Primit pentru publicare: 27 mai 2017
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 28 mai 2017
Editor: Ion ISTRATE

SIMBOLUL FLORILOR IN CREATIA LUI VALERIU MUREŞAN

      Tiparul poetic al creaţiei lui Valeriu Mureşan poate fi definit ca o sumă de mesaje lirice puse în ţesătura propriei sale originalităţi. El vine din sat şi rămâne acolo pentru a observa

tot ce se întâmplă sub streaşina acestei veşnicii, recuperând un fel de a trăi şi de a crede.

       După ce a scris trei volume de versuri intitulate simbolic : ,,Prea devreme seara’’ (2008), ,,Floare de lut’’ (2009) si ,,Flori de apă’’ (2011), astăzi ne aduce în dar placheta de poezii ,,Floare de foc’’. Primul volum este o amplă meditaţie asupra trecerii timpului, cu nuanţe de regret că acesta este ireversibil  şi prea devreme se aşterne seara peste fiinţa umană. Celelalte trei au in componenţa lor motivul florilor, simbol al dragostei şi armoniei, al perfecţiunii spirituale, al virtuţii sufletului, al frumosului si al dorului de viaţă. Pentru Valeriu Mureşan, florile înseamnă poezie şi poezia sa este o floare care creează emoţie.

      Asocierea florilor cu termenii simbolici din cele trei titluri capătă valoare stilistică, sunt metafore cu rezonanţă launtrică. ,,Lutul’’ este simbolul materiei din care Divinitatea l-a creat pe om. Acest simbol se regăseşte în creaţiile scriitorilor noştri. La Eminescu îl intâlnim în poemul ,,Luceafărul’’,  unde poetul foloseşte sintagma ,,chip de lut’’pentru a o transforma pe Cătălina în fiinţă umană. La Lucian Blaga, în textul ,,Daţi-mi un chip de lut, voi munţilor’’, motivul sugerează soarta pământească a omului, incapabil să cunoască nemarginirea Universului, iar Vasile Voiculescu,  în ,,Poeme cu îngeri’’arată că sufletul uman este sfâşiat între ,,condiţia umană’’ si ,,cerul străin’’ care nu-i primeşte căutarea.

      ,,Apa’’este simbolul fertilităţii, înţelepciunii si harului, al virtuţii si binecuvântării, iar ,,focul’’are echivalentul purificării prin lumină şi adevăr. Cu aceste elemente se impletesc ideile si mesajele poeziei lui Valeriu Mureşan  : ,,Povestea florii, astăzi eu o cânt,/ In prelungirea vieţii pe pământ’’, sau ,,Iubirea e focul ce veşnic arde/ Pe pământ, în apă şi  în cer’’.

      Volumul se deschide cu poezia ,,Floare de foc’’, scrisă in stil clasic şi are o uşoară tentă romantică, în care, focul iubirii ,,arde-n neştire’’ : ,,Floare de foc, floare de foc /Cântă-mi în liniştea nopţii cu lună/ Când inima-mi bate nebună’’.Invocaţia şi repetiţia dau imaginilor poetice culoare şi sensibilitate, iar verbul ,,cântă-mi’’, devenit o obsesie, este inima poeziei : ,,Căntă-mi să mi-aduc aminte/ Cântă-mi, floare de foc sub lună/ Cântă-mi/ Până ce seara se transformă-n lumină’’.

      Universul poetic al lui Valeriu Mureşan este deosebit de complex. Pe coordonatele poeziei sale, iubirea, dorul, lumina stau pe axa sensibilitatii : ,,Fără tine, ce aş putea să fiu/In lumea asta mare/ Aş fi nisipul din pustiu,/O licărire-n zare’’(Fără tine ). Pentru el, aşteptarea nu este un motiv care să-l debusoleze. Timpul este răbdător, atunci când iubirea este sinceră şi reciprocă : ,,Iubito, azi te-aştept/ Şi mâine până-n zori,/ De n-ai să vii,/ Eu tot aici voi fi’’ (Te-aştept ). Multe poezii intrezăresc ceva din ceea ce înseamnă calea sufletului. Sunt încantaţii către puterea divină. In ele vibrează dorul de Dumnezeu, iar intensitatea lor vine ca un ecou prelungit din creaţiile sale de debut :,,Primeşte, Doamne, rugăciunea mea curată/ In care-Ţi cer, cu milă sănătate/Nu pentru mine, ci pentru un crin de fată/ Al cărui nume-l ştii/ Din rugăciunile-nalţate zi de zi’. El preţuieste credinţa, chiar dacă trăieşte într-un timp al ateismului agresiv :,,Azi oamenii sunt altfel/ Cu toate că sărută,, moaşte’’/ Nu au credinţă, nu au respect’’ (Azi ).

      Definirea lui ca om care scrie este legată de familie, de cei dragi, de casa părintească şi este mistuit de dorul celor plecaţi spre odihna cea veşnica. Există in acest sens un impuls originar, uşor de recunoscut in poeziile care vorbesc despre ,,acasă’’ : ,,Mi-e dor de apa din fântână,/ Mi-e dor de apa de acasă’’. Satul natal apare intr-o imagine tipic peisagistă, în care, figurile de stil sunt inundate de un profund sentiment al nostalgiei : ,,Aici este Telciul, Telciul meu iubit/ Un capăt de lume, de început şi sfârşit’’, un adevărat ,,axis mundi’’, cum îl definește chiar el.

       Preocupat să găsească răspunsuri la marile probleme ale vieţii, folosește interogaţia retorică ca formă de exprimare a unei ingrijorări, dar şi a unei împăcări optimiste :,,Lume, lume blestemată /Ai fi rece si secată /Ca si iarba cea uscată ,/Ca si luna, tu ai fi, /De nu s-ar naște copii’ (Cantec). Sunt reflecţii existenţiale pe care le întâlnim in mai multe poezii. Averea lui este alcătuită din cuvinte, pe care le păstrează ca pe o comoară de suflet, nutrind în ele speranţă şi încredere in viaţă.

      Valeriu Mureşan este un poet cu reale disponibilităţi creative, ceea ce îi dă posibilitatea să abordeze o tematică variată din care nu lipsesc elementele de istorie, de limbă şi de tradiţii. Valorifică cu succes si alte specii literare, precum fabula, anecdota si catrenul .El scrie frumos pentru cei care trăiesc frumos, supravieţuiesc sub semnul demnităţii, dar poartă în glasul lui şi un strigăt de revoltă faţă de nedreptăţile sociale, pe care le surprinde în poeziile : Aniversare, Întrebări, Normalitate, Până când ? s.a :,,As vrea să-ncerc o debarcare/ Din rana sufletului meu/ Ca tot ce-i rău în ţară şi mă doare/ Să piară….

       Crezul său literar este exprimat prin glasul cântecului : ,,Voi cânta ca iarba/ Voi cânta ca florile,/ Când vântul anotimpului/ Le va mângâia/ Acolo voi fi şi eu/ În sunetul acela/ mă veţi desluşi’’

      Valeriu Mureşan este un poet care promite mult prin creaţiile sale, oferind cititorului plăcerea  de a se desprinde de grijile vieţii cotidiene.