Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 4 (134), Aprilie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Semințe ale devenirii umane culese din sufletul literaturii

Primit pentru publicare: 29 Apr. 2020
Autor: Prof. Gruia COJOCARU, redactor al Revistei Luceafărul
Publicat: 30 Apr.  2020
© Gruia Cojocaru, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Semințe ale devenirii umane culese din sufletul literaturii

Viața unui individ, oricât de banal ori de sofisticat s-ar rostogoli, e  rostuită în textura vitală, care-i furnizează echilibru, sub povara efortului creator și sub semnul refugiului. În copilărie ne refugiem, desigur, la sânul mamei, apoi în jocuri cu povești doar de noi confecționate, în adolescență perspectiva se diversifică, iar refugiul, cel mai adesea, stă sub semnul unor iubiri cu aromă clandestină. Ultimul refugiu proaspăt invocat – într-un teritoriu eliberat de teamă – rămâne o punte sigură întru echilibru lăuntric în tinerețe, maturitate și, poate – încă n-am experimentat! – în regresia finală. Firește, tabloul e complex, mulți dintre noi alegem munca drept ultim refugiu, ori muzica, rețelele de socializare, pescuitul emisiunilor TV cu fidela telecomandă, alcoolul etc., în timp ce literatura, istoria – să nu mai vorbim de filosofie – aparțin unui spațiu în descompunere lentă…

În ultimul material pomenisem de Ispășire, roman al scriitorului britanic Ian McEwan, apărut la Editura Polirom. Tocmai l-am isprăvit și, pentru că acțiunea mi-a revelat existența dintr-o perspectivă asupra căreia n-am prea îngăduit, voi încerca să învârtejesc câteva crâmpeie de gând… Înainte însă, țin să precizez că – dat fiind faptul că timpul sângerează mai abundent și, în consecință, nu zăbovesc prea mult într-o librărie pentru achiziționare de cărți –  aș fi ignorat volumul datorită imaginii siropoase de pe copertă – o tânără suavă și un militar meditativ –, care te duce cu gândul la o lectură pentru fetele de gimnaziu… Numele autorului,  pe care-l descoperisem parcurgând Amsterdam, roman recompensat cu Booker Prize, m-a convins însă că bunul cultural, despre care-am făcut vorbire, trebuie să-mi zâmbească din bibliotecă.  

Cartea, fără îndoială o capodoperă a începutului de secol XXI – publicată în anul 2001 – dezvăluie fragilitatea naturii umane atât în fața unei agresiuni sociale minore, cât și a unui cataclism social global. Pe de o parte, o simplă depoziție a unei fetițe, orbită de dansul himerelor, aruncă în penitenciar un tânăr sărac, dar cu un potențial intelectual remarcabil, frângându-i astfel aripile, iar pe de altă parte, intervine războiul, care, încă de la naștere, macină malefic, pe bandă rulantă, destinele oamenilor și nu numai…

Nu merg mai departe cu disecția, nu vreau să răpesc din bucuria cititului celor care acceptă o provocare spirituală. Parcurgând textul, nu putem să nu coborâm pe firul memoriei în existența noastră consumată. Ce observăm? În afară, poate, de similitudini, putem descoperi că fiecare interacțiune socială de care-am avut parte – de la o banală divergență până la osmoza spiritelor ori a trupurilor – ne-a modificat într-o anume măsură viitorul. (Uneori, însăși citirea unei cărți – recomandată de cineva, ori primită în dar – ne poate modifica traiectul existențial, mai ales dacă nu ne-am epuizat complet adolescența.) Totuși, nu durata interacțiunii este esețială, ci locul, clipa ambalată în suport emoțional, anturajul ne pot transforma irefutabil coordonatele vieții. Poți, de pildă, să muncești ani de zile într-un colectiv în care se dezbat – alături de elementele de suprafață care încastrează cotidianul – și probleme sociale, de geopolitică și culturale, dar influența pe care-o resimți, deși benefică, să fie domestică, fără modificări de substanță în propria-ți ființare.

Să rostogolim în plan ideatic alte forme de destin: un tânăr energic, cu spirit viu ajunge într-o vară oarecare la marea cea albastră cu a sa parteneră – căprioară rebelă, carismatică, cu sex-appeal… Zile amprentate ardent de pasiune. Timpul dilatat în aurul nisipului.  Sentimente ieșite din matcă până-n starea de plutire. Nimic nu putea tulbura chimia celor doi… Până-ntr-o zi, când – furați de surâsul unui chef picant – sunt momiți elegant de un cuplu de vestici, familiarizat cu jocuri erotice deșuchiate, și intră în logica schimbului de parteneri… Rezultatul? Una dintre noile relații s-a volatilizat în amurgul verii. Cealaltă a funcționat imediat, materializându-se apoi printr-o unire de destine. Astfel, toate personajele sunt proiectate, în urma unui joc al hazardului, într-o albie existențială nouă, imposibil de prognozat la debutul verii. Dar, important, toate și-au trăit liniștit ori pe muchie de cuțit viața până la adânci bătrâneți, doar dacă așa a vrut… prozatorul… 

… Mai introducem niscaiva probleme de conștiință, apoi un sos de divergențe pe fondul deosebirilor culturale și, printr-o simbioză a nucleelor narative distincte, e finalizată schița de roman… Tocmai în puterea de a ne oferi semințe ale devenirii umane și piste nebătătorite ale navigării existenței stă farmecul literaturii, iar un roman precum Ispășire are toate ingredientele pentru a genera – în cetatea truditorilor din zona de meșteșug a cuvintelor – un alt coctail literar răscolitor… Așadar, spectacolul trebuie să continue, după cum ne-a mărturisit inegalabilul Freddie Mercury…

Volumul lui Ian McEwan, cu o treaptă peste Amsterdam, dacă ar fi să-l ierarhizez l-aș pune alături de alte două capodopere ale literaturii britanice, ivite sub pana lui Aldous Huxley – Insula, metaforă robustă a societății palaneze ideale și replica sa, răsturnată în oglinda universului distopic, Minunata lume nouă… 

… Dacă măcar un cititor va parcurge un volum dintre cele evocate, înseamnă că acest text n-a fost așternut în zadar!