Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Protestele din Belarus – calea spre gubernie

Gruia COJOCARU

 

 

Protestele din Belarus – calea spre gubernie

Când un vânător simte că e pe cale să ajungă el însuși pradă, va folosi muniția de care dispune pentru eliminarea, suprimarea ori neutralizarea obiectului fatidic din cătarea puștii. Constatând însă că demersul nu-i reușește, caută, firesc, un refugiu de avarie, dacă n-a sfârșit vâscos în propria-i baltă, între timp… În această cheie, nu în entuziasm de dansatoare la bară, văd recentele proteste din Belarus, împotriva realegerii lui Aleksandr Lukașenko în funcția de președinte al republicii. 

Cele optzeci de procente, din suta rotundă, care l-au dat câștigător pe Lukașenko, în bătălia electorală din august 2020, se pare că-s mai mult decât umflate, dacă ținem cont că mii de protestatari au trecut, de la sloganuri, la lupte dure cu forțele de ordine pentru a-l înlătura pe dictator, întru  instaurarea democrației în Republica Belarus. Fără îndoială că sunt justificate protestele din Rusia Albă (Rutenia Albă), câtă vreme analiștii de profesie afirmă că acest stat slav, cel mai apropiat de Maica Rusia, a rămas ultimul bastion al dictaturii din Europa.( Personal, aș adăuga un amănunt, pe ogorul arat zilnic de zăbala botniței: bazele adevăratei dictaturi în Europa și peste Ocean (cu toată opoziția lui Trump!) abia acum se construiesc! S-a săpat fundația, s-a procurat balastrul, s-a achiziționat fier beton, mai sunt ceva bâlbe cu dimensionarea etrierelor, doza de ciment, știm… colorații, esticii și nu numai mai rad câte-o plasă metalică la adăpostul nopții, mai pitesc nisip în câte-un buzunar, dar… merge, suntem în grafic… voi reveni!). E o naivitate să crezi că susținerea morală a protestatarilor din Minsk, din partea unor decidenți politici din Uniunea Europeană – prin comunicate care nu țin, la iarnă, de cald și nici de foame –, va mișca lucrurile într-o direcție fastă pentru locuitorii Belarusului.

Analiști de marcă, fini cunoscători ai spațiului răsăritean – cu excepția profesorului Dan Dungaciu – au pedalat în analiza protestelor din capitala Minsk pe scenariul similitudinilor cu decembrie ’89 din România, ori cu ieșirea din decor, în anul 2014, a președintelui Ianukovici, în urma protestelor pro-europene din Ucraina. Față de optimismul acestora, Dan Dungaciu a adoptat un ton rezervat – pe care, onest, îl salut! – subliniind că ipoteza dispariției lui Aleksandr Lukașenko de la putere este exagerată, schimbările de regim în acest spațiu trebuie privite cu multă circumspecție.

Aș merge ceva mai departe, întorcându-mă la vânătorul invocat… Dacă a rezistat din ’94 până azi la putere (iar dacă-și epuizează mandatul, mai are cinci ani până la noile alegeri prezidențiale) înseamnă că Aleksandr Lukașenko e un supraviețuitor de tip hienă în politică. Leii Moscovei, începând cu Boris Elțin, au inițiat acte de simbioză Rusia-Belarus, încă din primăvara anului 1996, după ce în vara lui ’91 s-a constituit Republica Autonomă Bielarusia, din trupul defunctului URSS, iar trei ani mai târziu, în ’94, s-a semnat independența față de Rusia. Tratatul Uniunii Bielorusiei și Rusiei din anul 1997 și Tratatul Uniunii Slave, din decembrie 1999, care viza o construcție de tipul URSS (un singur președinte, parlament, stemă, armată, cetățenie, monedă, imn etc.) a rămas doar pe hârtie după anul 2000, în ciuda presiunii exercitate de diplomația Țarului Putin. Astăzi, după anunțarea victoriei lui Lukașenko, leul Moscovei a fost întâiul lider politic care l-a felicitat pe alunecosul camarad…

Jocul celor din Vest lucrează însă, straniu, în favoarea Kremlinului: dacă protestele inflamează o masă critică ce poate să-l debarce, Aleksandr Lukașenko nu va fugi pe ușa din dos a istoriei, ci, cu dreptul suveran al republicii prezidențiale pe care-o păstorește, va accepta unirea deplină a Belarus cu Federația Rusă, primind în schimb un post călduț de guvernator în gubernia Rutenia Albă, unde va beneficia de protecția leului rus, care-l va trata – cu certitudine! – extrem de amabil și de generos. Iar noua provincie va fi una răsfățată! De ce? Pentru că obiectivul central al leului rus e – pe lângă perpetuarea puterii până la desprinderea naturală de viață – reînvierea URSS-ului, sub altă denumire, prin construcție autentică, nu în regim de basm infantil, precum în Comunitatea Statelor Independente (CSI). State precum Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kârgâstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina și Uzbekistan să devină anexe ale Rusiei – iată visul Țarului Putin, un admirator declarat al lui Stalin, cel care, în ciuda atrocităților cunoscute, trebuie să recunoaștem că a adus grandoare URSS-ului! (Statele baltice joacă în altă ligă, nu intră în ecuația țarului, decât dacă SUA părăsește zona, iar cu Georgia e complicată apropierea prin prisma Războiului Ruso-Georgian, din anul 2008, în urma căruia Osetia de Sud a devenit entitate statală distinctă. De asemenea, din Ucraina țarul vizează, în principiu, regiunea Donbasului, Crimeea fiind deja o parte a colosului.)

Alternativa pentru Lukașenko, dacă nu stinge iute vâlvătaia, ne poate duce cu gândul la Târgoviște, în prima zi a Crăciunului din ’89, sau la un penitenciar somptuos, unde cunoașterea traseelor rozătoarelor rămâne preocuparea de căpătâi pentru un timp încremenit… 

Așadar, Bielorus tinde să devină – cu sprijin occidental! –  o miză uriașă, momeala, livrată vechilor camarazi din Imperiul Roșu de către vânătorul experimentat de la Kremlin. Să lași nadă la dospit, până se adună bogat captura în plasă, e un act vital întru supraviețuirea și grandoarea masculului alfa. Și chiar dacă leii nu iubesc hienele, uneori le acceptă surâzători în preajmă. Poate doar pentru a le sufla prada proaspăt doborâtă, când vine timpul…

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5