Mă uit la fețele lor invizibile. Eu îi văd. Știu cum merg, știu fiecare secundă
Din viața lor uniformă. Sunt peste tot, pe toată planeta, ca niște microbi care
Se cred un fel de pești sanitari de acvariu. Au fălci de crocodili, tălpi de
Elefanți, aripi de dinozauri. Uneori se transformă în purici politici. Își acoperă
Corpul cu sânge patriotic. Au ce au cu toată planeta. Nu e bine să te pui(ești)
Cu ei. Să fie clar, nu mă refer la vreo anumită nație. Toate neamurile terestre
Sunt pline de astfel de bacterii, care au scurtat infinitul și l-au adus la dimensiunile
Lor clonate. Nu e deloc bine pe pământ și nici în pământ. Nici în ape și nici
În aer. Nu înțeleg ce se întâmplă cu ”rasa umană”, nu-mi vine să cred că ne
Întoarcem dincolo de Facerea Lumii. Ne-o chema Cerul înapoi? Eu văd doar
Praf, cenușă, zăpadă, sare dulce și zahăr sărat. O lume pe ducă. Nu mai există
Decât bine în rău și invers. Lumea celor mulți a fost confiscată. A devenit un
Fel de plantație de bumbac de zăpadă artificială. Se minte, se manipulează, se
Omoară omul precum țânțarul, de dragul liniștii deranjate. Nu mai există încotro.
Trăim din frică. Se cultivă frica. Mâncăm frică. Votăm frică. Vine un fel de potop
De foc. E prea puțină apă în jurul pământului pentru a se mai stinge câte ceva.
E vremea creaturilor rele. Mai rău ca în filmele S.F. Stați în sufletele voastre,
Nu ascultați și nu priviți sirenele lui Ulise. Până și soarele închide ochii când
Ne privește. La rugă, la biserici, la tainele Celui de Sus. Suntem în mijlocul
Potopului și Noe nu mai e prin preajmă. Așa se vede lumea reală dintr-un om care
Nu mai vrea să audă de toate relele trecutului. Viața ar fi bună fără răii de dincolo
De Rai. Sârmă ghimpată, cine te-o fi inventat? Exiști din anul 400 d.H. Ai evoluat
Pe spinare umană, sârmă-brici pentru ziduri de pușcării. Pe tine nu te doare
Sângele unor ființe care nu vor decât sănătate și libertate minimă. Metal deviat…
Marin Ifrim
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Odată cu Iisus Christos și Iubirea dăruită lumii frica, oropsirea, sărăcia, singurătatea sunt învinse. poemul, descriind o lume concretă, a celor mii de ochi ce ne privesc, precum în Țuculescu, din lanuri de flori, sau ne ascultă din spații cerești – mașini sau îngeri, deși cred că totul controlează, nu pot voința divină a o supraveghea, pentru că sunt aici și acum și dincolo există alte ceruri- în Casa Tatălui Meu, cum spune Scriptura.Și plantațiile de bumbac, ale lumii celor ce chinuiau robii, crezută pe-o mie de ani, s-a sfârșit, iar jazzul lui Armstrong a învins altfel spaima-Din punct de vedere literar, poemul este încă o cărare prin lumea descurajantă în care trăim și totuși… De-ce-aș fi trist? Doar am o casă cu șiță lângă Trotuș (amintiți-vă, reamintiți-vă de Tudor Arghezi, pentru că și el simțise într-o vreme golul, viclenia, singurătatea, porțile negre, hăurile, zgura, sârma ghimpată, depravarea, minciuna colorată triumfalist, dar lăuda și munca, trăinicia, speranța, răbdarea, credința, fagurele, stupul, hora…
[…] GRIGORIU despre poemul lui Marin IFRIM: http://www.luceafarul.net/sarma-ghimpata-cine-te-o-fi-inventat-metal-deviat Odată cu Iisus Christos și Iubirea dăruită lumii frica, oropsirea, sărăcia, singurătatea […]