Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

„Semne pe piatra timpului” (fragment)

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.1 (145), Ianuarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Semne pe piatra timpului” (fragment)

Primit pentru publicare: 13 Ian. 2021
Autor: D.M GAFTONEANU, poet botoșănean
Publicat: 13 Ian. 2021
© D.M. Gaftoneanu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Semne pe piatra timpului” (fragment)

 …15 ianuarie 2021. Ziua Culturii Naționale, manifestare de anvergură ce ține seama de data  convențională a nașterii (Poetu)lui Mihai Eminescu. Se împlinesc 171 de ani de la nașterea Marelui Publicist Patriot, stâlpul culturii românești tradiționale, și 132 de ani de la prematura sa dispariție… 

Revenind printre pământenii comuni, (b)un prilej pentru un moment de reflecție și o scurtă privire retrospectivă de bilanț personal. Sunt 10 ani de la debutul meu ca modest scriitor cu un  premiu pentru grupaj de poezii satirico-umoristice în vers clasic și o diplomă de excelenţă la Festivalul Internaţional de literatură Mihai Eminescu Orşova, ediţia a XX-a, ianuarie 2011. De atunci, am tot căutat să progresez, desigur, pe cât a fost posibil, cu umor accentuez, fiind consistent ajutat (și) de atât de necesarul imbold al invidiei celor care au simțit că, poate, a(vea)m chemare pentru asta…

Personal, nu am cunoscut niciun alt om de cultură român mai denigrat și mai acuzat de câte-n lună și în stele decât marele Mihai Eminescu, cel care, în ultimii săi ani de viață, într-o precară stare materială și de sănătate, i se confesa cu amărăciune și cu resemnare unui cunoscut că prietenii vremurilor bune l-au uitat de mult, dar, adversarii politici au rămas statornici și nu i-au iertat combativitatea gazetărească de pe baricadele oficiosului Partidului Conservator Timpul”.  „Folosul meu, după atâta muncă, e că sunt stricat cu toată lumea…” îi scria și Veronicăi Micle…

Într-o propoziție concentrată la maximum, îmi permit să adaug cu malițiozitate că, foarte probabil, adevăratul măr al discordiei, nici uriașa sa personalitate ca autentic om de cultură implicat activ în promovarea meritocrației în adevăratul sens al cuvântului, a valorilor tradiționale ale neamului și a patriotismului românesc, nu i-o puteau ierta mulți dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape. 

Dacă Marelui Poet și Publicist, etern căutător și șlefuitor al cuvântului ce exprimă adevărul,  cel căruia îi datorăm îmbogăţirea şi actualizarea vocabularului românesc, i s-au aruncat de-a valma de către unii și alții un noian de vorbe nemeritate, atunci la ce ne putem aștepta noi, anonimii săi epigoni?
…………………………………………………………………………………………………
Un cadou inedit, o surpriză foarte plăcută de la d-l profesor Constantin Cojocariu din Corni, cel care, știind de căutările mele, mi-a sesizat că pe Monumentul Eroilor ridicat în 1940 la inițiativa unor foști dascăli, pe aliniamentul din dreapta sus, apare numele (sergentu)lui Teodor/Toader Gaftonean(u), născut la 1893 (pe extrasul de stare civilă, fiul lui Gheorghe, 27 ani, și al Elisabetei, 26 de ani, martor Ion Gaftoneanu, 62 ani (67?), tatăl bunicului meu patern), văr drept cu tatăl meu  și decedat în primul război mondial. Acest lucru îmi confirmă încă o dată, dacă mai era nevoie, corectitudinea documentării din volumul meu Nașterea, renașterea și stingerea unei legende”. 

…Linia genealogică: Străbunicul meu patern, regăsit ca paracliser la bisericuța de la Ipotești/Cătămărești, în intervalul anilor 1868-1894, Ion Murariu-Gaftoneanu (a trăit între1826-1917), fiul lui Dumitru Murariu și al (H)aretei, călugărită apoi la Schitu Agafton, iar Dumitru, morar de meserie, conform detaliilor unei străvechi povestiri de familie confirmate, mezinul fraților (morari) ai Paraschivei-> Gheorghe Gaftoneanu-> Teodor Gaftoneanu->Natalița & Gheorghe Munteanu, mort/dispărut pe front la Odesa-> Costache Munteanu, zis ,,Mitruc” & Sofica Todirișcă -> Dorel și fratele lui, Constantin / Titi (alți doi frați nu mai sunt în viață) -> Bianca, Bogdan-Marian și Ioana…

Natali(ț)a, născută la 25 februarie 1913 la Corni (m. 14 sept. 1970), bună prietenă cu mama mea, era fiica lui Toader-Teodor și a Elenei Gaftoneanu (n. Gheorghe Vărvăruc). Tatăl ei, Toader, a decedat în primul război, iar soțul, Gheorghe, în cel de-al doilea, așa ni se povestea…

Ghe. Muntean(u), soțul Nataliței, după confirmarea cuiva din familie, pare să fi fost cel de la poziția 6422, născut la 1911, pe lista cu numele a 10.724 de prizonieri români decedați între anii 1941-1956  în lagărele NKVD și publicată în 2019.

…După cum spunea căpitanul veteran de la 1877 și inginerul Matei Eminovici/Eminescu, cazacul/muscalul Alexa Donțu, bunicul mamei sale Rareșa (Raluca), se așezase pe malul Siretului, nu departe de satul Sarafinești, într-un loc numit și a(stă)zi Vadul Donțului, și trăia țărănește cu o menajeră, Catrina, fata țăranului Ion Brehuescu. 

Acolo, catagrafia 1772-74 îi menționează numele, la fel și cea din 1820, în Bursuceniul din perimetrul localităților Brehuiești-Corni-Stamate-Bănești-Sarafinești, în apropiere de tarlaua „La Cotu’ Donț”, unde era vatra veche a satului meu natal din comuna Brehuieștilor de odinioară, cu bisericuța din lemn  „Sf. Parascheva”, și acesta mutat mai sus, pe locul de amplasament actual, pe moșia familiei Balș de la Dumbrăveni, datorită inundațiilor apelor Siretului de pe la începutul secolului al XIX-lea. Piatra tombală a bunicii materne a Poetului Eminescu, pe care sunt păstrate cuvintele stolnicului Vasile Iurașcu, descoperită în 1958 la Bănești de I.D. Marin, este adăpostită acum de bisericuța din lemn „Sf. Nicolae”.

Matei Eminescu vorbește puțin despre străbunicul lui, Donțu, și afirmă că acesta locuia „în apropierea Sarafineștiului” și nu punctual în satul Bursuceni, lucru pe care îl pun pe seama a cel puțin trei factori: era vorba de vatra veche a satului medieval Bursuceni pe aproape de Corni, nu putem vorbi de o organizare administrativă strictă a localităților Moldovei pe la 1800, apoi, foarte probabil, Sarafineștiul (tarafurile, lemnul de foc și horele cu fete frumoase!) și   va fi fost ceva mai vizibil, mai consistent ca populație și mai cunoscut decât Bursuceniul (între timp, mutat în amonte, pe terasele dealurilor de la Heleşteu şi Izvoară) în vremea copilăriei (mezinu)lui Matei, atunci când va fi auzit istorioara despre străbunicul său cu origini slave. 

Denumirea satului are, foarte probabil, legătură cu zona Bursucăriei, cu dealul și cu pârâul cu același nume, repere venite din negurile preistoriei, nouă, copiilor ni se vorbea despre o înșiruire lungă de bordeie mai răsărite pe malul râului cu moldoveni, ruși și romi robi. 

La fel, rețin crâmpeie pline de cuvinte de origine slavă din povestirile unchilor mei reluate după cele ale străbunicului Ion despre neamul lui străvechi în care apăreau numele (preotu)lui Nicolae Cucoranul, înecat într-o fântână la Cătămărești, cel al lui Costache Gaftoneanu din Botoșani, cel al frumoasei nepoate Ileana (mama lui Ilie-Mihail I. Lăzăreanu?), numele preotului Nicolae Kanano-Hackman venit de la Ipotești la Bursuceni, registrele dispărute, schimbarea numelui neamului nostru din Murariu în Gaftoneanu, împroprietărirea de pe la reforma lui Cuza pe două nume de Ion Murariu, suma foarte mare de bani, moștenire sau ce va fi fost, pe care a primit-o (niciodată nu a spus pentru ce) de la „cineva de-ai lui”(?) și de la care i s-a destrămat familia cu Ruxandra lui Simion Șalgău, străbunica mea, cele două gemene Paraschiva și Maria, care purtau numele bunicilor dinspre tată și mamă…

Grupul de ruși, printre care şi acel cazac venit de la Don, își avea sălașul în crângurile de pe malul stâng al Siretului și pe platourile restrânse (pe care le-am străbătut deseori și unde erau locuri de pășunat pentru cai și oi sau livezi) dintre cele două localități de astăzi, Bursuceni și Sarafinești, despărțite de câțiva kilometri buni, cam prin drept la Stamate/Bănești, orientativ… 

Dacă cercetătorul Pavel Țugui ar fi locuit de mic copil în zona respectivă, așa ca mine (un modest pasionat de opera și biografia eminesciană), cum dumnealui (un mare om de cultură!) avea toate ingredientele necesare, admit că ar fi dezlegat cu ușurință chestiunile existenței, identificării și încrengăturilor de neam ale descendenților străbunicului matern al Poetului, acel oștean, posibil descendent cu rang nobiliar, ajuns din stepele Răsăritului tocmai în Moldova.

Ca să le răspund și celor mai puțin informați și predispuși, poate, la ironii ieftine, nu revendic nicio legătură de rudenie cu nimeni, ar fi și culmea, după vreo patru generații trecute, conform binecunoscutului aforism care spune că oamenii inteligenți, cu un intelect superior, discută despre idei, cei medii despre evenimente, iar mediocrii despre semenii lor.
……………………………………………………………………………………………………………………………
Din pură curiozitate, dar, și din respect pentru memoria celor de dinaintea mea, mi-am urmărit traseul genealogic la reconstituirea pe linie paternă și maternă până (pe) la al șaptelea neam în spate, zona Cotului Donului și vecinătatea Cernăuților dinainte de începutul sec. al XIX-lea fiind, foarte probabil, locurile de pe unde au migrat Alexa(ndru), rusul și Fodor,  foști oșteni, cu tot cu familiile lor, primul, dezertor/refugiat, al doilea, demobilizat/rezervist, se pare, primii noștri înaintași (re)cunoscuți. Dacă pe filiera paternă am tot explicat ceea ce știam din puținele detalii ale unei străvechi povestiri de familie confirmate de documente, pe linie maternă, reconstituirea aspectelor esenţiale din viaţa familiei a fost și mai dificilă, cu greu am găsit date disparate cu numele celor de dinainte, generaţiile, înrudirile, ocupația, situaţia materială, confesiunea, educaţia. În privinţa numelui de familie Fodor, lingviştii sunt de părere că patronimicul provine din termenul maghiar fodor, tradus creţ, Creţul, o persoană cu păr ondulat. Trăsătura fizică a dus prin dialog la un apelativ care s-a transformat în numele de familie Fodor, mai consistent în Transilvania. Referitor la originea etnică, nu am vreo informaţie sau sugestie din registre, dar, întrucât Cernăuțiul a fost un spațiu străvechi moldovenesc atestat încă de pe vremea lui Alexandru cel Bun, la fel de bine, Fodor putea fi un derivat al numelui Tudor, „darul lui Dumnezeu”, și, deoarece teritoriul a  trecut vremelnic prin imperiul rusesc în continuă expansiune către vest, e posibil să fi intrat și pe filiera slavă, din F(e)odor. Deși patronimicul oficial indică apartenenţa la elementul maghiar, cel mai probabil ascunde o sorginte românească integrată specificului zonal. 

Legat de numele Fodor, mi-a rămas o vagă amintire despre localitatea Storojineț-Cernăuți, pomenită adesea de către familia de învățători Teodorescu din sat și de către rudele mele. Întrucât împrejurul Cernăuților, la catagrafia din 1772-74 am tot găsit  numele Fodor: Fodor ciobotar, Fodor, morariu, Fodor, rus, Fodor Mraciuc, Fodor Hatman, Fodor, butnar, Fodor, crâșmar, Fodor, cojocariul, Fodor Târnovii, Fodor Ignat, Fodor Fote, asta demonstrează că ai noștri nu băteau ei câmpii când spuneau că primii fodoreni au fost săteni transferați din zone cu majoritari ucraineni la frontiera de vest a Imperiului rus cu Imperiul austriac.

Rețin pe cineva Volcinschi (numele de pe crucile din piatră de la Călinești-Cuparencu) din comuna care înglobează satul Bursuceni, Verești, pe numele lui, Viorel, decedat acum vreo 50 de ani, așa mi s-a spus, în urma unui tragic accident de muncă petrecut la Topitoria de In, a cărui văduvă se căsătorise apoi cu cineva Meșinschi care lucra la poștă.  Dacă acest Volcinschi va fi fost vreun descendent la a nu mai știu câta spiță a familiilor Volcinschi, boierii de odinioară, așa cum se spunea, nu mi-am putut forma o idee.

…Ioan, cavaler de Volcinschi (doctor în medicină și chirurgie, mare proprietar, colaborator al societăților politice „Arboroasa” și „Concordia”, membru în Dieta ducatului Bucovinei. La Castelul Volcinschi din Budineț (Storojineț) s-au ținut consilii ale protagoniștilor unirii. (Wikipedia)

     La 1820, pe moșia de la Dumbrăveni a vistiernicului Alecu Balș, în satul în care am copilărit,  Bursuceni, conform Catagrafiei Vistieriei Moldovei (1820-1845), ținutul Botoșani, partea I, pag. 140,  figurau Luca sîn (fiu) Fodor, Vasile Fodor, Ion sîn (fiu) Fodor, unul dintre aceștia fiind, probabil, ascendent bunicului meu matern Costache al lui Ion Alecu Fodor, născut în 1896, precum și un sătean cu numele de Neculai zăt (ginere) Fodoroa(i)e.

Pe lângă cei cu numele de Fodor, aduși să colonizeze moșia boierilor Balș de la Dumbrăveni- apropiați de Curtea Împăratului Rusiei țariste, cel de Botezatu, tot pe linie maternă, așa cum am găsit, pare a fi al unor conaționali de altă etnie refugiați din spațiul slav și asimilați în Moldova medievală, iar sufixul numelui de familie patern „-eanu” atașat denumirii zonei localității Schitu (A)gafton, ca așezare tradițională românească, nu prea pare să lase loc altor interpretări, informația moștenită precum că toți gaftonenii suntem de aceeași sorginte, spiță unică, pare a fi confirmată de arhive. Legăturile de alianță ale înaintașilor noștri din familiile Murariu (redenumite Gaftoneanu)-Fodor cu familiile Blaga, Rusnac, Ciornei, Negru, Must(i)ață, Știrbu, Morcov, Sandu, Cojocaru, Șalgău, Pascaru, Ciocoiu, Onofrei, Gavriliuc, Luca, Bernat, mai puțin Ivan, Rusu, ne erau arhicunoscute, au o anume explicație și nu e nimic de mirare  că mai toate vechile familii din sat erau înrudite între ele. 

…Să afli în premieră absolută lucruri noi despre familia Poetului, dar, și altele, legate de propria familie, sincer, și-ar putea dori cineva mai mult decât atât? Vivat!
…………………………………………………………………………………………………………………………………………
Una dintre cele mai frumoase amintiri personale este evenimentul de atitudine culturală pe formatul unui pseudocurent literar neoromantic cu aluzie umoristică la Revoluția franceză, „STEAUA NORDULUI”, transfigurare poetică a „Luceafărului” eminescian, cu medalia din metal prețios Ag/Au personalizată, imnul „Steaua Nordului” și un original afiș „Gazeta din vitrină”.

Reuniunile s-au desfășurat sub semnul sintagmei „Literatura sănătoasă și cultura autentică” și al lozincii „Demnitate, Muncă, Generozitate”, iar criteriile de selecție a invitaților: „…Conduita exemplară,/ Truda- punem clar accentul,/ Dărnicia legendară-/ Peste astea trei, talentul!” versus „…Conduita- de grămadă,/ Truda dusă-n derizoriu,/ Dărnicia de paradă/ Și talentul iluzoriu!”

Cele patru ediții ale evenimentului „STEAUA NORDULUI”  vor fi incluse într-un film(uleț) documentar legat de rezumatul cercetărilor mele în arhive.

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.660 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5