Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 9 (129), August 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

ȘI EU AM FOST, MAI ÎNTÂI, NORMALIST

Primit pentru publicare: 23 Sept. 2019
Autor:  Gheorghe BURAC, redactor al Revistei Luceafărul
Cenaclul DinOgor
Publicat: 23 Sept. 2019
© Gheorghe Burac, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Prezența la prima sesiune a examenului de admitere la Școala Pedagogică de Băieți din Șendriceni, în vara anului 1949, a constituit primul meu contact cu acea „vatră luminoasă” care, după 4 ani, avea să îmi certifice o onorantă și râvnită carieră profesională, de durata unei jumătăți de secol, încercată de numeroase vicisitudini. Urmele războiului încă nu se șterseseră, iar nevoia de învățători devenise și mai stringentă în multe localități din această parte de țară, în sate, mai ales, drept consecință a pierderii multor învățători tineri pe front, dar și a efectelor Legii Învățământului din 2 august 1948, a cărei prioritate era cuprinderea în școli a tuturor copiilor de vârstă școlară, înfăptuită, realmente, pentru prima dată în istoria învățământului românesc, în pofida lipsei localurilor școlare și a sărăciei generalizate.

Au trecut de atunci 70 de ani, timp care mi-a dat certitudinea că, totuși, n-am greșit în alegerea profesiei pe care o aveam încă de mic în dorințe. Ca argumente, și acum îmi stăruie în amintiri noblețea misiunii omului de la catedră, bogăția spirituală a tinerelor generații și frumusețea din ochii lor, exuberanța și diversele forme de manifestare a trăirilor interioare ale copilăriei în procesul activităților școlare, diferitele parteneriate, cele cu părinții, în primul rând, și cu alte școli. Au contat în opțiunile mele din anii alegerii profesiei și modelele pe care le aveam din abundență în personalitatea fiecărui învățător din școala satului meu și nu numai, unii fiind în mod frecvent oaspeții și consilierii noștri, cu prioritate descoperindu-i și orientându-i pe elevii din clasele terminale cu aptitudini didactice tot către Școala Normală de la Șendriceni, ai cărei produși erau și ei: Buhăceanu D. Constantin, promoția 1924 și Ambros T. Aurel, promoția 1934, învățători la școala din Sârbi, Ficiuc Visarion, Lebădă P. Alexandru și Holic P. Ioan din Vlăsinești, Cricleviț Alexandru, Trufin Constantin și încă alții, ale căror îndemnuri au avut ecou și mai târziu în școlile din zona fostului raion Săveni, devenite și menținându-se până către sfârșitul anilor 2000 „pepiniere” pentru liceele și institutele pedagogice din Botoșani și Suceava.

Între promotorii acestor orientări programate în evoluția școlii de masă din nordul Moldovei, în ultima sută de ani, au fost înrolate „in corpore” cele 32 de promoții de la Șendriceni, cu toți cei 1010 absolvenți, în care se include și promoția mea, 1953, cu 34 de absolvenți, între aceștia strălucind cu puterea marilor aștri viitorul academician, istoric și om de cultură de anvergură universală, prețuit, deopotrivă, în țară și peste hotare, academicianul ALEXANDRU ZUB.

Ca elev și coleg, cu toții îl admiram pentru exemplaritatea sa, pentru ținuta sa mereu îngrijită, pentru sinceritatea și acuratețea sufletească, dar mai ales pentru amabilitatea pe care o manifesta față de noi și căruia înșiși profesorii îi acordau o atenție specială. (Își dădeau seama că înăuntrul acelui chip simpatic, sub toate aspectele, lucrează germenii savantului de mai târziu.)

A fost elevul strălucit, cum n-a fost altul în toată durata existenței școlii de la Șendriceni, șeful promoției 1953, cu diplomă de merit, al cărui nume a rămas emblematic pentru acea prestigioasă instituție de învățământ care este astăzi sărbătorită la centenar.

Mulți absolvenți ai acestei școli și-au continuat studiile în învățământul superior, în facultăți cu profil didactic, ajungând profesori cu înaltă calificare, care au făcut sau mai fac cinste învățământului; alții s-au reprofilat preferând domenii precum: ingineria, sănătatea, dreptul, armata, cercetarea sau informatica, pentru care și-au re-/descoperit pasiuni sau interese.

Nici eu nu m-am oprit  la nivelul conferit de școala normală, fără să trădez învățământul; dimpotrivă, pe temeliile solide pe care mi le-a durat aceasta, mi-am clădit noul statut de profesor de limba și literatura română dobândit în alți 5 ani de învățătură la Facultatea de Filologie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Am promovat apoi gradele didactice II și I, mi-am perfecționat pregătirea profesională recunoscută în practica de la catedră, la nivelul colectivului metodic din școală, al cercului pedagogic și al Inspectoratului Școlar, organisme cu al căror acord am îndeplinit, timp de aproape două decenii, responsabilitățile de șef al cercurilor pedagogice L. ROMÂNĂ și DIRECTORI DE ȘCOLI din centrul metodic Săveni, metodist abilitat să efectueze inspecții speciale pentru definitivat și gradul II, drept recompense atribuindu-mi-se numeroase diplome și distincții, iar la împlinirea vârstei de 75 de ani, acordându-i-se Școlii din Vlăsinești numele meu, PROF. GHEORGHE BURAC.

În acest demers și cu alte prilejuri, școala și autoritățile locale, în colaborare cu diferite instituții și personalități culturale județene, au invocat și alte merite majore ale mele, începând cu cele afirmate pe tărâmul învățământului, cu deosebire în cei 21 de ani când am îndeplinit funcția de director coordonator al unităților școlare din comună și continuând cu susținerea construcțiilor de localuri de școli în toate cele 3 sate din comuna, proiectarea și contribuția hotărâtoare la edificarea monumentului eroilor din Vlăsinești, inițierea și organizarea unor manifestări de amploare cum au fost VLĂSINEȘTI – 550 și VLĂSINEȘTI –560, publicarea a 9 cărți monografice de inspirație locală (Monografia comunei Vlăsinești, vol. I și II, Biserica ADORMIREA MAICII DOMNULUI. Privire monografică, Comuna Vlăsinești. Școala-150, Nunta de aur la Vlăsinești, Vlăsinești, un crâmpei din România eroică, publicistică – Lumini ce nu se sting… Și asa mai departe și Raportul de seară), la unele dintre aceavând  și colaboratori, iar din partea Primăriei, susținere financiară pentru editare și o exemplară organizare a lansării fiecărui volum.

Mi-am permis să vă împărtășesc, fără modestie, o parte din faptele mele, om al școlii format la aceeași vatră de lumină, contemporan cu mulți dintre dvs., cu mulțumiri din toată inima adresate bunului Dumnezeu pentru vrednicia pe care mi-a dăruit-o și cu suprema admirație și tot respectul pentru distinșii inițiatori și organizatori ai superbului eveniment, CENTERNARUL ȘCOLII NORMALE DE LA ȘENDRICENI, 11 OCTOMBRIE 2019; tuturor urări de sănătate deplină și MULȚI ANI cu gânduri frumoase și spor în toate cele bune!

Sept. 2019
Vlăsinești – Botoșani