Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Şi oamenii-oameni de la mici ameţeli, stări de pandemie, la puţină sau mai multă nebunie… Edgar Allan Poe, 1809-1849, scriitor american, poet      

Şi oamenii-oameni de la mici ameţeli, stări de pandemie, la puţină sau mai multă nebunie…
                         Edgar Allan Poe, 1809-1849, scriitor american, poet      

                                                                        

            Edgar Allan Poe, născut la 19 ianuarie 1809, decedat  la 7 octombrie 1849, a fost poet, romancier, nuvelist şi critic literar, deşi n-a trăit mult, este considerat creatorul genului de proză scurtă, care astăzi, pentru lipsă  de timp disponibil ori din economie pentru lectură, mai bine zis lene  şi risipă  de ce este folositor minţii şi sufletului, povestiri şi povestioare, ficţiuni ştiinţifico-fantastice, este foarte căutat, mai cu seamă pentru  antologii.  De aici şi explicaţiile  vieţii pe care a trăit-o, o viaţă de boem, trai în mizerie, cu opium şi alcool, care, dealtfel, i-au sugerat temele relatărilor sale. Şi, cu toate acestea, au scris şi spun confraţii, „în cei patruzeci de ani ai unei vieți halucinante, scriitorul a izbutit să publice multe volume de versuri, de proză, estetică și teorie literară, făcând dovada unei forțe de creație extraordinare”. . .

                                             Virginia Clemm

  În 1833 înregistrează primul succes cu povestirea Manuscris găsit într-o sticlă, –  iată, doamna Rodica Lăzărescu, Saeculum 3-4,  2020, p.1, manuscrisul ascuns în sticlă se practică, într-adevăr,  demult  – cu care câştigă concursul organizat de revista Baltimore Saturday Visiter, se stabileşte aici şi după ce se căsătoreşte în 1836 cu verişoara lui. Virginia Clemm, devine redactor principal al revistei Southern Literary Messenger, dar pierde postul din cauza exceselor alcoolice. Apariţia romanului Aventurile lui Arthur Pym atrage atenţia publicului şi criticii literare, revistele îl cheamă,şi-i  publică articole, povestiri, eseuri,care îi aduc reputaţie. În 1839 îi apar în două volume un ciclu de nuvele „Povestiri ale Grotescului și Arabescului” (Tales of the Grotesque and Arabesque), apreciate de public dar fără succes material. În ianuarie 1845 publică în revista New York Evening Mirror celebrul poem Corbul, care a provocat o adevărată  senzație. Îmbolnăvirea și moartea soției sale Virginia în 1847 îi accentuează însă abuzul de băuturi alcoolice, Poe duce o existență tot mai dezorganizată, care îi precipită ruina fizică și spirituală. Hotărât să se recăsătorească, îmbibat cu opiu și alcool, a plecat să-și aducă fosta soacră la nuntă, dar nu a mai ajuns la destinație. După o dispariție de câteva zile, este găsit în ziua de 3 octombrie 1849 căzut pe un trotuar în oraşul Baltimore în stare de confuzie mintală. Moare patru zile mai târziu într-un spital din Baltimore, la 7 octombrie 1849, cauza morții – ca într-o poveste de suspans de E.A. Poe a fost rabia, turbarea.

                   Pe net îi scriu fetele şi astăzi:

într-o lume intermediară între cer și pământ
să port coroniță din flori de câmp când intru în patul lui
cuvintele toate să tremure din temelii

pe trupul meu de marmură scrie in memoriam
pielea strălucește mai mult ca o piatră funerară
în bătaia iubirii tale

sunt doar iubita ta dintr-o viață oarecare
îmi dau jos versurile de lapte în plină zi
halucinant de goală, fluidă-n fața ta

pe un pământ orb și greu și plin de case friguroase
în care nu voi dormi niciodată

semeni zdrobitor de mult cu mama ta
când răsare soarele de sub sânii mei
asta nu schimbă cu nimic cele zece porunci

îmi pipăi aripile să mă asigur că sunt la locul lor
cuminți, acolo în imaginația mea

aș fi vrut să fiu iubita lui Allan Poe dimineața devreme
când stoluri de poeme ca niște vulturi pleșuvi
trec peste București și ciugulesc din stârvurile
căzute din noi peste noapte

sunt o ființă hibridă într-o lumea intermediară
între mine și tine, eu niciodată nu știu cine mai sunt

îți mut inima de la stânga la dreapta
ori de câte ori e nevoie să redevenim copii

               Romanul Aventurile lui Gordon Pym, povestirile Prăbuşirea Casei Usher, cărăbuşul de aur, Pisica neagră, Balerca de Amontilado sunt doar câteva din pesele lui care cu viziunea transmisă dau valoare proiecţiilor, din păcate, maladive, ale lumii pe care o zugrăveşte, transpunându-ne. Descoperit şi de ai noştri, după ce întâietatea o  avuseseră  francezii prin poetul Charles Baudelaire, este tradus de Veronica Micle, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, cu impact asupra succesorilor. Creator al primului detectiv din istoria literaturii universale, prin C. Auguste Dupin, eroul ciclului cu cele trei povestiri din care în relief au fost scoase Crimele din Rue Morgue şi Scrisoarea furată,  aceasta fiind acuzată că este titlul la O scrisoare pierdută, operă a lui Caragiale, nu numai ele, ci tot ce este în volumul Prăbuşirea casei  Usher, şi mai ales Masca Morţii Roşii sau Puţul şi pendula au influenţă şi se regăsesc ca subiect în proza romantică de moment.

           Cât priveşte lirica sa,întrucâtva umbrită de ceea ce am întâlnit în povestirile sale, poeme precum Annabel Lee, Corbul ori Ulalume (criticul Vladimir Străinu îl considera o cantilenă funebră ce evoca „marșul hipnotic sub pătrarul lunei, către neașteptatul mormânt al Ulalumei”, sugerând atracția necrofilă exercitată de ideea morții asupra sensibilității sale amoroase ce oscilează între serafism (credința într-un spațiu astral în care va întâlni sufletele iubitelor) și macabru (contemplarea descompunerii materiei, critica) îl fac cunoscut în Europa prin acelaşi Baudelaire, dar şi Mallarme, dar şi prin ce au realizat poeţii români Dan Botta şi Emil Gulian, metaforele lor fiind deliberări eterogene dar şi amestec de frumuseţe, pasiune şi raţiune, ce cerea simbolismul, precum şi mişcările artistice următoare.

            Nu numai proza şi lirica, ci şi lucrările de critică literară se caracterizează prin profundă cunoaştere şi analiza literaturi, spirit sarcastic,cunoaştere adâncă, receptarea şi redarea adevărurilor, cu influenţă asupra confraţilor. „Filosofia creației poetice”, 1846,  și „Principiul poetic”, 1850,  sunt lucrări de critică literară care marchează începutul teoriilor literaturii moderne.

              Vitregit de soartă, născut la Boston, Edgard Poe  a rămas orfan de ambii părinţi, actori, de la 3 ani, adoptat de familia John Allan, un negustor din Virginia, localitatea Richmond,păstrează şi  primeşte numele de Edgar  Allan Poe, îşi face sutudiile secundare la Liverpol, în Anglia, şi la Richmond, se înscrie la Universitatea din Virginia, unde, duce o viaţă extravagantă, cu cheltuieli exagerate, fapte pentru care intră în conflict cu susţinătorul  şi încearcă să urmeze o carieră militară, West Point,  de unde este exclus din cauza unor abateri grave de la disciplina militară, tot pentru viaţă dezorganizată.

         Diagnosticul stabilit: “tulburare mintală”, un diagnostic precis nu a fost stabilit.
            Simptome. Frică de întuneric, pierderi de memorie, mania persecuţiei, comportament inadecvat, halucinaţii.
Articolul lui Julio Cortázar, “Viaţa lui Edgar Poe”, conţine o descriere tulburatoare a unuia dintre atacurile bolii scriitorului, când în 1842, având o criză, acesta a făcut o călătorie de la Philadelphia la New York, atras de amintirea lui Mary Devereaux, fata pe a cărei unchi l-a biciuit odată. Mary era căsătorită, iar Edgar a fost cuprins de dorinţa absurdă de a afla dacă aceasta îşi iubeşte soţul. După mai multe traversări ale râului cu feribotul, întrebând în stânga şi-n dreapta de adresa femeii, i-a găsit într-un final casa, unde a făcut scandalul de rigoare, după care a rămas să bea ceai… În cele din urmă, oaspetele a plecat, nu înainte de a ciopârţi cu cuţitul ridichile din gradină şi de a-i cere bietei Mary să-i cânte melodia lui preferată. După câteva zile a fost găsit în pădurile din împrejurimi, rătăcind cu mintea zăpăcită.

             Scriitorul, după ce a dus o viaţă plină de lipsuri şi după pierderea timpurie a părinţilor a trăit să-şi piardă soţia, pe iubita lui Virginia Climm,, în 1847. După aceste lovituri s-a afundat în depresie şi alcool. Totuşi, un an mai târziu, a început să-şi revină, s-a logodit cu o femeie bogată cu care urma ca, în scurt timp, să se căsătorească. Plecând să-şi aducă viitoarea soacră la nuntă, nu a mai ajuns la destinaţie. După o dispariţie de câteva zile a fost găsit, în data de 3 octombrie 1849, zăcând pe un trotuar din Baltimore. A fost spitalizat şi a murit după doar trei zile, pe 7 octombrie, în acelaşi an. Cauza probabilă, a morţii scriitorului, a fost atunci rabia. Ulterior cercetătorii au ajuns la diverse alte concluzii. Se pare că, analizând cu atenţie scrierile autorului, s-a putut stabili că acesta suferea de mai multe boli. Acum, cu mijloacele tehnologice moderne se pot estima bolile de care ar fi suferit scriitorul. Probabil că a avut epilepsie, a fost intoxicat cu plumb, mercur şi monoxid de carbon. Este oare posibil ca acestea să fie cauzele morţii misterioase? În afară de constatările medicale, cercetându-se amintirile cunoscuţilor şi prietenilor scriitorului, s-ar putea lua în considerare şi faptul că scriitorul s-a plâns unui prieten că se simte urmărit.Căsătoria lui cu Sarah Elmira Royster,  iubita din tinereţe, ar fi însemnat pierderea unei mari părţi din averea acesteia, ceea ce familiei ei nu i-a convenit. Să fi luat aceştia o măsură drastică în această privinţă? Alcoolul şi narcoticele au avut şi ele partea lor de vină. Dar oare din această cauză a murit? Inspiraţia şi scrierile lui pot să fi fost influenţate de toate aceste boli, medicamente, narcotice şi alcool care, adesea, i-au provocat halucinaţii. Dar oare senzaţia că este urmărit a fost o halucinaţie sau s-a întâmplat cu adevărat? Pe de altă parte, moartea lui a survenit în timpul alegerilor locale şi el a fost găsit lângă o tavernă care era, în acelaşi timp şi secţie de votare. Pe vremea lui Poe, politicienii plăteau unor bande să răpească oameni, pe care îi îmbătau şi îi puneau să voteze cu candidatul „care trebuie” la diferite secţii de votare schimbându-le doar îmbrăcamintea. Când erau atât de beţi că nu mai puteau să semneze, îi aruncau în stradă. Oare s-a întâmplat în acest fel? A fost, oare, o pierdere absurdă pentru niste voturi, mai ales ţinând cont de faptul că Poe a fost găsit purtând haine străine? Dacă veţi privi documentarul realizat pe această temă veţi afla mai multe, nu vreau să stric suspansul. Într-un fel, faptul că moartea scriitorului este învăluită de mister şi că indiciile pot fi, sau nu concludente, este tragic, dar în acelaşi timp atât de potrivit cu scrierile sale. Vă las să priviţi documentarul, apăsând pe adresa de mai jos, apoi aştept comentariile voastre, a scris presa vremii.

Sarah Elmira Royster

              Iată şi câteva informaţii în acest sens primite de la Ana Alex. Tacu-Zeletin, 13 iulie 2020.
„Lui Edgar Allan Poe îi era frică de întuneric. Posibil, una din cauzele care a dus la aceasta fobie a fost faptul că în copilărie viitorul scriitor a învăţat… în cimitir.
Prima povestire poliţistă  scrisă  vreodată i-a aparţinut lui E.A. Poe. În „Crimele din Rue Morgue”, acesta îl introduce pe detectivul Auguste C. Dupin.
Edgar Allan Poe a intrat la Universitatea din  Virginia la vârsta de 17 ani. În primul an, însă, şi-a pierdut toată bursa la pariuri şi a fost dat afară”.

          Istoricul bolii: De la sfârşitul anului 1830 Edgar Poe suferea de depresii frecvente. Abuza de alcool şi curând la acesta s-a adaugat opiumul. Starea psihică i s-a înrăutăţit semnificativ odată cu boala gravă a tinerei sale soţii (s-a căsătorit cu verişoara sa Virginia, când aceasta avea doar treisprezece ani, iar după şapte ani de căsătorie, în 1842, ea s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi cinci ani mai târziu a murit). După moartea Virginiei, în cei doi ani care-i mai rămâneau de trăit, Poe s-a îndrăgostit de câteva ori şi chiar a încercat de două ori să se recăsătorească. Prima încercare a eşuat din cauza refuzului alesei, speriate de crizele sale, a doua – din cauza absenţei mirelui: cu putin timp înaite de nuntă, Poe s-a îmbătat zdravan. A fost găsit după cinci zile într-o tavernă ieftină din Baltimore. Scriitorul a fost internat  într-o clinică unde a murit după alte cinci zile, suferind halucinaţii teribile. Unul dintre coşmarurile principale ale lui Edgar Poe  – moartea în singurătate – în ciuda tuturor măsurile de precauţie, a devenit realitate. Le-a cerut multora angajamentul de a fi cu el în ultima clipă, dar la ora trei dimineaţa pe 07 octombrie 1849, nici un apropiat nu a fost lângă el. Înainte de moarte, Poe îl chema frenetic pe Jeremy Reynolds, un cercetator de la Polul Nord.                                                                                                                             Cu ce ne-a molipsit. Cu două genuri literare extrem de populare astăzi.    Primul – roman (sau povestire) de groază. O mare influenţă asupra lui Edgar Allan Poe a avut-o Hoffman, dar romantismul sumbru a lui Hoffman pentru prima dată a fost îngroşat la consistenţa unui adevărat coşmar – vâscos, disperat şi foarte sofisticat (“The Tell-Tale Heart”, “Prăbușirea casei Usher”).    Al doilea gen – detectiv. Anume Monsieur Auguste Dupin, eroul povestirilor lui Edgar Allan Poe (“Crimele din Rue Morgue”, “Misterul lui Marie Roget”), a devenit precursorul personajului Sherlock Holmes (al lui Arthur Conan Doyle), cu metoda sa deductivă.

           Este puţin?

          Când Edgar Allan  Poe a murit, rivalul său literar, Rufus Criswold, i-a dedicat un necrolog şi o biografie,însă, cum se întâmplă, multe dintre cele scrise, erau nedevărate,dependent de droguri, lipsit de moralitate şi de prieteni, afirmaţii care au avut priză la public, era singura biografie care a convins pe cei care credeau în morbiditatea secolului şi a dispărutului. Avea dreptate Edgar când spunea:”M-aş simţi jignit dacă toată lumea m-ar înţelege”. De aceea, astăzi lucrul cel mai ciudat despre poet şi scriitor rămâne faptul că deloc nu este aşa cum fusese descris. Poe nu bântuia prin cimitire mângâind sicriile, el era un pionier stilat al genului care muncea din greu şi care,muncind, a schimbat faţa literaturii în bine. Esenţial este să se reţină:

  1. A devenit Edgar Allan Poe la vârsta de 3 ani.
  2. Poezia şi scrisul la el era o moştenire de familie.
  3. S-a îndrăgostit de mama unui coleg de şcoală, doamna Jane Stith Stanard, care a murit când Edgar avea 15 ani, căreia, după moarte, afectat, elevul i-a compus poezia adresată „Către Helen” pe care o numea „prima, pura şi ideala iubire a sufletului meu”.
  4. S-a însurat cu verişoara lui care avea 13 ani, – el 27 – soţia i-a murit la 24 de ani, de tuberculoză.
  5. Poe era sportiv, mergea pe bicicletă, participa la curse de alergare în marş, lua parte  la meciuri de box şi la competiţii de sărituri în lungime, la 15 ani devenise faimos în oraş după ce a înotat 9,5 km. de-a lungul unui râu.

                                             În căutarea lui Edgar Allan Poe

6.Sărăcia a fost muza lui, dar scria, scriind a devenit un scriitor de succes, care, pecuniar, a luat locul tatălui lui adoptiv, deosebit de sgârcit, nu-i dădea sau trimitea nici un ban.
A murit dezmoştenit,  exclus din testamentul tatălui său adoptiv.
8.A lucrat în armată, unde i-a fost cel mai lung loc de muncă,a terminat-o cu gradul de segent-major.
9.Celebra mustaţă şi-a lăsat-o târziu, în 1845, cu doar patru ani înainte să moară.
Moartea lui Edgar Allan Poe a fost şi a rămas la fel de enigmatică precum i-a fost şi Opera lui. S-ar fi putut altfel? „Ar fi putut Edgar Allan Poe săne lase o moştenire mai potrivită stilului său literar dincolo de enigma care încă îi învăluie moartea?”, este altă întrebare care  s-ar putea să nu fie ultima!

           Pentru conformitate, Ion N. Oprea, Iaşi, 15 iulie 2020



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania