IONEL BEJENARU (n.24 sept.1948, Botoșani – m.7 mai 2013, Iași)

Lame alese de plânsul lumii (carte în pregătire pentru publicare

Românul, multul şi puţinul

Obişnuit, o istorie, să se mulţumească, în baza unui dicton, devenit slogan: UN POPOR, O SINGURĂ VOINŢĂ, românul aspiră, în condiţii noi, la venituri noi. O nouă gândire economică i se cuibăreşte în fiinţa şi fapta sa, o gândire şi o faptă care să-l propulseze în topul celor mai bogaţi fii ai ţării şi, dacă s-ar putea, chiar ai lumii. În fond, aspiraţia multora către universalitate trece prin aşa ceva.

Drumul spre bogăţie poate fi lung, câteodată urmând căi întortocheate, parcurgându-se în niscaiva ani sau, de ce nu, poate fi fulgerător, ca un atac de cord, în condiţiile unei ţepe trase prompt şi bine la ţintă, încât chiar depistată, depistarea să fie tardivă şi fără efect.

Dorinţa şi gustul pentru mai mult, cât mai mult, îl înnobilează, negreşit pe aspirant, la propriu îi asigură urcuşul într-o ierarhie a celor puternici, a mai marilor zilei şi vremurilor, de invidiat de multă lume, dar rod, de multe ori, al naivităţii şi nepăsării acestei lumi. Parvenitul, îmbogăţitul de după Revoluţie, va spune oricând, raportându-se la ea, la prostia, naivitatea şi incapacitatea acesteia de a se „prinde”, urmând o străbună formulă: PROŞTI DA’MULŢI! Şi, sictirit, nici că-i pasă de un posibil luat la întrebări, fapt pentru care nu ezită să rostească public şi cu voce tare: MAI DĂ-I DRACULUI! Bogăţia îi conferă putere, adesea echivalentă cu imunitatea. Vremurile, şi nu doar în concepţia sa, sunt propice parvenirii, îmbogăţirii şi ascensiunii. Evident, nu toată lumea are „chemare” pentru aşa ceva.

Masa mare, societatea largă, medie şi de jos, visează la puţin, un puţin care, dacă ar însemna un trai decent, ar fi văzut ca mult. La noi, chestiunea se trâmbiţează, căci faptul este încă destul de greu de realizat. Interesul, dacă există, pe ici, pe acolo, are un statut de campanie. O campanie care are audienţă în condiţiile credulităţii noastre româneşti.

Ce ne facem însă cu capul de locuitor, cap la care trebuie raportaţi atâţia indicatori. Am putea avansa ideea că, la noi, capul de locuitor are dimensiuni mai reduse decât în alte zone ale Europei. Dar, cine, ne crede cineva? Trebuie găsite obligatoriu alte circumstanţe, credibile, pe care să le promovăm vânjos, temerar, determinând să ne curgă ajutoare, cât mai multe ajutoare. De pretutindeni. Oricum să nu aşteptăm o inundaţie sau vreun cutremur pentru aceasta. Iniţiativa, demersul stăruitor trebuie să ne anime. Mereu şi mereu.

(„Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi”, 9-16 noiembrie 2002)