ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 26 Iun. 2018
Autor: Prof. Vasile GĂUREAN, Bistrița
Considerații literare
Publicat: 27 Iun. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Scriitori transilvani      

Doamna Virginia Brănescu, într-un volum de  ”Adieri crepusculare”

   S-a spus despre „Fugile” lui Bach că exprimă melancolia geniului care apune, un melanj de împăcare şi seninătate a fiinţei conştiente de starea sa de perisabilitate. Tema muzicală a marelui compozitor este preluată succesiv, de către diferite instrumente, într-un fel de alergare de la o grupă de instrumente la alta, fiecare cu timbrul aparte, aşa cum vieţile noastre  se perindă rând pe rând, prin felurite răscruci existenţiale: copilărie, adolescenţă, maturitate, plenitudine, senectute…

     Cuvine-se ca în anumite intersecţii ale vieţii să privim în urmă, contabilizând cele bune şi asumându-ne cele ce au rămas ca „dreams” ori aspiraţii.  În martie ale acesti an, doamna Virginia Brănescu, scriitor, pictor, epigramist, critic literar ,prozator şi distinsă poetă bistriţeană, a împlinit frumoasa vârstă de 90 de ani, împlinire himalayană  frumoasă, fiindcă nu oricui îi este dat să urce pe asemenea piscuri de viaţă. Să ne gândim prin câte primejdii, încercări, boli, suferinţe, trece fiinţa umană într-o viaţă. Cu Dumnezeu, cel ce ne poartă de grijă în toate zilele, pelerinajul acesta este mai uşor  şi ne face mereu biruitori.

    Doamnă credincioasă, cu suflet mare, dăruită cu haram de talente de milostivul Stăpân şi Domn al tuturor, Virginia Brănescu şi-a sărbătorit amintita aniversare şi prin apariţia unui volum prioritar antologic de proză şi lirism, la Ed. Nosa Nostra din Bistriţa: „Adieri crepusculare”. Gestul e lăudabil, fiindcă  aşa se şi cuvine unui intelectual, unui cugetător, unui om de spirit ca domnia sa.

    Pe măsura trecerii anilor ne convingem (cum a experiat şi Mihai Eminescu,  de altfel), că bucuriile spirituale sunt mai mari decât cele fizice ale anilor când Soarele era în zenit…

       Primele pagini ale acestui volumul de lux, aniversar, fac o trecere în revistă a anilor de studii şi a felului în care s-a înrolat domnia sa la moara donquijotescă a artei şi măcinării cuvintelor, mânată de un autentic „dor de cuvinte”.  Precum o eroină a lui Ion Agârbiceanu, domnia sa ar putea exclama: „Ce de drumuri bătute, maica mea!” Într-un prelung şi fructuos remember asupra celor trecute prin viaţa domniei sale, aflăm apoi un număr de povestiri cu o puternică tentă umoristică, reconfortante pentru cititorul potenţial. Aşa este primul capitol, „Întâmplări de ieri şi de azi”, în care naratoarea vădeşte talent în construcţia epică, capacitate fină de observare a detaliului şi un optimism ce se revarsă sempitern asupra tuturor lucrurilor. Este snzaţia omului iubitor, care percepe cele din jur ca o lume a lui, prietenoasă, familială. Marii singuratici (Bacovia, Marcel Proust, O. Wilde) aveau senzaţia de univers aproape ostil. „Orice lucru –pare a-mi spune : nu mă atinge!”- mărturisea G. Bacovia, marele însingurat).

  Câteva naraţiuni savuroase sunt: „O întâmplare cu haz”, „Oana”, „Un îndrăgostit timid”, „Ora de creaţie literară”, „Poveste cu ochelari”, „Ceasuri bune”, „Minipictorul”, „Floare de câmp”etc. Delicateţe şi un penel fin dovedeşte autoarea în a creiona peronaje cu trăsăturile lor definitorii caracteriale. Idem pentru atmosfera  şi cadrul general al acţiunii.

  Scurte şi pline de farmec, naraţiunile distinsei doamne Brănescu înseninează spiritul cititorului. Ca să parafrazez o zicere(scriere) a lui Vladimir Streinu despre Ion Creangă, cititorul ar fi tentat să creadă că toată viaţa  onoratei nonagenare a fost un zbor feeric, o fericire perpetuă. Observând mai atent, ne dăm însă seama că zâmbetul, seninătatea se instalează în fiinţele noastre numai după ce neplăcerile au trecut deja de mult şi privim condescendent cât de mari au fost  cândva primejdia sau disconfortul.

   După cincizeci de pagini de proze scurte, cu  un uşor regret ne depărţim de proză şi auzim sunetele lirei lui Orfeu -poezii, lirica fiind, alături de pictură, fiica dumisale  preaiubită. În prima strofă din „Biografie” autoarea se defineşte meditativă: „Eu sunt ce-a mai rămas dintr-o femeie,/ La anii nouăzeci, cât pot avea./ Da-n mine arde încă o scânteie,/ Care mi-a dat pe ceruri steaua mea,” Adunăm cu anii suferinţe şi neputinţe, dar cugetând la acestea, Marele Apostol al neamurilor, Sf. Pavel cugeta consolator: „Pe cât se învecheşte trupul nostru pe dinafară, pe atât el înfloreşte înăuntru.” Şi care este fertilizatorul pentru astă înflorire dacă nu dragoastea de Dumnezeu şi de oameni, bunătatea, afecţiunea pentru tot ce e frumos în lume , arta, cugetarea la cele înalte…

    „Privesc cu drag ecranul vieţii mele/ se confesează autoarea– Din casa transformată în muzeu/ Şi mă întreb :=Cu bune şi cu rele,/ Ast-am fost eu sau poate n-am fost eu?”

   Valoarea  unei creaţii stă desigur şi în cantitatea de general-uman conţinută, dacă noi, cititorii reverberăm la sonurile poetice sau narative auctoriale. În acest sens, ne aducem aminte că deşi mult mai tânăr, Eminescu medita în acelaşi sens:

   „Iar când privesc la viaţa-mi, îmi pare că ea cură,/ Încet,repovestită, ca de-o străină gură,/ Ca şi când n-ar fi viaţa-mi, ca şi când n-aş fi fost./ Au cine-i cel ce-mi spune povestea pe de rost?” (Melancolie)

   Avem în volumul Dnei. Brănescu poezii noi, iar altele dedicate feluriţilor confraţi dintru literatură şi arte pe care domnia sa şi-i rememorează cu preţuire la acest înalt moment aniversar: ing. Gheorghe Mizgan, poetul D. Bar, sieşi (într-un multiacrostih), D. Popiţan, editorului  Menuţ Maximinian, o replică Cenaclului „Conexiuni”, colectivului de prieteni, scriitorului Cornel Cotuţiu ( Ce mai faci, domnule, scriitorule, omule? navă plecată departe, de la care semnele vin atât de rar…n.n.)

     Lecturând volumul în integralitatea lui, putem spera la creaţii cu neaşteptate sonuri poetice dacă ne referim la  ultima poezie a volumului =Adieri crepusculare=, poezie dedicată =lui Menuţ=.Această ultimă şi insolită creaţie atestă o inedită resursă de exprimări poetice novatoare, prioritar de secol XXI, autodepăşind tonalităţile amical-familiale de până acum, adică un alt fel structural de lirism:

  „Din sămânţa aruncată de dascăl/ A răsărit cuvântul./ Elanul este genetic/ Şi primăvara îl cunună cu harul./ În vară, lujerii dorului prind rod/ În mreaja vorbelor./ Se nasc palate nemuritoare./Speranţa le spală cu Duh luminat,/ Sudoarea frunţii le dă trăinicie…”(POETUL)

 Felictând-o călduros pe Doamna Virginia Brănescu pentru „opera omnia”, în acest an aniversar personal şi naţiional, îi dorim sănătate şi împliniri, alături de dl. Nicolae, bărbat şi soţ minunat, căci anii şi vremurile care ne sunt date le ştie numai Cel ce a creat Universul cu rotitoarele stele şi galaxii, Milostivul Domn şi Dumnezeul nostru.