Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

România înstrăinată, ARDEALUL chemat la el Acasă

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.10 (142), Octombrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


România înstrăinată, ARDEALUL chemat la el Acasă

Primit pentru publicare: 08 Oct. 2020
Autor: Ion N. OPREA, Iași     
Publicat: 09 Oct.  2020

© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

România înstrăinată, ARDEALUL chemat la el Acasă

Adevărul istoric trebuie nu doar cunoscut și spus, ci și aplicat, Statul român – administrație, justiție, politică – să-și facă datoria iar hoților să li se aplice necruțător Legea

Nu toți românii o știu, noi adesea  ne-am referit la subiect, nu mai departe, în volumul 18, „Istorii, comentarii, miscelanea”, Ed. Armonii Culturale, 2020, p.272, unde, sub titlul Qptanții sau POSToptanții, am dezvăluit cum după recunoașterea graniței de Vest a României în urma primului război mondial, a Tatatului de la Trianon, a  păcii de la Paris, 367 grofi unguri, proprietari în Transivania întoarsă la ea acasă au refuzat cetățenia română și au optat  pentru cea maghiară – optanții – statul  român despăgubindu-i, bunurile lor devenind proprietatea a 539694 oameni, din care 87426 unguri rămași cu domiciliul în România.

Numai că, după 1989, urmare a aplicării în România a Legii Fondului funciar nr. 18/1991, a Reformei Lupu – cu retrocedarea de la 30 hectare la oricât, la infinit, conform principiului „restitutio in integrum”, Statul român, urmare a aplicării defectuoase, adesea din interes,a Legii, s-a restituit unor revendicatori, mulți închipuiți, ceea ce li se plătiseră cu 500 de tone de aur, care înseamnă o suprafață cât 92% din ce înseamnă fosta proprietate a celor 367  grofi de la 1921, tot atăt teritoriu din ce înseamnă România pierdută, furată.

       Castelul Urmanczy

               Arătam ce a scris presa și realitatea vorbește, la Toplița, groful Urmanczy care atunci a primit despăgubiri  4 milioane  lei, acum, după 1990, i s-a dat din nou în proprietate castelul, 3000 de hectare pământ arabil și pădure…și cazul, spuneam, nu e singurul.

          O scânteie a bucuriei pentru români este ce a reușit, tot un ardelean, Ioan Sabău Pop, prof. univ. dr.,  arbitru  comercial, membru al Curții Internaționale de Arbitraj care, ca avocat, cu echipa alături de care lucrează, a reușit să readucă în proprietatea celor deposedați, cât legal li se cuvine, 85.000 de hectare pădure, iar în prezent face ce trebuie să se ocupe alții care iau salarii pentru asta. îl tot alimentează cu documente pe președintele țării care ar trebui să facă, și dânsul, mai mult pentru  ce este și trebuie să fie a românilor.

România a fost vândută

Unde-i România de ieri? Am redat întrebarea pusă de Teodor Palade, republicată de mine în „Istorii, comentarii, miscelanea”,vol 17, p.11, după primul președinte, chiar cu răspunsul celui care ne iscodește, „O Românie sfâșiată, sângerândă  încă și acum, dezorientată, condusă în orb de eșalonul doi al foștilor demnitari comuniști alungați, jecmănită îngrozitor și mult mai singură în  jungla nemiloasă bântuită de interesele celor care își construiseră imperii pe rămășițele unor  state aflate în situații asemănătoare nouă”.

„România a fost vândută de cei care au preluat puterea în 1989 și apoi și-au dat-o unul altuia timp de 26 de ani.  Au vândut-o cu bună știință  România nu mai este un stat, ci o  corporație”, spunea cu câțiva ani în urmă Călin Georgescu, directorul executiv  al Instituției ONU,  și tot dânsul, cu alt prilej ”România este o mină, din care se scoate, în fiecare zi, din decembrie 1989 încoace, aur. Și când nu va mai fi aur, mina se va închide. Falimentul este o chestiune de probabilitate matematică pentru România”.

Nu doar către Iohanis, actualul președinte, ci pentru înteaga opinie publică circulă informații cum sunt cele pe care le-am citit recent, semnate de un reporter harnic, Ciprian Rus, în revista Formula AS nr.1437, octombrie 2020, care vorbește despre Erori istorice, hoții istorice zic eu, „Noi, statul român, am revizuit Trianonul. Suntem în fața celei mai mari păcăliri din istorie” zice prof. univ. dr. Mircea Duțu, directorul Institutului de Cercetări Juridice  a Academiei  Române, fraude cu consecințe economice și politice de neînchipuit, tot zicem noi, cei  de la Cenaclul literar la distanță, fără a ne auzi careva, cine trebuie!

Probă a vânzării –Dosarul „Retezat!”

Foarte, foarte interesante paginile din revista Formula As nr. 1437 din octombrie 2020, paginile Societate, intitulate  Dosarul „Retezat” din care, pentru cititorii serialului „Istorii, comentarii, miscelanea” îl rezum, cu strigăt-speranță  către Statul-Stat democrat, Justiția oarbă dar dreaptă în deciziile sale, Procuratura-procuratură- DNA- reprezentanți corecți în apărarea a ce noi cetățenii vrem o Românie chemată acasă că prea este înstrăinată..

…In  urmă  cu 100 de ani, după Marea Unire și naționalizare-împroprietărire-marii  latifundiari, 394 la număr , care au refuzat calitatea de cetățean român,printre ei s-au numărat și Ludovic și Gabor Kendeffy,primul nemulțumit  cu judecata din România în legătură de despăgubirea s-a adresat arbitrajului internațional, Tribunalului de la Paris, ca instanță menită să concilieze și stingă diferendele  cu optanții, unde  câștigă uriașa sumă de 850.000 de coroane de aur pentru ce i s-a naționalizat, sumă care a fost plătită de Statul român, deși, ieșit din război și românii nu o duceau pe roze.

Marele avocat român, om politic în același timp, Nicolae Titulescu,  care a reprezentat țara în „procesul  optanților unguri” a avut o mare bucurie și mulțumire că achitându-se de datorie România devenise de drept, cu acte în regulă,  stăpână nu doar pe Munții Retezat ci pe  Ardeal, cum ceruseră transilvănenii la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia la 1 Decembrie 1918.

Gândind la fel, marea elită academică, printre ea Alexandru Borza, șeful Institutului  de Botanică al Universității din Cluj, și cu marele savant  Emil Racoviță, imediat după unire și Reforma Agrară luptau pentru realizarea  unor mari rezervații naționale  „ca să fie salvate din comorile botanice” și „cum Retezatul se număra printre zonele expropriate”, teritoriu tocmai cel mai potrivit  pentru a deveni  „un  grandios Parc Național, o rezervație științifică”, deși au avut  piedici, nu s-au  lasat  și, în 1935, Masivul Retezat este confirmat ca monument al naturii, care se întindea pe 100 de kilometri pătrați, ceea ce a însemnat o cuprindere care includea Valea Râului Mare, Valea Lăpușnicului, Vârful Stănuleț, Vârful Buții, Culmea Păpușii, Vârful Custura, Vârful Gruniul, Vârful Mare, Vârful Retezatului, cum le enumeră Ciprian Rus, reporterul de la Formula As.

O bogăție a naturii care, neașteptat, la 70 de ani după ce fusese răscumpărată prin „procesul optanților”, conservată prin investițiile Academiei Române, este retrocedată de statul român după 1989, unor ”urmași” Kendeffy cărora  nici nu li s-a văzut fața.

Reîmproprietărită o bătrânică, infirmă fizic și psihic

Când de la Legea 18/1991, Legea Lupu cu „restitutio in integrum”, la comisiile de fond funciar sau la instanțe judecătorești zac și astăzi mii de cazuri nerezolvate, iată dosarul „Muntele Retezat”de la Comisia administrativă de la Hunedoara,cererea primită în 2005 de la o petentă, Maria Kendeffy,internată de două decenii într-un azil-spital din Viena și-a mandatat fiica și ginerele  să recupereze uriașa avere  a  vechilor grofi  Kendeffy din Țara Hațegului, România, și împuterniciții fac ce fac, și imediat, cer autorităților de la Hunedoara  retrocedarea din Masivul Retezat a  „peste  10.000 de hectare de pădure, pășune  și stâncărie”, demers care, se finalizează la numai un  an, de la depunerea cererei, incluzând   și Rezervația ce  aparținea Academiei Române încă din anii 30,   cu aprobarea Comisiei județene de Fond Funciar , prefect atunci,  Marius Cristian Vladu. În cele cinci-șase luni pauză de așteptare, minune, spun cei implicați în problemă, a apărut și ce le trebuia  celor cu cererea, poate interpușilor, o lege  care permite retrocedarea inclusiv a pădurilor  din arii naționale protejate!   Deci, proprietatea Academiei Române.

Ceea ce Comisia de Fond Funciar Hunedoara și Prefectul Marius Cristian Vladu au stricat într-o singură ședință, în 2006, făcând ca Maria Kendeffy să devină proprietara Masivului Retezat cu tot ce aparținuse Academiei Române,inclusiv Castelul Kendeffy, Justiția  se chinue să repare de 11 ani, că în anul 2009, Academia Română a intentat  proces urmașilor familiei Kendeffy.

 Castelul Kenedeffy

                        Personajul principal  al Dosarului „Retezat”, gros de multe tomuri,17 volume,  nu cu pagini puține, fiecare gros de 15-20 centimetri,  este o bătrânică, care la 85 de ani, împreună cu soțul său Nikolaus, mort în 1993, fiul grofului Gabor Kendeffy, s-au internat într-un azil-spital din Viena, specializat în tratarea afecțiunilor psihice cauzate  de înaintarea în vârstă, încât acum , la 96 de  ani, când își mandatează fiica și ginerele ca să o reprezinte în recuperarea averii, intuim cât de sănătoasă era fizic și mintal. De altfel, spune investigatorul, în 2016, când un reporter al Centrului de Investigații MEDIA  a încercat  să dea de persoana cu numele Maria Kendeffy reprezentanții azilului au refuzat  să-i acorde accesul la pacientă  tocmai pentru că „se afla  într-o stare avansată de degradare fizică și psihică”, ea avea să moară în 2017, la 97 de ani.  Sub semnul întrebării este și faptul că ea, bunicuța, care a dat mandat de reprezentare fiicei și ginerelui  să o reprezinte în afacerile de culise, ulterior, la un an după ce primește dreptul de proprietate pe terenurile din Țara Hațegului, își face o firmă, cu un capital de 800 hectare de pădure, chiar în Retezat, firmă care, nu întâmplător, anticipăm corupția,  este cumpărată în vara lui 2008, pentru 3 milioane de euro de către companiile lui Gerald Schweighofer, care la marginea orașului Petrila, dar și în Retezat, pe suprafețe întinse  a „ras” din rădăcini pădurea.de se  duc de-a berbeleagul suprafețe masive, un mare pericol social.

Academia Română, parte în proces

Spun specialiștii și reporterul de la revistă, Academia Română, cinste ei, n-a renunțat la proprietate  și din 2009 luptă să recâștige ceea ce i s-a furat, Retezatul, și, scânteie de mare speranță, după atâta timp, la capătul a peste 90 de înfățișări, recent, în Apel, la Judecătoria Hațeg, în august 2020, Academia are șanse să câștige ceea ce hoții au luat românilor, bună parte din ce judecători indolenți au retrocedat aproape întreg Ardealul urmașilor foștilor grofi, deja plătiți de Statul român pe vremea regelui Ferdinand.

Este drept, Dosarul „Muntele Retezat”, așa cum este prezentat, este unul dintre cele mai complexe, mai ales că nu s-a depus interes nici pentru identificarea pretenței și a reprezentanților ei, nici a terenurilor retrocedate și cheltuielile  s-au amplificat pe parcurs, a fost nevoie de vreo 13 expertize, solicitarea de  comisii rogatorii internaționale, deplasări la ai noștri  pentru culegere  de noi probe.

Decidenții niște hoți, mari escroci, cu filieră la cei care ne taie pădurile, dărâmă munții

Câteva din argumentele Academiei Române în litigiul  de care vorbim, de natură să convingă Apelul că urmașii familiei Kendeffy nu au dreptul să primească retrocedarea,   sunt evidente. Maria Kendeffy era nora lui Gabor Kendeffy, iar niciodată în instanțele românești nu s-a întâmplat ca o noră să-și moștenească părinții soțului ei, dacă nu există un act juridic, un testament, care să-i atribuie expres calitatea. Apoi, fiica Mariei  Kendeffy, Elisabeta Pongracz, neavând cetățenia română, nu îndeplinea condițiile de acces la retrocedare, cetățenii străini au intrat în astfel de drepturi după ce România a intrat în Uniunea Europeană, după ce Parlamentul român, parcă împins de la spate, a votat legea cu înstrăinarea pământului țării către străini. De fapt, spun specialiștii, Comisia de Fond Funciar și nici instanțele nici nu știau dacă  doamna Pongracz avea sau nu  cetățenia română, ea  plecase din România prin 1966 și a prezentat la dosar  o hârtie de la Ambasada României din Viena, cum că ar fi cetățean  român, cu ștampilă și semnată nu de  ambasador, ci de un funcționar oarecare, iar când, ulterior, s-au  făcut cercetări – la Ambasadă, la Ministerul Afacerilor Externe, la Comisia pentru Acordarea Cetățeniei din România, răspunsul primit a fost că „nu dețin asemenea date…”

Flagrante, firește, aceste detalii sunt niște amănunte pe care orice novice în materie de drept,  nu doar civil mai ales,  le sesizează și se asigură că nu va avea opoziție, dar sunt probleme în Dosar peste care prefectul, procurorii, judecătorii în instanță legal constituită nici într-un caz nu trebuie să treacă și de aceea susținem răspunderea lor nu numai penală, ci și materială, cu penalizările de rigoare. Prof. univ. dr. Mircea Duțu, directorul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române a reușit ceea ce spunea alt profesor, Ioan Sabău Pop, a ajuns la Paris și a adus de acolo dovada că revendecatorii, prin procesul „optanților” au  fost despăgubiți cu vârf  și îndesat, vorba românului,  Academia are probe că Ladislau Kendeffy a fost plătit nu numai prin „Fondul Agrar Internațional”, ci și de România – 80% din valoarea despăgubirilor acordate de justiția din țara noastră, iar cu restituirea din 2006 înseamnă că el, groful, a fost despăgubit pentru același lucru de trei ori, că  România, corectă, îi vira bani în timp ce se judeca cu el la instanțele internaționale.

Spuneam în ”Istorii, comentarii, miscelanea”, vol.18, „presa timpului, din 1923 până în 1927, a tot scris despre asta, marele avocat Sigmund Rosenthal de la București vorbea că România a obținut  187 milioane de dolari de la statul maghiar, ca despăgubiri de război, o sumă uriașă, dar generoasă, cum i-i firea românului, lasă de la el ca să aibă bună pace cu vecinul, a transmis statului maghiar să verse acei bani către aceeași optanți unguri, nu se știe dacă guvernul maghiar i-a dat cui trebuia,  e problema lor!”  Și, mai spuneam „adevărul este  că din 1927 și până în 1934, România a tot făcut plăți către optanți, echivalentul a 5 tone de aur, ba la procesul arbitrajului de la Paris, unde ni s-au dat niște drepturi, Brătianu, prim-ministrul, a venit cu altă ofertă generoasă, România a dat 10% în plus peste ceea ce fixase tribunalul, recompensă că proprietarii fuseseră atât de mult deranjați”.

Românul de rând ce face?

Acum, cu Dosarul în față, relatează Ciprian Rus, nici nu știi la ce să te oprești mai întâi ca să citești hoțiile care s-au făcut de profesioniști foarte bine plătiți de Statul român ca să nu devină corupți, și ca și dânsul insist  în întrebarea, pur cetățenească, dacă o instituție ca Academia Română, timp de atâția ani este târâtă prin asemenea proces umilitor, cu mari cheltuieli, ce speranță de dreptate  pot avea bieții țărani, noi, părinții și bunicii noștri, cei 539.694 oameni împroprietăriți la 1921 în Ardeal, moștenitorii lor, când acum, pe baza unei Legi Lupu, li s-a luat pământul și pădurea pentru care ei și urmași au plătit impozite și taxe zeci de ani retrocedate cui nu au dreptul.

Transilvania înstrăinată

De drept privat, cu o asemenea retrocedare, Transilvania nu mai este decât în foarte mică măsură a României, crede  prof. univ. dr.Mircea Duțu, despre care aminteam, de asta și vin și pleacă când vor guvernanții statului maghiar fără să fie întrebați de încălcarea granițelor statului numit România.

Ion N. Oprea, Iași, 8 octombrie 2020



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.615 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5