Primit pentru publicare: 15 febr.2015.
Autor: Octavian Vitcu
Publicat: 16 febr.2015.

ȘCOALA IBĂNEȘTEANĂ

LA 150-A ANIVERSARE

Învățământul ibăneștean își are începutul imediat după aplicarea Legii Instrucției Publice, din anul 1864 și pusă în aplicare în anul 1865, când în condiții cu totul nefavorabile începe să funcționeze școala primară, al cărui învățător a fost numit Vasile Gherasim, fiu al satului, care a frecventat și absolvit școala din Herța, in anul 1862 cu rezultate bune și foarte bune la învățătură.

Vasile Gherasim a fost numit provizoriu învățător în satul Ibănești, prin Ordinul nr.2534/28 o2 1865, care ulterior a fost numit definitiv de către minister, primind ”Programa școlară” și ”Distribuirea orelor de studiu”. La început învățământul ibăneștean a întâmpinat multe greutăți din lipsă de local dar și lipsa de interes al autorităților locale, a primarilor analfabeți care nu vedeau cu ochi buni pe ”luminătorii” satului care doreau să lichideze analfabetismul din sat, pentru a lumina mințile sătenilor, prin cursurile de alfabetizare. Invățătorul satului împreună cu preotul, luptau cu ”întunericul neștiinței de carte” luptau cu ”doftoroaile” satului.

Modeștii învățători din satul meu erau ignorați de primarii grobieni și analfabeți, ei erau neplătiți cu lunile, fiind respectați în sat doar de țărani, care atunci când îl întâlnea își ridica de departe căciula de pe cap întâmpinându-l cu: ”Să trăiți Don’ Director” iar ”Don’ Director” îi strângea mâna bătătorită și arsă de soare, îl întreba de sănătate, îi da câte un sfat, cum să cultive pământul, cum să îngrijeasca pomii, cum să crească animalele, dar mai ales cum să îngrijească familiile de albine.

Tot învățătorii din satul meu au fost primii atunci când a sunat goarna pentru întregirea țării. Ei au fost în fruntea plutoanelor și companiilor alcătuite din frații lor țărani, la izbândă,fiindu-le pildă așa cum au fost și în sat, la școală.Menționez că pentru aplicarea Legii aspra instrucției ,I.V.Adrian,inspectorul școlilor din județele Dorohoi și Botoșani, solicita prefecților ajutor, în sensul de a-i obliga pe primarii satelor să asigure localurile și mobilierul strict necesar pentru școlile care urmau fi înființate în sate. La început școala din satul meu, a funcționat în case închiriate, sau în foste crâșme. Documentele de arhivă scot în evidență condițiile precare în care a funcționat învățământul ibăneștean. Se menționează că s-a construit un local de școală cu o singură cameră, din economiile sătenilor. Localul de școală era construit pe malul unei râpe, pe un teren supus alunecărilor de teren. Localul era insalubru și acoperit cu paie.

Așa numita școală s-a deteriorat, iar streșina din stuf și paie lăsându-se în jos, împiedica pătrunderea luminii naturale prin geamuri în clasă, apoi pereții intrau mereu în ,,pământ” iar ușile trebuiau mereu retezate, pentru a se închide. Datorită acoperișului necorespunzător apa de ploaie pătrundea în clasă și cancelarie ajungând uneori la cca 1 m, iar învățătorul Gheorghe Nechifor, făcea borți prin pereții dinspre râpă pentru a se evacua apa din clasă.

Ministrul Instrucțiunii și Cultelor, Spiru Haret, vizitând partea de nord a Moldovei, a vizitat și școala din Ibănești, rămânând mirat că se mai pot găsi asemenea localuri de școală, declarând că: ”Dacă eu bătrân aș sta 5 ore pe zi în acest local de școală, aș căpăta oftică” punând în vederea autorităților locale să ridice un nou local de școală. Intr-un memoriu al directorului școlii din anul 1911 adresat primarului, arăta că vitele gonite de muște-tăuni, pe timpul căldurilor mari din vară, au dat peste școală pe care au dărâmat-o. Abia între anii 1924-1926 prin contribuția benevolă a sătenilor și cu un mic sprijin din partea primăriei locale se construiește localul de școală în centrul satului pe un teren donat de învățătorul Gheorghe Nechifor.

Școala nou construită avea 4 săli de clasă, o cancelarie și o anexă formată din două camere servind ca locuință pentru director. Din documentele de arhivă ale școlii se menționează că frecvența era foarte scăzută în timpul anului școlar, în special primăvara, vara și toamna, deoarece părinții își opreau copii acasă pentru a-i folosi la muncile câmpului, la păscutul vitelor și a oilor, asfel că în anul școlar 1884-1885, în clasa I-a erau înscriși 15 copii, dar au frecventat cursurile doar 5 elevi, în clasa a II-a erau înscriși 8 elevi, dar numai 6 au frecventat școala, în clasa a III-a erau înscriși 4 elevi și au frecventat-o numai 3 elevi, iar în clasa a IV-a era înscris doar un singur elev. Alte date din arhiva școlii arată că în anul școlar 1909-1910, în clasa I-a erau înscriși 45 de elevi fiind frecventată doar de l6 elevi.

De menționat că la școala din Ibănești, învățământul se desfășura pe întreaga zi, adică dimineața și după amiază, aceasta în primul rând din lipsă de cadre didactice, deoarece unele cadre didactice nefiind plătite cu lunile, părăseau școala chiar în cursul anului școlar, numai învățătorul Gheorghe Nechifor, a rămas în sat, chiar de la începutul carierei sale, deoarece: ”am rămas în fruntea marilor greutăți, fiind legat de aceste locuri, ca fiu al acestui sat”. Școala din Ibăneștri a făcut față greutăților de tot felul, iar o învățătoare ca Elena Nechifor ,lucra la clasa I-a în anul școlar 1934-1935 cu un efectiv de 102 elevi, fapt pentru care a stârnit mirarea revizoirului școlar, venit în inspecție la școala ibăneșteană.

Invățătorul și preotul din Ibănesști erau învinuiți de organele locale de scrierea jalbelor țăranilor, dar tot ei, acești modești dascăli s-au ocupat de alfabetizarea sătenilor, fiind școlarizați 525 de săteni, în anii școlari: l948-1949 și 1949-1950. Invățământul ibăneștean pe parcursul anilor a suferit modificări asfel că începând cu anul scolar l955-1956 învățământul de 7 clase devine obligatoriu, cuprinzând și elevii din satul Dumbrăvița.

Ulterior, din anul școlar 1964-1965, învățământrul devine obligatoriu de 8 ani. Școala din satul Ibănești a funcționat o perioadă cu treapta I-a, cu profil agricol, unde autorul acestui articol a funcționat ca profesor-inginer pentru predarea disciplinelor tehnice și tehnologice. Merită a fi menționate munca depusă de ,,luminătorii,, satului în persoana învățătorilor: Neculai, Gheorghe, Elena și Arghir Nechifor, fii ai satului, apoi, Neculai Lupu, Maria și Vasile Brânzei, Gheorghe Cimpoieșu, Mura Brumă, Ionel Hușneac, Eugenia și Vasile Crăciun, Maria și Gheorghe Porfireanu, Maria,Olga, Costică și Vasile Gafițanu, Olga și Eugen Pleșca, Virginia Haivas, Mitică Carp, Dumitru Atomei, Stefania Condurache, Elena Crețu și preotul Mitache Crețu.

Școala ibăneșteană a fost o rampă de lansare spre alte școli înalte, fiii acestui sat au învățat majoritatea la lumina opaițului sau a lămpii cu gaz, dar au ajuns oameni de vază, asfel că din sat avem 4 profesori universitari ca: Dumitru și Dionisie Vitcu, Ion Stefan Ibănescu, apoi prof.univ.dr.Petronel Zahariuc, actualul decan al Facultății de Istorie din cadrul Universității ”A.I. Cuza” din Iași, la fel avem peste l6o de învățători, profesori, ingineri, medici, preoți cât și numeroși studenți la diferite facultăți. Iată asta-i zestrea cu care satul Ibănești se mândrește.

Azi satul ibăneștean se mândrește cu localuri noi de școală în satul Ibănești și satul Dumbrăvița, școli care sunt adevărate palate, construite prin grija și osârdia inimosului primar profesor inginer Romică Magopeț, om al școlii, care conduce comunitatea locală cu mult har și patos, el însuși fiu al satului ibăneștean.

Vivat Crescat Scoala ! Vivat Crescat Ibanești !

Profesor ing.Octavian Vitcu