Autor: Vasile FILIP
Primit pentru publicare: 20 Apr. 2022
Editor: Ion ISTRATE
Copyright: © 2022 Vasile Filip, © 2022 luceafarul.net
© 2022 by Agata
Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
NB
Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.

Primăvara anului 2022 s-a dovedit deosebit de bogată, nu numai pentru Ion N. Oprea, dar și pentru cititorii săi. A apărut și cel de-al 50-lea volum din serialul „Istorii, comentarii, miscelanea”, un ciclu deosebit de consistent în ansamblul procesului editorial din România contemporană, care – cunoscându-l pe autor își va duce mai departe activitatea binecuvântată.

          Scrie Gheorghe A. Stroia, editorul, pe coperta a IV-a a volumului cu numărul 47: „Preocupările lui Ion N. Oprea nu pot rămâne fără ecou, având în vedere constanta sa îndeletnicire de a mări sfera colaboratorilor săi cu noi și valoroase nume, ISTORII…ajungând până departe, în diaspora canadiano-americană, traversând Europa și îmbogățind România, cu filele sale ce vor rămâne încrustate în coroana timpului pietre de mare preț”. Pe lângă activitatea proprie de scriere a cărților, Ion N. Oprea investește efort și devotament în atragerea altor condeie, toate la un loc numindu-se Cenaclul de la distanță. Distanța fiind doar geografică, necum și spirituală/creatoare. Iar componenții, foarte mulți la număr și foarte importanți prin scrierile lor, se dovedesc deoportivă oameni de carte și de condei. Metaforic – și nu numai – vorbind, acest cenaclu seamănă cu o stupină populată doar de albine lucrătoare, trântorii neavând ce căuta acolo.

          Volumul cu numărul 50 marchează cu discreție existența publicistică a autorilor…mărturie stau lucrările literare cuprinse, precum și scrisorile, nu numai de la cenacliști. Ponderea este cuprinsă în primul capitol – „ISTORIE, ISTORII” – un adevărat  periplu prin timp și prin adausurile spirituale ale celor care au împlinit

cu opera lor acel timp. De la vizionarea frescelor de la Ateneul Român, care cuprind episoade definitorii de istoria poporului român, cititorul este invitat prin alte importante locuri, cu întâmplări notabile – casa Ceaușescu,prima cârciumă din București – dar să mai afle câte ceva și despre „Contesa Elvira Popescu, cea mai frumoasă actriță româncă din perioada interbelică”, precum și restaurante ce pot fi socotite picanterii: „Femeia cu cel mai ciudat prenume din România”, „12 decembrie – Ziua internațională a caselor de turtă dulce”.Nu este ocolită nici „100 de ani de la înființarea Partidului Comunist Român”, avându-se în vedere faptul că o istorie, inclusiv cea a Românilor, nu este un simplu compendiu al faptelor de vitejie și al întâmplărilor plăcute.

          Pentru că acest volum – jumătatea sutei – îmi răscolește  și mie niște prețioase amintiri, îi mulțumesc cenaclistei/condeier Martha Eșanu pentru ajutorul neprețuit, că a scris:<<Poetul Nicolae Labiș, „buzduganul generației sale”>> și „Mihail Sadoveanu, marele clasic al prozei românești”. Din ce motive devin nostalgic/emoționat? Pentru că…

          …În vara anului 1951, l-am cunoscut pe Nicolae Labiș într-o tabără școlară  de la Vălenii de Munte. În toamna acelui an, elevul  Nicolae Labiș s-a mutat de la Fălticeni, la Liceul Național din Iași, devenindu-mi coleg de clasă și prieten. Mă laud? Da, mă laud, și o fac nu doar cu bucurie, dar și cu pioșenie.

          …Prin anul 1953, am avut norocul să-l văd – în  carne și oase,dar mai ales în spirit, pe preferatul  meu Mihail Sadoveanu, cu prilejul unei adunări electorale. Am și reținut ce a spus marele scriitor în încheierea intervenției sale: „Apoi eu aista sunt.Dacă mă veți alege, bine! Dacă nu, iarăși bine!”

          Nu am terminat cu laudele, însă. Norocul a făcut încă o minune:  am cunoscut-o și pe distinsa doamnă Valeria Sadoveanu, soția marelui scriitor. I-am fost oaspete la București, mi-a fost oaspete la Iași. În semn de prietenie, mi-a oferit și o carte a lui Sadoveanu. Și nu  orice carte. În biblioteca mea îl am pe Sadoveanu aproape în întregime. Acea carte era de versuri și are un titlu pe care doamna Valeria mi l-a tălmăcit: DAIU înseamnă dragei, adoratei, iubitei mele.

          După această rememorare, nu doar sentimentală, citind volumul „Iași –Cultură, Spirit și Credința”, răspund invitației lui Dan Teodorescu, și o iau razna prin Iași și prin țară, îndemnat tot de Martha Eșanu, care scrie în comentariu ei : „Cartea aceasta, prin tot  cuprinsul ei, este un „LETOPISEȚ” al prezentului iar autorul ei, colegul nostru, jurnalistul și scriitorul Dan Teodorescu se dovedește a fi CRONICARUL vremurilor noastre”. După care voi aștepta, răbdător și încrezător, să apară cealaltă jumătate de sută a serialului ”Istorii, comentarii, miscelanea”. Ai priceput, prietene INO? Mult succes!

          Vasile Filip, Iași, 20 aprilie 2022.