Silvia MILER

Acolo unde „Moldova îşi cântă legenda la poalele albastre ale Voroneţului”, în oraşul Gura Humorului, părinţii – mama dactilografă şi tatăl ofiţer – se bucură la 31 iulie 1963 de naşterea unicului lor copil.

„Lacrima Meduzei”, debut 2005, ed. Casa Scriitorilor, subliniază o activitate artistică desfăşurată pe mai multe planuri ce se întrepătrund definind-o (literatura, grafica, fotografia, decoraţiuni) şi prilejuieşte totodată restrospectiva: 1973 – publică în revista şcolară „Mlădiţe Humorene” la îndemnul regretatei învăţătoare Margareta Catargiu; 1978 – premiul I pentru fabulă la concursul orăşenesc „Tinere Condeie”; 1979 ÷ 1980 –membru activ în cenaclul literar al Liceului „Alexandru Ioan Cuza” din Focşani, condus de profesorul Nicolae Crăciun; din 1981, timp de câţiva ani, îşi continuă activitatea litarară în cadrul cenaclului focşănean „Orizont” condus de regretatul poet Alexandru Mavro-Doineanu şi obtine menţiuni pentru proză la concursurile de creaţie literară ale judeţului Vrancea, ediţiile 1981 şi 1983 –

Absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi – promoţia 1992, economistă de profesie, îndrăgostită în permanenţă de frumos, trăieşte cu credinţa că „toate de ce au pentru ce”, că „ai o identitate atunci, când valorile tale sunt recunoscute şi înţelese de cât mai mulţi oameni pe care astfel îi slujeşti”, că „este nevoie de subiect şi predicat chiar şi în artă cu toate că se apelează frecvent la emoţie, la stare”.

Runele iernii

Dulceaţă preschimbată-n aluat
La ceas de taină zăvorăşti ispite
Creşti din senin un gând însingurat
Tumult de vrajă-n vorbe risipite

Roiuri de stări în firea revoltată
Străbate universuri paralele,
Incandescentă, ultima zăpadă
Dă firul ierbii colţilor de stele…

hiemal
alb… alb…
optic alb

foame de senzaţional
pe canavas

hibernal

suite concave
prăvăliri răsucite

între minus şi plus

acvilon
alfa în haita de vânturi

neios

alergă urmele pe drum
întoarcerile vin spre casă

aburinde întrebări

virgule pe zăpadă

însingurări sub treceri

aparente confirmări

ghiaţă la cord

lipite de ramuri
privirile ning… detaşat

Sărut

de ochiul iernii
buzele-mi lipesc
zăpada e nicicând
înşelătoare

cărindar

înnod speranţe
haitele-mblânzite
încinşi, tăciunii
leapădă cenuşa
arcanul iernii
strânge fulgi la oaste

când primăvara
îi forţează uşa

faur

Hefaistos le strigă
astrelor să…
tacă, s-arunce
jarul carului de vânturi

e-atât de neagră
liniştea ce toarce

cărările pierd nordul
peste câmpuri…

tempera

iar mă desfată
a iernii broderie
trecută prin penaje
de negru lucitor…
e ochiul verii
suspendat în ceruri
o toamnă-nlăcrimată
surâde după-un nor
şi dusa primă-vară
prin gânduri rătăcită
croind cărare-n verde
ia drumul anilor…

gerar

fluturi implantaţi pe ramuri
colindul zărilor indus
alb…
de atâta alb
intens albastru

lupii-s în cerc
punctu-i ascuns

ghenarie

se lasă soarele-n chindii
şi taina pleacă prin omăt
o lună nouă,
lucitoare,
cu aer de bunică ninsă
ne deapănă povestea zilei
tuşind discret…

Dragobete

gândurile mele-n două,
luminate c-o măsură
nesfârşită de iubire,
odihnesc pe-a frunţii cută
adâncită în tăcere şi
mirare neştiută
ochiul nopţii roua-şi caută,
zâmbetul de-nţelepciune…
frigul ne-ncălzeşte-n braţe,
înfăşaţi cu fericire,
dragobeţi pierduţi de veacuri

candidaţi la nemurire…