Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

SCIPIONE IONIŢĂ BĂDESCU, PRIETENUL LUI EMINESCU

Iosub, NicolaePrimit pentru publicare: 05 oct.2014.
Autor: Nicolae Iosub

 

 

Publicat de Ana Maria Maluș, secretar redacție

SCIPIONE IONIŢĂ BĂDESCU, PRIETENUL LUI EMINESCU

 Scipione Ioan (Ioniţă) Bădescu (1847-1904), s-a născut la Răştolţ, comuna Buciumi-Sălaj, unde a făcut clasele primare. Studiile secundare le-a făcut la Beiuş şi apoi a urmat cursurile Universităţii din Bucureşti şi din Iaşi, absolvind cursurile de Filozofie şi Litere. A fost membru a Societăţii ,,Junimea” din Iaşi şi colaborator la revista acesteia, „Convorbiri literare”. La universitate a fost coleg cu Miron Pompiliu, un alt transilvănean şi el membru al Societăţii ,,Junimea”.

Picture1   Scipione Ioniţă Bădescu şi ziarul său ,,Curierul român”

La Iaşi, în timpul studiilor, a fost redactor la ziarul ,,Curierul de Iassi”, dar în urma conflictului cu Theodor Balassan, la 12 decembrie 1871 îşi scoate propriul ziar ,,Noul Curieru Românu”, în care va publica Veronica Micle şi Ion Creangă (Misiunea preotului la sate).

L-a cunoscut pe Mihai Eminescu, în august 1871, când acesta vine la Iaşi, după Serbarea de la Putna. Ioniţă Bădescu, student atunci în anul trei, a iniţiat la 3 noiembrie 1870 o societate culturală având ca scop ,,Unirea în idei şi acţiuni, dezvoltarea intelectuală şi cultivarea limbii române”, la prima şedinţă din 24 noiembrie 1870 citind o poezie.

A fost co­­leg de redacţie cu Mihai Eminescu la ziarul „Timpul” din Bu­cu­reşti. Scipione Bădescu a fost şi redactor la „Curierul publicaţiilor ofi­ciale a Curţii apelative din Iaşi”, ziar la care a lucrat şi Mihai Emi­nes­cu o perioadă de timp.

A colaborat la o serie de publicaţii precum: Albina, Albina Carpaţilor (Sibiu), Amicul Familiei (Gherla şi Cluj), Concordia şi Federaţiunea ce apăreau la Budapesta, la Foaia Societăţii pentru Literatură şi Cultura Română în Bucovina şi la Gasul (Bucureşti). Scoate la Botosani gazetele „Curierul Botoşanilor” si „Curierul român”. Semnează unele articole cu pseudonimul Răştolţeanu.

     Eminescu l-a cunoscut pe Bădescu la Iaşi, dar şi  în perioada când acesta lucra în Bucureşti, în 1869, la cercul literar Orientul, condus de Gr. Grandea. În şedinţa din 29 iunie 1869, s-au constituit comisiile pentru culegerea materialului folcloric. În una din comisii erau Ioniţă Bădescu şi Miron Pompiliu.

Ioniţă Scipione Bădescu a cules poezii populare din Maramureş, zonă pe care o cunoştea foarte bine-,,patria lui Dragoş”- pe care le-a publicat în volumul său de ,,Poezii”. Publică texte folclorice în ,,Foaia Societăţii pentru Literatură şi Cultura Română în Bucovina”, în ,,Convorbiri literare”, ,,Noul curier român, ,,Trompeta Carpaţilor” şi în ziarul botoşănean ,,Curierul român” pe care l-a condus.

Mihai Eminescu, în romanul său ,,Geniu pustiu”, prinde un episod după relatările lui I. Bădescu, aşa cum se vede dintr-o scrisoare către I. Negruzzi:,,…romanul meu am început a-l scrie parte după impresiuni nemijlocite din 1868 pe când eram la Bucureşti, parte după un episod ce mi l-a povestit un student din Transilvania”. Studentul era Scipione Bădescu.

În perioada de activitate ieşeană, când acesta lucra la ,,Curierul de Iaşi”, Scipione Bădescu se întâlneşte cu Mihai Eminescu, imediat după Serbarea de la Putna, când un grup de studenţii, printre care se afla şi Mihai Eminescu, au venit la Iaşi ca să vadă locurile unde trăiau fraţii lor. Aici, ei au fost aşteptaţi cu multă dragoste, Scipione Bădescu ocupându-se de cazarea lor şi aranjarea unor întâlniri cu intelectualii ieşeni.Ioniţă Bădescu a fost sufletul acţiunii de promovare în Iaşi a Serbării de la Putna, aducând Putna pe buzele tuturor prin articolele sale din ,,Curierul de Iassi”.

Scipione Bădescu a fost redactor, revizor şcolar pentru judeţele Neamţ şi Suceava şi apoi pentru Botoşani şi Dorohoi în perioada 1882-1885. Nefiind agreat de unii profesori şi intrând în conflict cu prefectul Dorohoiului, Henri Cortazzi, este destituit din funcţia de revizor şcolar.

Tipograful botoşănean Marcovici, la tipografia căruia Bădescu tipărea ziarul liberalilor ,,Ţara de Sus”, îi propune să scoată un ziar propriu, punându-i la dispoziţie tipografia sa şi ajutându-l cu banii necesari. Aşa devine Scipione Bădescu proprietarul celui mai important ziar botoşănean „Curierul Român”, bisăptămânal care a apărut la 2 martie 1886 şi a funcţionat până la 26 august 1904. În acelaşi an (1866) se stabileşte la Botoşani, unde va lucra până la moartea sa, în 1904 .

,,Curierul Român”, prin pana lui Scipione Bădescu a susţinut acţiunile culturale ce aveau loc în oraş şi a dezbătut în ziar necesitatea stimulării vieţii culturale, intelectualitatea să activeze în „cluburi de lectură, cluburi comerciale, secţii de arme şi gimnastică, reuniuni ştiinţifice, întreprinderi teatrale de diletanţi, cercuri literare” precum şi în cadrul unui Ateneu.

Primii paşi în constituirea acestui Ateneu s-au făcut la 25 octombrie 1889, când un număr de intelectuali s-au adunat în aula Liceului de Băieţi şi au elaborat un statut. La constituire societatea avea 50 de membrii fondatori.

,,Curierul Român” s-a bucurat, în cei peste 18 ani de apariţie, de o ţinută elevată, fiind un valoros ziar în presa românească, mesajul său patriotic, cultural şi informaţiile diverse făcându-l să fie citit de pături largi ale populaţiei. Ziarul său n-a avut un caracter politic, trebuind să se ferească de acest lucru, el neavând cetăţenie română şi sperând s-o obţină. A publicat un volum de versuri intitulat ,,Poesii originali”, Pesta 1868 şi altul de poezii patriotice cu prilejul încoronării în 1881 a Regelui Carol I, pentru care a fost decorat cu medalia ,,Bene-Merentti”, medalie pe care Eminescu a refuzat-o.

În perioada cât Scipione Bădescu a fost redactor la ,,Curierul Român”, Eminescu era bolnav, fără sprijin material şi locuia la Botoşani, la sora lui Harieta. În ,,Curierul Român” din 21 aprilie 1887, Scipione Bădescu consemna pe prima pagină:,,Poetul Eminescu este oaspetele urbei noastre, iată de ce ziarul nostru apare în cadru de sărbătoare. Cu trenul de ieri sosi iubitul amic, dulcele poet şi distinsul concetăţean între noi, spre a-şi vedea sora, şi-n acelaşi timp urbea sa natală, care este Botoşanii. Îndată ce se află de venirea sa, toţi amicii şi adoratorii săi se grăbiră a-l vedea, înconjurându-l de cea mai gingaşă şi mai sinceră afecţiune…Să salutăm dar, toţi, acest eveniment, c-un sincer, călduros şi patriotic:,,Bine-ai venit între noi, între ai tăi, dulce şi nemuritor poet, cel mai ilustru fiu al cetăţii noastre!”. Prin acest articol, Scipione Bădescu voia să atragă atenţia, celor ce conduceau oraşul, de venirea poetului şi grija care trebuia să i se acorde, în situaţia în care el era bolnav şi lipsit de mijloacele de trai.

Ioniţă Scipione Bădescu a căutat să-l ajute pe Eminescu, în felul său, exagerând de multe ori, cu bună ştiinţă, starea poetului, în perioada când acesta se afla în îngrijirea surorii sale Harieta:,,Rănile care-i acoperiseră tot corpul şi care au dispărut momentan sub influenţa curei suportată la Hall, s-au redeschis din nou şi încă cu mai multă furie, ca mai înainte. Nenorocitul e în starea cea mai disperată, neputând părăsi patul, de săptămâni întregi deja. Şi nici un ajutor de nicăieri!- Ce timpuri, ce societate, ce barbarie!”(Curierul român din 1 octombrie 1887). Imediat, pe 2 octombrie 1887, Harieta scrie Corneliei Emilian din Iaşi:,,B(ădescu) iarăşi a scris o minciună în ,,Curier”, venind îndată şi rugându-mă să nu mă supăr, că el prieşte lui Mihai şi numai cu minciuni va face pe Domnii din Botoşani, să stăruie la Ministere. Doctorul Isac s-a înfuriat de minciuna lui, zicându-i că, de nu va reuşi, apoi are să-l compromită de faţa tuturor. Mihai, nu numai că urmă de rană n-are nicăieri, dar este cu totul bine”. Cu minciuni sau fără minciuni, Bădescu n-a reuşit să înduplece oficialităţile din Botoşani sau de la Bucureşti să-l ajute prea mult pe Eminescu.

În perioada cât Mihai Eminescu a locuit la Botoşani (1887-1888), s-a întâlnit de mai multe ori cu Bădescu  care-l invita la câte un restaurant, la un pahar de vin şi, aşa cum se întâmpla de cele mai multe ori, poetul mai întrecea măsura, ceea ce-i făcea rău, el neavând voie să bea decât foarte puţin. Harieta îi purta o mare ranchiună ziaristului şi se plângea de multe ori Corneliei Emilian despre aceste lucruri, pe ea deranjând-o mai mult faptul că poetul nu se uita la bani şi-i cheltuia fără reţinere.

În ,,Curierul Român” au apărut o serie de liste de subscripţie din perioada cât Eminescu era în îngrijirea surorii sale Harieta şi a iniţiat acţiuni de susţinere materială a poetului, chiar dacă, uneori, a exagerat situaţia lui Eminescu pentru a impresiona publicul, lucru ce-i displăcea cel mai mult poetului.

Într-o scrisoare din Bucureşti, din 15 iunie 1889 către Ioan Franc, preşedintele Comitetului permanent din Botoşani, Scipione Bădescu descrie situaţia gravă în care se afla poetul, internat la Sanatoriul doctorului Şuţu: „Capul îi este spart şi umflat. Doctorul Şuţu mi-a declarat că umflătura este de 99 de ori mortală şi că numai al sutălea poate scăpa. Eu însă rog pe D-zeu, dacă este drept, să-i curme suferinţele, căci nu mai sunt de suportat”. Desigur, descrierea lui Bădescu este exagerată, la fel ca şi afirmaţia din ,,Curierul Român” din 20 iulie 1889, precum că scrisoarea a fost trimisă „de către o persoană din cele mai intime şi mai apropiate de răposatul poet, singura care a mai îndulcit suferinţele nenorocitului bolnav, cu gingaşele sale îngrijiri” (Barbu Lăzăreanu- Cu privire la Eminescu- Agonia).

Bădescu spunea că despre viaţa sa şi a lui Eminescu s-ar putea „zice c-a fost o comunitate de impresiuni, de suferinţi şi svâcnituri”. El promitea în numărul din 29 iunie 1889, ca un ultim omagiu faţă de „nedespărţitul şi intimul său amic” o serie de episoade care „vor putea ţinea însuşi locul amănunţitei sale biografii”.

La inaugurarea bustului lui Eminescu de la Botoşani, la 11 octombrie 1889, Scipione Bădescu ţine un discurs în care omagiază pe marele poet, pe „puternicul cugetător, ce-şi biciuieşte timpul în Epigonii şi Satire, în opere măiestre” pentru care botoşănenii ar trebui să aibă o veşnică recunoştinţă, încheind: „Iată de ce coroana cetăţenilor botoşăneni, care va încinge timpuri îndelungate chipul lui Eminescu, nu este şi nu va rămâne numai un semn veşnic al admiraţiei şi iubirii cetăţii noastre pentru geniul şi memoria marelui cugetător, ci e menită în acelaşi timp a transmite în viitor şi a perpetua omagiul recunoştinţei noastre pentru entuziasta junime studioasă, care i-a adus şi i-a dăruit  această comoară nesecată de mari şi duioase impresii şi amintiri; căci, onorată adunare, Eminescu înainte de a fi poetul întregii românimi, este şi va rămâne cel mai mare, până astăzi, fiu al Botoşanilor” (Cuvânt la inaugurarea bustului lui Eminescu la Botoşani-1890)”.

Despre prietenia sa cu Mihai Eminescu, Scipione Bădescu spune:,,Am fost unul dintre cei mai vechi, mai nedespărţiţi şi mai intimi amici ai lui Eminescu. Aceasta o ştiu mai toţi câţi mă cunosc şi l-au cunoscut”.

Scipione Bădescu a susţinut ideea înfiinţării unei şcoli primare la Ipoteşti, fiind de partea delegaţiei studenţilor bucureşteni C.V. Vasiliu şi N.D. Giurescu, veniţi la Ipoteşti în 1891 pentru a se documenta în acest scop. A participat la dezvelirea busturilor lui Mihai Eminescu de la Botoşani, în 1890, unde a ţinut şi un discurs şi de la Dumbrăveni, în 1902.

A murit în anul 1904, fiind înmormântat la cimitirul Eternitatea din Botoşani, în prezenţa unor prieteni apropiaţi. Sculptorul Pellegrinetti a realizat un monument funerar cu inscripţia: ,,Scipione I. Bădescu, poet – publicist şi fost revizor şcolar. Ridicat prin stăruinţa prietenilor săi şi a Asociaţiei Corpului Didactic Primar din Botoşani – 1930”.

Chiar dacă, Ioniţă Scipione Bădescu nu s-a născut la Botoşani, el a locuit şi lucrat în acest oraş, o mare parte din viaţa sa, (1882-1904), s-a interesat permanent de soarta lui Mihai Eminescu, în perioada când acesta a fost bolnav şi ne-a lăsat date şi informaţii importante despre poetul născut pe aceste meleaguri.

BIBLIOGRAFIE:

1.Revista Moldovei– Anul II, No.10- 1 februarie 1923;
2.Vladimir Şardin- Figuri dispărute- Scipione Bădescu– Tipografia B. Saidman, Botoşani, 1929;
3.Ion Mitican- Ne întâlnim cu Veronica Micle– Ed. Tehnopress Iaşi, 2005;
4.Graţian Jucan- Eminescu. Prietenii poetului– Editura Litera Bucureşti, 1989;
5.Ionel Bejenaru-Dicţionarul botoşănenilor-Ed. Moldova Iaşi- 1994.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …Foarte placut impresionat de articolul Dvs.!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5