

: PAGINI  MEDICALE  BÂRLĂDENE a apărut mulţi ani prin efortul deosebit al regretatului domn Dr. Nicolae Botezatu, medic chirurg la Spitalul Orăşenesc din Bârlad. Revista a avut întotdeauna articole din diferite specialităţi medicale, dar şi articole de istorie, fragmente de proză, poezie…etc. În oraşul Huşi  apare o revistă de o mare complexitate culturală şi ştiinţifică, avându-l ca fondator pe domnul Vicu Merlan.  Cei care o cunoscrevista Lohanul sunt privilegiaţi. Este o revistă profund românească, cu proză şi poezie, cu articole de matematică, geografie, istorie, diferite descoperiri ştiinţifice şi multe, multe altele.

Judeţul  Vaslui se mai poate mândri cu o revistă de gând şi suflet, „ELANUL”, revistă de cultură editată de Asociaţia Culturală „Academia Rurală Elanul” din Giurcani, comuna Găgeşti, judeţul Vaslui. În puţine pagini, poţi găsi articole dintre cele mai diverse, de la regimuri alimentare la istorie, de la poezie la muzică, sculptură. Toată stima pentru cine munceşte să apară din 1998 încoace. O revistă cu un aer oarecum aristocratic este „ONIX” – Revistă de literatură, civilizaţie şi atitudine, patronată  de Centrul Cultural din Dublin, Irlanda, dar editată la Vaslui.   In Iaşi apare periodic o revistă a Comunităţii evreilor din localitate, „PRIETENIA”. Este o revistă de cultură, de suflet, de amintiri, de istorie.

La Adjud, prin grija domnului Stroia, apare de ani buni ARMONII CULTURALE, revistă on-line de proză şi poezie. ÎNVIEREA este o  revistă patronată de Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Timişoarei, având ca redactor şef pe distinsul  Preot C. Florescu. Fiind o revistă eminamente religioasă are rolul de a hrăni şi educa sufletul oricui crede în DUMNEZEU. Revista  LUCEAFĂRUL din Botoşani este scrisă și citită  cu placer.

Revistele, mai ales cele ce se pretind a fi de cultură, trebuie să se vândă pentru a  exista mai departe, dar nu oricum şi nici în orice fel. Foamea prezentă de bani să nu schilodească minţile şi sufletele celor de azi şi de mâine. Cititul să înnobileze, nu să distrugă. Cuvântul scris să producă respect pentru autor în mintea oricui citeşte. Scriitorul să-şi respecte orice potenţial cititor. Cititorul să –şi lumineze mintea şi sufletul şi să respecte la rândul său pe cel ce ştie să aştearnă pe hârtie slovă cu slovă. Cine scrie, trebuie să ştie să o facă (Dr. Teona Scopos, Iași, „Îmi exprim și eu păreea…”, p. 99-105).

George Topârceanu, cu recentul  volum, Amintiri din luptele de la Turtucaia şi Pirin Planina,   Humanitas, Istorie, Memorialistică şi Ziaristică, Colecţia: Seria Vintage, 2014, prefaţă istoricul Daniel Cain, Topârceanu  cel cunoscut ca bijutierul de rapsodii, umorist şi rimeur jucăuş în cea ce a scris, adâncit, se dovedeşte, ca cel care a trecut prin război, ba şi ca reporter, un mare prozator, oferindu-ne bestseller-ul aşteptat, care se dovedeşte a fi o literatură net superioară, mult mai modernă decât cea mai mare parte a prozei actuale, cu autori dotaţi cu atâtea premii.

 

Fostul  sergent şi-a publicat opera în trei volume: „Amintiri din luptele de la Turtucaia”, Bucureşti, 1918 – imediat după eliberarea din prizonierat; „În gheara lor: Amintiri din Bulgaria şi schiţe uşoare”, Ed. Librăria Socec, Bucureşti, 1920 şi „Pirin Plenina: Episoduri tragice şi comice din captivitate”, Ed. Naţională-Ciornei, Bucureşti, 1936. Şi totuşi, George Topârceanu, „Amintiri de război”, 2014, este CARTEA ZILEI! (Ion N. Oprea, “George Topârceanu mult mai modern și exigent în ceea ce scrie decât mulți dintre noi”, p. 107-108; Publicat în “Luceafărul” din 16 februarie 2015).

„Sprijinitori ai Luceafărului. Nucleul de la Iași”, este titlul articolului scris de Ion Istrate, directorul revistei de la Botoșani, publicat la 9 martie 2015: „Stimate domnule Ion Istrate,/ În  zilele festive de  primăvară ale  lui Martie, pentru dumneavoastră și pentru toți redactorii, colaboratorii și cititorii, vă dorim o primăvară însorită, cu pace și deosebite succese și bucurii în prețioasa activitate!/ Cu aleasă considerație și sinceră prețuire/ Prof. Ana Dumitrescu, dr. Teona Scopos și jr. Ion N. Oprea”.„ Vă cunosc  datorită distinsei Doamne Ana Dumitrescu și a distinsului domn Ion N. Oprea.  Datorită dumnealor și dumneavoastră sunt mândră că sunt româncă… și moldoveancă pe deasupra, cu drag și dor de meleagurile botoșănene. Când îmi vor permite împrejurările și mai ales timpul voi îndrăzni să vă mai trimit din cele scrise prin vreme și vremuri de-acum/ La Mulți ani și buni doamnelor din redacție și din viața dumneavoastră/ Dr. Teona Scopos, Ion N. Oprea, inițiatorul sau întemeietorul legăturilor , cum zicem noi, colaboratorii ieșeni, cu publicația noastră de suflet de la Botoșani”.

Ion N. Oprea este jurnalistul de renume,  scriitorul și publicistul, inițiatorul și sprijinitorul de la Iași a revistei noastre Luceafărul.  De  Mărțișor și Ziua femeii în Luceafărul Botoșani au fost publicate poezii frumoase, de excepție cum le califică Ion Istrate, semnate de dr. Teona Scopos. Oricând  revistele, ca și presa  nu numai literară, au întotdeauna ce comunica  cititorilor interesați:  “Fă ce-ți place/ Ia-ți  timp de gândire/ Fii tu însuți/ Nu te risipi/ Fugi în lumea ta/ Nu renunța la vise…” (Ana Dumitrescu, “Fă ce-ți place”,  lui INO, în tematica  “Cel mai bun sfat  de la mama”, p. 111-112).

Despre ce înseamnă viața oglindită în scris –când ai ce spune – le-a vorbit Tudor Giurgiu ieșenilor duminică 1 martie 2015 cu ocazia proiecției de gală a filmului “De ce eu?” inspirat din faptul de viață – povestea reală a procurorului Cristian Panait și condițiile suspecte în care a avut loc moartea sa în aprilie 2002 – care s-a sinucis la vârsta de numai 29 de ani, după ce a refuzat să facă jocul superiorilor și să-l înfunde pe procurorul Alexandru Lele: (“Suplimentul de cultură”, Iași, nr. 474; Ion N. Oprea, “Consemnări, p. 109-113

Apariția unei reviste este  condiționată  de resursele material.  O revistă de cultură trebuie să formeze atitudini, caractere.  În revistele de cultură un accent deosebit trebuie să se pună pe creaţie 100% şi mai puţin pe comentarii/aprecieri personale. O revistă de cultură trebuie să provoace curiozitate, să informeze corect şi obiectiv. O revistă de cultură poate să schimbe în bine opinia membrilor comunităţii despre localitatea în care trăiesc Apariţia revistelor de cultură pe suport de hârtie  salvează identitatea locului, sentimentele şi trăirile oamenilor, viziunea despre cultură şi conturează ceea ce noi numim la modul general spiritualitate românească (Geta Modiga, Bârlad, redactor coordonator al revistei “Arheu”: “Revista culturală o necesitate”, p. 115-117).    

Orice revistă contemporană de cultură este bine să formeze cititorii… Jurnalismul cultural informează, formează și educă oamenii. Idealul societății noastre este ca elemmentul cultural să devină cotidian, accesibil… Jurnalistul  cultural specializat (teatru, proză, poezie, muzicolog, antropolog…) să se “facă simțit”, cunoscut. Este necesară democratizarea accesului oamenilor la revista culturală, micșorarea cenzurilor revistelor privind standardele de publicare (Jane Margareta Tudor Șerban, Constanța, martie 2015, “Revista culturală și presa culturală, în general, formează oamenii?”, p. 119-122).

Revistele culturale pot fi şi ele grupate pe diferite domenii: generaliste menţionând în acest sens revistele: Cultura, Dilema veche, Observatorul cultural, Revista 22, Vatra etc.. Din categoria revistelor cu tematică axată în special pe literatură menţionăm: Convorbiri literare, Dacia literară şi România literară. Arta este reprezentată de revistele: Arhitect şi Arhitectura. Amintim  și alte  reviste de cultură: Tribuna din Cluj, Dilema veche, Timpul, Vatra, Tribuna, Ateneu, șiRomânia culturală, România literară, Luceafărul, Contemporanul, Lohanul, Saeculum, Academia bărlădeană, Elanul şi lista poate fi continuată (Mircea Popescu, Iași, “Cultura oxigen al sufletului”, p. 123-126)..

„Un academician, botoșăneanul Leon Dănăilă, geniul neurochirurgiei românești, cu căciula în mână, mulțumește celor care îi oferă o sumă ca să-și poată tipări o  carte de specialitate”, eseu publicat de Ion N. Oprea în „Luceafărul” din Botoșani, din 5 aprilie 2015, dar și în cartea „Revistele? Luminoase, instructive și educative…”, editura PIM, Iași, 2015, p. 127-129).

Că vârstnicii, alături de mai tinerii,  citesc în număr din ce în ce mai mare am spus-o oridecâte ori am avut ocazia, am susținut acest lucru și la întâlnirea cu cititorii organizată la 22 noiembrie 2014 de Primăria Municipiului Bârlad și Biblioteca Municipală ”Stroe S. Belloescu”, la Centrul “Mihai Eminescu”, dezbatere pe tema Operă pro și contra: “Cine și de ce publică (Ion N. Oprea) opinii literare în volume cu teme stabile?”

A fost o discuție cu cititorii despre cărțile noastre – antologie pe o temă dată, bătrânețea, prietenia, singurătatea, dragostea, dorul de-acasă, viața…viață  – realizate cu participarea unor condeie, tineri și vârstnici, indiferent de vârstă și profesie, din întreaga țară, reuniți în exprimare sub denumirea Cenaclul literar de la distanță. Se înțelege, mulți fără a ne fi văzut față în față, doar comunicând , cu mult peste o sută, plus rudele, prietenii lor, cunoscuții, alți cititori…(Ion N. Oprea, “Mai vârstnicii nu doar citesc, ci și comentează cărțile…”- Opinii în controversă la Barometrul INCFC 2014 – “, p. 131-135; Publicat în “Luceafărul” Botoșani din 6 aprilie 2015).

S-a bucurat Ion N. Oprea, ca cititor și ofertant de carte, când, la 5 noiembrie 2014, a primit de la Casa Națională. Biblioteca  Municipală Stroe S. Belloescu din Bârlad următorul text: “Stimate Domn, Ion N. Oprea, Am primit cu deosebită încântare cărțile dumneavoastră. Suntem convinși că prețuirea Dumneavoastră pentru instituția noastră nu se va opri aici, noi vă vom aștepta, și celelalte daruri, care vor veni și ne vor îmbogăți patrimoniul  nostru cultural deschis – așa cum o bibliotecă trebuie să se deschidă – creatorilor de suflet, de adâncă vibrație melodică, Poeta vates, din rândurile cărora Dumneavoastră cu onoare faceți parte. Cu osebită admirație și aleasă prețuire, “…(Ion N. Oprea, “Procesul de formare a omului la Bibliotecă se întâmplă”, p. 137-139; Publicat în „Luceafărul” din 7 aprilie 2015; „Elanul:, nr. 157, p. 18).

Despre Leon Volovici – coautor la “Dicționarul literaturii române de la origini până în 1900”, profesor la centrele de studii iudaice ale Universităților din București, Cluj și Iași, conferențiar și cercetător la Universitatea ebraică din Ierusalim, în cadrul Institutului de iudaism contemporan și al Centrului internațional de studiere a antisemitismului, autor al cărții  “Apariția scriitorului în cultura română” și a altor studii apreciate, dar și editor și prefațator a  faimosului  “Jurnal al lui Mihail Sebastian”, colaborator asiduu și polemic al multor publicații din România și nu numai – și  cartea “De  la Iași la Ierusalim și înapoi”, scrisă împreună cu universitarul Sandu Frunză,  publica în revista Minimum nr. 250  un comentariu consistent Gina Sebastian  Alcalay.

Volumul de memorialistică “De la Iași la Ierusalim și înapoi”, scris de Leon Volovici, apărut în 2007 și lansat în 2008, este  considerat de mulți drept cartea anului din alia – de unde și declararea lui și a lui Costel Safirman “Omul anului 2007” –  argumenta și   puncta doamna  marea  personalitate a celui despre care scria în revista lui Alexandru Mirodan: “Autorul ei, spunea comentatoarea, nu mai necesită prezentare nici în Israel, nici în România: s-a făcut cunoscut în ambele țări – cea natală și cea adoptivă – ca istoric literar și istoric al ideilor, îndeosebi cele legate de anti-Semitism și de Holocaustul evreilor, cu toate urmările acestora, dar celebritatea i-a adus-o, după părerea mea, calitatea de cofondator, organizator și animator al  Cercului cultural de la Ierusalim, loc de întâlnire cu personalități culturale prestigioase din cele două țări și care, prin spiritul ce i-a fost infuzat, a devenit cel mai elevat for de dezbateri ale intelectualității româno-israeliene.”Au fost  redate  în susținerea calităților lui Leon Volovici și spuse sau scrise ale altor cunoscători – Iulia Blaga, Adriana Babeți, chiar și ale membrilor familiei, amintirile…

Despre personalitatea celui a cărui carte a fost lansată în prezența celor care l-au cunoscut și apreciat – și a directorului ICR Lilian Zamfiroiu – evocarea Anei Blandiana merită amintită: “Leon Volovici a fost un mare intelectual, un istoric și un critic literar efectiv pe deasupra profesionalismului de branșă. ..”

Cele trei cărți ale lui Leon Volovici – “Întâlniri la Ierusalim”, 2001, “Noi întâlniri la Ierusalim”, 2007, “O lume văzută de la Ierusalim”, proaspăt apărută la Editura ICR și lansată la Ierusalim la 3 martie 2015, cuprind în mare măsură dialoguri care nu au nimic dintr-o manifestare formală, interviurile acestea totalizează circa 1500 de pagini. Numai în cel de-al treilea, aproape 200 de invitați, printre  care și Norman Manea, Adriana Babeți, Ileana Mălăncioiu, Cristian Mungiu, Solomon Marcus, Ana Blandiana, Maia Morgennstern, Romulus Rusan, Răzvan Vasilescu sau Alex. Leo  Șerban, se regăsesc vorbindu-ne despre perioada 2007-2013 (Ion N. Oprea, “Leon Volovici, lecție de modestie, cine o învață? Greu răspunsul!” – vocea Anei Blandiana de la Ierusalim –“, p. 141-144;  Publicat în “Luceafărul” din 8 aprilie 2015).

“Dan Lungu își împarte cu minuțiozitate timpul între  scris, activitatea de director al Muzeului Literaturii Române Iași, instituție pe care a readus-o la viață, și manageamentul Festivalului Internaținal de Literatură și Traduceri Iași, despre care se vorbește deja ca fiind cel mai important festival literar din Estul Europei”, am citit scris în caseta la interviul  cu Dan Lungu, realizat de Ioan Stoleru în “Suplimentul de Cultură” Iași din 14/20 martie 2015 (Ion N. Oprea, “Am o slăbiciune pentru marginali, minoritari, pentru categoriile defavorizate…”, am tresărit pozitiv, dar m-am înșelat.. – Îndemn la sinceritate, un fel de scrisoare deschisă –“, p. 145;  Publicat în “Luceafărul” din 9 aprilie 2015).

Ora  de religie în școală  este nu numai necesară ci, mai mult ca oricînd, obligatorie, fie și ca tradiție folclorică. Este o datorie să cunoști cât mai multe adevăruri şi legende care încă s-au mai păstrat. “Dragi frați români, dragi prieteni, Îmi aduc aminte cu mare drag de sărbătorile de Paști petrecute în România. (…) Noi românii din Australia rămânem români și fii ai părinților noștri, prin tradițiile și simțămintele care ne unesc. Atâta timp cât există acest semn în noi, vom dăinui și aceasta a fost și dorința lui Iisus, când ne-a binecuvântat: IUBEȘTE-ȚI APROAPELE CA PE TINE ÎNSUȚI ! Hristos a inviat! (…)  Cu mult drag şi preţuire, BEN TODICĂ, Melbourne, Australia”. Pentru conformitate, Ion N. Oprea (Ion N. Oprea, “Cultura convorbirilor. Ora de religie în școala românească. Scrisoare din Australia”, p.149-151; Publicat în “Luceafărul” din 10 aprilie 2015).

Cartea  de poezie dedicate  copiilor și copilăriei lor fericite, autor Petruș Andrei-Bârlad,  este scrisă împreună cu cei de la Casa de ajutor reciproc a pensionarilor “Elena Cuza” Bârlad, pentru toți: bunici, părinți, copii, nepoți…, Editura Sfera, 2014, Culegere Livia Andrei, Coperta și ilustrațiile – Viorica Ghenghea, Argument – Autorul, Petruș Andrei, membru USR.  “Prinzând aripi, am trimis povestea mea cu tâlc la Concursul Național de creație literară “Ion Creangă – Povești” la cea de-a XVI-a ediție, Iași, 2009”. Și  încă o dovadă:  “Juriul (format din scriitorii Constantin Dram, Constantin Parascan, Indira Spătaru, Valeriu Stancu – Președintele U. S., Filiala Iași și Valentin Talpalaru) mi-a acordat marele premiu “Ion Creangă”  al Uniunii Scriitorilor, Filiala Iași. Un an mai târziu, povestea apărea în antologia “Poveștile de la Bojdeucă” XI, Editura “Pamfilius”, Iași. 2010” (Ion N. Oprea, “Petruș Andrei, confesiune: “de la domnul profesor de profesori”,  la Smaranda din  |Zâmbet de primăvară”, poate de Paște?”, p. 153-155; Publicat în “Luceafărul” din 11 aprilie 20150..

Romanul “Căsnicie” a lui Dan Coman, Editura Polirom discutat cu Alina Purcaru în “Suplimentul de cultură” din 21-27 martie 2015 explică relațiile dintr-o căsnicie în care tensiunile și capacitatea de transformare dintre limite și posibilități, pot fi definite, funcție de cititor. “Căsnicie” este romanul unei îndrăgostiri conștiente, personajul se îndrăgostește de cea care îi va fi soție, Rebeca, după ce o alta, Daria, de care era deja îndrăgostit, i-o prezintă ca fiind “o femeie interesantă”, cum, de altfel, se întâmplă în viață, cu… prietena prietenului meu… Structurată pe patru capitole “Plăcere”,  “Bucurie”, “Class” și  “Odihnă”, intercalate și cu alte ingrediente – cartea lui Dan Coman trebuie descoperită, ea dezvăluie ceea ce, parcă, nu te aștepți… (Ion  N. Oprea, “Cuibul familial – instituție în trei sau în mai mulți… de Dan Coman… “Căsnicie”, p. 157-159; Publicat în “Luceafărul” din 14 aprilie 2015).

“… Profesional am colaborat cu peste treizeci de articole la revistele: Natura, Fizică–chimie, Pedagogie, Tribuna învăţământului, Rezerva Oştirii Române şi presa suceveană. Primele trei reviste mi-au influenţat, în bine, activitatea didactică. Ani de-a rândul am citit revistele: Magazin istoric, Dosarele istoriei, CLIPA lui Dinu Săraru (Magazinul actualităţii culturale româneşti), Formula AS, România Mare, Vitralii      ş. a., dar nici unele nici altele nu m-au format cu adevărat, lucru uşor de dovedit. Dilema… persistă. Cred c-o să mă sfârşesc incomplet format, de vreme ce niciodată nu mi-am pus problema la care am de răspuns astăzi. Până la urmă m-am hotărât să fac câteva referiri, de nespecialist, la revistele: Gândirea, Contemporanul (cel din 1946 până în prezent, la care se adaugă România literară) şi România Mare, implicându-i pe Nichifor Crainic, Nicolae Manolescu şi C. V. Tudor, în calitatea lor de ,,port-drapel” ai publicaţiilor numite” (Prof. Mihai Bejinaru, Câmpulung-Moldovenesc, “Dilema mea…”, p. 161-167).

Presa  culturală, chiar şi în varianta on-line, este o modalitate de a iniţia, cultiva şi menţine conştiinţa civică. Alături ne stau înaintaşii, cu ale lor valori morale şi estetice perene pe care se cuvine să le acomodăm la contemporaneitatea noastră atât de imprevizibilă. Într-un mesaj trimis în toamna lui 2014 gazetarului și istoricului literar/cultural Ion N. Oprea, prof. universitar  Ioan  Dănilă  din Bacău exclama  fără rezerve: „Sunteți unic!“  Ca  un veritabil coordonator, gândește o tema, o propune prietenilor din țară, iar aceștia îi trimit textele-răspuns la provocarea lansată. Ion N. Oprea este, ca formație, jurist, dar ceea ce a tipărit până acum ni-l arată ca pe un autentic publicist, mai precis ca pe un polivalent al scrisului. Cu un interes special i-a  parcurs textele cu subiecte lingvistice, constatând că le-a tratat cu interesul aparătorului limbii române și că astfel s-a aliat cu autorii, chiar și peste veacuri, în campania de cunoaștere și protecție a normelor de exprimare orală și scrisă. Zicem și noi odată cu Ion N. Oprea că limba națională „trebuie cu grija și responsabilitate promovată” (prof. univ. Ioan Dănilă, Bacău, “Jurnalismul cultural – un concept încăpător”, p. 169-172; Publicat în secțiunea “Cultura” a ziarului  “Deșteptarea” din 9 iulie 2015).

Bunurile culturale – de la muzee la reviste și de la edituri la teatre și biblioteci – reprezintă o bogăție a acestei țări.„Afirmarea prin cultură trebuie să înceapă cât mai repede, dacă nu dorim să fim percepuți ca o națiune acefală și aculturală. Ea trebuie să înceapă printr-o acțiune concertată a instituțiilor culturale, acțiune în care rolul ministerului trebuie să fie cel de organizator și de promotor” (Ionuț Vulpescu, Ministrul Culturii, ‚Revistele culturale, ca și jurnalismul în genere, nu doar formează oamenii, pun temelie construcției. O  spun foștii jurnaliști, astăzi administratori în diferite domenii” -, p. 173-176; Publicat în revista „Luceafărul” Botoșani din 7 mai 2015).

Un primar de 5 stele – Ion Horea Horăscu, comuna Prundeni, județul Vâlcea,  de profesie este atât om de afaceri  cât și journalist – președinte fondator al postului de radio “Horicon” din  Craiova, activitate  argumentată pe o întreagă pagină în periodicul “Formula AS” (nr. 1162, aprilie 2015),(Ion N. Oprea,”Realizările culturale, ca și jurnalismul în genee, nu doar formează oamenii pun temelie construcției. O spun foștii jurnaliști, astăzi administratori în diferite domenii”, Ion Horea Horăscu, un primar ales de cinci ori, mare consumator de fonduri europene…, p. 177-180;  Publicat în „Luceafărul” din 8 mai 2015).

Opiniile contradictorii, vizând participarea ori nonparticiparea revistelor culturale la procesul de formare a oamenilor, se pot explica măsurând interesul acestora din urmă pentru cultură, în general, și pentru sectorul în care își însușesc viitoarea pofesie. Revistele culturale sunt chemate să-și aducă aportul în complexul proces de formare a oamenilor, aceștia din urmă vor nutri, din ce în ce mai pregnant, dorința de a deveni „consumatori” convinși ai acestora (prof. Traian Nistiruc-Ivanciu, Câmpulung-Moldovenesc, ‚Și revistele culturale…”, p.181.

O revistă culturală formează oamenii, mai precis, gustul lor estetic, spiritul criic, capacitatea de-a aprecia o adevărată operă literară sau artistică. Datorită  acestor reviste literare și culturale, am reușit să-mi selectez lecturile, să-mi dau seama ce spectacole merită a fi urmărite, ce filme trebuie neapărat vizionate, ce artiști înseamnă cu adevărat ceva în evoluția tuturor  artelor (prof. Silvestru Pânzariu, Siret, „Da, revista literară formează oamenii!”, p. 185-186).

Fiecare  revistă trebuie să aibă un conținut, mai bine spus, un caracter cultural, care să aducă un adevărat mesaj educativ, care să contribuie la formarea oamenilor. O revistă care se pretinde a fi de un real caracter cultural,trebuie să-și facă un titlu de cinste, prin a omagia marile noastre personalități ale științei și culturii. O  revistă culturală care se adresează diferitelor categorii de cititori, trebuie să țină seama de cerințele, dorințele și așteptările acestora, iar pentru aceasta și în acest sens, e necesar ca periodic să organizeze sondaje de opinie. Să tragă concluzii. Să le aplice! Tematica revistelor, așa cum e firesc, trebuie adecvată realităților cotidiene, exemplificând în acest sens cu fenomenul corupției de la noi, care, din păcate, se tot extinde precum o caracatiță. Mass-media, ca și societatea civilă, trebuie să fie active. Intelectualii în primul rând. Revistele lor (Ioan Grămadă, scriitor și poet, Câmpulung-Moldovenesc, „Revista culturală”, p. 187-191; Publicat în „Luceafărul” din 3 iunie 2015).

Crezi că mai are presa zile de trăit?, este întrebată într-o altă împrejurare Irina Păcurariu.- Atâta timp cât ne punem această întrebare, ea mai are o șansă și este în continuare necesară, răspunde omul de presă (în revista Formula As nr. 1161).„Presa scrisă?” „Cred că presa de analiză se va citi în continuare, pe hârtie tipărită… lumea din imediata noastră proximitate este aproape la fel de importantă ca familia, are nevoie,  în continuare, de o astfel de presă, citită pe hârtie frumos mirositoare și palpabilă. Cred că generația noastră va salva, pentru încă un număr de ani, presa tipărită. Așa cred.  Nu știu dacă tinerii vor mai avea nevoie de ea, dar înclin să cred că atâta timp cât se va cumpăra carte, se va cumpăra și presa (Ion N. Oprea, „Cartea, revistele, pe care noi le scriem, schimbă însăși fața literaturii”, p. 193-194; Publicat în ‚Luceafătul” din 21 mai 2015).

Despre Revista “Rezerva Oștirii Române” publicație de suflet a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, la cel de-al 16-lea an de apariție neîntrerupă, scrie un documentar General de brigadă® dr. Gheorghe Crețu, vicepreședinte al ANCMRR. “Scriitorul ieșean Ion N. Oprea ne pune la dispoziție prezenta lucrare (n.n. „Viață, viață…”),  între coperțile căreia sunt ascunse povești de viață dintre cele mai tulburătoare…(General de brigadă(r) dr. Gheorghe Crețu, „Viață, viață..”. de Ion N. Oprea, antologie, lucrare de cenaclu literar la distanță, Semnal, în „Rezerva Oștirii Române”, revistă de informare, opinie și cultură, București, Număr special, p. 195-1970.

Societatea Scriitorilor Militari  este o asociaţie şi funcţionează ca un club oarecum elitist. dar nu exclusivist, fiind deschis oricăror iniţiative şi proiecte culturale, în condiţiile precizate în statut.,  Societatea Scriitorilor Militari s-a făcut cunoscută nu numai în armată ci şi în peisajul cultural national (General de brigadă ® dr. Gheorghe Crețu, “O redută literară: Societatea Scriitorilor Militari din România”,p. 197-200).

Plecând  de la nereușita „Podul de Flori”, a urmat „Podul de cărți”, cu slovă latină, când camioane întregi s-au descărcat și au îmbogățit bibliotecile școlare și universitare din Chișinău și alte localități – Tiraspol, Orhei, Bălți, Ungheni, Dubăsari… fără ca politicienii să devină sensibili, astăzi  participăm la o nouă inițiativă.

Matematicianul  Gheorghe Păun din București rânduiește un alt pod, al frăției româno- roman, botezat, “Podul de reviste”, confirmând ideea că revistele pot mult, când au direcție bună, orizont de gând și acțiune…(Ion N. Oprea, “Revistele culturale formează oamenii?: “Podulde reviste”, inițiativă pentru România cea Mare… Să facem UNIREA fără politicieni!”,p. 201-203; Publicat în “Luceafărul” din 3 iunie 2015).

Dumnezeu se întreabă ce e cu noi în ziua de azi, că stăm despărțiți, deși suntem o singură nație. Pe Harta Lui, noi, românii de pe ambele  maluri ale Prutului, figurăm împreună. Ce așteptăm? Să facem Unirea fără politicieni. S-o facem prin cultură, prin spirit, prin credință. Haideți să facem Unirea!  Apoi să-i anunțăm pe politicieni: „Unirea a avut loc”. Haideți să câștigâm  bătăliile pierdute de politicienii noștri! Acest Pod de Reviste ne face mai puternici. Revistele pot fi mai puternice decât rachetele. Poeții pot fi mai puternici decât tancurile”, le-a spus academicianul la Podul revistelor de la Curtea de Argeș (Ion N. Oprea, “Cu revista în mână: Cuvântează academicianul Nicolae Dabija din Basarabia la prima ediție “RomâniaMare  Culturală” de la Argeș, România – “Revistele sunt puternice!” “Revista lui Dabija și Harta Lui Dumnezeu” -, p. 205-207; Publicat în “Luceafrul” din 6 iunie 2015).

La  Curtea de Argeș, la prima ediție a acțiunii unificatoare  România Mare Culturală, a ajuns și Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, redactor-șef al revistei Glasul Bucovinei, istorie și cultură, care apare la Cernăuți-București,în cadrul Fundației Culturale Română, aleea Alecsandri nr. 38 București, cu redacția la Cernăuți, str.Karmarova nr. 30, din  cuvântul căreia redăm: „La început de drum”- gândurile redacţiei, expuse de domnia-sa în nr. 1/1994. Făcând istorie, prefaţatoarea revistei stabilea coordonatele istorice ale celei ce fusese, mult timp, numită Ţara de Sus. Cunoscută și iubită de studenți și liceeni Doamna din Cernăuți, spune presa, a sosit la Curtea de Argeș, ca de obicei, cu o comoară de documente care reflect în totul patriotismul luminat de la Glasul Bucovinei (Ion N. Oprea, “Revista “Glasul Bucovinei” și credința acad. Alexandrina Cernov, Cernăuți, la Curtea de Argeș: “O singură limbă, o singură simțire în România străbună!”;  la Cernăuți: Centru cultural românesc – revista o  așchie din poporul român” -, p.209-212; Publicat în revista “Luceafărul” din 7 iunie 2015).

Podul de reviste, chintesența gândului și muncii intelectualului care a dat măreție primei ediții, 2015, a ceea ce poartă numele de botez România Mare Culturală, a primit binecuvântarea Arhierească  a Î.P.S. Calinic Argatu, arhiepiscopului Argeșului și Musceului. Din ce a spus Înalt Sfinția Sa, poporul prezent și cititor de presă bună a înțeles că Centenarul Marii Uniri, în 2018, înflorește speranța că  Sărbătorirea va avea loc ca și acum o sută de ani – Basarabia în România! (Ion N. Oprea, “Podul de reviste” de la Curtea de Argeș – cu binecuvântare Arhierească și speranță inevitabil împlinită: România cu Basarabia în ea, cât de curând! – Revistele – un miracol românesc”, p.213-214; Publicat în revista “Luceafărul” din 8 iunie 2015).

Fernando Castilho Cintra, un tânăr Brazilian, şi-a publicat pe pagina dintr-o reţea de socializare, impresiile sale despre România şi despre români.  Tânărul descrie cu umor românii, ce i-a plăcut şi ce nu i-a plăcut în perioada  cât  a colindat  România (Ion N. Oprea, “Ce spun străinii în revistele lor și nu știu mulți români”, p. 215-218). 

“Cea mai mare bucurie e să primești o carte frumoasă care pentru mine înseamnă de două ori bucurie de a fi primit de la dumneavoastră două cărți frumoase, pentru care doresc să vă exprim cele mai alese mulțumiri. Când privesc biblioteca mea, inima îmi saltă de bucurie și recunoștință pentru atâtea danii oferite nouă, familiei – Didina și Ioan Grămadă de la Ion N. Oprea – (Ioan Grămadă, Câmpulung-Moldovenesc, 15 iunie 2015, “Cartea prin cuintele ei formează oamenii: Cu Măria Sa, Mihai Eminescu, poporul roman s-a născut a doua oară – cronică la cărțile lui Ion N. Oprea”, p. 219-221).

Când Cristian Teodorescu, în “Suplimentul de cultură” de la Iași, nr. 484, îi ia din gură spusele  lui Varlam Șalamov anunțându-ne ce crede acesta, că a venit moartea romanului, locul literaturii revenindu-i astăzi depoziției, a autenticului, nu ficțiunii, același, chiar Cristian Teodorescu apare prezent cu “Șoseaua virtuții. Cartea Cîinelui”, roman, Editura Cartea Românească, sfidând ceea ce crede cel pe care îl recenzează, dar și noua ortografie, Academia, păstrând, pas cu pas, vorba cuiva, caligrafia lui î  în loc de â, pe parcursul celor peste 300 de pagini.

O carte pasionantă, spune Adriana Bittel, una alambicată, cu pasaje repetate pentru ca piperul unor cuvinte, adesea necuviincioase, să se repete, evidențiind o lume a gazetarilor care, sub raport moral mai ales, eu nu i-am întâlnit nici înainte, nici după 1989, indiferent de gazeta unde am lucrat…(Ion N. Oprea, „Revistele – formează oamenii?: Cristian Teodorescu, Cîinele, visează virtutea, dar își păcălește cititorii vorbindu-le necuviințe… – Șoseaua virtuții. Cartea Cîinelui de Cristian Teodorescu” – p. 223-227; Publicat în „Luceafărul”din 19 iunie 2015).

Publicitate – reviste – impact, de la antichitate la modern. Regina Maria – protagonistă în primul testimonial din sistemul publicităţii din România. Publicitatea astăzi – o adevărată industrie. Atenţie la manipulare! Unde ne sunt modelele? Ne vorbeşte nepotul lui Grigore Malciu, teolog şi ziarist, directorul „Informaţiei Zilei”, prietenul lui Valeriu Anania, în care şi-a publicat Tudor Arghezi „Biletele de papagal” cu renumitul pamflet „Baroane” – pentru care Arghezi şi Malciu au fost arestaţi, ultimul şi parte din familia lui terminând viaţa în temniţele comuniste – (Marian Malciu, Slatina-Olt, „Revistele formează  oamenii”, p. 229-242).

Înainte de 1989, în Romțnia ezistau câteva reviste culturale, vreo 10-15. Puține, dar  bune, aproape toate. Ce  s-a  întâmplat  după 1989? A  venit  inflaţia…literară. De  reviste  şi  de  cărţi. Că  aşa  ne  place  nouă  să  împingem  totul  în  derizoriu. Dispărând  toate  opreliştile, ne-am  apucat  aproape  toţi  de  scris Toate  barierele trebuia  să  cadă, în  afară  de  cea  estetică.  Editurile   trebuie  să  aibă redactori  de  carte  acreditaţi de  un  for  cultural  national.  Scriitori   valoroşi, dezgustaţi  de  marketingul  aberant şi-au  văzut  liniştiţi  de  scris, dar  au  rămas  în  afara  forumului  naţional.

Dar  să  ne  întoarcem  la  revistele  de  cultură. Ideal  ar  fi  să  existe  cât  mai  multe, dar să  fie  şi  bine  scrise. Din  păcate, situaţia  s-a  repetat, la  indigo, cu  cea  a  cărţilor. O  explozie  nestăvilită  de  publicaţii. Fiecare  târguşor are, cel puţin,o revistă.  Unele reviste  locale, deşi,   subvenţionate  de  primării, sunt  lăsate  tot  la  discreţia nechemaţilor. Au  aceste subproduse  cititori? Decât o  revistă  proastă, mai  bine  ne  lipsim  de  ea. Din  zecile  de  reviste  culturale  rămase  în  viaţă, unele  sunt, probabil, bune. Dar  îl  lăsăm  numai  pe  cititor  să  decidă? Au  luat  un  avânt  considerabil  revistele  culturale  pe Net. Veleitarii  s-au  îmbulzit  şi  aici. Salvarea Netului: spiritual critic, selecția calitativă (Vasile Ghica, “Revistele de cultură, încotro?”, p.243-247).

Glasul Nostru, Foaie culturală cu informaţii şi îndrumări pentru popor” (Organ de propagandă culturală la sate) sub administraţia Societăţii Culturale  “Iuliu A. Zanne” din  Băseşti-Fălciu, Ediţie anastatică, 1931-1937,  alcătuită şi îngrijită de  Cătălin –Andrei Teodoru, volum lansat în data de 21 mai 2015, de Sf. Constantin şi Elena, la Teatrul  “Victor Ion Popa” din Bârlad în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia Centenarului Academiei Bârlădene, 1915-2015, editura “Sfera” Bârlad, 2015 , cu Precuvântare Lina Codreanu (Ion N. Oprea, “Centenarul Academiei bârlădene. “Glasul Nostru”, Ediție anastatică, 1931-1937, lansată la Bârlad în mai 2015, atunci ca și acum cu aceeași întrebare – care e rolul presei?”, p.249-252; Publicat în “Luceafărul” din 24 iunie 2015).

În ediţia anastatică, 2015,  alcătuită şi îngrijită de Cătălin-Andrei Teodoru, Editura Sfera Bârlad, citim în Glasul Nostru nr. 20-22, 1932, sub semnătura G. Micu Delabăseşti despre Povestitorul Virgil Caraivan (Ion N. Oprea, “În „Glasul Nostru”, Băsești-Fălciu, figură de jurnalist – Virgil Caraivan, alături de Sadoveanu și G. Tutoveanu, printre primii membri ai USR de la 1908, în 1932 un simplu țăran din comuna Șuletea. O publicație franceză din 1932 cita pe Virgil Caraivan drept unul din Marii scriitori ai Lumii…” – vânzând juncanul sau purcelul din curte – așa se scoteau revistele –„, p. 253-260; Publicat în „Luceafărul” din 26 iunie 2015).

Într-o lume în care zilnic se tipăresc reviste în zeci de mii de exemplare vizând o multitudine de domenii, fiecare având grupuri ţintă de cititori ori categorii sociale, dar fiind…comercializate laolaltă, ne întrebăm din ce în ce mai mult: Care este influenţa şi rolul acestor reviste în viaţa societăţii, în formarea acesteia? Ce impact pot avea toate acestea asupra psihicului uman? Pozitiv ori negativ? Care sunt interesele? Care este direcţia? Conştientizăm efectele? Ni le asumăm? Cine verifică impactul publicaţiilor asupra unei societăţi din ce în ce mai bolnave, contaminată cu virusul distructiv al dezmăţului, al pornografiei, al unei lumi în care violenţa, drogurile, crima, sunt din ce în ce mai prezente, dar şi agresiv mediatizate? Pentru a reuşi să înţelegem cât de puţin personajele principale din acest  raport, emiţătorul şi receptorul, trebuie să fie foarte bine definite.

Revistele, ziarele, presa, radioul, televiziunea, mass-media – în general, prin acţiuni şi activităţi specifice, pot fi cel mai bun formator.                                                                     Iaşi – Iunie -2015 (Olguța Luncașu-Trifan, Iași, „Comunicare –Psihologie –Manipulare – Informare –Formare –Dezinformare! Care ar tebui să fie influența și rolul revistelor în viața societății?”, p. 261-269).

Întâmplări şi personaje se numeşte volumul lansat de Florin Lăzărescu, joi, 25 iunie 2015, la Librarium Palas din Iaşi, invitaţi fiind alături de  autor colegii săi Lucian Dan Teodorovici şi George Onofrei, un numeros public, cititor al tabletelor sale (Ion N. Oprea, “De la Librarium Pals-Iași,  Florin Lăzărescu  convinge – nu numai jurnalistul, ci și scriitorul este omul realităților zilnice… – Revistele, cartea oglindește realitatea?” -, p. 271-272; Publicat în “Luceafărul” din 27 iunie 2015).

Multe din revistele literare pun în pagină tot ce le cade la prima poştă, afectând limba română, poezia, ce numim literatură. “Rapsodia”, revistă de identitate culturală, patronată de Cercul militar Sibiu,  despre care Ion N. Oprea a  scris elogios în numărul  din 18 august 2014 în “Luceafărul”, dovedeşte că este într-o astfel de situaţie… În  numărul său 125 din mai 2015, p. 40-41 şi-a redus grav exigenţa cu producţiile publicate. Ca în cazul  a ceea ce crede Vasile Rusu, autorul,  că, “Brâncoveanu”,  ar fi poezie  de conţinut. Versuri la care, în replică, Ion Marcu din Huși, și dânsul membru al Cenaclului  “George Topârceanu” , Sibiu, 2002-2015,  îi răspunde domnului professor Vasile Rusu (Iunie 2015, Ion N. Oprea, “La Sibiu, talmeș-balmeș revuistic sau cum nu tebuie scrisă poezia”, p. 273-274).

La 4 iulie 2015, la Casa memorială „Romulus Cioflec” din Araci, comuna Vâlcele, judeţul Covasna, s-a desfăşurat evenimentul cultural-literar tradiţional, „La umbra nucului bătrân”, în organizarea Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni din municipiul Sfântu Gheorghe în colaborare cu Despărţământul ASTRA Covasna-Harghita. Manifestarea se încadrează în ceea ce ne-am obişnuit, – Zilele „Andrei Şaguna”, ediţia a XXIII-a, cu vizitarea, printre altele, a Casei marelui Romulus Cioflec, lansări şi prezentări de cărţi, spectacole teatrale, oaspete statornic fiind actriţa Camelia Paraschiv Katai, actriţă la Teatrul „Andrei Mureşan” din Sfântu Gheorghe, cu versuri din volumele „Surâsul dintr-o lacrimă” şi „Caligrafia iubirii”, întreaga manifestare fiind coordonată de prof, dr. Luminiţa Cornea, organizatoarea  întregului eveniment.

“Caietele de la Araci” este o  publicaţie de literatură a Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, redactor şef Luminiţa Cornea.

Caietele de la Araci se caracterizează prin varietate tematică, discursuri lirice diverse, o sinteză atentă a evoluţiei literaturii române actuale despre trecut şi prezent Ion N. Oprea,Revistele culturale formează oamenii?: În Harghita-Covasna-Vâlcele-Araci, Casa memorială „Romulus Cioflec”, „La umbra nucului bătrân”, cu revista „Caietele de la Araci”, răscolitoare de istorie…Romanul „Vârtejul” a românului Cioflec, premiat de Academia Română,  tradus de maghiarul David Gyula, consătean…”, p. 275-278; Publicat în „Luceafărul” din 9 iulie 2015).

La 21 mai 2015, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia centenarului „Academiei bârlădene”, la Teatrul „Victor Ion Popa” din localitate, a avut loc lansarea volumului  „Covor  basarabean” de D. Iov, cu 58 gravuri originale de Theodor Kiriakoff-Suruceanu, ediţie anastatică, alcătuită şi îngrijită, de Cătălin-Andrei Teodoru, membru al Academiei bârlădene, care pune în valoare, spre cinstea sa, a Editurii “Sfera”, Bârlad, dar şi a iniţiatorilor sărbătoririi, ceea ce a făcut odinioară, în 1943, Imprimeriile  grafice „Cartea Moldovei”, Iaşi.

Cartea, structurată pe mai multe capitole – „Lacrimi pentru Basarabia”, „Icoane”, „Drum spre dreptate”, „Urme vechi”, „Linişte-n sbucium” – cu spusele din 1943 ale scriitorului I. Al. Brătescu-Voineşti în deschidere, o invitaţie la recitirea poeziilor, precum un   „minunat” dar dumnezeiesc dat  poeților aceștia reușesc ca din durerile, din sfâșierile lor sufletești să facă cântece pentru alții (Ion N. Oprea, „Centenarul „Academiei bârlădene”: Ediţie anastatică,  “Covor  basarabean”  de D. Iov cu gravurile originale  de Theodor Kiriakoff-Suruceanu, alcătuită şi îngrijită de Cătălin-Andrei Teodoru, Editura  “Sfera”, Bârlad, 2015. Dar cine este acest D. Iov? Ne răspund cititorii, mass-media!” –, p. 279-285; Publicat în „Luceafărul” din 1 iulie 2015).

 

Paraschiva Humeniuc din “Mânăstirea Doamnei”, judeţul Botoşani,  scrie în revista Formula AS nr.1172, iunie 2015, dându-ne o adevărată lecţie de gazetărie, spunându-ne, ceea ce nu ştiu şi nu simt unii care trăiesc din scris, când trebuie îndestulată revista sau ziarul, să ştim ce vrem, să ne alegem cu grijă temele.

„Aveţi o revistă luminoasă ca o zi de duminică. Ce  bine ar fi dacă în loc de atâtea publicaţii de pe tarabe, care îi zăpăcesc pe tineri cu lucruri şi îndemnuri nefireşti pentru vârsta lor, s-ar afla mai multe reviste instructive şi educative, ce-ţi încântă mintea şi sufletul”, scrie doamna în vârstă de 76 de ani (Ion N. Oprea, „O revistă luminoasă, lecție gazetărească de la o cititoare din județul Botoșani”, p.287-288; Publicat în „Luceafărul” din 9 iulie 2015).

         Prin  inițiativa și bunăvoința prietenilor noștri, d-l Ion N. Oprea și d-na profesoară Ana Dumitrescu, au făcut ca în mod simbolic, doamna Adriana Andreiaș-Micu din București să poposească la Câmpulung-Moldovenesc, găzduită fiind cu multă plăcere în Muzeul etnografic al familiei Ioan și Didina Grămadă, 2015, 2 iulie, de sărbătoarea domnitorului  Ștefan cel Mare și  Sfânt, 6 iulie 2015 (“Ioan Grămadă, Câmpulung-Moldovenesc. Adriana Andreiaş-Micu, eroină în trei volume de memorialistică, scrise de Ion N. Oprea, are locul ei  să fie vizitată şi la Muzeul Etnografic “Ioan Grămadă” din Câmpulung-Moldovenesc; O expoziție omagială și adevărată poveste de viață și muncă”, p. 289-292).

La Editura Aius Craiova, 2015, a fost publicată monografia “Ruginoasa –istorie, credinţă şi cultură”, de  Marian Malciu, autor şi a altor volume cu referire la Moldova, la Bucovina în special. Structurată pe mai multe capitole – explicaţii introductive ori cuvântul autorului, unde aflăm cum şi-a cunoscut o parte din eroii lucrării, virtual, mai întâi la un Cenaclu literar pe care îl conduce pe sticla televizorului, Confluenţe literare,  Ruginoasa,  Biserica parohiei Dumbrăviţa, Palatul Alexandru Ioan Cuza – istorie, activitate muzeistică şi culturală -, Centrul cultural Ruginoasa, istorie,etnografie, arheologie, Ruginoasa – cultură şi credinţă. Cartea se încheie cu un Album-foto, în culori, cu aspecte  judicios selecţionate.

Volumul, 301 pagini, beneficiază de o prefaţă, autor prof. Gheorghiţa Durlan, postfaţa pr. prot. Pavel Postolachi, coperta – Mihaela Chiriţă, corector – prof. Petronela Angheluţă, cu un motto din părintele prof. Dumitru Stăniloaie în dialog cu poetul Ion Alexandru – 1988 (Ion N. Oprea, „Adevărata obârşie a poporului român: „Ruginoasa, istorie, credinţă şi cultură, monografie, scrisă de un oltean: Marian Malciu, Slatina-Olt. În Dacopatia…, 2015, Humanitas, rătăcirile lui Dan Alexe nu ale românilor…”, p. 293-307).

În 1989, infrastructura industrial situa România în primele zece țări din Europa. Întreaga economie națională a fost oferită pe tavă, fără nici o logică, știm noi cetăenii din vina cui, care se acoperă cu… declarația politică. Prima mare greșeală istorică a politicienilor, în urma cărora s-a dat startul la jaful național a fost restituirea “părților sociale” – o privatizare pe bani adevărați. A doua mare eroare a fost privatizarea “de masa”, fără proceduri și fără reguli de protecție a acționarilor minoritari, viitoarele certificate de acționar au fost cumpărate pe nimic.

România s-a transformat  treptat într-un paradis al multinaționalelor care controlează industria, agricultura, transporturile, construcțiile, comerțul, sectorul financiar-bancar etc. și care își promovează reglementări legale de interes propriu. Românilor le-au rămas întreprinderile mici și mijlocii. Românii au astăzi libertatea să se ocupe de economia și afacerile de subzistență. Zi de zi, guvernele și clasa politică s-au ocupat numai de protejarea  așa-zișilor investitori strategici, prin scutirea de impozit pentru profitul reinvestit, și nu de promovarea facilităților destinate salariilor reinvestite. România poate să dispară din peisajul statelor din Europa, rămânând un simplu indicator geographic (Ion N. Oprea, “Jurnalele tac, vorbeşte o revistă de la marginea Ţării, “Lohanul” de la Huşi: Despre clasa politică terminatorul României moderne. Revista întreabă, prof.dr. Constantin Ciutacu –Bucureşti, fost secretar de stat, director la Institutul de Economie al Academiei Române, răspunde, 1989-2014, un sfert de veac de corupţie şi jaf”, p. 309-314; Pentru conformitate, vedeți revista “Lohanul”, Huși, iunie 2015, p. 49-51).

“Am fost să vizitez  Palatul Parlamentului sau Casa Poporului, cum i se mai spune. A meritat! Traseul turistic îi conduce pe turişti în şapte săli (din cele aproximativ 1000 câte are), câteva culoare şi holuri şi o secţiune de subsol. Chiar şi aşa, unele dintre spaţiile vizitate te impresionează!, îşi începe  Daniel Roxin din București descrierea.  Evaluată astăzi la aproximativ 3-5 miliarde de dolari, clădirea este făcută exclusiv  din materiale  româneşti – de la marmură şi lemn, la cristale şi covoare, manoperă… Măiestria execuției – decorațiunilor interioare și dimensiunile impresionante ale unor săli, fac din această clădire un obiectiv turistic foarte interesant. Conform statisticilor,  clădirea este vizitată de mai mulți turiști străini, decât români” (Ion N. Oprea, “Jurnalele tac, vorbește o revistă de la marginea Țării, “Lohanul” de la Huși: Dacă românii l-ar fi ascultat  pe Petre Roman, Parlamentul României nu ar fi avut unde-și ține ședințele…”, p.315-317; Pentru conformitate, vedeți și revista “Lohanul” de la Huși, iunie 2015, p. 65).  

Sfaturile  cu înfiinţarea IMM-urilor în România au venit de la partenerii noştri europeni, în compensarea punerii cu docilitate pe chituci a marii industrii, a trecerii pe şomaj şi sărăcie a muncitorilor, roirea lor în occident, după altfel de pâine…Acum a venit la rând altă operaţiune, radierea şi a IMM-urilor, despre care scrie Diana Zaharia tot în “Lohanul”-Huşi, p. 60, dezvăluind mecanismul. Conform unei modificări propuse în Codul de procedură fiscală, explică ea, după închiderea dezbaterii publice asupra proiectului de lege, şi făcută publică abia după aprobarea în guvern, contabilii, auditorii şi consultanţii fiscali, experţii contabili, chiar şi avocaţii, dar şi alte categorii vor fi obligaţi să transmită Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală -ANAF-, zilnic, „operaţiunile în lei sau în valută despre care au luat cunoştinţă cu ocazia desfăşurării activităţii, a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5000 euro, indiferent dacă tranzacţia se realizează prin una sau mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele”.

Un documentar despre Sistemul Naţional de Irigaţii şi modul cum a fost lăsat în paragină, ba chiar distrus, sub ochii tuturor miniştrilor care au condus agricultura în România după 1989,scrie Eduard Pascu, în revista „Lohanul”-Huşi, furnizând date lămuritoare asupra a ce s-a întâmplat  cu aceste construcţii realizate prin îndatorarea la Banca Mondială şi la plata cărora români au trudit plătind atâţia ani din propriile buzunare, aflate în exploatarea şi în proprietatea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), cu rol de irigat, de combatere a inundaţiilor, de desecare, de combatere a eroziunii solului, întocmit pe baza unor acţiuni de control ale Curţii de Conturi şi  Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).(Ion N. Oprea, „Jurnalele tac, vorbeşte o revistă de la marginea Ţării, „Lohanul” de la Huşi: „Cum s-a ales praful de Sistemul Naţional de Irigaţii din România”, p. 321-323).

În paginile acestei cărți, cititorul poate întâlni (și reține) o mulțime de sfaturi, unele de prietenesc îndemn, pe care nu trebuie să le considere  ca fiind niște dădăceli. Ele izvorăsc în egală măsură din buna intenție și are ca țintă ceea ce noi toți ne dorim. Presa românească – scrisă, vorbită, văzută; cotidiană sau periodică; literară sau doar informativă – se află în fața unei importante hotărâri: ieșirea din mediocritate. Puterea despre care se spune că o are în societate să fie una asumată și onorată prin talent, prin demnitate, prin respect, prin spus de substanță și de frumusețe (prof. Vasile Filip, Iași, “În loc de postfață. Perpetua îndeletnicire”, 4 august 2015, p. 325-326).

  1. Septembrie 2015

 

*Ion N. Oprea, „Revistele? Luminoase, instructive și educative…”, Editura PIM, Iași, 394p., 2015.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Deosebit de interesant, instructiv articol!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5