Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 5 (135), Mai 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Semiotică și articolele de presă

Primit pentru publicare: 19 Mai 2020
Autor: Al. Florin ȚENE, președinte al Ligii Scriitorilor Români
Publicat: 20 Mai  2020
© Al. Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Semiotică și articolele de presă

Înainte de a intra în analiza noastră, trebuie să subliniez sensul cuvântului semiotic și aplicațiunea lui Aceasta înseamnă gândire teoretică contemporană care studiază fenomenele și în special faptele de cultură ca sisteme de semnificare și procese de comunicare.Cercetarea articolelor de presă, reportaje, portrete, și analize, s-a oprit în decursul timpului fie asupra autorului, vezi Geo Bogza, văzut ca ființă socială ori ca reproducere a prezentului, uneori prin sondare abisală a subconștientului personal al autorului, fie asupra procesului de creație, pendulându-se  între critica cu aspect literar,  meditație filozofică și colecționarea de mărturii personale, fie asupra textului considerat  ca expresie a personalitățiii jurnalistului-reporter, sau ca dat obiectiv cu deplină semnificație în sine, fie asupra lectorului, privit și acesta, dintr-un punct psihologic sau sociologic.Problema esențială nu mai este azi a ziaristului, ci a articolului pe care l-a scris, și trebuie , prin urmare , să definim un nou spațiu de schimbări și reversibilitate. Evenimentele din societate oferă nu numai un obiect pentru subiectul articolului de presă, ci și un subiect pentru obiect. Efortul semiotic este concentrat, în cercetarea pe care o fac, asupra acestei relații dialectice, asupra raportului specific de comunicare și semificare dintre text și cititor, propunând o teorie a lecturii, deci a actului semiotic particularizat.Această limitare se datorește faptului că, în ziaristică, procesul de semioză, legătura instituită între un semnificant și un semnificat, se intersectează cu actul semiotic prin care- în alte sisteme de semne în mod exclusiv sau preponderent- este explorată o semioză.

De la început poate fi remarcată o deosebire fundamentală între funcționarea  sistemului de semne lingvistice și a celui poetic. Lectura unui text non-literar va întâlni  o semioză definitivată în mod preponderent sau absolut. Un text științific aceleași fapte unor cititori cu o instrucție corespunzătoare, în vreme ce poemul este altfel citit chiar de aceeași persoană în momente diferite.Textul științific poate fi translat, pe când poemul nu poate suporta modificări fără alterarea identității.Articolele jurnalistice  prezintă o identitată semnificativă a semnificanților și o semnificativă absență de identitate a semnificaților.De aici ireductibilitatea  textului literar, și al celui ziaristic, deoarece schimbând semnificația se schimbă mesajul trasmis, astfel concluzionez:semnificația se suprapune textului.

Limba română, asemenea altor limbii, ca sistem semiotic, are drept unități minimale semnele care o compun, dar, în cursul unor analize succesive, se descoperă că acestea sunt bazate pe un număr mult mai mic de elemente minimale, fără semnificație în sine, care, însă, fac posibilă proliferarea semnelor și, totodată, decodarea lo.Limba română nu poate fi descrisă numai ca sisteme de semne., Însă, ținându-se seama de structura lor internă, ele sunt cu totul altceva, și anume sisteme de figuri care servesc la constituirea semnelor.

Articolele de presă, la fel ca literatura, se adresează, prin intermediul văzului-corelat sinestezic cu auzul, sau invers- în egală măsură intelectului, cunoașterii și sensibilității.Semiotica denunță beotismul ruperii intelectului de sensibilitate în receptarea artei, lucru ce nu se întâmplă în jurnalism, moștenire a esteticii.

Competența semiotică a lecturii, capacitatea de a produce semioza-act
pretinsă de text, are două componente correlative modului operator al jurnalismului: conștiința jurnalistului și capacitatea acestuia de a reda adevărul în text.Sistemul este validat în sfera valorilor jurnalistice și ideilor trasmise. Convențiile, formă semiotică a semnificației, suportă, cum am arătat, modulări diacronice. Ele sunt percepute de fiecare dată într-un raport cu articolele în care au fost anterior manifestate, iar această capacitate relațională face parte din competența semiotică a cititorului. În termeni consacrați, e vorba de raportul dintre tradiție și inovație. Privat de moștenire jurnalistică, cititorul nu are acces la informația adusă de elementele inovatoare, ci se așează în fața unei dezordini pure.Discursul se întoarce spre codul dominant pentru a-l regrupa până la limita  perceprii unor diferențe.Uneoria acestea sunt atât de largi, încât pretind  serii intermediare pentru ale transforma  în informație  accesibilă prin acoperirea  golului dintre codul individual și cel socializat.

Orice întrebuințare dată produsuluijurnalistic, în afara apropierii specifice, se face prin transcodaje exterioare, operații artificiale ce diminuează sau anulează înțelesurile proprii.Aceste demersuri pot fi, totuși, deosebit de interesante pentru semiotician, care deslușește în proces individualitatea semnificațiilor jurnalistice. Modelul comunicării este o relație în scopul prezentării fără echivoc a raporturilor fundamentale dintre principalii factori ai relației semiotice verbale:emițătorul, pentru a se referi la un context pe care dorește să-l trasmită unui destinatar , se servește de un cod comun, cu ajutorul căruia elaborează un mesaj  trimis prin canal, contact. La nivelul fiecărui factor se realizează o funcție specifică:emotiveă, referențiaă[, conativeă, metalingvistică și fatică.

Semnificația articolului de presă este produs în continua devenire a dialecticii semiotice.

Semiotică și articolele de presă

Înainte de a intra în analiza noastră, trebuie să subliniez sensul cuvântului semiotic și aplicațiunea lui Aceasta înseamnă gândire teoretică contemporană care studiază fenomenele și în special faptele de cultură ca sisteme de semnificare și procese de comunicare.Cercetarea articolelor de presă, reportaje, portrete, și analize, s-a oprit în decursul timpului fie asupra autorului, vezi Geo Bogza, văzut ca ființă socială ori ca reproducere a prezentului, uneori prin sondare abisală a subconștientului personal al autorului, fie asupra procesului de creație, pendulându-se  între critica cu aspect literar,  meditație filozofică și colecționarea de mărturii personale, fie asupra textului considerat  ca expresie a personalitățiii jurnalistului-reporter, sau ca dat obiectiv cu deplină semnificație în sine, fie asupra lectorului, privit și acesta, dintr-un punct psihologic sau sociologic.Problema esențială nu mai este azi a ziaristului, ci a articolului pe care l-a scris, și trebuie , prin urmare , să definim un nou spațiu de schimbări și reversibilitate. Evenimentele din societate oferă nu numai un obiect pentru subiectul articolului de presă, ci și un subiect pentru obiect. Efortul semiotic este concentrat, în cercetarea pe care o fac, asupra acestei relații dialectice, asupra raportului specific de comunicare și semificare dintre text și cititor, propunând o teorie a lecturii, deci a actului semiotic particularizat.Această limitare se datorește faptului că, în ziaristică, procesul de semioză, legătura instituită între un semnificant și un semnificat, se intersectează cu actul semiotic prin care- în alte sisteme de semne în mod exclusiv sau preponderent- este explorată o semioză.

De la început poate fi remarcată o deosebire fundamentală între funcționarea  sistemului de semne lingvistice și a celui poetic. Lectura unui text non-literar va întâlni  o semioză definitivată în mod preponderent sau absolut. Un text științific aceleași fapte unor cititori cu o instrucție corespunzătoare, în vreme ce poemul este altfel citit chiar de aceeași persoană în momente diferite.Textul științific poate fi translat, pe când poemul nu poate suporta modificări fără alterarea identității.Articolele jurnalistice  prezintă o identitată semnificativă a semnificanților și o semnificativă absență de identitate a semnificaților.De aici ireductibilitatea  textului literar, și al celui ziaristic, deoarece schimbând semnificația se schimbă mesajul trasmis, astfel concluzionez:semnificația se suprapune textului.

Limba română, asemenea altor limbii, ca sistem semiotic, are drept unități minimale semnele care o compun, dar, în cursul unor analize succesive, se descoperă că acestea sunt bazate pe un număr mult mai mic de elemente minimale, fără semnificație în sine, care, însă, fac posibilă proliferarea semnelor și, totodată, decodarea lo.Limba română nu poate fi descrisă numai ca sisteme de semne., Însă, ținându-se seama de structura lor internă, ele sunt cu totul altceva, și anume sisteme de figuri care servesc la constituirea semnelor.

Articolele de presă, la fel ca literatura, se adresează, prin intermediul văzului-corelat sinestezic cu auzul, sau invers- în egală măsură intelectului, cunoașterii și sensibilității.Semiotica denunță beotismul ruperii intelectului de sensibilitate în receptarea artei, lucru ce nu se întâmplă în jurnalism, moștenire a esteticii.

Competența semiotică a lecturii, capacitatea de a produce semioza-act
pretinsă de text, are două componente correlative modului operator al jurnalismului: conștiința jurnalistului și capacitatea acestuia de a reda adevărul în text.Sistemul este validat în sfera valorilor jurnalistice și ideilor trasmise. Convențiile, formă semiotică a semnificației, suportă, cum am arătat, modulări diacronice. Ele sunt percepute de fiecare dată într-un raport cu articolele în care au fost anterior manifestate, iar această capacitate relațională face parte din competența semiotică a cititorului. În termeni consacrați, e vorba de raportul dintre tradiție și inovație. Privat de moștenire jurnalistică, cititorul nu are acces la informația adusă de elementele inovatoare, ci se așează în fața unei dezordini pure.Discursul se întoarce spre codul dominant pentru a-l regrupa până la limita  perceprii unor diferențe.Uneoria acestea sunt atât de largi, încât pretind  serii intermediare pentru ale transforma  în informație  accesibilă prin acoperirea  golului dintre codul individual și cel socializat.

Orice întrebuințare dată produsuluijurnalistic, în afara apropierii specifice, se face prin transcodaje exterioare, operații artificiale ce diminuează sau anulează înțelesurile proprii.Aceste demersuri pot fi, totuși, deosebit de interesante pentru semiotician, care deslușește în proces individualitatea semnificațiilor jurnalistice. Modelul comunicării este o relație în scopul prezentării fără echivoc a raporturilor fundamentale dintre principalii factori ai relației semiotice verbale:emițătorul, pentru a se referi la un context pe care dorește să-l trasmită unui destinatar , se servește de un cod comun, cu ajutorul căruia elaborează un mesaj  trimis prin canal, contact. La nivelul fiecărui factor se realizează o funcție specifică:emotiveă, referențiaă[, conativeă, metalingvistică și fatică.

Semnificația articolului de presă este produs în continua devenire a dialecticii semiotice.

Al.Florin Țene