Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    SE ÎNTÂMPLA ODATĂ PE VALEA ZELETINULUI

           Despre origini burdusăcene a multor personalități ce s-au ridicat de pe Valea Zeletinului am aflat, prima oară, de la bunul, distinsul și regretatul meu consătean: medicul, profesorul universitar, scriitorul, traducătorul, omul de știință C. Dimoftache Zeletin. 

    − Elena, aici, în cartea aceasta, ai să afli multe despre Burdusacii noștri, dar și despre oamenii ce-și trag seva de aici! Tu, ca o viitoare cercetătoare a istoriei Burdusacilor noștri, ai misiunea de a duce mai departe ceea ce eu am început. 

    −Mai mult decât ați aflat dvs, ce aș putea eu afla? 

    −Sapă, Elena! Vorba lui Blaga: „Sapă, sapă, până dai de apă!”

    Discuția aceasta avea loc chiar la Burdusaci, când, în primăvara anului 2009, s-a nimerit să ne reîntâlnim în satul nostru natal, fără să știm unul de altul. Eu venisem de la Iași, dumnealui, de la București.  Surpriza a fost neașteptată și plăcută. Era o zi de duminică. Însoțită de sora mea, cea din prima căsătorie a tatei, mă îndreptam spre biserica din sat, așa cum obișnuiam, de fiecare dată când se întâmpla să vizitez locurile natale.

    −Uite-l pe domnul Dada! E și domnul Lulu, înseamnă că au venit la casa părintească.

    Ne oprim, față în față, ne salutăm, domnul Dada mă recunoaște și mă invită să vizitez casa părintească, acolo, unde-și petrecuse copilăria. Nu am de gând să refuz invitația, despre casa părintească discutasem la telefon. Domnul Dada mă rugase, telefonic, să asist la ședința de consiliu local al comunei Răchitoasa, în caz de mă aflu pe la Burdusaci. Asta se întâmpla prin anul 2007-2008, uite, nici nu mai țin bine minte, atât de mult timp a trecut. Știu doar că era cald și era vară. În ciuda căldurii, m-am deplasat de la Burdusaci la Răchitoasa. Știam că în acea zi, în acea ședință de consiliu local, se va decide soarta casei familiei Dimoftache: se acceptă sau nu se acceptă donația către comunitatea locală. Ca jurist, eu reprezentam donatorul, dar nu a fost nevoie să fac uz de vreo împuternicire, prin grija secretarului de consiliu aveam calitatea de invitat. Donația a fost acceptată, dar, pe parcurs, casa a rămas abandonată, deși era în bună stare la data când s-a făcut donația. În bună stare era și în anul 2009, luna mai, când frații Dimoftache mi-au arătat casa și împrejurimile: pe durata vizitei, de o săptămână- au locuit acolo, în casa părintească.

    Fără voia mea, am ajuns cu povestea la casa rămasă în ruină, deși intenția mea era de a vorbi despre cu totul altceva, despre personalitățile din Valea Zeletinului. Dar cum să ajungi la acele personalități, fără să vorbești, în primul rând, despre C. Dimoftache Zeletin, care se înrudea cu aproape toate aceste pesonalități, prin bunica sa, Profira Brăiescu, căsătorită Dimoftache?

    Cum precizam anterior, cu ocazia acelei întâlniri, am primit cartea lui C. Dimoftache Zeletin, editată în 2009:  „ Doctorul Alexandru Brăescu- Contribuții documentare”. Citez din autograful autorului:

    „ Elenei Petriman, cercetătoare a istoriei Burdusacilor, consăteancă și prietenă prețuită,

    Omagiu afectuos,

    Dimoftache Zeletin

    Burdusaci, 10 mai 2009”

    Iată-mă, așadar, cu autograf și „cercetătoare” a Burdusacilor! Despre istoria Burdusacilor nu știam prea multe, am început să descopăr, puțin câte puțin, doar corespondând cu domnul C. Dimoftache Zeletin. Așa am aflat că medicul Alexandru Brăescu ar avea origini burdusăcene. 

    De unde până unde? Simplu:din familia Brăescu. O familie ce s-a stabilit în Burdusaci, cu sute de ani în urmă, fugind din calea prădătorului Duca Vodă.  Este vorba de postelnicul Simion Brăescu și soția sa, Balașa. 

     Nu fără o plăcută surpriză constat că, aproape toate personalitățile ce s-au ridicat din Burdusaci se trag din Simion și Balașa Brăescu. 

    Primul fiu al acestora este Neculai, născut pe la 1831, care încheie o căsătorie cu Safta Ciochină, născută la 1836. Această căsătorie nu a fost una dintre bogatul cel frumos din neamul Brăescu și fata cea sărăcă din Burdusaci. Nu, pentru că neamul Ciochină era înstărit, cu moșii întinse, atât în Oprișești, Burdusaci, cât și prin împrejurimi. La recensământul din anii 1772-1774 găsesc pe văduva Ciochinoaia, maziliță, ceea ce dovedește că soțul ei ar fi avut ceva funcții, nu a fost un răzeș oarecare.

     Oameni cu stare și plini de ambiție, soții Neculai și Safta Brăescu și-au îndrumat toți copiii spre studiu. Și n-au avut puțini copii, decât vreo 12, din care au supraviețuit doar patru. 

      Cel mai mare copil, primul născut,  a fost Alexandru, venit pe lume la 30 noiembrie 1860, decedat 27 februarie 1917, la Iași. 

    Acesta este  cunoscutul medic și profesor universitar, primul specialist în psihiatrie, fondator al Spitalului Socola din Iași.

    Alexandru Brăescu a învățat a citi și a scrie chiar la Burdusaci, cu preotul satului, așa cum se obișnuia pe atunci, când încă nu existau localuri de școală, copiii satului adunându-se la casa preotului. 

    A continuat studiile la Liceul „ Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad, unde a urmat două clase liceale. Următoarele două clase le-a terminat la Iași, la Liceul Național, unde a susținut și bacalaureatul.

    Încă nu susținuse bacalaureatul când s-a înscris la Facultatea de Medicină din Iași, devenind intern prin concurs al Spitalului Sf. Spiridon, dar și preparator la Catedra de Chimie Medicală a profesorului Emanoil Riegler. Probabil s-o fi remarcat prin ceva, dacă șeful de catedră și l-a dorit preparator, deși era student! 

    După terminarea facultății, este trimis la studii în străinătate, la Paris, de Epitropia Spitalelor Sfântul Spiridon. A studiat cu marele neurolog J.M.Charcot, dar și cu alți iluștri neurologi, obținând, de la toți, calificative foarte bune.

    Revenit în țară, în anul 1897 începe construirea Spitalului Socola, care va fi dat în folosință abia în anul 1905, pe 12 octombrie.

    În același timp, a fost primul medic care a introdus cursul de psihiatrie la Facultatea de Medicină din Iași. 

    Pe timpul verii, a fost, o perioadă, medic și director al Stațiunii balneare Slănic Moldova, unde dădea consultații.

    Nu stă deoparte, și cere să meargă pe front, ca medic militar, cu grad de locotenent colonel în rezervă. A fost rănit, fiind nevoit să se retragă spre casă, la Iași, unde se stinge brusc la 27 februarie 1917. A fost înmormântat la 1 martie 1917 la Cimitirul Eternitatea din Iași, slujba fiind oficiată de însuși vicarul Mitropoliei Iași, episcopul Anton Petrescu.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5