Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

”Sindromul Hamburg”: un film profetic din 1979 despre pandemia de azi?

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.3 (147), Martie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


”Sindromul Hamburg”: un film profetic din 1979 despre pandemia de azi?

Primit pentru publicare: 23 Mart. 2021
Autor: Ionuț ȚENE, Cluj – Napoca, membru al UZPR
Publicat: 23 Mart. 2021
© Ionuț Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

”Sindromul Hamburg”: un film profetic din 1979 despre pandemia de azi?

Zilele trecute am vizionat un film profetic produs în 1979. Păcat că pe internet filmul poate fi văzut doar în limba germană, cu subtitrare în engleză. Când am urmărit filmul parcă aveam un deja vu la ceea ce se întâmplă astăzi, în 2021, privind măsurile sanitare de restricții, anularea libertăților cetățenești și de vaccinare. Filmul a fost prezentat în 1979 ca produs cinematografic SF, dar acum în 2021, pelicula pare cât se poate de reală și de un naturalism crud. În original, filmul are denumirea ”Die Hamburger Kreinkheit” și este regizat de Peter Fleischmann. Trama filmului este antrenantă. Autoritățile sanitare din Hamburg înregistrează un fenomen alarmant: zeci de oameni sunt găsiți morți fără o cauză evidentă, în poziția embrion. Pe măsură ce numărul victimelor crește, apar o serie de întrebări incitante cu privire la natura și originea bolii misterioase. Panica galopantă și măsurile de carantină puternice transformă Germania într-un lagăr medical, iar societatea trăiește o stare de teroare și confuzie. Este un film despre o pandemie crudă, care remodelează toate convențiile genului, creând o lume a disperării existențiale. Regizorul filmului este Peter Fleischmann care a studiat la Institutul german de film și televiziune din München și la Institutul pentru Studii Cinematografice Avansate (IDHEC) din Paris. Premiera germană a filmului a avut loc pe 23 noiembrie 1979. Filmul este o producție comună germano-franceză de Hallelujah-Film München, Bioskop-Film München, Terra Filmkunst Berlin, SND Paris și ZDF . Joacă actori cunoscuți în epocă, ca Helmut Griem, Ulrike Tilo Prückner sau Carline Seiser. Atunci când apar mai multe decese inexplicabile la Hamburg, în care morții decedează fără simptome ale bolii și se găsesc într-o poziție embrionară, departamentul de sănătate reacționează dur: toate persoanele de contact ale morților sunt plasate în carantină strictă, chiar și suspiciunea de contact este suficientă pentru carantinare și închiderea în lagăre închise emetic de către echipele de medici îmbrăcate în combinezoane. Cei sănătoși și nevaccinați sunt închiși în lagăre medicale. Mass-media plătită de stat va vorbi în curând pe larg despre boala Hamburg și contribuie la susținerea panicii și a restricțiilor.

Toată lumea este obligată să poarte măşti de protecţie și este închisă în case. Nemţii sunt vaccinaţi cu forţa de către armată și poliție. Cine nu se vaccinează este considerat infractor de către societate şi autorităţi. Nevaccinaţii sunt vânaţi în toată ţara. Cei sănătoşi sunt arestaţi şi vaccinaţi în lagăre medicale. Peste Germania se instaurează o dictatură sanitară cruntă. Cei sănătoşi sunt consideraţi bolnavi dacă nu se vaccinează, iar cei bolnavi sunt considerați sănătoşi dacă se vaccinează. Virusul creează o psihoză. Cei vaccinaţi îi consideră nebuni pe cei sănătoşi şi nevaccinaţi. Cei care nu se vaccinează însă sunt hăituiți și făcuți nebuni de către autorități. Nimeni nu trebuie să scape de restricţii şi măsurile sanitare, care restrâng total drepturile şi libertăţile cetăţeneşti. Democraţia a fost suspendată sine die. În carantină, medicul Sebastian, vânzătorul de cârnați Heribert și introvertita Ulrike se cunosc. Heribert își planifică evadarea din carantină, iar Ottokar, care depinde de un scaun cu rotile, îi ajută din afară. Cei patru reușesc să evadeze și să părăsească Hamburgul pe un drum care duce spre sud chiar înainte de blocarea finală. Într-un sat abandonat, unde morții zac pe stradă, Heribert părăsește grupul după o ceartă. În timp ce caută satul, îl întâlnesc pe Fritz. Acesta panicat încearcă să evite orice contact cu ceilalți, dar oricum se alătură grupului. Frica și neîncrederea domină societatea germană. Grupul îl cunoaște pe Alexander, care în tot haosul își îndeplinește cu calm rolul de fugar într-o rulotă. De atunci, grupul va călători mai departe cu rulota. Când ajung la Lüneburg, orașul este deja înconjurat de armată, poliție și medici. Între timp, Heribert încearcă să facă afaceri cu camionul său pentru mâncare. Sebastian și Ulrike se separă de grup și încearcă să ajungă în oraș pe jos. Regizorul surprinde stări haotice, frământări, panică și abuzuri medicale. Autoritățile încearcă să conțină boala prin vaccinări forțate. Sebastian, care își caută sora, își găsește doar apartamentul abandonat și moare acolo la scurt timp după aceea.

În fim este surprinsă o petrecere cu beneficiarii bogați ai pandemiei, care mănâncă, beau, petrec și fumează pe sub masca de protecție, lăudându-se cu afacerile uriașe pe care le realizează în urma măsurilor și restricțiilor pandemice. Bogații nu doresc să se oprească pandemia pentru că ar fi sfârșitul veniturilor uriașe obținute prin speculă. Psihoza restricțiilor din film ne surprinde cu celebrele măști, vizete, combinezoane medicale și vaccinările cu forța. Cei care nu au fost vaccinați sunt încă căutați de poliție. Tânăra Ulrike este prinsă în munți de cerberii sanitari pentru a fi vacinată. Fuga de autoritățile sanitare și polițienești pare că nu duce la eliberarea grupului de psihoza bolii și a restricțiilor. Finalul filmului este premonitoriu. Ultimii fugari din carantina de la Hamburg sunt vânaţi de elicoptere medicale prin pădurile de brazi ale Alpilor pentru a fi prinşi de medicii militari îmbrăcaţi în combinezoane albe, cu masca pe figură ca să fie duşi cu forţa la centrele de vaccinare. Scapă de vaccinare doar câţiva ţărani izolaţi şi rătăciţi pe crestele munţilor, care cântă celebrele melodii bavareze şi tradiţionale din poveștile cu Heidi. Un bătrân cu o halbă de bere în mâna clamează că pandemia a adus o noua formă de fericire în lume. Nicio asemănare cu ceea ce se întâmplă peste 42 de ani în Europa anului 2021?

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania