Primit pentru publicare: 18 sept. 2017
Autor: Elena  OLARIU –  bibliotecar, Răducăneni Iași
Sprijin logistic: Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 19 sept. 2017
Editor: Ion ISTRATE

MAREA MARIEI

de  George FILIP, CANADA
recenzie carte –

Editura DESTINE, Montreal, 2017, scoate de la lumina tiparului volumul de poezii pentru copii Marea  Mariei, semnată de nimeni altul decât distinsul poet canadian de origine română George FILIP. Dorul de „acasă”, de plaiurile româneşti adică, face ca în prima scrisoare să-i adreseze nepoatei sale, Maria, carte, în care-şi manifestă „dragostea/de departe”,  în memoria vizuală şi nu numai,  fiind o prezenţă vie; precum altădată în Bunicul lui Delavrancea, poetul, cu drag îşi aminteşte  cum îşi legăna nepoata pe picios „cătinel/să crească” şi mai ales lungile şi nesfârşitele parcă zile de vară, când „la soare…cu cearşaful, căldăruşa şi păpuşa” se juca pe nisip până hăt, târziu când tata îi şoptea duios că s-a cam terminat ziua. Apar unele „probleme”:confundă pişcătura unei”buburuze” cu cea a „meduzei”,  vorbind cu Marea Neagră, i se pare că-i răspunde „o scoică”, iar „soarele” scăldându-se-n „valuri” îi  duce şia duce  multe „idealuri”…

Firesc vârstei, de altfel, tata este cel care trebuie să răspunde continuu la toate acele „de ce-uri”,”cum”, „care”,”de unde”, despre „uriaşele vapoare… / care iau în proră Soarele”, „de ce zarea albastră/ salută Ţara noastră?!”

Şi nu numai: mirată „de ce/ pescăruşii n-ating pământul” în zborul lor şi „se iau în piept cu văzduhul?!”. Fireşte, la toate aceste întrebări, părintele calm, discret îi şopteşte că  la toate aceste întrebări  va afla răspunsul de la  „doamna învăţătoare/ când va merge la şcoală”. Dar  la o lecţie tot participă: aceea a „Orizontului” din zare, care se uneşte cu mare la asfinţit şi la răsărit de ziuă, să ajungi până acolo trebnuind a alerga cu „efortul minţii”.Nu găseşte răspuns „ce de navele” uneori „devin epave” şi/sau „de ce oamenii/au zilele  numărate”; „cine suntem noi şi de ce timpul curge înainte?”

„Judecata” pe care o dă racului care „i-a muşcat papucul” şi lămurirea dată de tata  că s-a „născut pe buza Ţării/ la doi paşi de pragul Mării” loc unde orice trăitor îşi poate astâmpăra foamea mai  uşor, acolo „nu-ţi plânge foamea-n dinţi”. Apoi, „marea/în amurg”, neasemuit de mare, adună pe valurile vieţii/ toţii poeţii” care o cântă-n vers, aşa cum mai târziu avea s-o cânte şi nepoata Maria într-un poem; „că aşa-i prin lumea mare:/din poet, poet răsare…”

Ei, seara îşi spune cuvântul şi la genele micuţei Maria: încercând să „deseneze marea, nu ştie ce culoare să-i dea: neagră sau albastră: pentru că „în zori este colastră – cum spun poeţii, verde-n spuma vieţii”, „ o baladă- veşnicie, cu imnuri de bucurie”, marea – din adâncuri, cu harul ei, aducând la suprafaţă sirenele şi, cu o dragoste supremă,  unindu-se cu soarele…

Toate aceste poveşti de suflet le trăieşte Maria, deopotrivă le trăieşte bunicul, în memorie păstrându-şi nepoata ca pe  o „păpuşă” ce vorbeşte , de ce nu ca pe un „spiriduş” care  din vreme în vreme îi trimise scrisorică acolo, în  America… Şi, cu dulce „nostalgie, când toamna cântă prin ponoare” şi „cocoriii” abia de se mai zăresc în zare,  ei bine „marea, în pragul uşii/urmăreşte pescăruşii cum pleacă şi-i cuprinsă de tristeţe”…

Iar ei, copiii – este scris: „fără de carte/ prin viaţă n-ajungi departe”, deşi Marea-i frumoasă, se pregătesc de prima zi de şcoală. Şi de noul an…

De o sensibilitate aparte, poetul George Filip  duce, în cartilinga anilor, dorul de acasă, de plaiurile natale de pe lângă Constanţa, de România şi ca dorul să nu i se  sfârşească, cântă prin versuri, poeme şi romane trăiri inedite, necunoscute nouă…