Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Vârsta tinereții – Poezia

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143), Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Vârsta tinereții – Poezia

Primit pentru publicare:13 Nov. 2020
Autor: Vasile FILIP, Iași
Publicat: 14 Nov.  2020

© Vasile Filip, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

                            Vârsta tinereții – Poezia

  Ilie Ibănescu- Anemone mai are de făcut un pas și oleacă și devine nonagenar. Adică bătrân – bătrân. Această constatare e susținută de înscrisul de pe certificatul lui de naștere. Numai că acel înscris are în vedere doar numărul anilor, care se tipăresc pe trupul omului. Despre vârsta spiritului însă, altele sunt cele care pot depune mărturie. În cazul de față, Poezia, despre care se spune că ar fi o preocupare. Într-un fel, chiar este. Dar mai presus de toate, Poezia este o stare. Una pământean celestă ce menține pe creator în spațiul mirific al tinereții.

Cartea de versuri ,,Olimpienii” (cu o copertă admirabilă), semnată de Ilie Ibănescu-Anemone și apărută la Editura suceveană Lidana în această toamnă a anului 2020, care se dovedește puțin generoasă cu neamul românilor – ,,Peste tot se lasă ceață, / Satul nu mai are viață. / Drumurile sunt pustii, / Cade bruma peste vii” – este cea mai relevantă dovadă a tinereții fără bătrânețe. Autorul are resurse nebănuite pentru a susține un periplu istoric începând cu îndepărtata Antichitate și până în zilele de acum. În acest sens, titlul volumului este sugestiv, întregul cuprins fiind pus sub aureola unei lumi din care au izvorât toate fluviile culturii universale. Numele zeilor și ale unor personalități consemnate întru dăinuire în memoria omenirii sunt personaje și în poeziile autorului sucevean: Zeus – ,,Cea mai puternică divinitate” – Ahile, Apollo, Prometeu, Tezeu, Jupiter, Homer, Telemac și altele încă, cărora li se adaugă și cele ale neamului nostru – Decebal, Traian, Zamolxis, Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu, Constantin Brâncuși, George Enescu.

Incursiunea istorică îi oferă lui Ilie Ibănescu – Anemone și fericite ocazii de a hălădui prin Univers (al ideilor prefăcute în metafore, în primul rând), de unde transmite cititorilor propriile trăiri, convins fiind că acestea sunt părți ale ființei umane în general. Peste tot, poetul este însoțit de dorurile sale: ,,Dorul e nemărginit (…) Dorul arde, nu se stinge (…) Dorul trece și se duce”. Îi este dor de ,,steaua albastră”, de ,,râul albastru”, ,,de florile albastre”, de ,,câmpiile albastre”, mai ales de părinți și de satul natal: ,,Mi se face dor de țară, / De părinți și de prieteni”, țara fiind a ,,munților albaștri” și ,,Locul țării e între aștri”, într-o imagine primăvăratică – ,,Un giulgiu de albe flori / a îmbrăcat toată țara”. Mai mult decât atât: metaforicele zboruri astrale îl întăresc pe poet, care ,,Am putere să aduc / Cerul aproape de pământ”, pentru că ,,Trupul meu e ca o stâncă / Apele lovesc în ea, / Dar nu pot s-o sfarme încă” și ,,Eu sunt un vârf de lance”. De aici și îndemnul lăuntric: ,,Merg spre izvorul luminii / Fuga trec prin orizonturi”, precum piloții la avioane – ,,Aviatorii sunt îngeri în zbor / Vulturi albi care brăzdează Cerul”.

Prezentul este viu și în acest volum de versuri al lui Ilie Ibănescu-Anemone. Sub genericul ,,Trei cuvinte” –  ,,Credință, Neam și Țară” – autorul își mărturisește bucuriile (,,Viața-i un strop de rouă / cu rădăcină de lumină”, atâta timp cât deasupra se mai află un ,,Cer brăzdat cu trei culori”), dar și dezamăgirile, provocate de un timp potrivnic, în spatele căruia se ascund adevărații provocatori: cei care nu respectă legile țării, înalții demnitari adică, tăietorii de păduri, vânzătorii bunurilor naționale, importatorii de produse expirate etc. ,,Totu-i trist în lumea asta / Când nici cerul n-are stele”, ,,Sanie cu zurgălăi / Unde-or fi căiuții tăi?”, ,,Toaca sună până-n Cer, / S-au trezit din somn și sfinții”.

Autoritățile Statului Român dorm însă somn adânc și visează numai alegeri. Mereu în acțiune se află Zmeul – ,,ființă legendară în basmele / Românilor (…) care mai ,,Varsă foc pe gură, umblă cu o falcă / În cer și cu alta pe pământ”, dar care doar în basme ,,Este învins întotdeauna / De Făt-Frumos”. ,,Furii îmi iau din firul vieții, / Ghemul se face mai mic”.

În fața unor realități grav dăunătoare sănătății – trupești și spirituale – poporului român, poetul caută, și în unele cazuri găsești soluții salvatoare. ,,Sunt trist. Stau singur în fața / Cerului fără stele”; ,,Voi da cu săgeata-n nori / Ca să cadă ploaia / Să spele cu stropi de rouă / Rănile Pământului. / Să rodească o lume nouă, / Cum a fost la început”. Deocamdată însă, și lui, dar și nouă, cititorilor, nu ne rămâne decât alternativa plânsului: ,,Basarabie, apele tale / Plâng pentru tine (…) Pe trupul tău sângerând / Din oasele noastre / Zid de granit îți vom face…” Mai există, totuși, un dram de speranță: ,,Prin plâns și rugăciune, prin pocăință, / Vom primi iertare de la Dumnezeu”.

Da, prietene Ilie! Dumnezeu este bun și iertător. Dar noi, oamenii, cum suntem? Mă întreb și te întreb: oare cei care îi năpăstuiesc pe semenii lor fără apărare merită iertarea lui Dumnezeu și a noastră? Eu unul nu am nici un motiv să le-o acord. Ceea ce, recunosc, e doar o amăgire de care mă agăț ca de un colac de salvare…

Vasile Filip



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.623 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5