Adam Grecu s-a născut în anul 1959 și, atunci când l-am cunoscut, era pasionat de radioamatorism de aproape patru decenii. Despre acest domeniu, mai puțin cunoscut, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 27 august 2009, la Iași.

• – Vă rog să vă prezentați.
• – Mă numesc Grecu Adam și sunt radioamator cu indicativul Y8 Bravo India Golf.
• – De când aveți această pasiune?
• – În 1970, am învățat primele noțiuni, iar, în 1974, am primit autorizația de emisie-recepție.
• – Ce v-a apropiat de radioamatorism?
• – Eram acasă la un prieten, care avea un radioreceptor modificat și cu el recepționa semnale Morse. Ascultând, îmi tot povestea: „Stația asta e din Italia, asta e din Rusia, asta e din America…”, iar eu nu pricepeam nimic. M-a inițiat și, treptat-treptat, am început să înțeleg despre ce este vorba.
• – Ați investit mult în această pasiune? V-a adus și beneficii?
• – Nu am cheltuit mult – investesc puțin, în piese –, dar de câștiguri materiale nici nu poate fi vorba. Bucuria cea mai mare a fost atunci când am realizat stația și am văzut că funcționează cu performanțele la care m-am așteptat.
• – Care sunt marile satisfacții, pentru care uneori ajungeți să vă și înglodați în datorii?
• – Sunt multiple; legătura radio în sine este o satisfacție deosebită, atunci când, cu un montaj având puterea de numai un watt, reușești să străbați Europa și să ajungi până în America sau Japonia.
• – Unde ați stabilit contacte în lume?
• – Nu există vreun loc de pe planeta asta în care să nu fi pătruns; am ajuns până la Polul Nord, Polul Sud, America de Nord, America de Sud, Africa, Australia, Asia – de la un capăt la altul… Cu toate acestea, există multe țări cu care nu am lucrat, dar peste care am sărit în legăturile mele, pentru că am preferat să contactez parteneri din țări mai îndepărtate.
• – Ce fel de categorii sociale ați cunoscut?
• – Am stabilit relații cu oameni având tot soiul de ocupații – de la simpli muncitori, la profesori, medici, chimiști, ingineri, avocați și până la secretari de stat.
• – Ce personalități au fost contactate prin acest intermediu?
• – Un radioamator ieșean a intrat în legătură cu Regele Hussein al Iordaniei, de la care a primit și carte de confirmare; toți ceilalți îl priveam cu jind și invidie…
• – Regele avea o echipă care se ocupa cu asta?
• – Nu, el însuși era radioamator; fiind pasionat și de aviație, avea un avion personal, pe care îl pilota chiar el și tot el vorbea prin radio. Era extraordinar de corect, adică răspundea tuturor celor cu care intra în contact și le trimitea o carte de confirmare frumoasă, unde era fotografiat cu stația lui.
• – Când ați luat ultima oară contact cu o persoană pe care nu o cunoșteați?
• – Acum trei săptămâni, când am cunoscut un radioamator din Germania; nu l-am întâlnit personal – e și mai în vârstă ca mine. De altfel, pe majoritatea partenerilor străini nu i-am văzut niciodată. Deschid stația, comunic cu cineva, dar, cum deschide gura, îl și recunosc – îi știu indicativul, cum îl cheamă, numele soției și foarte multe alte amănunte pe care le-am reținut din conversațiile anterioare.
• – Cum începe un dialog? Despre ce vorbiți și ce doriți să aflați?
• – Prima dată, căutăm să stabilim în ce condiții ne auzim; din momentul în care audiția e bună, desfășurăm o legătură radio pe toate problemele care ne interesează. Să zicem că săptămâna viitoare va fi un concurs despre care nu cunosc amănunte, iar el îmi povestește: „Duminică, va apărea o expediție nouă pe banda de 14 MHz, care va lucra din Insula Tahiti.” Sau îl întreb ce fel de antenă folosește ori cum e vremea – tot felul de informații generale și particulare.
• – Constat că sunteți precursorii Internetului; dar perfecționarea în acest domeniu a adâncit singurătatea oamenilor – ei se cunosc doar formal, practic izolându-se. La dumneavoastră, e la fel?
• – Radioamatorismul e mai viu. Ne auzim vorbind, ne și vedem, pentru că avem camere video montate lângă noi; chiar dacă imaginile sunt mai lente, ne facem semne și vedem cum ne schimbăm, din când în când, poziția la masă.
• – Treceți drept niște împătimiți ciudați sau rămâneți în perimetrul normalității?
• – Dacă m-aș simți straniu, m-aș lăsa de radioamatorism; suntem niște oameni normali, care cercetăm. Adevărații pionieri ai radioului au fost radioamatorii; de la noi, au pornit multe.
• – Cum ați caracteriza această posibilitate de a stabili punți între semeni?
• – Radioamatorismul este o mână întinsă între oameni care nu s-au văzut și poate nu se vor vedea niciodată, dar care se aud și se înțeleg foarte bine între ei.

Florin Bălănescu