Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Revista culturală – ca şi jurnalismul în general – ajută oamenii! Argument: “Jurnal tardiv… 2011-2014”, de Constantin Huşanu

Primit pentru publicare: 27 ian.2015.
Autor: Ion N. OPREA.
Publicat: 27 ian.2015.

Revista culturală – ca şi jurnalismul în general – ajută oamenii!

Argument: Jurnal tardiv… 2011-2014”, de Constantin Huşanu

 

„Revista culturală negreşit formează oamenii, îi ajută”, mi-a răspuns scriitorul Vasile Filip, mulţi ani lucrător şi conducător de mijloace mass-media, anchetei mele, găzduită de revista Luceafărul-Botoşani începând cu data de 9 octombrie 2014, când urmare a consfătuirii organizate de revista Timpul, Iaşi, pe tema Jurnalismului cultural în epoca prezentă şi de viitor – în cadrul FILIT-2014 – cei din juriu au concluzionat, paralel cu realitatea, după opinia mea,precum că „o revistă culturală nu formează pe nimeni’. „Noi facem aceste publicaţii fără să ştim exact ce vor cititorii de la noi’, a susţinut cu convingere un bucureştean sosit la Iaşi să dea lecţii celor câteva sute de cititori prezenţi în frumoasa şi ospitaliera aulă a Bibliotecii „Mihai Eminescu”.

În dezacord total cu purtătorii unor asemenea opinii, sub titlul „Anchetă printre cititori: Revista culturală formează oamenii?” am solicitat în Luceafărul opinia cititorilor.

„Jurnal tardiv început şi fără sfârşit…”de Constantin Huşanu, vol. III, 428 p., Editura Pim, Iaşi, în total peste o mie de pagini în trilogie, oferă răspuns întrebărilor noastre. Orice revistă, prin scriitorii ei, poartă în germeni viitoarele cărţi, iar acestea sunt publicate ca să instruiască şi să educe pe cei care le citesc. De aceea „Dacia literară” s-a şi numit revistă de reconstituiri literare, „Convorbiri literare’, ca să convorbim iar alte publicaţii se subtitlează intitulându-se „de cultură”, informaţii sau pentru răspândirea ştiinţei, deci ca să fie utilă,să desăvârşească ceva, oamenii în primul rând,cititorii.

Jurnalul lui Constantin Huşanu, în care trei dintre cei peste o sută de autori, membrii ai Cenaclului literar la distanţă, coordonat de Ion N. Oprea, e vorba de Ana Dumitrescu, Constantin Huşanu şi Ion N. Oprea – pe care în viitor îi vom păstra sub iniţialele A.D., C. H. şi I.N.O. – prin ceea ce susţin, probează că literatura, oricum găzduită, înseamnă nu numai un mare efort fizic şi intelectual, dar şi responsabilitate înaintea oricărei bucurii.

Pentru a ne ne convinge de acest lucru, discutăm despre participarea lui I.N.O. la 22 noiembrie 2014 la ceea ce Biblioteca Municipală „Stroe S. Belloescu”, Bârlad a numit o „Provocare-dezbatere” pe tema „Cine şi de ce publică (I.N.O.) opinii literare în volume cu teme unice?”, desfăşurată la Centrul cultural „Mihai Eminescu”, moderator bibliotecara Geta Modiga,preluând din Jurnalul…, la care ne-am referit, cu promisiunea că vom continua şi cu alte episoade edificatoare.

Scrie C.H. înaintea evenimentului (p 405 din Jurnal), la 4 noiembrie:

„…Şi Ion N. Oprea mă întreabă de sănătate şi-i răspund: mă bucur de mesaj, chiar eram curios de ce mai faceţi,… aflasem ce vi se pregăteşte la Bârlad, pentru că meritaţi pentru câte aţi scris despre Bârlad, ar trebui să vă facă cetăţean de onoare!

Sunt puţin îngrijorat pentru efortul drumului ce trebuie să-l suportaţi, merită, totuşi e efort…În această perioadă de când nu ne-am mai văzut, mi-am corectat Jurnalul până la zi pentru a-l putea tipări în ianuarie. Conţine 4 ani de însemnări. Îl voi edita tot în 4 exemplare, nu-l utilizez în circuitul extern mie, pentru că pe cine interesează viaţa unui anonim? Ca mine sunt milioane şi dacă ar cerceta cineva prin însemnările mele, devin nemuritor? Sunt adeptul evanghelistului care descoperă zădărnicia şi cu ea a rămas celebru. Cine mai poate descoperi un asemenea concept capital?

În rest, îndeletnicirile de toate zilele şi de toate toamnele, la care adaug observaţiile la simptomele parkinsonului, reacţiile la tratament, combaterea consecinţelor şi asistent degajat la războiul politic…

Să-mi scrieţi despre starea sănătăţii, să nu faceţi ca prietenul Clisu, care ne-a ascuns suferinţa. Suferinţa nu este o boală ruşinoasă, ci doar o pacoste omenească… S-o spunem lumii şi să o facem de ruşine!

Da! Şi să auzim numai de bine!”

 

Şi magistrul I.N.O. îmi răspunde la 5 noiembrie:

„Maestre, iertată să-mi fie întârzierea la răspuns, dar declar: filosofarea lui C. H., ca şi cărţile sale, te determină să mai amâni cu descuiatul vorbelor lui, care au nu numai substanţă, ci şi tâlcul momentelor. Important e să avem sănătate, dar în ce mă priveşte, mă deplasez tot mai greu, eu iubitorul manifestărilor cu publicul nu mai cutez, mai cu seamă după amiezile, când rinichii mei abundă în hărnicie, iar la calculator… sporul mi-i din ce în ce mai puţin… Cu cititul, au şi ochii suferinţele lor…a rămas sufletul, dar şi el e împovărat cu de toate, drumul către Clisu mi se pare tot mai aproape, dar şi aici sunt alte şi alte semne de întrebare, cu răspunsuri care au motive să întârzie. Lui Clisu, i-am rămas noi, prietenii…”

 

La care C.H. notează.

„O undă de tristeţe îmi suflă peste suflet…(consemnez eu după citirea acestui mesaj). Se scurtează, oare, timpul îndelungatei noastre colaborări? Într-o zi, eu sau I.N.O. nu vom mai răspunde la telefon? Vitrigă soartă i s-a hărăzit omului! I se umple capul cu fel de fel de filosofii şi când ajunge doldora…de informaţii şi înţelepciune i se taie…! Nu-i corect din partea nu ştiu cui! Nu-i omeneşte! Poate au dreptate hedoniştii! Un zâmbet îmi coboară pe buze, când mă gândesc la cei care îşi ridică statuie în Eternitate”.

 

24 noiembrie 2014, după întâlnirea de la Bârlad.

După o întâlnire a amicului I.N.O. cu publicul bârlădean, îmi scrie următoarele:

„Da maestre, Bârladul a rămas oraşul cultural pe care îl ştim, cu modestia luirez şi cu oamenii interiorizaţi, dar profunzi; am avut parte de două ore de destindere şi satisfacţii, ei ne ştiu cărţile şi le apreciază…

Am ajuns la ora 11,45. Gazda, domnişoara Geta Modiga, era pe balconul instituţiei şi privea spre parcare, în aşteptarea mea, iar când am intrat în sala unde urma să ne întâlnim cu cititorii, mi-am dat seama că avea motive de îngrijorare, sala era populată, în majoritate de doamne şi domni cu capul nins dar şi câţiva tineri.

A fost o discuţie de la om la oameni, prietenească, de la care nu a lipsit protopopul care mi-a lăudat cu argumente partea documentară a scrisului, ca şi prof. Vasile Cârcotă, geograf şi autor de carte ştiinţifică, un vechi amic de tinereţe, binecunoscător al publicisticii…

Prof. Gh. Clapa, prof. Virgil Giuşcă ş. a. au întrebat despre C. H. şi le-am dat răspunsul.

Am avut în sală ca cititor şi colaborator la cărţile mele şi pe comandantul poliţiei locale – Vasile Chelaru, pe poetul Petruş Andrei, membru U.S.R.; ba chiar şi artişti de la Teatrul din localitate, o doamnă dintr-un ansamblu folcloric care a şi recitat cu patosul şi tonul caracteristic o poezie a doamnei Doina Stoica din Dorul de-acasă, prezentă şi ea la manifestare.

A fost o întâlnire cum şi la Iaşi organizează o altă prietenă a noastră, doamna ingineră Martha Eşanu, redactor-şef al revistei „Prietenia”, cu o meticulozitate, profunzime şi atenţie caracteristică căutărilor doamnei profesoarA.D.

A fost bine, dar din standul cu cărţile expuse nu mi s-a solicitat decât una singură, cea despre Vasile Voiculescu şi Academia bârlădeană, nu au oamenii bani, deşi i-am văzut tânjind după titluri…ca peste tot în vremurile prezente.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 24 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5