Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

,,Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu” de Ion N. Oprea (III)

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 19 Iun. 2018
Cronică (carte, I.N.Oprea) de Marin IFRIM
Publicat: 20 Iun. 2018
Procesare și adaptarea: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

  Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu” de Ion N. Oprea (III)

 

Nu vreau să plictisesc virtualii cititori rândurilor de față, încerc să țin cât mai aproape de intențiile autorului. Faptul că redau pasaje din prefața cărții, referitoare la excelenta activitate a Academiei bârlădene, ține doar de dorința și de insistența firească de a afla și alții ceea ce am aflat eu acum. Numai de bine. Am căutat câteva date despre onorabilul domn Ion N. Oprea, am găsit câte ceva pe Wikipedia. Foarte puțin. Reproduc aici: ” A absolvit șase clase primare în satul natal, trei clase de gimnaziu la Seminarul „Veniamin Costache” din Iași, cursurile liceale la Colegiul „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad în 1951. În perioada 1951-1954 a efectuat stagiul militar la o unitate de la Someșeni-Cluj, timp în care a făcut și ucenicia de publicist la ziarele Scutul Patriei, Glasul Armatei și Apărarea Patriei, activitate pentru care în august 1954 a fost citat pe Ordin de front al M.A.N. ca evidențiat cu rezultate foarte bune. După lăsarea la vatră, din noiembrie 1954 și până în 1958, a lucrat ca redactor și șef al secției cultural-literare la ziarul Steagul roșu din Bârlad, iar până în 1962 ca redactor șef al ziarului Rulmentul care apărea la Fabrica de rulmenți din Bârlad, și redactor la ziarul Flacăra Iașului, timp în care a absolvit și Facultatea de științe juridice și administrative din Iași. Până la pensionare, în 1990, a lucrat în administrația de stat, în comerț și finanțele publice, fără a întrerupe activitatea în presă, publicând în presa centrală și locală: ScînteiaScînteia tineretuluiRomânia liberă, Presa noastră, Scânteia pionierului, Flacăra Iașului, Vremea nouă – Vaslui etc.După pensionare a continuat să lucreze la noile ziare. Monitorul din Iași, Obiectiv, Ziarul de Iași, ocupându-se de publicistica cititorilor în rubrici diferite, printre care importantă a fost cea intitulată: „Din scrisorile, telefoanele și audiențele cititorilor”, care au prilejuit editarea unui volum „Cu capul pe umărul meu…jurnalistică împreună cu cititorii”. După pedanteria construcției textului, am crezut că domnul Ion N. Oprea e inginer sau matematician. Orice ar fi fost să fie, cert este că are o disciplină interioară bine arhitecturizată. Îi citesc eseurile în ”Luceafărul.net” și de fiecare dată sunt uimit de vigoarea scrisului său. Dincolo de activitatea publicistică, decentă în toate timpurile, acest autor nu prea a stat ”sub vremi”, cum se spune. Are în atitudine ceva ce ține de propria sa personalitate. Revin la prefața cărții: ”În <Discuții literare> din Scrisul nostru nr 2 i se preciza lui Vasile Damaschian că Academia Bârlădeană, înființată chiar de 1 Mai 1915, < în afară de primii academicieni” > – G. Tutoveanu, Tudor Pamfile, și Toma Chiricuță, – i-a avut și pe frațiiluliu și Virgil Nințulescu, medici, foști bursieri ai fundației lui Rochfeller, G. Alexandrescu, profesor la Liceul < Lazăr > din Capitală, C. Popescu-Gruia, avocat și profesor la Școala normal din Ploiești, M. Rădulescu, profesor la liceul din Buzău, iar ca noi veniți, pe Donar Munteanu, Victor Ion Ponta, Vasile Voiculescu, Mihai Lungeanu. I.M.Rașcu, I. Valerian, Petru Cancel, căpitanii Iulian Popovici, și G. Alexandreanu, Mihai Lupescu, domnișoara Natalia Pașa, G. Pallady, G.M. Vlădescu, G. Ponetti, C.R. Crișan, Virgil Duiculescu, I. Palodă, N. Bogescu…pân-la tineretul de astăzi: G. Nedelea, V. Damaschin, Ștefan Cosma, G. Ursu, C. Damaschin, Cicerone Mucenic, M. Panaite, G. Ioniță…care se pregătesc să continue cu entuziasm tradiția culturală a orașului nostru”. Seriozitatea cărții domnului Ion N. Oprea se evidențiază foarte pregnant și printr-o biobliografie selectă folosită cu detaliile de rigoare. Redau doar numele scriitorilor la care autorul a apelat pentru realizarea acestui discurs , nume (arhi)cunoscute în fascinanta lume a operei voiculesciene: C. D. Zeletin, Mariu Pop, Ion Apetroiae, Florentin Popescu, Romulus Dianu, N. Crevedia, Marian Popa, Ion Voiculescu și Liviu Grăsoiu, C. Păunescu, Ion Voiculescu, Adrian Maniu, George Zbârcea, Virgil Carianopol, Victor Iova, Alexandru Oproescu, Zaharia Stancu, George Călinescu, Dinu Pillat, Alexandru Piru, Ludmila Ulițkaia, Gheorghe Penciu, Radu Voiculescu, Monica Lovinescu, Eugen Simion. Nu cred că mai e nevoie de niciun comentariu. Aceste nume formează betonul armat al cărții. Ion N. Oprea a publicat 30 de cărți, unele cu caracter etic sau educativ, altele dedicate unor eminențe sau unor entități culturale din zona Moldovei. A publicat în colaborare încă nouă cărți. Energiile acestui scriitor parcă ar veni de pe altă planetă. În realitate e vorba despre spiritul omului care sfințește locul. Încă nu pot ieși din prefața acestui volum care, cum am mai spus, onorează Buzăul. În lunga listă de nume din această prezentare există și vreo zece buzoieni, inclusiv frații poetului V. Voiculescu. La timpul potrivit, tot aici, voi povesti tot ce știu, tot ce memoria mea a putut reține.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania