Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

RADU  CIPRIAN  POP: Deviza jurnalismului este „servim adevărul”

 

RADU  CIPRIAN  POP: Deviza jurnalismului este „servim adevărul

 

 


IOAN VASIU: – Numele dumneavoastră este bine cunoscut în rândurile celor care ascultă Radio Timișoara. De câți ani lucrați la acest post de radio?

RADU  CIPRIAN  POP : – De la 1 aprilie 1990, cu acte-n regulă. Dar, în prealabil la vremea activității ca jurnalist la „Cronica Sătmăreană ” la Satu Mare eram corespondent local pe probleme de cultură pentru Radio România Cluj Napoca. Asta din 1970 până în 1972 când am fost selectat să fac facultatea de ziaristică în cadrul Academiei „ Ștefan Gheorghiu” din București și la două săptămâni distanță de la începerea cursurilor eram colaborator la „Glasul patriei ” secție în cadrul Redacției Emisiunilor pentru străinătate. Când „periam” țara pentru documentări realizând reportaje care ulterior se difuzau și la secțiile în limbi străine. Apoi la absolvirea facultății trebuia să rămân redactor la R.E.P.S. dar „tovarășa” a zis că tot ceea ce este român ardelean se întoarce acasă și astfel am revenit la Satu Mare și la colaborarea cu Radio Cluj. Din 1978 m-am transferat la „Informația Harghitei”din Miercurea Ciuc și am început colaborarea cu Radio România Târgu Mureș în a cărui arondare se afla și județul Harghita. În zilele de după Decembrie 1989 și până în 1 aprilie 1990 când am venit la Radio România Timișoara m-am remarcat prin spiritul de fair play în care relatam ce se întâmplă în Harghita, îndeosebi în delicata problemă interetnică. La Timișoara eram la secția actualități, „reporter pistol” remarcat prin rapiditatea documentării și pregătirii emisiunilor pentru difuzare. Am lucrat apoi în secția cultură și în paralel am inițiat acțiunea Badea Cârțan ”Ai carte ai parte”, care este continuată și în prezent, difuzând peste 320.000 de cărți donate de timișoreni și redistribuite îndeosebi în satele românești dar și la comunitățile de români din țările limitrofe. Pensionat fiind am și în prezent o emisiune „Banat, mărturii sonore” care se difuzează sâmbăta de la 21 la 22, sub genericul „Între prieteni”. E un colaj de interviuri și muzică.

I.V.: – De ce ați ales radioul și nu televiziunea sau presa scrisă ?

R.C.P. : –  Radioul m-a ales pe mine, prin putința de a realiza cât mai multe materiale, radioul având un spațiu mult mai mare de a găzdui relatări. În presa scrisă am lucrat tot timpul.Chiar dacă eram angajat la radio Timișoara colaboram îndeosebi cu cronici sportive la Timișoara și la Renașterea Bănățeană, dar și la alte publicații din țară. La televiziune am avut colaborări cu o rubrică ce se numea  „Cartea din garaj” și unde prezentam cărți care se remarcau îndeosebi prin faptul divers cuprins în conținut. Deci am fost, în paralel și redactor de mass media dar și de presă scrisă.

I.V.: – Care sunt cei mai cunoscuți și mai apreciați realizatori de emisiuni de la Radio Timișoara, alături de care ați lucrat în decursul anilor ?

R.C.P.: – În viața fiecărui redactor există anotimpuri, nu evoluții sau involuții. Deci nu dau nume pentru că fiecare dintre colegii mei mi-a fost sursă de inspirație, sfătuitor și chiar mentor. Indiferent de vârsta lor, notorietatea de care se bucură sau aprecierile venite din partea radioascutătorilor. În istoria Radio Romania Timișoara puncte de reper pot fi Bogdan Herzog ,Ioan Dula Giulvăzan, Florina Gâldău, Adina Ene Ostoici, dintre cei plecați, Nicolae Secoșan cu o corectitudine profesională cum n-am mai întâlnit la nimeni. Dar nu mă pot opri la unii anume. Cum spuneam, toți au avut ora lor astrală, felia de genialitate. Așa că sfătuiesc cititorii care vor să facă ierarhii să consulte statele de plată. Se aplică în acest caz replica din Caragiale, „să le dăm la toți nota 6 la morală că toți sunt de familie bună”.

I.V.:- Sunt suficienți jurnaliști tineri la Radio Timișoara în stare să ducă mai departe ștafeta preluată de la jurnaliștii seniori ?

R.C.P. : – Concret între ceea ce făceam noi și ce fac tinerii de astăzi e diferență de ritm și de pragmatism. Dacă eu fermecam și mai farmec și acum câte o „babă surdă” cu ceea ce știu și cu asociații de idei, adresându-mă la radioascutători care au vreme de contemplații, tinerii de azi n-au nevoie nici măcar de „ zgura „ culturii generale. Ei spun simplu, la obiect doar cu subiect și predicat, nu cu „brizbrizuri” și cu „rotocoale” menite a colora textul. E un alt ritm ,o altă abordare, și este altă categorie de ascultători. De altfel se apelează și la alte frecvențe.

I.V.:-Ce vă  nemulțumește în jurnalismul practicat astăzi în țara noastră ?

R.C.P.:-  „Fătucile ”,vorba lui Cristoiu. Unele sunt de-o incultură crasă . Una  m-a crezut că „antumele ” sunt poeziile scrise de poet înainte de a se naște, iar „postumele” sunt cele scrise după moarte. Și mi se pare explicabil prin Freud faptul că intră în transă când au microfonul în mână și constată că acesta este… cilindric. Cu groază am fost martor la un dialog între un agent de circulație și o „redactoriță” prezentă la un accident unde muriseră 6 oameni iar al 7- lea agoniza. Și negocia fata să se zică de 7 morți, pentru că la ei în redacție e competiție despre câți morți găsesc în teren la accidente. Și cu 6 mai era cineva. Cu 7 ajunge prima în top. „Mi se sparie gândul”, vorba cronicarului, că într-o zi ființa respectivă va fi mamă. Ar mai fi apoi pandemia știrilor de la ora 5. și gogorițele politice, fără de noimă . Sau „pimpongul” pe idei de interes național. Cu rolul de a-i băga pe ascultători în ceață. Se minte până și la meteo.

I.V.: – De ce ați aderat la Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România ?

R.C.P.: – Ea a aderat la noi „seniorii”. Eu am carte de ziarist cu data de 1 mai 1970. Politicul nu conta nici atunci. Am plătit cotizațiile „la zi„ și la revenire am avut „continuitate”. Noi suntem profesioniști. Și cartea de ziarist era…cartea noastră de vizită. Am avut propuneri și să fac altceva. Dar n-am acceptat pentru că asta îmi venea ca o mănușă. M-am străduit să fiu corect. Și să n-am nici șefi, nici subalterni. E de ajuns nebunul pe care-l port.

I.V.: – Se mai poate spune astăzi că presa este a patra putere în stat ?

R.C.P. : – Ce e aceea „putere„? Faptul că te arunci într-o anchetă, toate merg bine până superi pe cineva. Se zice că slujim adevărul. Dar chiar găsit, în fața noastră e măsluit, „dacă o cer interesele de partid ”. Nu există solidaritate de breaslă. Un ziarist e bălăcărit de către un alt ziarist mai bine „informat ” pecuniar. E o profesie a oamenilor săraci. Ioan Rațiu spunea că el nu poate fi corupt decât printr-un iaht. Asta pentru că avea ce să pună pe masă. Caviar sau linte, cum e titlul unei piese de teatru.

I.V. : – Dacă nu erați jurnalist,ce altă profesie v-ar fi plăcut ?

R.C.P. :-  Prima facultate absolvită a fost filologia. Deci puteam fi și profesor.

I.V. : –  Ce mai doriți să spuneți în finalul cestui scurt interviu ?

R.C.P.: – Deviza jurnalismului este „servim adevărul.  Minciuna are picioare scurte, dar adevărul este relativ, se poate clinti prin…manipulare.  

            Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania