Primit pentru publicare: 07 mai 2015
Autor: Ion N OPREA
Publicat: 07 mai 2015

Revistele culturale, ca și jurnalismul în genere, nu doar formează oamenii, pun temelie construcției

– O spun foști jurnaliști, astăzi administratori în diferite domenii –

I

    Ionuț Vulpescu, Ministrul Culturii

Ați activat ca publicist și ați scris despre problemele din administrația culturii în România. Acum, aveți, să spunem așa, putere de decizie. Cum se implică Statul în administrarea culturii? este întrebat de Răzvan Chiruță, de la Suplimentul de cultură- Iași (nr. 481 din 25 aprilie – 1 mai 2015), domnul Ionuț  Vulpescu, Ministrul Culturii.

„…Mai toate țările europene către care privim cu admirație au un Minister al Culturii, sub o formă sau alta, și în toate statul joacă un rol important, atât în administrarea culturii, cât și în  susținerea ei. Consider că la noi Statul a făcut prea puțin, atât în ce privește susținerea culturii, cât și în ce privește administrarea ei. Bunurile culturale – de la muzee la reviste și de la edituri la teatre și biblioteci – reprezintă o bogăție a acestei țări. Avem dreptul să lăsăm să se risipească această bogăție? Ce punem în locul revistei Viața românească, să zicem, care apare de la 1906 și a fost esențială în viața publică, nu doar în cea culturală, a României, în toate etapele existenței ei istorice? Statul își retrage modestul sprijin acordat până acum, direct și indirect, iar revista își închide porțile. Ce câștigă România, cetățeanul, chiar cel care nu citește, din asta?”, răspunde Ministrul, parcă prezent la discuția despre presă și rolul ei, organizată de revista Timpul, Iași, la B.C.U. Iași, în cadrul FILIT, Iași, combătând ceea ce spuneau unii despre ineficiența jurnalismului și lipsa de obiect a muncii revistelor.

„Singurul care, de 25 de ani încoace, a finanțat cât de cât creația în mod constant – întreținând reviste, subvenționând tabere de creație, susținând învățământul artistic etc. – a fost Statul”, spune Ministrul și știe de ce a făcut-o, pentru că actul cultural pe termen lung, mai cu seamă, are eficiență. Cine spune că statul  trebuie să se retragă e o persoană fără legătură cu mediul  cultural, susține ministrul, care pledează pentru a  nu confunda funcțiile și performanțele Statului și societății cu cele ale structurilor economice, dacă acestea din urmă vizează doar profitul, statul, societatea „nu sunt o multinațională”, „profitul” lor nu sunt banii… imediat.

Ministrul a declarat că nu va mai accepta în timpul mandatului său numiri de persoane incompetente profesional în fruntea  instituțiilor  de cultură care depind de minister, precizând că nu e obligatoriu ca cineva numit politic să fie neaparat și incompetent, exemplificînd că un Titu Maiorescu, conservator, să nu fi fost bun oriunde – ministru, la Biblioteca Centrală Universitară sau la Biblioteca Națională!

Cum se va realiza România prin cultură în timpul mandatului dumneavoastră?, a mai fost întrebat. Răspunsul care urmează vizează, într-un  fel, tocmai ceea ce are de făcut mass-media.

„Eu zic că e cazul să fim realiști. Nu numai că nu avem un Premiu Nobel pentru Literatură. Suntem mult mai puțin cunoscuți pentru cultura noastră, față de cât suntem renumiţi pentru corupție sau scandaluri politice”.

„…Nu numai că nu  ne-am afirmat cultural în fața lumii. Nu ne-am afirmat cultural nici măcar în fața noastră înșine! Altfel cum vă explicați că părinții cer sistematic Ministerului Educației să „simplifice” curricula școlară la materiile „neimportante”, adică limba și literatura română, istoria, muzica, desenul?…” – limba  și literatura română, istoria, obiecte neimportante în școala românească din 2015 când mergem în elita europeană, cum etalăm civilizația noastră străveche, daco-romană!?” n. n.

Și Ministrul Culturii observă și combate, tocmai ce realizăm și noi susținând rolul presei în formarea oamenilor, creatori ai bunurilor materiale, oamenii de cultură, în afară de actori – și aceia fac adesea reclamă comercială n. n. – nu prea apar nici pe micul ecran, nici la radio, nici în presa scrisă. Iar cînd apar, spunem noi, vorbesc nostalgic despre… ce a fost odată, pe timpul lui Toma Caragiu, a lui Tudor Vornicu… Și acest fapt, susţine și Ministrul, în timp ce „revoluțiile” de pe rețelele de socializare arată că există oameni dornici de a primi informații din mediul cultural”, deși „profesioniștii” din domeniu, cum s-a întâmplat și la întâlnirea cu publicul organizată de revista Timpul de la Iași, susțin contrariu, că numărul interesaților este mic. Că revistele culturale nu servesc cititorilor, și ne întrebăm cui, că nu s-a menţionat. Dar știm noi, folosesc exact cititorilor!

Aparținând cititorilor, Ministrul tocmai precizează: „Afirmarea prin cultură trebuie să înceapă cât mai repede, dacă nu dorim să fim percepuți ca o națiune acefală și aculturală. Ea trebuie să înceapă printr-o acțiune concertată a instituțiilor culturale, acțiune în care rolul ministerului trebuie să fie cel de organizator și de promotor. Și încă o precizare: trebuie să înceapă din și prin școală! Dacă nu formăm cititori, degeaba subvenționăm cărți și reviste. Dacă  nu formăm oameni care au nevoie de arte plastice, degaba   susținem Uniunea Artisticilor Plastici”.

Cu privire la democratizarea actului de cultură, Ministrul declara gazetarului: „Îmi propun să colaborez cu Ministrul Educației pentru a revizui formarea culturală a copiilor care mi se pare precară. Alții  studiază Beatles în licee, noi nu vrem să mai studiem nici  măcar Bach și Beethoven, după care ne mirăm că se ascultă manele.

Apoi, aș dori să reflectez, împreună cu oamenii de cultură, cu editurile, teatrele și muzeele, la modalități care ar facilita accesul la cultură printr-o  colecție de carte ieftină și de calitate, prin concerte și expoziții educative, prin sisteme de gratuități în muzee. Vă repet că țintesc în primul rînd copiii și tinerii care, mai ales, dacă provin din familii defavorizate – adică aproximativ un sfert din familiile din România – , nu au nici o șansă de a se întâlni vreodată cu cultura adevărată.

Nu mă gândesc la nimic de genul defunctei culturi de masă! Ci la modalități democratice, legale, de a facilita accesul la cultura adevărată și la o educație culturală corespunzătoare.

…Am susținut revotarea cât mai rapidă a Legii pentru finanțarea principalelor reviste de cultură. Voi analiza critic și voi lua măsurile necesare în cazul unor instituții din subordine care nu-și justifică până acum menirea și banii pe care i-au înghițit”…

Frecventarea regulată a instituțiilor culturale – de la muzee și teatre, până la biblioteci și șantiere arheologice,aşa cum s-a procedat și înainte de a fi ministru -, „ca promotor și avocat al culturii în societatea românească”, dar nu în ultimul rând reamintind „necesitatea intensificării demersurilor ministerului pe palierul cooperării internaționale în domeniu”, în special cu partenerii din Uniunea Europeană.

Referindu-se la actuala și cunoscuta manelizare, la dominația divertsmentului trivial în detrimentul culturii autentice – în care presa bună își are valoarea ei – Ministrul Culturii apreciază ce a realizat Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală – actualul Barometru de Consum Cultural 2014 – care, e bine că există și că s-a instituit o formă perfectibilă, desigur, de evaluare a pieții culturale românești, care să ajute la identificarea și circumscrierea problemelor de natură a contribui la  conștientizarea societății chemate să investească în cultură, folosind-o în interesul social-științific și cultural.