Sfatul de taină al Rafalelor chemate de Bărbosu era unul neobișnuit. Se mai întâmplase cu multă vreme în urmă când o Rafală fusese răpită de un urs și dusă în vizuina lui pentru o eventuală împerechere. Atunci , Bărbosu a mobilizat toate stihiile pădurii. Ursul privea din bârlog marea adunare și dădea nemulțumit din coada bearcă rămasă în balta înghețată , după cum spune legenda. Cristinel, băiatul de zece ani se împrietenise cu Moș Martin și aproape zilnic stăteau la povești.
De aici, Cristinel devenea un mic spion.
Rafalele, cinci veniseră la întrunire, păreau deranjate de această convocare intempestivă. Li se reproșa că stau prea mult printre oameni. Se lăsau prea ușor trase de limbă și dezvăluie oamenilor de rând mici secrete ale lumii nevăzute.
Sătenii nici nu prea le mai iau în seamă. Flăcăii le fac propuneri indecente.
Pentru recâștigarea faimei de odinioară, mai marii Rafalelor au formulat un cod de conduită:
Zece zile aripile Rafalelor vor sta nemișcate.
Morile de vânt nu vor avea activitate.
Acolo unde vor fi aprinse focuri, flăcările vor fi purtate până departe, provocând pagube sătenilor.
Năstrușnicul nepot al primarului ascultase tot ce se hotărâse la sfatul Rafalelor.
Primarul convocă de urgență Consiliul și dezbaterea începu imediat. Consilierii trebuia să vină cu soluții imediate pentru anihilarea celor cinci Rafale care tulburau liniștea sătenilor de pe dealuri.
O idee șocantă avu Ioana Pantazică, viceprimar în Desculți.
-Eu zic să acoperim cupolele celor cinci biserici cu flori ,derutând astfel stihiile. Tinichigiii noștri din cele cinci sate să modeleze din aramă cupole noi montate pe turlele bisericilor. Acestea vor fi prevăzute cu un sistem -capcană de închidere.
Propunerea Ioanei părea ciudată și fără sorți de izbândă. Femeile de la deal nu prea erau luate în seamă. De data aceasta, s-a votat în unanimitate.
Porniră imediat forjele și meseriașii se apucară de treabă. Clopotnițele ieșiră foarte frumoase.
A venit Duminica cu lume multă și dangăt de clopote.
Rafalele se repeziră spre noile clopotnițe ca chemarea la ritual să eșueze. Fură surprinse că odată intrate au fost capturate. Înțeleseră repede că au fost atrase într-o capcană. Se opintiră din răsputeri , ajungând cu zgomot asurzitor pe pământ. Se rostogoleau turbate spre gârlă și amenințau pe cei care au pus la cale această mârșăvie. Bărbosu se simțea vinovat. El declanșase acest război cu locuitorii celor cinci sate.
Bisericile se goliră . Icoanele de pe pereți parcă dansau prinse în jocul ielelor. Credincioșii se îngrămădeau spre ieșire, făcând cruci mari. Alții erau în genunchi și băteau mătănii, sărutând pământul. Afară , Rafalele rostogoleau sferele-capcană și strigau după protectorul lor. Acesta abia se vedea din barba de arhimandrit. Cu glas mieros, ceru iertare preoților din bisericile cu clopotnițe adevărate, jurând că Rafalele se vor întoarce în munte și nu vor mai amenința sătenii sărmani.
Rafalele eliberate din clopotnițele de aramă se prefăcură în nori și dispărură spre înalturi .lăsând în urmă o poveste de adormit copiii în nopțile reci de iarnă românească.
Vasile Lefter, membru UZPR
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania