Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Și cu asta, cu ce m-am ales, haitele de câini, haite rămân!

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 09 Mai 2018
Autor Ion N. OPREA, Membru Fondator de Onoare al Rev. Luceafărul
Publicat: 09 Mai 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

Și cu asta, cu ce m-am ales, haitele de câini, haite rămân!

Domnilor, Al. Fl. Țene și Ion Istrate…

 

Presa, ”câinele de pază” a democrației – sau unele „haite de câini” care mușcă democrația” a scris Al. Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor Români, membru al Academiei Americano-Române de Cultură și Știință, eseul cu titlul citat, publicat în Luceafărul din 8 mai 2018, pornindu-și demersul de la presa începutului nostru ziaristic în Moldova, de la Albina Românească a lui Gheorghe Asachi din 1829 – eu zic era bine dacă o lua  de la I. Schintilă din 1811, cum am menționat în „Bucovina în presa vremii”, Ed. PIM, Iași, 2008 – care după 1989, a cunoscut un avânt deosebit, când a dobândit drept stemă sintagma utilă –„câinele de pază al democrației”.

În sprijinul susținerilor autorului, redacția, editorul Ion Istrate, după practica și obiceiul locului, alătură cinci alte „articole asemănătoare”, printre care și pe cel semnat de mine și publicat în Luceafărul la 14 decembrie 2015: „Am trăit să o văd și pe asta. După 25 de ani a apărut revista Uniunii Ziariștilor Profesioniști, a „neprofesioniștilor” din România”, articol în care nu numai că salutam  evenimentul, dar îmi exprimam și optimismul, deși întrebător: „Nasc speranțele unui membru UZP cu o carieră de cinci decenii în presă și necuprins încă în categoria profesioniștilor: cine îl ajută?”

In cuprins, după ce făceam istoricul presei organizate și arătam că și astăzi scriu și public frecvent la vreo 20 de publicații,  reveneam și subliniam, „dar eu nu figurez nicăieri ca membru al ziariștilor profesioniști, alții mult mai tineri și fără activitate efectivă, da.”

De ce țineam la realitatea scriptică, de fapt și de drept, explicam în fraza de încheiere: „UZP având același Statut juridic ca și USR, Uniunea Scriitorilor din România, o grupare tot sindicală, după apariția legitimei lor reviste și obiectivele care și le-a propus, sperăm să facă mai mult, în primul rând să ne adune, unde sunt mulți puterea crește, poate și competențele! Uniunea Scriitorilor acordă membrilor săi, în anumite condiții, nu numai unele avantaje materiale, ci chiar și calitatea de scriitor-post-mortem (vezi revista Novăceanul nr. 28, Novaci-Gorj,  din 24 decembrie 2015, p.4), calitate și drepturi  pentru care se luptă nu numai subsemnatul”.

Articolul meu a fost publicat și în alte reviste, mă așteptam ca noii aleși să-și caute veteranii, să le strângă mâna, să se simtă onorați că îi mai însoțim, să ne  întrebe ceva, dar, iată, au trecut doi ani și jumătate, mi-am sărbătorit cel de-al 86 an de la naștere, dar nimeni de la centru sau de la județ, care cred că-s UZP, nu mi-a dat nici bună-ziua, dar mite îndemnizația, ca să-mi scriu mai departe cărțile, să scriu la jurnal, ca și prietenul de la Cluj că în România, încă, haitele de câini, dacă nu fac mai mult, calcă  până și speranțele nonagenarilor.

Și, atunci, chiar, domnilor Al. Florin Țene și Ion Istrate, cu ce m-am ales, dacă am scris, pe timpul împușcatului măcar era obligația „să se răspundă la scrisorile oamenilor muncii”, lucru pe care, se vede, l-au uitat jurnaliștii de la UZP, s-au modernizat ca și cei din eseul, de unde am pornit.

„Dacă ar trăi I.  Schintilă de la 1811, poate, i-ar întreba, de ce?, iar eu aș adăuga: v-ați pus câinii pe noi, dresați, s-o facă pe indiferenții? Ințelepții, fie și dintre jurnaliști spun:dacă nu-i aveți pe bătrâni, cumpărați-i!

                                                                       



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. marin ifrim spune:

    Stimate domnule Ion. N. Oprea,niciodată nu e prea târziu. Eu, ca ”titular” de breslă îmi simt praful de pe tobă. Dumneavoastră sunteți altceva. Am făcut ”gazetărie”, publicistică, în condiții grele. Vă admir! Nu vă așteptați la onoruri administrative. Eu sunt ”interzis” în microtârgul meu. Pentru că nu fac parte din limitele lor. Cu plecăciune, Marin Ifrim

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5