Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Şcoala literară de la Huşi (autor universitarul Petru Ioan, Ed. „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2019) în creştere de la o perioadă la alta. Paul Leu, un profesor, nu trebuie să lipsească de la ea!… (III

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Şcoala literară de la Huşi (autor universitarul Petru Ioan, Ed. „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2019) în creştere de la o perioadă la alta
Paul Leu, un profesor, nu trebuie să lipsească de la ea!…Lângă dânsul – alţii şi alţii…

Primit pentru publicare: 09 Ian. 2019
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 13 Ian. 2019
© Ion N. Oprea© Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


Şcoala literară de la Huşi (autor universitarul Petru Ioan, Ed. „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2019) în creştere de la o perioadă la alta

Paul Leu, un profesor, nu trebuie să lipsească de la ea!…Lângă dânsul – alţii şi alţii…

III

După cum în Şcoala literară de la Huşi, Editura „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2011, s-a lăsat loc pentru atâţia Rosettişti, se poate, cred, ca într-o viitoare ediţie profesorul ar putea ca lângă Pivniceru Neculai şi Pivniceru Romică, să-i includă şi pe Simion N. Pivniceru, preotul, frate cu tatăl lui Romică, cel care a slujit un timp la Episcopia din Huşi, cel care ca anticomunist a suportat ani de puşcărie, iar după, a fost reintegrat la biserica „SpireaVeche” din Bucureşti, autorul a două poezii, „Rezidire” şi „Viziunea Martirului”, cum a scris Ion N. Oprea în volumul SIMINICĂ , p.57, Ed. PIM, Iaşi, 2015, prefaţatoare Paula Romanescu, dar şi Maruca, Maruca Pivniceru, soţia lui Romică, cu cele două ediţii, „Doamne, ce doamne.

În „Tradiţii şi năzuinţe”, revista ştiinţifică şi literară a Liceului agroindustrial Huşi care în perioada 1976-1980  avea drept  editorialişti – un colegiu de redacţie având profesori îndrumători pe A.D. Tudosie, Hera Steinberg, Teodor Codreanu în 1976 şi Ghe. Moraru, A.D. Tudosie, Maria Văleanu, Hera Steinberg în 1980, pe prof. ing. Gh. Moraru, dr. ing. A. D. Tudosie, Gabriela Băbâi, Viorica Nicolau, în 1983, pregăteau şi colectau materialele pe care le publicau, numele lor puteau fi şi a celor care semnau în cartea de onoare a Liceului, a vinotecii, că citim, parcă anticipând şirul celor din cartea de mâine: ,”Numele celor „care au coborât în faimoasa vinotecă a şcolii” au lăsat amintiri celor de azi şi de mâine: Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Emil Racoviţă, Ion Simionescu, Simion Mehedinţi, Mihail Ralea, Octavian Goga, Vasile Pârvan, G.Ionescu – Siseşti, Liviu Rebreanu, N.Gh. Lupu, Petre Constantinescu-Iaşi, Dimitrie Gusti, C. Rădulescu-Motru, Traian Săvulescu, Păstorel Teodoreanu, George Topârceanu, Ion Pilat, George Călinescu, Ion Minulescu, Duiuliu Zamfirescu, N.D. Cocea, George Lesnea, Constantin Prisnea, Mihai Codreanu, Iancu Brezeanu, Constantin Tănase, Maria Tănase, Manea Mănescu, P. Niculescu-Mizil,, Virgil Cazacu, Virgil Trofin, Ion Ceauşescu, Ioana Radu, Mia Braia, C.C. Giurescu, M. Vasiliu-Răşcanu, General C. Vasiliu Răşcanu, General Eugen Bantea, General Emilian Ionescu, Alexandru Giugaru, Puiu Călinescu, Paul Everac, Dan Iordăchescu, Octavian Paler, Nicolae Dragoş, Victor Tulbure, Marin Preda, Octav Dessila, Valentin Silvestru, I.C. Teodorescu, D. Bernaz, T. Martin, G. Constantinescu, V.D. Cotea, Constantin Arvinte, Mircea Neagu, Cezar Maecovschi, Paul Popescu Neveanu, Cezar Lăzărescu, I. Gugiuman, Angela Similea şi formaţia Savoy, Vasile Voiculescu, Alecu Ivan Ghilia, Sanda Faur, I. Popescu-Gopo, Ion Istrati, Ion Horea, Romulus Vulpescu, Constantin Ţoiu, Adrian Păunescu, Emanoil Petruţ ş.a. Ea nu numai că se completează cu lista „Prietenii muzeului viticol” (p. 110-111 din nr. 21-22), dar mai spune ceva: fiecare din cei citaţi dacă doar o vorbă ar fi rostit cu ocazia vizitei lor – pentru oraşul Huşi aceasta ar fi însemnat cultură – Multă cultură”. p. 315 din Ion N. Oprea, Huşul în presa vremii…

Despre „Huşul în presa vremii…” şi autor, despre ce ar putea fi mâine ediţia Şcoala literară de la Huşi, păstrez şi citesc-recitesc cu respect nu numai cartea cu semnătura Petru Ioan ci şi  scrisul la „Huşul…”, a prefaţatorului Iorgu Burghelea, un profesionist, astăzi la Ceruri,  „… Mi se pare că ceea ce a scris prof. I. Hangiu despre presa literară, dar mai ales în „Dicţionarul presei literare româneşti 1790 – 1990” şi prof. Tudor Opriş în „Reviste literare ale elevilor, 1834 – 1974, istorie a presei şcolare”, ale căror nume nu lipsesc niciodată din bibliografia volumelor, l-au influenţat benefic şi hotărâtor pe autor. Numai că, el nu numai că individualizează publicaţiile, arătându-le titlurile, data apariţiei şi locul, colectivul redacţional şi conducerea lor, colaboratorii, scrierile, ci preluând ceea ce face Tudor Opriş în cartea citată, extrage texte semnificative, le comentează, extinzând cercetările sale de la publicistica literară, la mai tot ceea ce s-a scris în zonă.

Ceea ce face nu-i deloc întâmplător. Se ştie, încă din 1996, la Rădăuţi, colectivul de redacţie al revistei „Iconar”, condus de Mihai Pânzaru Bucovina, sesizând interesul publicului pentru publicistica „dintre dosare”, dar valoroasă, a retipărit şi numerele din anii 1935 – 1938 pe care le-a redat cititorilor, gestul fiind larg apreciat; la Bârlad, prin Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui, s-au repus în circulaţie, până acum, primele trei volume, însemnând numerele din anii 1908 – 1911, printr-o ediţie anastatică, a revistei „Ion Creangă”, publicaţie de limbă, literatură şi artă populară, coordonată de părintele etnografiei româneşti Tudor Pamfile, în perioada 1908 – 1921, urmând ca până în anul 2008 să apară ediţia întreagă, operă despre care însuşi Ion N. Oprea când a editat volumul despre presa de la Bârlad atrăgea atenţia, fără să cunoască la vremea aceea ce făceau vasluienii, că reeditarea textelor din „Ion Creangă” ar fi necesară, dată fiind însemnătatea şi frumuseţea acestora; la Bucureşti, Bogdan Hrib selecţionează 22 de articole despre Bucureşti, publicate în săptămânalul „Realitatea ilustrată” din 1935, le pune după 70 de ani de la „ieşirea pe piaţă”, în volumul intitulat „Bucureştii anului 1935”, prefaţat de Carmen Muşat, oferind-o cititorilor cu informaţii, comentarii, anchete şi reportaje, făcându-le accesibile tuturor celor interesaţi de reconstituirea cotidianului dintr-o epocă dusă, devenită ea însăşi istorie, dar foarte asemănătoare cu ceea ce este astăzi, iar presa de specialitate şi publicul gustă şi caută încă literatura respectivă; la Iaşi, Doina şi Liviu Papuc fac o carte de larg interes („Bucovina în reportaje de epocă”, antologie, argument şi note, Editura Alfa, Iaşi, 2000), apelând tot la ce au scris înaintaşii.

Ion N. Oprea, după cum am spus, face acelaşi lucru în cărţile sale, dar folosind însăşi publicistica locală, din care scotoceşte şi găseşte texte de interes care redau anastatic publicistica, fără a o fragmenta, ci o redă în contextul în care a apărut, dându-i şi lăsându-i valoarea iniţială, îmbogăţită, eventual, prin comentarii.

Cărţile sale pot servi bibliotecarilor şi cititorilor interesaţi să cunoască publicistica dintr-o localitate sau alta, titlurile şi tematica, iniţiatorii, sprijinitorii, colaboratorii, reuşitele, viaţa oamenilor în general, pentru că atunci se mai scria încă despre agricultură, păduri şi despre protejarea mediului înconjurător, despre mica industrie şi comerţ, despre aprovizionarea satelor şi despre iarmaroacele organizate, despre tradiţii şi obiceiuri etc.

Revenind la cartea care priveşte Huşul şi publicistica de aici, reţinem faptul că deşi mare parte a populaţiei avea un grad redus de instrucţie şcolară, presa timpului, însăşi Episcopia, învăţătorii şi preoţii, întreaga intelectualitate, adesea prinsă şi în jocurile politice, prin ei ori organismele de tot felul, au slujit luminării maselor, acestea manifestându-se ca posesoarele unui grad înalt de civilizaţie. Aflaţi într-o zonă viticolă, cu locuri de consumat produsele viilor atât la cramele de pe dealuri cât şi în locurile din „târg”, mai totdeauna populate, aici, crima, furturile, violurile, lenea, cerşetoria sau beţia erau rar întâlnite. Din contră, erau blamate. Gospodăria ţărănească aici este mai bine organizată. Pământul mai bine lucrat. Afacerile respectate doar la simpla strângere a mâinii, bucatele cu mai mult folos chibzuite, iar treburile casei, bucătăria şi familia puse la mare cinste. Petrecerile – petreceri, nu locuri de dat în spectacolul necuvenit.

Se înţelege şi din carte că tirajele presei, a celei literare şi clericale în special, manifestările organizate de Episcopie şi intelectualii locali, au avut un rol însemnat în educarea populaţiei: indiferent că s-au numit „Vocea Huşilor” de la 1874, „Vocea Naţiunii” de la 1912, „Prutu” de la 1887 – unde au activat C. Calligari şi av. N. Cişman, „Huşul” de la 1910, cu un colectiv de redacţie nenominalizat, „Dreptatea” sau „Dreptatea cea adevărată” de la 1907, aflate în conflicte politice, „Cronica Huşilor şi a Episcopiei”… lui Ştefănescu Melchisedec, „Credinţa”, foaie religioasă şi de cultură, editată de pr. Anton I. Popescu, ori, „Isvorul tămăduirii” a pr. Gh. V. Şuşnea, „Buletinul Asociaţiei Învăţătorilor din judeţul Fălciu” a lui Const. Şendrea, C. Lascăr şi V. Manoliu, „Buletinul judeţului Fălciu” a lui Ion Stănescu şi Gh. Săvescu, toate au făcut şi cultură şi ştiinţă la Huşi. Alături de ele au stat „Gazeta Fălciului” a dr. I. Munteanu (1905), alta – cu acelaşi nume editată chiar la Fălciu de M. Şovăială (1936), „Gazeta Huşilor” a lui Octavian Gâdei (1937), cu evocări justificate la adresa lui Mihail Kogălniceanu, fiu al locurilor, şi a primarului I. G. Vântu, revista literară „Gânduri bune” unde a scrise Const. Asiminei, poet şi profesor de filozofie la Liceul „Cuza Vodă” (1926), „Glasul nostru” de la Băseştii lui Iuliu A. Zanne (1931), unde scria şi G. Tutoveanu, „Lumina”, foaie pentru îndrumarea religioasă şi culturală a satelor, de la Costeşti (1932), „Răzeşul” (1926) lui Virgil Caraivan de la Şuletea, „Revista satelor” de la Bohotin (1910), „Steaua” (1912) şi „Viaţa” (1916) de la Răducăneni, revista „Igiena satelor” (1910) a doctorilor N. Lapteş, I. Bordea şi C. Filipescu etc. Nu în cele din urmă revistele şcolăreşti: „Revista Societăţii elevilor şi absolvenţilor Şcolii de viticultură „Dimitrie Cantemir” din Huşi” (1926), „Tradiţii şi Năzuinţe” a Liceului agroindustrial Huşi (1976), „Năzuinţe”, revistă literar-ştiinţifică a Liceului „Mihail Kogălniceanu” (1973), „Zorile” de la Liceul „Cuza Vodă” Huşi etc.

Numele Cuziştilor, Cantemireştilor, Costăcheştilor, Racoviţeştilor, Paladeştilor, Rosettiştilor, a lui Nicolae Iorga, Mihail Kogălniceanu, Costache Calligari, Gh. Ghibănescu, Mihai Ralea, Neculai Lupu, Virgil Caraivan, G. Tutoveanu, Al. Vasiliu-Tătăruşi, Iacob Antonovici, Th. Răşcanu, alături de cele ale lui Emil Racoviţă, George Tudor, Gheorghe Vrânceanu, Ion Juvara, Ion Grigore Popovici, Bob Bulgaru, Ioan I. Răianu, Nicolae I. Profiri, Constantin I. Balmuş, Ion Gugiuman, Constantin Cihodaru, Elic Baican, Theodor Vârnav, Vasiliu George, Gheorghe Sion etc. sunt bine cunoscute şi respectate la Huşi.

Împreună cu autorul încerc şi eu bucuria că alături de publicaţiile enumerate, există şi altele – „Elanul” de la Giurcani, „Orizonturi” de la Chirceşti, „Muguri de viitor” de la Sărăţeni-Murgeni, „Vestea Bună” de la Răducăneni, „Vestitorii” de la Puieşti, „Vutcani” de la Vutcani – şi nu numai, care asigură astăzi continuitatea în cercetarea istorică şi literară. Intelectuali ca Marin Rotaru şi Gheorghe Gherghe, Vasile Cozma, Florin Varvara, Elena Olariu, Costin Clit, Andrei Petrea, Ion Diaconu sunt buni continuatori a ceea ce au făcut şi ne-au lăsat Iacob Antonovici, Gh. Ghibănescu, Ghenuţă Coman, Virgil Caraivan, Vasile Palade şi alţii.

Cât priveşte descrierea oraşului Huşi în cartea lui Ion N. Oprea, el s-a lăsat în voia condeiului şi a reuşit să zugrăvească cu măiestrie, mânat şi ajutat probabil şi de sentimentul de localnic, ca cel care a lucrat o perioadă acolo, reuşind să facă întreaga istorie a oraşului în devenire tot mai frumoasă, tocmai cu ajutorul literaturii locale, cu totul originale, apelând când la cea împrumutată de la autorul cărţii „Târgul trăsniţilor”, când la Virgil Caraivan cu textele din revista „Răzeşul”, când la literaţii de la revistele şcolăreşti, la viticultorii şi vizitatorii din cărţile prof. dr. A.D. Tudose sau la reporterii sosiţi la Huşi ca musafiri în gara de la poalele Dobrinei. Cu aceeaşi paletă, apelând la „Jurnalul fericirii” şi la revistele bisericeşti, realizează momentele când Sinodul bisericesc, răspunzând comenzii politice, în 1950, îndepărtează din scaunele lor 12 arhierei, printre care şi pe Ciopron Partenie, Episcopul Armatei, devenit mai târziu Episcopul Romanului şi a Huşilor, pe care îi trimite pentru ascultare, reculegere şi ispăşire a unor vinovăţii închipuite, la diferite schituri din ţară; întâlnirea lui Nicolae Şteinhard, în 1960, cu prelaţi ai bisericilor în puşcăriile patronate de securitate, legătura de suflet dintre acesta cu Mina Dobzeu, devenit apoi arhiereu şi stareţ al mănăstiri Sf. Apostoli din Huşi, naşul de botez în ortodoxie a lui Şteinhard, reîntâlnirea lor, când călugărul de la Rohia de lângă Cluj, era pe patul de moarte…

Cititorul va rămâne impresionat şi când va vedea cum a selectat autorul datele istorice şi culturale ale perioadelor în care au apărut publicaţiile, cum a ştiut să sublinieze aportul personalităţilor care fac cinste şi astăzi poporului român, fiind scoase din uitare atâţia şi atâţia, care au militat pentru propăşirea noastră culturală şi ştiinţifică.

Uimeşte şi faptul că problemele sociale care au frământat lumea atunci sunt şi astăzi de mare actualitate. Politicienilor de azi, care bat monedă că alegătorii români nu se vor descurca la exercitarea votului uninominal, le recomand să citească şi să vadă din această carte cum s-au descurcat huşenii când, de fiecare dată, au trimis în Cameră şi Senat pe cei care trebuiau. În 1932 buletinul de vot cuprindea 14 politicieni, dar ei au votat un savant (pe Nicolae Iorga) şi un răzeş local (pe Petrache I. Ploaie din comuna Pâhneşti), dându-le miile de voturi, iar pe restul i-au lăsat să aştepte, să mai mediteze…

În perioada de răgaz politic politicienii puteau să se gândească şi cum reuşiseră ţăranii în masă să-i sancţioneze la urna de vot prin neprezentare, cu toate că-i păşteau amenzile prevăzute de legea electorală; la ceea ce se mai scria în gazete despre exproprierea îmbogăţiţilor fără justificare, a celor care ridicau preţurile în dauna celor mulţi „care nu au alt capital decât munca”…

Când citeşti însă că la Vutcani, un inimos profesor, Ion Diaconu, după ce organizează un muzeu sătesc şi editează o revistă cu largă audienţă, nu-şi poate desăvârşi proiectele din cauza invidiilor şi a adversităţilor, nu putem să-i temperăm dezamăgirile decât trimiţând tot la fapte. Şi în trecut mâncătoriile între literaţi, oamenii de cultură şi cei politici nu au fost o raritate, cu toate că atunci, după cum se vede, cărţile şi revistele editate – şi care au făcut epocă, cu valoare şi astăzi – circulau în toată ţara, ba şi în ţările vecine , unde trăiau români, lucru care nu se prea întâmplă astăzi, deşi vorbim mereu de transparenţă, dar devenim tot mai individualişti. Atunci, din cele patru judeţe – Fălciu, Tutova, Vaslui şi Covurlui intelectualii făceau operă comună în ridicarea culturală a satelor, indiferent unde-şi aveau domiciliul, ei menţinându-şi legătura permanentă, ca autori şi conducători de publicaţii, cu cititorii. Citind, totuşi, ce se întâmpla la revista „Credinţa” a lui Anton I. Popescu, paralel cu ce era la revista „Isvorul tămăduirii” a lui Gh. V. Şuşnea, că în „Cronica Huşilor” nr. 9-12 de la sfârşitul anului 1947 se anunţa pensionarea pentru caz de boală şi înlocuirea în funcţie a preotului Anton Popescu, dar nu i se spunea nici un cuvânt de mulţumire despre ceea ce făcuse atâţia ani ca publicist pentru biserică şi credincioşi, înţelegem că nici atunci nu lipseau intrigile, dedesubturile. Apoi, spre încurajarea unor eventuali decepţionaţi, aduc în discuţie şi un alt caz, întâmplat mai în zilele noastre, prin anii 1977-1978, la Deleni, raionul Hârlău.

Mergând acolo, cu problemele muncii mele, aflu de la primar, că la şcoala generală din sat, profesorul de limba şi literatura română Alexandru Tacu editează o revistă care se bucura de atenţia colectivităţii, nu numai a elevilor şcolii care erau şi redactorii ei. Am citit-o cu interes şi am scris în ziarul „Flacăra Iaşului” o cronică despre ea. Recenzia a fost citită şi de primul secretar Miu Dobrescu care s-a urcat în maşină şi s-a dus la Deleni să-l vadă pe profesor şi să-i citească ediţiile. A apreciat enorm ce făcea Tacu acolo. Păcat însă că s-a rezumat la atât, pentru că profesorul avea nişte probleme greu de surmontat, şi ar fi putut să-l ajute, dar n-a făcut-o. Nişte cretini analfabeţi, securişti criminali, ajutaţi şi de „cozile” din comună, nu puteau înţelege scrierile profesorului şi-l urau de moarte. Nu s-au mulţumit să-l persecute pe profesor, s-au luat apoi şi de fiul acestuia, un adolescent care proba un talent literar ieşit din tipare. L-au persecutat şi pe tânăr până i s-a tras moartea, ceea ce înseamnă că şi atunci povestea cu „capra vecinului”, care s-a extins şi la Vutcani, după câte se vede, îşi avea valabilitatea ei. Şi aşa a fost întotdeauna când steaua cuiva avea să strălucească mai puternic decât a celor din jur.

Invit, aşadar, pe cititori să zăbovească asupra celor subliniate şi vor constata că am avut dreptate în cele ce am spus despre cartea lui Ion N. Oprea: la Huşi au existat mereu meşteri iscusiţi ai condeiului, unii plini de har şi înzestraţi cu talent, uneori şi cu umor molipsitor care dau sarea şi piperul necesar şi cărţii autorului. Iar când afli şi că într-o localitate ca Răducăneni, după anul 2000, se editează, concomitent, un număr de 5-6 reviste, optimismul nostru chiar devine copleşitor”.

Deci, numele Alexandru Tacu poate fi păstrat şi adaugat la ce este în prezent Şcoala literară de la Huşi, cu loc şi pentru alţi oameni de cultură  nenominalizaţi încă – pentru Mitru Valer care  cu V.I. Cataramă şi Ştefan Ciobotăraşu când erau elevi  au editat revista  „Uzina cu umor”, iar prin 1950, cum spune Ion Baban în Dicţionar literar, 2008,”un personaj pitoresc, având un păr aproape alb lăsat  în voia lui să crească, străbătea  străzile Vasluiului”, cel care din „Gânduri bune” de la Huşi, în 1915-1916 , scrisese  „suite de catrene pe teme misogine: „Serviţi, vă rog! Esenţe eterate:/Ghiveci călugăresc şi sos cu bame./La masa asta însă,fără glumă,/Nu veţi şopti nimica despre dame…”, că numele lui adevărat era Valeriu Gh. Mugur, pe care nu i l-am cunoscut nici când eram colegi de condei la Flacăra Iaşului prin 1960; pentru Gh. Vintilă, muzician,conducător al Filamonicii ieşene,  pe care îl elogiază Romeo Pivniceru în ultimele volume, IV şi V, din Oameni fără importanţă…, 2009,pentru oamenii prozatorului şi poetului Ion Gh. Pricop din Duda-Epureni care ajuns „la porţile consacrării” a devenit membru USR încă din 2001 şi posesor a mai multor premii, unul pentru versurile la Cântecul lui Ion Roată la Divan, interpretat de Valeriu Penişoară căruia i-a dedicat şi o carte;    poetului Ion Enache, consătean, fost coleg de şcoală primară lui Vasile Cozma din Chirceşti pe care redactorul-şef al revistei Orizonturi l-a eternizat, parcă pregătit pentru viitoarea carte Şcoala literară de la Huşi, dar, s-a grăbit,  plecase  Sus-Sus…să aducă la sfat de cultură pe alţii, poate pe Ion Costache Enache din Boţeşti-Gugeşti,şi dânsul monografist,  mutat şi el la Răducăneni,la Iaşi, apoi la Cimitirul Coborârea Sfântului Duh, sus-sus, deasupra teilor fără soţ din Bucium,   că-i era aproape şi vărsta l-a chemat să facă istoria locurilor şi Dincolo…

Pentru conformitate, Ion N. Oprea, Iaşi,  ianuarie 2020.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.616 abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5