Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Prima ediţie în portugheză a poeziei eminesciene în analiza lingvistică a lui Gavril Istrate

Prima ediţie în portugheză a poeziei eminesciene în analiza lingvistică a lui Gavril Istrate

          Alergând prin librării şi anticariate pentru a-şi procura cele mai vechi ediţii ale clasicilor noştri, Gavril Istrate şi-a cultivat o mare pasiune, aceea de colecţionar de ediţii rare, pasiune care l-a însoţit până la sfârşitul vieţii.  Ediţiile eminesciene l-au atras în mod deosebit şi le-a căutat peste tot, pe la prieteni, cunoscuţi şi  pe la cei mai renumiţi colecţionari din ţară, reuşind să le pună sub lupa unei analize minuţioase, iar unele să intre în inventarul bibliotecii sale. 

            A fost interesat în mod deosebit de ediţiile  îngrijite de Titu Maiorescu, Perpessicius, G.Ibrăileanu, G. Călinescu, N. Iorga, sau  D. Panaitescu.  Despre ediţia monumentală a lui Perpessicius, spune că odată cu încheierea ei, s-a pus la dispoziţia cititorului întreaga creaţie a poetului.  După centenarul morţii lui Eminescu şirul ediţiilor eminesciene, precum şi studiile care i-au fost dedicate  au crescut simţitor. Cei mai mulţi reproduc textele din ediţia Maiorescu, dar au apărut şi traduceri bilingve în numeroase limbi europene, între care şi în limba portugheză. În anul 2000 este semnalată una la Bucureşti, la Editura ,,Libra”, cu prefaţă şi posfaţă de Mircea Eliade, şi alta la Iaşi, la Editura ,,Junimea” , îngrijită de Aurelia Merlan. Dar cea mai interesantă i s-a părut cea din 1950, necunoscută  în ţară până atunci şi nici menţionată în Bibliografia Eminescu, apărută în Portugalia sub îngrijirea Victor Buescu, în colaborare cu poetul portughez Carlos Quieroz. Gavril Istrate semnalează câteva aspecte lingvistice legate de traducerea făcută de poetul amintit. În această ediţie figurează şi poezia ,,Doina „necunoscută cititorilor în perioada 1945-1990. 

          Filologul şi lingvistul ieşean  constată că versiunea celor doi traducători, cu toate străduinţele lor, nu se poate ridica la valoarea originalului, dar recunoaşte că în orice traducere există  dificultăţi în privinţa găsirii echivalentului lexical, că în fiecare limbă există cuvinte intraductibile, dar este insuficientă folosirea unei singure forme, aşa cum a procedat traducătorul portughez, care, pentru grupul sinonimic din limba română, omăt, nea, zăpadă la care se mai pot adăuga,,ometiţă, praf, pulbere, are la dispoziţie doar pe neve. Probleme speciale ridică substantivul bosque  în locul lui codru. Codru este unul din cuvintele fundamentale ale limbii noastre, cum stă mărturie întreaga poezie populară, care aproape nu poate fi imaginată fără el, aşa cum nu ne poate fi imaginată nici istoria.

          El însemnează, în primul rând, putere de neînvins, statornicie, continuitate; s-au sprijinit pe el marii creatori de literatură, cu Eminescu în frunte, cu Sadoveanu şi Goga. Nu-i o simplă întîmplare că Eminescu îl consideră, în Doina, „frate cu românul“. Bosque, din italiană şi portugheză, nu poate acoperi nici măcar înţelesul lui pădure, care-i departe, şi el, de semnificaţia lui codru. Cuvântul portughez poate sta alături doar cu crîng şi boschet, eventual cu rediul moldovenesc, din poezia lui Conachi, ori cu regionalismul ardelenesc bărc, berc, din poezia de tinereţe a lui Coşbuc.Versurile cu care începe poezia Revedere : ,,Codrule , codruţule,/ Ce mai faci drăguţule ? “ au fost transpuse în portugheză, prin : ,,Bosque, meu amado bosque/ Como passas, bom amigo ? “, care se îndepărtează, la mare distanţă, de original. De asemenea, nici cuvântul vreme nu poate fi înlocuit, peste tot, cu timp ; cele două cuvinte sunt sinonime numai până la un punct. 

          Gavril Istrate face şi alte observaţii asupra traducerilor poeziei lui Eminescu în limbile romanice din apus  ( franceza, spaniola, italiana, portugheza) subliniind faptul că acestea dispun de un număr nelimitat de adverbe de tipul ardentemente, bruscamente, claramente, certamente, cordialmente, enormamente, finalmente, gentilmente, lentemente, profundamente, raremente, sinistramente, totalmente, ele sînt aproape inexistente în limba noastră şi faptul acesta duce la inconveniente în munca traducătorului. Tot el face observaţia, că editorii trebuie să fie atenţi la modernizarea limbii şi să facă distincţie între fonetismele şi formele reale şi cele care au doar o valoare grafică şi nu pot fi acceptate în scrisul lui Eminescu.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.618 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5