IOAN  VASIU : – Câți ani din viață ai închinat jurnalismului ?

REMUS  NISTORAN: – Am început jurnalismul încă din studenție. Eram în anul trei de facultate când Mario Balint, pe atunci redactor șef al televiziunii locale Terra Sat din Reșita, mi-a propus o colaborare.  Habar n-am avut cu ce se mănâncă meseria asta, dar mi s-a părut interesant. Era, consider eu, o perioadă ”romantică” a jurnalismului în România, când presa era credibilă și respectată. Era vremea în care meseria asta se făcea cu onestitate și cu bună credință. Poate tocmai de aceea și respectul de care se bucurau jurnaliștii acelor vremuri.   Sunt deja 27 de ani de când am început. Sincer, am stat puțin să mă gândesc…

  I.V : – De ce ai ales jurnalismul și nu o altă profesie ?

R.N.: – Probabil că nici nu puteam face altceva.  Am luat ”microbul”  instantaneu. Timpul petrecut în redacție, pe teren sau la masa de montaj, mai apoi la microfon, n-a contat deloc. Așa am aflat că munca de jurnalist nu se face strict în cele 8 ore prevăzute de Codul Muncii. De fapt, nici nu m-a interesat acest aspect. Am stat atât cât a fost nevoie. Au fost, la propriu, nopți întregi pe care le-am petrecut în radio. Cât despre bani…dacă era nevoie, aș fi adus și de-acasă. În condițiile astea, greu de presupus că aș fi ales o altă cale.

  I.V.: – De câți ani lucrezi la Radio Timișoara ?

R.N.: – 13 ianuarie 1997. A fost prima mea zi de lucru la Radio Timișoara. Venisem prin transfer de la Radio Reșița, unde am avut un scurt stagiu de aproximativ un an. De fapt, am făcut parte din echipa de start Radio Reșița. Mi-am dorit însă mai mult. Am considerat că Radio Timișoara înseamnă următorul nivel. Pentru mine a fost pasul făcut de la ”romantism” la profesionism. În 25 de ani am parcurs  tot traseul pe care ar trebui să-l urmeze un jurnalist radio, de la reporter de teren, la redactor de știri și până la statutul de realizator de emisiuni. Am fost și reporter corespondent în acea vreme și la Radio 3 România Tineret… La început, am editat materialele cu banda, foarfeca și scotch-ul, până când am ajuns la editarea computerizată. Consider că doar în felul acesta ne putem înțelege și aprecia  reciproc munca, atunci când știi cu ce ”se mânâncă” fiecare verigă în parte.

I.V.: – Care sunt jurnaliștii importanți, de la Radio Timișoara, care ți-au fost modele în decursul anilor ? 

R.N.: – Au fost câteva personalitați jurnalistice din vestul țării care mi-au marcat în mod cert traiectoria jurnalistică. Pe Mario Balint, cel care mi-a deschis ochii în meserie l-am amintit deja. A fost mai apoi regretatul Doru Dinu Glăvan, care mi-a deschis pentru prima dată fascinantul univers radio, dar cel care a avut încredere în calitățile mele de jurnalist radio a fost Mihai Anghel, redactorul șef de la Radio Timișoara.  Datorită lui, am ajuns la cea mai importantă ”voce” a vestului. Am avut un nod în gât, mai mare decât cel de la cravată, atunci când am participat la prima ședință a secției de  ”Actualități”, alături de regretații Ioan Crăciun și Mihai Junea. Coordonatorul  secției era un alt mare dispărut al radioului, Geo Balica. Apoi, la camera știrilor, m-a luat în primire nea Nicu Pârvu și el plecat la cele veșnice. Cu toții, mari personalități , pe care până atunci le auzisem doar la radio. A fost o experiență marcantă perioada petrecută la ”Divizia Sport”  de la Radio Timișoara, sub ”comanda”  marelui Nicolae Secoșan, indiscutabil cea mai autoritară voce a jurnalismului sportiv din Banat. A fost unul din reperele de profesionalism și moralitate la care am încercat să mă raportez  mereu . La vremea aceea, am făcut parte din ”tânăra generație” a radioului, alături de Adrian Schindarli, Aurelian Teculescu, Mihaela Ioncelescu, Cristina Iovi, Florin Cărăbaș sau Viorel Jurcuț, care acum, spun eu, au ajuns la deplina maturitate profesională. A fost perioada în care m-am format sub toate aspectele, dar calea jurnalistică am ales-o cu adevărat în 2003, atunci când regretatul Ion Micu m-a luat ”sub aripa lui” la subredacția ”sate”.  Aici am învățat să văd cu alți ochi minunata lume a satului bănățean. De atunci, săptămână de săptămână, bat drumurile satelor bănățene.

I.V.: – Ce satisfacții și ce nemulțumiri ți-a adus  presa ?

R.N.: – Din punct de vedere profesional, radioul mi-a oferit totul. Atunci când produsul muncii tale are ecou, când reușești să faci să vibreze corzile tainice ale sufletului cu poveștile pe care le pui în valoare prin intermediul radioului, satisfacția este deplină. Spunea Agneta Nica pe bună dreptate că atunci când te așezi în fața microfonului și nu mai ai nici un fel de emoție, e cazul să te lași… Sunt oameni, unii dintre ei plecați în lumea largă,  care duminică dimineața râd sau  plâng atunci când ascultă ”Gura Satului” la Radio Timișoara, singurul cenaclu radiofonic de literatură dialectală din țară. Ce poți să-ți dorești mai mult ca jurnalist ?  

I.V.: – După părerea ta, se mai poate spune astăzi că presa este a patra putere în stat ?

R.N.: – Ca să va răspund direct, nu, nu cred că presa mai este cu adevărat o putere în această țară. Vorbeam  la începutul dialogului nostru despre presa romantică. Din păcate vremurile   s-au schimbat și nu în felul în care  mi-aș fi dorit. Și acest domeniu se supune din ce în ce mai mult  banului și intereselor diverse. Se vorbește, pe bună dreptate, despre ”controlul” presei, despre implicarea politicului  și despre ”sfântul profit”. Toate aceste lucruri n-au făcut decât să discrediteze presa, pe care din ce în ce mai mulți oameni o consideră doar un instrument de manipulare, prin intermediul caruia, mai degrabă se dezinformează decât se informează. Pe de altă parte, odată cu apariția rețelelor de socializare s-a schimbat fundamental modul de diseminare a informației. Clasicul radio este ”consumat” din ce în ce mai puțin de tânăra generație. Nu mai vorbesc despre dispariția aproape totală a printurilor. Lumea se schimbă uimitor de repede și presa trebuie să țină pasul cu aceste schimbări. Pentru a-și păstra credibilitatea însă, trebuie să fie 100% independentă din punct de vedere financiar, un criteriu esențial, după părerea mea, din păcate imposibil de satisfăcut în România anului de grație 2023.   

                 Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR