S-o apărați pe Maica Benedicta! 

 Autor, Lucia Olaru NENATI

,, … a trăit şi s-a desăvârşit sprijinind şi generând împlinirea altora, într-un timp ce se proiectează, prin perspectiva actuală, ca unul damnat aprioric, al dominaţiei comuniste, în care aparent toate au fost infestate de acest virus falsificator. Dar, aşa cum am susţinut de multe ori, un om nu poate alege când să se nască ori să-şi amâne existenţa – printr-o voluntară şi ostentativă criogenie – şi devenirea pentru mai târziu, pentru o zonă temporală mai de bon ton. Fiecare are a-şi duce crucea în timpul pentru care a fost repartizat la bursa destinului şi important este a face acest lucru cu vitejie, cu demnitate, cu răspundere, cu rodnicie, fiind conştient de judecata viitorului. Or, vremea comunistă tocmai asta a însemnat: o mai mare răspundere dar şi dificultate ridicată în calea noastră, a celor ce am trăit, în diferite segmente, între limitele ei. Iar din acest punct de vedere, doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga tocmai asta a făcut: nu s-a dat în lături, cu pudibondă adversitate, din calea datoriei de-a trăi în vremea sa, ci a încercat să amelioreze ea însăşi această vreme în care trăia, prin forţa spiritului şi personalităţii sale, să-i infuzeze un înalt umanism, adus de sine în actualitate, odată cu larga sa cultură, din tradiţia universală a lumii. Şi a reuşit într-o mare măsură. A fost prezentă în agora, a avut demnităţi publice, a fost profesoară de înalt nivel academic, a avut un cuvânt important de spus, făcând în aşa fel ca cei aflaţi vremelnic la putere să o respecte, să ţină cont de cuvântul ei şi în acest fel să se mai umanizeze, chiar să se mai educe, să înveţe să respecte înaltul podiş al spiritului şi culturii. E mai mult decât meritoriu acest lucru şi de apreciat voinţa şi personalitatea doamnei Profesor care nu a lăsat locul gol pentru a fi fost ocupat de vreun sfertodoct, ci a trasat o largă cărare în vreme pe care circulau idei şi valori perene, dar a şi fost capabilă şi curajoasă să ia atitudine întru recunoaştere a valorii altora şi chiar întru apărarea multora de acuze ridicole şi răuvoitoare, limitând acţiunea nocivă a proletcultismului în afara templului culturii. Şi în acest sens gestul lui Alex Ştefănescu de a-şi aminti public şi de a-i mulţumi doamnei Profesor pentru un asemenea gest este mai mult decât salutar, este restaurator de valori şi igienă etică, atâta vreme cât domnia sa n-a scăpat de intifade ale noilor proletcultişti, cei ai unui actualism infatuat şi ignorator al valorilor anterioare şi mai ales, al luptei, uneori până la sacrificiu, dusă în numele promovării acelor valori, indivizi care sunt îndemnaţi să culpabilizeze în bloc tot ce a existat în comunism, tocmai şi numai din acest motiv, devenit vină apriorică.

Dar nu numai atât, doamna Zoe şi-a câştigat un loc în durata netimpului şi prin contribuţia sa în eminescologie, proba de foc a spiritului major în cultura noastră. Ea se înscrie într-o categorie aparte, puţin evidenţiată, dar foarte marcantă şi meritorie: aceea a marilor doamne ce au contribuit fiecare cu devoţiune, dar şi cu competenţă, cu personalitate proprie şi prin marcarea definitivă a unui teritoriu în acest areal. Sunt doamnele propagării spiritului şi valorii eminesciene, un fel de preotese ale Templului, care au făcut şi au însemnat foarte mult în aprofundarea specializată, dar şi plină de pasiune, aproape erotică, pentru marele spirit. …Să enumăr câteva astfel de nume pentru a configura contextul: Rose Del Conte, cea care a fertilizat arealul italian cu pasiunea sa revelată pentru absolutul eminescian, Ioana Em. Petrescu, aceea care a stabilit profilul eminescian, în demers comparatist cu marea tradiţie a primilor filozofi ai omenirii, Svetlana Paleologu Matta, aceea care a operat acelaşi demers, dar în cadrul gândirii filozofice a contemporaneităţii europene, cu precăderii heideggeriene, Amita Bhose care s-a dedicat stabilirii corespondenţelor eminesciene cu marea spiritualitate indiană şi încă altele câteva. Doamna Zoe Dumitrescu Buşulenga se înscrie în această serie în primul rând, prin contribuţia sa la stabilirea influenţelor culturii germane asupra lui Eminescu. (…)

Asemănător cu traseul unui alt mare spirit al nostru, Nicolae Steinhardt, de la cea mai largă cultură de tip renascentist la interiorizarea spirituală a monahismului creştin, doamna Zoe a edificat prin repetiţie un posibil model de uriaşă altitudine morală al evoluţiei existenţiale a personalităţii autohtone.

Să păstrăm deci în altarul minţilor noastre acest model, acordându-i preţuirea şi valoarea cuvenită şi să regăsim habitudinea de-a deschide din când în când marile cărţi pe care aceşti oameni ai elitei intelectuale ni le-au lăsat moştenire lucrând fără răgaz întreaga lor viaţă spre a construi acest tezaur public şi dăinuitor dincolo de timp. (…)