Primit pentru a fi publicat de la autor, Ion N. Oprea, 8 iul.2014
Editor: Olivian Ivaniciuc, 8 iul.2014

Răul din om în triumf…

Există atâta rău în lumea aceasta cât nu ne dăm seama. Rău făcut de om pentru om! Iată, nu întâmplător, am parcurs rândurile unei astfel de cărţi: „O istorie a răului. De la tragedii provocate la crime odioase” de Michel Faucheux, traducere de Margareta Vavi Petrescu, Editura Lider. 288 p., în care cuvântul  Răul este scris cu literă mare.

Cu majusculă pentru că Răul e risc, etică, morală, politică, economie, ştiinţă, religie –  oriunde activează creatorul şi susţinătorul lui – OMUL.

Răul ca semnificaţie şi conduită umană creează  şi multe confuzii pentru că ceea ce e rău pentru cineva la un moment dat, poate fi bine sau foarte bine pentru semenul nostru care profită de răul făcut ori transmis nouă. Dar cum şi binele de azi poate deveni răul de mâine, pentru unul sau pentru altul, dă loc meditaţiilor, mai ales în condiţiile actuale când globalizarea a devenit crezul multora, iar neştiutorii, noi, majoritatea, culegem consecinţele răului sau binele care ni se promite şi nu mai vine.

De răul concret te mai poţi feri, ca să nu ieşim dintr-un anumit optimism adesea de paradă şi convenţional, dar ce te faci cu răul care acţionează asupra noastră în abstract, spiritual, metafizic?

Vedeţi şi nu asta contează când ne referim la Răul şi cartea cu Răul lui Michel Faucheux. Cartea lui mi se pare pasional scrisă pentru noi, masele, pentru că lipsită de vulgarităţi, ea îmbină reflecţii religioase, filosofice, morale cu ceea ce noi spunem că, se cheamă realităţile vieţii. Cu povestirea manifestărilor Răului în istorie. De-a lungul timpurilor, cum spun eu adesea. Autorul, povestind episoadele ne face activi, ne determină să gândim, să ne mişcăm minţile şi sentimentele, ne face să concluzionăm noi înşine.

Răul, au mai spus-o şi alţii, îşi are originea în „păcatul originar”, pleacă de la izgonirea din Paradis a celor care au fost şi au rămas strămoşii umanităţii. Accesând la „pomul cunoaşterii”. Adam şi Eva au intrat în succesiunea evenimentelor Zilei, le-au cunoscut, interpretat şi au creat ocazia rememorării lor. Dar cum rememorarea are limbaj divers, omul a asistat nu la mistificări, ficţiuni, ci şi la realităţi trăite.

De aceea, se vede, însuşi autorul se întreabă, fără a ne da prea multe explicaţii, „cum poţi să înţelegi crimele planificate birocratic, detaşat, ale genocidelor puse în operă de indivizi civilizaţi, degustători de artă? Întrebare subtilă dar de esenţă, pentru că vedeţi dv., cititorule, Răul înnăscut vine nu numai de la  Diavol şi slujbaşii lui, ci şi de la cei care  lucrează în numele ştiinţei, al progresului, de la cei care în numele Domnului nostru, a Omului deci, te face să suferi. Că el, Răul vine asupra noastră tocmai când nu te aştepţi, nejustificat, enigmatic, fiind manifestarea nebuniei individului ori a colectivităţii. Este însăşi sinteza şi manifestarea a ceea ce se cheamă bestia umană, starea reliefată de acţiuni, precum au fost masacrele din noaptea Sfântului Bartolomeu, faptele mai mult decât condamnabile ale unora ca Hitler, Stalin, Mao,  prezente din plin şi în zilele noastre. Nu au argumente „umaniste” de pildă ceea ce se întâmplă cu globalizarea, standardizarea mediatică în domeniul alimentaţiei, în medicina naturistă, în ceea ce se întâmplă la Roşia Montantă, în minerit  în general, în industrie şi agricultura noastră, în special.

Rău, tot în mai rău. Consemnam recent într-o lucrare faptele ostaşilor americani care invadând Irakul, la 11 aprilie 2003, au jefuit şi distrus la Bagdad cu prioritate Muzeul Naţional unde se păstrau vestigiile civilizaţiei sumeriene,  vechi de peste 4000 de ani. De ce? Pun această întrebare pentru că oricând învingătorii, pe cât posibil, au şters urmele civilizaţiei populaţiei autohtone, impunându-se prin barbarie. Să nu uităm că situaţia din Irakul anului 2003 are similitudine cu ceea ce s-a întâmplat în Dacia, când romanii au îndepărtat până şi urmele scrierii dacice. În România, când ruşii spulberându-ne vestigiile, ne-au reţinut nu numai tezaurul în 1917-1918, ci şi vestitul templu antic din Insula Şerpilor ale cărui vestigii au fost transportate tot la Moscova, unde au dispărut cu desăvârşire (a se vedea documentarul „Tradiţie spirituală dacică şi istoria furată a poporului român”, autor profesorul Dragoş Tudoran, în revista cultural-ştiinţifică „Lohanul”  nr.4.XI 2009– Huşi, judeţul Vaslui, p.2-4).

În fosta U.R.S.S., un fost general, inventatorul armei Kalaşnicov, care a produs şi atâta rău oamenilor, astăzi, la 90 de ani, nu numai că nu-l mustră conştiinţa că a risipit moartea, dar încă mai merge la uzină şi consideră munca sa  ca cel mai bun medicament.

Astăzi, în zilele virusului gripei porcine şi a vaccinului invocat, circulă un pliant care ne atenţionează: „Virusul gripei respective este opera omului, a fost creat în laborator şi nu-i atât de periculos pe cât este vaccinul pe care oamenii interesaţi ni-l recomandă să-l folosim, deşi el se dovedeşte a fi mult mai periculos decât virusul.”

Rău peste rău…

Există la Huşi o revistă cultural-ştiinţifică – se cheamă „Lohanul” şi, am înţeles, lecturând-o, că printre alte teme, o are şi pe aceea a luptei împotriva răului provocat de civilizaţia timpurilor, Câteva titluri sunt edificatoare: „Sindromul retragerii sociale acute, unul dintre efectele unei societăţi bolnave”, autor Angela Anghel, din care se trage concluzia că în pofida progreselor materiale a societăţii occidentale contemporane este subminată securitatea personală, fericirea, acţiunea  şi capacitatea de a iubi a individului. „Modalităţi de influenţare de la distanţă a psihicului fiinţei umane”, semnat de Alex Ionescu Bucureşti, din care extragem –  electroligarhia este ideea unor ignoranţi despre o posibilă civilizaţie controlată; „Drumul către Iad este pavat cu Aspartam” de prof. George Bianu, Bucureşti, care lasă să se înţeleagă că producătorii aspartamului, deşi au ştiut de la început care sunt pericolele acestei substanţe alimentare au favorizat nu numai producerea şi comercializarea lui, deşi pentru a-l manipula  au lucrat în laboratoare şi în industrie cu mănuşi şi măşti de protecţie chimică, şorţ special şi purificatorul de aer; „Vaccinul pentru gripa porcină –periculos şi ineficient” – scrie dr. Alex Ionescu, meditând pentru împiedecarea vaccinării în masă a populaţiei în România, îndemnându-ne „să luăm exemplu de la CNIV, Centrul Naţional de Informare asupra Vaccinurilor, care a cerut administraţiei OBAMA şi tuturor guvernanţilor să aducă dovezi că vaccinul în cauză este o necesitate lipsită de riscuri pentru sănătatea omului. „Minciuni despre gripa porcină” se pronunţă direct şi argumentat Mike Adams.

„O jurnalistă (Jane Burgermeister) pune sub  acuzare Organizaţia Mondială a Sănătăţii  şi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru bioterorism  şi tentativă de  genocid” îşi intitulează Emilia Kareva – Bucureşti  documentarul din care rezultă că există un program coordonat dar camuflat pentru producerea de arme biologice, vaccinul infestat cu virusul gripei aviare, combinat cu virusul gripei umane, fiind doar un exemplu din mulţimea Relelor Lumii (vezi „Lohanul” nr.1o/2009).

Cele de mai sus citate te face să te întorci iarăşi la  cartea „O istorie a Răului…” scrisă de  Michel Faucheux şi se înţelege pe deplin că oamenii n-au învăţat niciodată din Istoria Răului, dovadă că nu îl evită. Sălbăticia din om proliferează orbeşte, înnebuneşte…. Să ne aducem aminte de privatizările româneşti. De preţul pretins de Petre Roman cumpărătorilor  – un leu întreprinderea. Cu utilaje, cu terenuri dar fără nici o garanţie că investitorii nu vor comercializa cu profit bunurile licitate. Aşa ne-am distrus industria, agricultura şi după ele cultura, tradiţionalismul…

În ultimii 25 de ani, au fost înregistrate un jaf naţional generalizat şi un nivel al infracţionalităţii fără precedent în România, spune Valer Marian, fost procuror şi gazetar, astăzi senator independent, în cartea sa „România penală văzută de un  senator fost procuror”, Editura Compania, Bucureşti, 2014.

„Am devenit, din păcate, o societate tot mai penală şi mai coruptă, mai hoaţă, mai neomenoasă, mai pusă pe căpătuială, pe parvenire. Se poate spune, din păcate, că infracţionalitatea a devenit o trăsătură a identităţii româneşti în această perioadă. Eliberarea de sub dictatură a declanşat unele atavisme la mulţi semeni de-ai noştri şi a constituit un semnal pentru declanşarea jafului. Cred că în acest sfert de secol s-au furat două treimi din economia românească, începând cu privatizările şi retrocedările frauduloase şi continuând cu evaziunea fiscală, contrabanda, devalizarea sistemului bancar şi a patrimoniului cultural, deturnarea banilor publici ş. a. indiscutabil că politicul a dat tonul sau startul jafului şi a asigurat protecţie instituţională şi chiar legislativă pentru principalii făptaşi. Politicieni şi partide de toate culorile au fost beneficiarii principali ai  acestui furt generalizat, care a afectat ţara noastră mai mult decât cele două războaie mondiale şi decât sistemul totalitar comunist, la un loc.

Justiţia n-a anchetat mai mult de 20-25% din marile furturi şi n-a recuperat mai mult de 1% din pagube. Procurorii şi judecătorii anticorupţie din România au marea şansă de a readuce ţara pe un făgaş al normalităţii”, susţine senatorul.

Păstrez în mine strigătul de durere a unui român care scandalizat de distrugerile actuale  de la calea ferată, în speţă Gara de la Fălticeni –  Moldova, ajunsă în situaţia de a deveni o simplă amintire.

În ziarul „Crai Nou” de la Suceava din 3 septembrie 2009, era descris cu lux de amănunte, dar şi cu durere, istoricul gării. „Oare cât plânset şi câtă jale au strâns dalele peronului, când oamenii se despărţeau de cei dragi, fluturându-şi batistele cu dorinţa de  a se revedea cât mai grabnic?!”

Citind cele scrise atunci, un alt cetăţean, Ion Ilie Ungureanu, veteran de război din Rădăşeni avea să scrie în acelaşi ziar din 11 decembrie, subliniind încă odată, cât de mare este Răul, pierderea nodului de cale ferată de la Fălticeni: „ Acum totul s-a distrus şi încă se mai distruge. Cu siguranţă strângătorii de fier vechi se vor pune pe treabă şi va dispare şi calea ferată Dolhasca-Fălticeni. Măcar de s-ar îndura domnul Flutur (prefectul judeţului n.n.) să ne aducă şi nouă o mocăniţă care să circule pe acest traseu, ca un simbol al civilizaţiei din trecut. Ruşine conducătorilor de azi şi de ieri. Ne-au adus la sapă de lemn, ne-au terminat. Copiii noştri au emigrat în ţări străine, industria şi agricultura au fost distruse. Ce mai, praf şi pulbere s-a ales de tot ce am construit noi timp de 50 de ani.”

Să reţinem, recent, Victor Ponta, şeful partidului de guvernământ, el însuşi prim-ministru, care în campaniile electorale a promis să aducă României prosperitatea, neglijată de Emil Boc, a anunţat scoaterea de la CFR marfă, cât de curând, 2500 de oameni, ceea ce înseamnă generalizarea pustiului în sistem.

Dar, praf şi pulbere este astăzi zona industrială a Iaşilor, Botoşanilor,  a Vasluiului, a Bârladului, a Huşilor, a întregii ţări.

Aceasta este istoria Răului din România. Dar cui s-o spunem? Măcar citiţi cărţile recomandate  şi reflectaţi. Răul din om devine inconştienţă, escaladează patriotismul şi ne lasă total dezbrăcaţi. Optimismul din noi – praf şi pulbere şi el! Nu-i defetism. E o realitate udată şi de lacrimile  românilor.