Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    SE ÎNTÂMPLA ODATĂ PE VALEA ZELETINULUI (III). Pictor Neculai Ciochină- descendent din familia Brăescu

     

    Elena Petriman, Membră UZPR – Iași


     

    II- Pavel Brăescu

    Am precizat, de la bun început, că soții Simion și Balașa Brăescu au avut cinci copii. Pentru lămurirea cititorului și pentru ca nu cumva să comit vreo nedreptate, vorbind despre unul mai mult și despre altul mai puțin, voi continua cu prezentarea  celui de-al doilea născut- Pavel. Venit pe lume în anul 1832, Pavel Brăescu a fost căsătorit cu Profira Milea, născută pe la 1834. Și aici putem spune că s-a încheiat o căsătorie reușită, pentru că o fi fost Pavel Brăescu descendent direct al postelnicului Simion Brăescu, dar și Profira Milea se trăgea din familie bine înstărită, ba, chiar, se spunea că ar fi neam de boier. Încercând  eu să dau de urmele Profirei Milea, iarăși mă lovesc de rudenia Mileștilor cu Steleștii, o rudenie despre care nu a știut nici chiar regretatul C. Dimoftache Zeletin. Despre familia Milea nu se știe când s-a stabilit în Burdusaci, dar Didel Milea, inginer agronom, domiciliat în București, mi-a confirmat că și-ar avea originea prin partea Ardealului. Nu a putut să-mi furnizeze mai multe amănunte, în afară de faptul că bunica sa, Anastasia, era soră cu mama bunicii mele. Tatăl său, Alexandru Milea,  a fost o perioadă chiar și secretar al comunei Burdusaci, înainte de anul 1940. Nu m-am mulțumit să scriu despre pictor doar din cele auzite sau citite de la C. Dimoftache Zeletin, așa că am ieșit din amorțire, cu gând să fac vreo câțiva pași până la atelierul de lucru al pictorului. 

    Nu e departe, e chiar în centrul vechi al Iașiului. Deși starea de pandemie persistă, cu masca pe față, pornesc spre strada Lăpușneanu.  Aveam intenția de a sta de vorbă cu pictorul pe îndelete, așa cum o făceam altădată, când ne întâlneam toți burdusăcenii-ieșeni. Pentru a fi sigură că nu dau greș cu interviul meu, îl apelez pe domnul pictor N. Ciochină. Ca de obicei, se afla la atelier. Se scuză pentru lipsa de timp, nu înainte de a-mi mărturisi: −Au trecut aproape trei luni și eu nu am putut atinge penelul, mereu am fost solicitat pentru alții, nu mi-a ajuns timpul și pentru mine. Și uite așa, nu mi-am găsit liniștea pentru a mai picta ceva. Am să mă fac nevăzut din Iași, mă retrag la casa părintească, în Burdusacii noștri natali. Doar acolo mai pot găsi o oază de liniște. După ce aflu mai multe amănunte din viața pictorului, în încheiere, îmi povestește o întâmplare mai deosebită: − Mă aflam cu grupul într-o peripeție de-a noastră, prin străinătate. Am ajuns la Marsilia, acolo am executat mai multe picturi, inspirându-mă din cele văzute. Asta se întâmpla prin februarie 2020. Nici acolo nu se știa nimic despre pandemia asta păcătoasă, aflăm doar că e posibil ca Franța să-și închidă granițele. Cum am auzit noi știrea, ne-am și urcat în tren și am fugit, am fugit pe timp de noapte, ca hoții- povestește pictorul, amuzându-se de pățanie. −Cum ați ajuns să pictați? − Pictam de prin liceu. Mult mai târziu, m-a luat tata de mână și m-a dus direct la pictorul Gheorghe Spiridon, din București, rugându-l să-și dea o părere. −Vă referiți la burdusăceanul și ruda dvs? Nu știați că și el se trage tot din Brăescu? −Chiar știam, mi-a spus-o chiar el, dar nu știu ce fel de rude eram. Dar noi, burdusăcenii, ne înrudeam cu toții. −Adevărat! Știu că erați rudă și cu regretatul C.Dimoftache Zeletin. −Ei, cu Dada am fost prieten și coleg de școală primară, dar și de liceu. La Burdusaci, învățam în clase paralele, aveam ca învățătoare pe doamna Maria, mama lui Dada. Dacă se întâmpla să facem împreună vreo năzbâtie, doamna Maria era mai blândă cu mine decât cu fiii ei, Lulu și Dada. −Dar pe academicianul Miltiade Filipescu l-ați cunoscut? −Nu l-am cunoscut, știu că a fost coleg de clasă cu tata. A plecat la București, unde avea și niscaiva rude. −Despre bunicul dvs puteți spune mai multe? Știu că a fost căsătorit cu Maranda Brăescu, care a mai avut un frate, pe nume Gheorghe Brăescu. Nu cumva de aici vine rudenia cu pictorul Gheorghe Spiridon? −Asta nu a spus-o nici Dada, cu toate că și el se ținea de rudă și prieten cu pictorul Spiridon, pe care-l vizita destul de des. Dar despre bunica Maranda am aflat că ar fi murit la șase luni după venirea pe nume a tatei. Spunea tata că ar fi murit ținându-și copilul în brațe. A fost ceva fulgerător. Bunicul s-a recăsătorit cu cineva din familia Bozga, tot din Burdusaci, cu care a avut încă trei copii. −Înseamnă că tatăl dvs a fost crescut de altă mamă! Cu cine a fost căsătorit? − Tata nu și-a luat soție din Burdusaci, ci mai de alăturea, de la Gunoaia. Avea un nume frumos: Amalia Maria Arefta. A murit de bătrânețe. Aici discuția se încheie: treburi urgente îi reclamau prezența. Trebuia să ajungă la un spital, pentru a da ajutor unui vechi prieten. Ne despărțim, nu înainte de a ne promite o nouă întâlnire, așa, ca între noi, burdusăcenii. − Dar să treacă pandemia asta- spune pictorul, cu o voce oftândă. Născut pe 09-11-1933 în Burdusaci, pictorul Neculai Ciochină coboară tot din postelnicul Simion Brăescu. Fiul acestuia, Pavel, a fost căsătorit cu Profira Milea. Aceștia îl au ca fiu pe Ion, care se căsătorește tot cu o Profiră, dar din familia Chiper, cu care are doi copii: Gheorghe și Maranda. Fiica, Maranda, după cum mărturisește pictorul, a trăit puțin și a adus pe lume un singur copil- pe  Gheorghe Ciochină, tatăl pictorului. În anul 1967, Neculai Ciochină devine absolvent de Arte Plastice la Iași, dar urmează și cursurile Institutului de Arte – „ Nicolae Grigorescu” – București. Am în față albumul ce mi-a fost dăruit de pictor cu ocazia vernisajului din anul 2011, unde am fost invitați toți burdusăcenii-ieșeni. Picturile lui, , intitulându-se: „ Mișcare în spațiu”, „ Călătorie în timp”, „Dezintegrare” , „ O stea în Univers”  sunt pline de lumină și culoare. În anul 2016, luna decembrie,  a expus la Sala Palatului, în București. Prezent și el la vernisajul pictorului, regretatul C. Dimoftache Zeletin, cu oarecare melancolie, îmi mărturisea, la telefon: − Elena, cu tot gerul de afară, cu toate problemele mele de sănătate, am ajuns la expoziția bunului meu prieten și văr. El rămâne icoana unei lumi recreată în tonuri simple și odihnitoare, dovadă a înclinației sale spre meditație și lirism. 

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5