Semne bune anul are

Semne bune anul are pentru poetul Ilie Ibănescu-Anemone. Încă din prima jumătate a lunii ianuarie i-a adus o nouă carte de versuri: ,,Invizibil” – Ed. Lidana din Suceava. În toiul verii acestui generos an, colegul și prietenul meu va mai scrie ceva: în Cartea vieții, el va consemna, alături de litere, și o cifră – 90. 

90 de ani nu e o cifră oarecare și nu tot omul reușește performanța de a o atinge, mai ales a o depși. În cazul lui Ilie Ibănescu-Anemone însă, lucrurile – cel puțin mie – mi se par limpezi și îmbucurătoare. Omul creator nu a făcut doar umbră pământului ci și lumină. Mai întâi, poetul spune cititorului ce nu este el: ,,Nu sunt cerb cu stea-n frunte, / Nici stăpân peste păduri.” Mai apoi își dezvăluie identitatea: ,,Intă, sunt iar călător – / Aripi am și pot să zbor (…) Eu trec fulger printre stele (…) Lupt cu forțele rebele, / Ies mereu învingător.”. Și a reușit, cu ajutorul condeiului, să-și împlinească visul suprem: ,,Din viață mi-am făcut altar.”

În prima poezie din volum, cea care îi dă și titlul, autorul declară din capul locului: ,,De mic căutam locuri ascunse / Să mă fac invizibil (…) Eu sunt șoimul învizibil, / Mă credeam copil teribil / Printre stele călătoare…” De aici renasc în memoria oricărui cititor imaginile copilăriei din jocul    De-a v-ați ascunselea. Numai că, în viziunea poetului, dimensiunile și substanța capătă alte valențe: ,,Universu-mi este drag, / El e visul vieții mele / Pe Pământ.” Și detaliază în continuare: ,,Sunt pasăre cu aripi de vis / Veșnic călător pe spațiul necuprins (…) Apar în zori și mă pierd în noapte.” Adică nu dispare, ci doar se ascunde, devine ,,omul invizibil” ce vrea să dezvăluie pământenilor ceea ce… ,,cu ochiul nu se vede” Căci, ,,Drum deschis rămâne visul, / Pentru omul invizibil, / Călător prin univers.”

Cine a avut șansa de a urmări de la începuturi demersul poetic al lui Ilie Ibănescu- Anemone nu se poate să nu fi băgat de seamă, printre altele, faptul că între spațiul terestru și cel celest imaginația scriitorului parcurge distanțele în concordanță cu eforturile omului de știință, stimulate de dorința pătrunderii și dezvăluirii tainelor Necunoscutului. Sugestive în acest sens sunt chiar titlurile cărților publicate până în prezent:  ,,Călător printre stele”, ,,Rădăcini astrale”, ,,Magul călător”, ,,Oamenii universului”, ,,Astral”, ,,Omul invizibil”. Dar nici celelalte – ,,Flacăra Unirii”, ,,Vocea mării”, ,,Lordul”, ,,Amurguri”, ,,Castelul albastru”, ,,Olimpienii” – nu fac abateri de la acest traseu, peste tot visul fiind ,,Flacăra prin Galaxii, / Care veșnic nu se stinge”.

Și sub raport tematic, volumul de față evidențiază faptul că în preocupările literare ale lui Ilie Ibănescu-Anemone continuitatea a dobândit girul permanenței.  Această trăsătură ajută substanțial eforturile neostentative ale autorului de a-și realiza un portret literar cât mai expresiv și cât mai argumentat susținut. ,,Trist și timid”, angajat într-o fantastică ,,Călătorie-n univers”, luând ,,Codrul”, ,,Florile grădinii”, ,,Izvorul”, ,,Steaua Țării”, ,,Mănăstirea Putna” și altele încă, ,,Într-o cupă”, poetul s-a dus să vadă cum ,,Ard depărtările”, apoi ,,Spre Everest”, ascultând cu evlavie o ,,Vioară cu sunet de stea”, în dese ,,Rânduri” ,,Privind stele”, amintindu-și de ,,Dăscălița școlii”, de ,,Copou”, de ,,Regina Maria”, cu ,,Vocea lui Decebal” în auz, înălțând ,,Odă Luceafărului”, îndreptându-se ,,Către Nicolae Labiș” și poposind la ,,Mănăstirea Putna” ,,Din dacic murmur”, în speranța dorită și meritată: ,,Cântec am să fiu și eu”.

Așa cum a mai procedat și în alte câteva rânduri, Ilie Ibănescu-Anemone continuă să dovedească cititorilor că alcătuirea lui scriitoricească nu este doar una care vibrează și produce emoții. Nu este numai metaforă. El privește și la modul rațional viața. Se străduie să-i pătrundă tainele și să tragă învățăminte. De unde rezultă nu doar o portretizare în ritm și în rimă a universului uman, dar și una în comprimate cu strai de maximă și cugetare.,,Nu e om care să nu iubească florile care se întrec în frumuseți unele cu altele”; ,,Lăutarii cântecului românesc uitați de istorie, ei cei dintâi au făcut slobod râsul, dar și plânsul în zilele de jale și intră în istorie prezenți în toate satele și orașele noastre”; Ștefan cel Mare, întâlnindu-se cu Daniil Sihastrul, ,,acesta spune că pe locul în care va zidi Mănăstirea Putna i s-a arătat în vis o ceată de îngeri cu făclii aprinse”; ,,Cântecele dulci pe strune vin din marile adâncuri și vor arde-n amurguri”; ,,Adevărul este că nu poți să câștigi tot timpul. Învață să câștigi elegant și să pierzi cu demnitate (…) învingătorul felicită întotdeauna pe cel învins”; ,,Fericirea există în legile lui Dumnezeu, iertarea este un medicament pentru viața spirituală interioară”; ,,Echilibru în toate – măsuri, un om care nu te judecă, te poate iubi cu adevărat”; ,,Meditația iertării – medicament pentru suflet, echilibrul este cheia păcii interioare”; ,,Frica trebuie înlocuită cu iubirea”; ,,Viața este o provocare permanentă…”; ,,Starea de conștiință, credința îți poate da putere de a trece peste momentele grele în viață”; ,,Bucură-te cât vezi soarele. Omul este ca roua care apare în zori și dispare la prima rază de soare”; ,,Pe pământ omul este un pasager care se naște pentru a muri, pe când Viața este Veșnică”; ,,Creștem ca iarba primăvara și pierim la prima brumă. Când îngerii vor fi stăpâni pe destinele noastre, atunci fiecare dintre noi va fi Fericit”.

Ilie, în speranța că voi prinde și eu toamna cu brumă purtând numărul 90, să încheiem, de pe acum, un pact. Dar nu unul de simplă alianță, ci de conștiință și de suflet. Tu să-mi oferi și atunci câte ceva de citit, eu să scriu despre cele scrise de tine. Amândoi să scoatem la vedere invizibilul! În rest, toate bune și la locul lor; sufletul cel bun și inima cea blajină…
––
 P.S. Prima copertă a acestei cărți îmi răscolește niște frumoase amintiri. În vara anului 1951, cu ocazia unei excursii organizată de Liceul Național din Iași, am ajuns și la Câmpulung Moldovenesc. De acolo, după un mers pe jos care a durat cam 3,5 ore, am ajuns pe Muntele Rarău, la Pietrele Doamnei. Pe piatra din stânga imaginii, am reușit să urc și eu…